Ce poate fi mai bun pentru un copil decat sa aiba un tata si o mama?

Ce poate fi mai bun pentru un copil decat sa aiba un tata si o mama?

De curând revenit în Iaşi, am acceptat fără să stau pe gânduri invitaţia de a participa la o dezbatere găzduită de Ateneul din Tătăraşi şi organizată de Asociaţia Familiilor Tinere şi alte câteva ONG-uri, pe tema „Complementaritatea rolurilor în familie”. Un subiect provocator şi de strictă actualitate. Nu spunem ceva nou când afirmăm că, şi din această perspectivă – a rolurilor distincte, dar complementare –, este ideal ca orice copil să fie crescut de ambii părinţii biologici, tată şi mamă, în cadrul unei căsnicii funcţionale, armonioase. Nu întotdeauna stau lucrurile aşa în realitate, într-adevăr, dar asta nu schimbă cu nimic formula ideală. De aceea există idealuri, să tindem mereu către ele. De exemplu, unele state au legiferat căsătoriile între persoane de acelaşi sex şi au permis acestor cupluri să înfieze copii. Toată lumea vorbeşte despre „dreptul” celor doi sau două de a avea copii, ignorând dreptul firesc al acestora din urmă de a avea şi mamă, şi tată. Nu cred că există astăzi vreun studiu de specialitate din psihologie sau din pedagogie care să susţină că ideal pentru un copil este să fie crescut de doi bărbaţi sau de două femei. Deşi, la cum evoluează lucrurile, te poţi aştepta la orice, inclusiv la măsluirea grosolană a unor fapte în numele corectitudinii politice. În orice caz, nu trebuie să fii specialist în creşterea copiilor. Bunul simţ îţi spune că nimic nu poate suplini în viaţa unui copil prezenţa simultană a mamei şi a tatălui. Iar cel ce nu acţionează în virtutea acestui deziderat, nu susţine, de fapt, „interesul superior al copilului”, copil pe care îl reduce la nivelul unui obiect bun de împlinit dorinţele celor ce vor să se joace „de-a mama şi de-a tata”.

În orice domeniu, în orice profesie, există anumite exigenţe, anumite standarde pe care ne străduim să le atingem. Nu înţeleg de ce am renunţa la a mai lupta pentru cele ideale taman în zona cea mai delicată şi mai strategică pentru evoluţia unei societăţi – naşterea şi creşterea viitoarelor generaţii. Nici un părinte sănătos la minte nu renunţă la a lupta pentru a oferi copilului său ceea ce consideră că este mai bun. Corect? Atunci, de ce în privinţa altor copii, care deja suferă şocul abandonului prin orfelinate, am fi de acord să li se ofere un surogat de familie, în loc de a căuta pentru ei mamă şi tată în sensul adevărat al cuvântului?

Propaganda LGBT invocă disfuncţionalităţile care pot surveni în familiile tradiţionale, pentru a susţine că e mai bine să fie înfiaţi copiii de cupluri gay. Dar copiii nu au de ales între „iadul” hetero şi „raiul” homo. Nu putem generaliza, spunând că în toate familiile sunt părinţi violenţi, beţivi sau cu alte probleme de acest gen. După cum nu există absolut nici o garanţie că un copil nu va suferi abuzuri de vreun fel în „familiile” gay. Există deja mărturii cutremurătoare ale unor copii crescuţi de cupluri de homosexuali, precum cea din „Out From Under: The Impact of Homosexual Parenting”, carte scrisă de canadianca Dawn Stefanowicz. Pe de altă parte, dacă există situaţii în care copiii se lovesc, uneori chiar grav, practicând anumite sporturi, asta înseamnă că nu ne mai lăsăm copilul să facă mişcare? Sau dacă în şcoli au fost cazuri în care unii copii s-au îmbolnăvit ori au fost agresaţi de colegi, deducem de aici că nu e bine să ne mai dăm copiii la şcoală?

Pentru creştini, un argument în sprijinul acestui ideal firesc îl reprezintă însuşi faptul că Iisus S-a născut într-o astfel de familie. El S-a născut din Fecioara Maria, prin puterea Duhului Sfânt, fără a avea un tată biologic. Cum spune formula de credinţă: S-a născut mai înainte de veci din Tatăl, fără mamă, iar pe pământ din mamă, fără tată. Deşi Dumnezeu ar fi putut purta de grijă Maicii Domnului, pentru ca Pruncul să fie crescut doar de ea, totuşi a rânduit ca Iisus să aibă drept tată adoptiv pe Dreptul Iosif. Copilul Iisus a beneficiat, aşadar, şi de protecţia, de prezenţa, de modelul unui tată. La vârsta de 12 ani, când a fost aflat în templu, Iisus le spune celor doi: „De ce era să Mă căutaţi? Oare, nu ştiaţi că în cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu?”. Apoi, Evanghelia adaugă: „Şi a coborât cu ei şi a venit în Nazaret şi le era supus” (v. Luca 2, 42-51). Aşadar, deşi avea conştiinţa că este Fiul lui Dumnezeu, totuşi adolescentul Iisus, ca Om, acceptă faptul că are nevoie de o familie. Nici măcar Fiul lui Dumnezeu n-a tăgăduit ca fiind firesc şi necesar să crească într-o familie, sub oblăduirea unui bărbat şi a unei femei deşi, prin puterea harului dumnezeiesc, putea să trăiască şi în pustie dacă ar fi dorit, precum Ioan Botezătorul.

Faptul că vorbim despre lucrurile fireşti în formula ideală nu înseamnă că ignorăm realitatea şi că ne prefacem că nu ar exista mulţi copii care suferă, neputând avea şi mamă, şi tată. Cu siguranţă, aici avem mult de lucru – şi statul român prin instituţiile sale, şi Biserica, şi comunităţile locale... Dar mi se pare strigător la cer să punem asupra lor o povară şi mai mare, ducându-i în situaţia în care să poată să fie înfiaţi de două persoane de acelaşi sex. Pentru că spre asta se îndreaptă şi România. O spun ca unul care vine după un an petrecut în Occident şi am văzut, la faţa locului, care sunt paşii pe care-i parcurg în acest domeniu adepţii neomarxismului: mai întâi cer parteneriate civile (la noi Parlamentul a respins, deocamdată, proiectul de lege), apoi urmează „căsătoriile” homosexuale, având drept consecinţă juridică pasul trei: posibilitatea de a încredinţa copii unor cupluri gay. Într-un viitor articol, poate voi dezvolta şi ce urmează mai departe, căci lucrurile nu se opresc aici. Dar deocamdată e important să conştientizăm că ne aflăm în faţa unui pericol real şi că referendumul propus de Coaliţia pentru Familie, la a cărei propunere subscriu, nu este un soi de „aflat în treabă”, ci e şansa de a securiza definiţia căsătoriei aşa cum este ea de veacuri şi, prin aceasta, de a asigura, pe cât se poate, un cadru cât mai sănătos în care să fie crescute viitoarele generaţii.

pr. Constantin Sturzu
Sursa: doxologia.ro

Despre autor

pr. Constantin Sturzu pr. Constantin Sturzu

Senior editor
170 articole postate
Publica din 25 Iunie 2013

Pe aceeaşi temă

25 Septembrie 2017

Vizualizari: 1215

Voteaza:

Ce poate fi mai bun pentru un copil decat sa aiba un tata si o mama? 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact