Constantin Noica spunea că problema unui neam nu este numai să fie și să dăinuie în istorie, prin credință, prin cultură, prin tradiție..., ci şi să „devină”...
De aceea, pe lângă identitatea noastră, ca popor, important este spre ce tindem, cu cine vrem să ne asemănăm, cu Dumnezeu, ca oameni civilizați și cu bun simț, ori dorim să ne transformăm în robi ai plăcerilor trecătoare și în executanți „orbi”, potrivit „rețetelor” de viață „fericită” ce ni se inoculează constant, prin „strategii” manipulatorii.
Nu voi face nicio aserțiune la adresa politicului, e o vorbire la modul general despre „fauna” lumii în care trăim toți, care populează palierele sociale, de sus până jos, ducându-și existența sordidă pe spatele oamenilor cinstiți, harnici și la locul lor.
Părinții Sfintei noastre Biserici au văzut, cu ochii duhovnicești, că omul robit de patimi devine asemenea unui animal. Este un aspect vizibil al „îndobitocirii” omului, a cărui înfățișare și mod de a fi se schimonosesc, decăzând mult sub ceea ce numim noi „instinct primar”.
Care animal este nesimțit, arogant, egoist, avar, avid de putere și de înavuțire, plin de sine, care se crede deștept și plin de virtuți, ori este „fără inimă”, până acolo încât să-și părăsească puii, să-i maltrateze ori să-i ucidă?
De aici și îndrăzneala inconștientă și fără scrupule a omului „mic”, care se vrea „mare”, cu orice preț, să ocupe „scaune” prea înalte pentru „statura” lui profesională și morală, să se îmbogățească pe spatele „gloatei”, în virtutea unor drepturi exagerate, impuse, cu de la sine putere, prin fel de fel de legi...
Paradoxul constă în faptul că ne-am „procopsit”, ca și alte popoare, cu o „democrație” („demos” – popor + „kratos” – putere, adică „puterea poporului”) întoarsă pe dos, din care tocmai poporul cinstit și fără „relații” a fost exclus, impozitat..., și privit doar ca o „sursă de venit” pentru cei care nu produc nimic.
O democrație care oferă, pe tavă, posibilitatea oricărei „lichele” de a accede în funcții înalte și de a călca în picioare pe oricine.
Și, dacă este cumva trasă de urechi, „licheaua” are „dreptul” să-l dea în judecată pe cel care îndrăznește să-i stea în cale, ba chiar să-l „sancționeze” potrivit legii nescrise a „junglei”, a „străzii”, a „bunului plac”, a „orgoliului rănit”...
În fond se cultivă același „reflex animalic”, scos la suprafață și susținut prin lege, acela de a ataca sau de a te eschiva, atunci când ți se cere socoteală pentru faptele comise. Încă o dovadă a lașității și a fricii oamenilor „pătați”, atunci când sunt încolțiți.
Iar mai nou, sau dintotdeauna, există și posibilitatea de a te adăposti sub „umbrela” unei legislații „aranjate”, care să te scoată basma curată din orice situație „în neregulă”.
Deosebirea, față de era primitivă, de care toți ne dezicem formal (doar suntem europeni moderni), este că azi ne „linșăm” prin cuvinte, într-un mod „civilizat”, în costume și la mese „colțoase”, cu constituțiile și cu legile pe masă, în numele drepturilor omului, a prezumției de nevinovăție, a dreptului la replică...
Trăim pe viu libertatea „democratică” de a pune la zid Binele, de a împroșca cu noroi bunul simț, de a blama inteligența, de a-L acuza chiar și pe Dumnezeu, pentru că ne deranjează mereu, ori de a primi, în instanțe lumești, verdictul de „nevinovat”.
Și tot în numele zisei „democrații”, avem dreptul legiferat de a manifesta o atitudine vehementă și de a cere despăguri bănești exorbitante, pentru te miri ce motiv; de a sări la gâtul oricui, în numele libertății de a-ți „striga” părerea, chiar dacă acea părere, zisă „îndreptățită”, e „soră” sau „frate” cu ridicolul, cu minciuna sau cu nedreptatea.
Și acum, la modul cel mai serios.... Creștem și ne „educăm” copiii, urmașii noștri cu care ne lăudăm, în duhul neascultării, al satisfacerii tuturor plăcerilor, al comodității...
Pentru că asta e moda impusă de socitatea în care trăim, propovăduită și susținută prin mass-media și, de prea multe ori, impusă chiar prin lege.
În Sf. Scriptură se spune clar: „Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării. Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala” (Matei 18, 6-7).
E un fel de „masochism” social la scară mondială, deoarece pregătim, în mod incoștient, ori din neștiință, „anarhiștii” de mâine, despre care s-a spus că își vor ucide părinții și se vor ridica împotriva tuturor.... Vor veni vremuri în care țările nu vor mai putea fi guvernate, când pe toți îi va cuprinde o spaimă cumplită și își vor da demisia.
Deși ne lăudăm, și ne lăsăm amăgiți de sloganul afișat pretutindeni, cum că, în virtutea științei și a tehnologiei, umanitatea progresează, totuși depresia, singurătatea, bolile, sărăcia, disperarea....fac ravagii în această lume.
Egoismului și răutățile noastre au transformat viața într-o luptă pentru supraviețuire, în cazul celor săraci; iar în cazul celor avuți, într-o obsesie de a dobândi mai mulți bani, mai multe averi, mai multă putere, mai multă slavă de la oameni.
Vin însă vremurile în care toate acestea nu vor mai avea nicio valoare, și trăim deja pe viu acest lucru, când bolile și accidentele îi omoară și pe cei bogați, cu funcții în societate, și pe oamenii obișnuiți, pe cei săraci...
Avem însă impresia că vom dăinui veșnic pe acest pământ, că urmașii noștri vor duce mai departe numele nostru, ceva de genul unei „dinastii” care va stăpâni peste toată deșărtăciunea acestei lumi trecătoare.
Părintele Savatie Baștovoi se întreba: Ce folos că ne-am „învârtit în această viaţă” şi nici măcar nu am înţeles cine suntem şi ce vrem? Miliarde de oameni se laudă că vor să facă ceva în viaţa asta..., dar totul rămâne la nivelul unor „discuţii interminabile” despre soarta economiei, a culturii, a educației, a sănătății, a sportului..., și, normal, despre banii pe care nu-i avem, pentru că alții îi fură mereu, și nimeni nu știe cine.
Peste 25 de ani (poate nici atât), mulți dintre cei care trag acum „sforile” în culisele acestei lumi, vor fi bătrâni, slăbiţi, iar cei mai mulți nu vor mai fi în viață.
Pentru fiecare dintre noi vine ziua când vom privi în urmă, „pentru ultima dată”, şi atunci fiecare va vedea câtă dreptate a avut alegând „un drum sau altul”. Să aşteptăm ziua aceea „cu seninătate”, care va veni negreşit (Ieromonah Savatie Baştovoi, „Dragostea care ne sminteşte”, Editura Marineasa, Timişoara, 2003).
Închei cu o reverență, până la pământ, înaintea Poporului Român: sfinți, martiri, eroi, genii, oameni „simpli”, oameni frumoși la suflet și la port, cu credință și frică de Dumnezeu, normali și cuminți în tot ceea ce fac, „anonimii” care țin pe umerii lor Țara noastră.
Doamne, precum știi și precum voiești, miluiește-ne pe noi!
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Date istorice
Publicat in : Grecia antica -
Omul in epoca masinii
Publicat in : Editoriale -
Palenque
Publicat in : Biserica in lume -
Viata si misiunea preotului
Publicat in : Editoriale -
Modernitatea - fenomen al atenuarii sensului eshatologic al creatiei
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.