Ce este depresia?

Ce este depresia? Mareste imaginea.

- Dmitri Alexandrovici, ce este depresia ?

- Cuvântul „depresie” provine de la latinescul depressio, care înseamnă „apăsare”. El semnifică dispoziţia abătută, însoţită de apatie, vlăguire, evaluare descurajat-pesimistă a ceea ce se întâmplă. Această suferinţă e cunoscută omenirii din timpuri imemoriale - poate chiar din momentul căderii din Rai. Crize de depresie sunt descrise adeseori în Vechiul Testament. Este suficient să-l amintim, de exemplu, pe regele Saul, căruia îi uşurau deprimarea psalmii lui David. O stare psihică asemănătoare a descris şi Hipocrate, numind-o melancolie.

Organizaţia mondială a sănătăţii compară depresia cu o epidemie ce a cuprins omenirea. Ea a trecut deja pe primul loc în lume în clasamentul cauzelor de absenţă de la serviciu şi pe locul doi în clasamentul bolilor care duc la pierderea capacităţii de muncă. Dacă nu se vor lua măsuri corespunzătoare, spre anul 2020 depresia va fi în stare paraliza viaţa economică atât a ţărilor dezvoltate, cât şi a celor în curs de dezvoltare. In anul 1997, 146 milioane de oameni din întreaga lume au suferit pierderea capacităţii de muncă din cauza depresiei.

In ziua de astăzi, mulţi consideră că depresia este o boală a civilizaţiei contemporane cu cerinţele ei exagerate faţă de om şi cu suprasolicitările psihoemoţionale care o însoţesc. Fără îndoială că în multe privinţe această apreciere este îndreptăţită. Există chiar şi un tip de tulburare depresivă numit depresie de epuizare. In literatura de specialitate se vorbeşte tot mai des despre depresia existenţială sau noogenă, adică despre o formă de tulburare nevrotică ce este legată de pierderea sau de absenţa sensului vieţii.

Tulburările depresive sunt un tovarăş nelipsit al celor ce s-au împătimit de băutură, de narcotice. Certuri, divorţuri, conflicte, boli - iată „sarcina” depresivă de zi cu zi, cu care eu, ca medic psihoterapeut, mă lovesc. Mulţi oameni au mereu la ei tablete sedati- ve pentru situaţii de stres, de cădere nervoasă - descurajarea, lipsa bucuriei vieţii, proasta dispoziţie, melancolia sunt, vai, atât de proprii contemporanilor noştri...

In ziua de astăzi, până la 80% din populaţia Rusiei au trecut măcar o dată în viaţă printr-o depresie de gravitate mai mică sau mai mare. In plus, frecvenţa constatată a depresiei la femei este de două ori mai mare decât la bărbaţi (20-26%, respectiv 8-12%) - şi cauza acestui fenomen nu constă în „imunitatea” la depresie a sexului tare, ci în faptul că bărbaţii recurg mult mai rar la asistenţa medicală, preferând să îi înăbuşe simptomele cu ajutorul alcoolului, preparatelor medicamentoase, muncii etc.

Vreau să mai evidenţiez şi faptul că în ultimii ani depresia a „întinerit”. Victime ale ei devin nu numai oamenii de vârstă înaintată şi „balzaciană”, ci şi tineretul, chiar şi copiii.

- Cât este de fină limita dintre obişnuita proastă dispoziţie, proprie multora dintre noi în anumite momente din viaţă, şi depresie? Cum să detectăm apariţia ei şi să nu scăpăm momentul când încă ne mai putem spune: „Stop! Cu mine totul este în regulă”

- Adeseori, depresiile apar pe fondul stresurilor ori situaţiilor traumatizante grave şi prelungite. Uneori însă ele apar şi fără cauze vizibile - în care caz este într-adevăr foarte important să distingem apariţia bolii.

La baza sa duhovnicească, depresia nevrotică este o stare psihopatologică ce se dezvoltă în urma robirii sufletului omenesc de către patimile trândăvirii şi întristării. Iar orice patimă este şi mai mult aţâţată de către demoni, care îşi află locaş în ea.

Ştiinţa cunoaşte multe lucruri despre apariţia tulburărilor depresive, însă în mediul ştiinţific nu se acceptă să se vorbească despre păcat, în timp ce cauză a multor forme de depresie este tocmai păcatul, lucru despre care dau mărturie Sfinţii Părinţi şi întreaga experienţă ascetică a Ortodoxiei.

Cu multă vremeînaintea observaţiilor psihiatrice cu privire la provenienţa depresiei nevrotice, Sfinţii Părinţi au descris în mod foarte exact şi veridic această boală sufletească, definind-o prin patimile păcătoase ale trândăvirii şi întristării. Aşa că în atare caz diagnosticului medical îi corespunde un „diagnostic” duhovnicesc.

Depresia este un semnal sui generis prin care sufletul face cunoscută starea nenorocită în care se află. Ea nu este însă fericita întristare pentru păcate, ci chin al sufletului nepocăit, căruia demonii îi şoptesc: „totul merge prost, nu mai ai în ce să nădăjduieşti...”

Nevroza depresivă începe cel mai des din pricina problemelor de viaţă. Omului i se înrăutăţeşte dispoziţia, nimic nu îl mai bucură, totul îl enervează, cade în trândăvire, întristare, descurajare, tot ce îl înconjoară îi apare într-o lumină întunecată. Foarte ades stările de acest fel apar fiindcă „viaţa nu a mers după pofta inimii” omului, fiindcă nu i s-au înfăptuit dorinţele, fiindcă a avut loc un conflict, fiindcă i-a fost adusă cutare sau cutare jignire.

Insă, precum spunea Cuviosul Serafim: „fără necazuri nu este nici mântuire”. Uneori este de ajuns o elementară convorbire cu tine însuţi: „oare trăiesc aşa cum trebuie, fac totul aşa cum îmi dictează conştiinţa mea, oare nu îi necăjesc pe cei din jur ? Oare mă întristez pentru ceea ce trebuie ?”

Este neapărată nevoie să ne rugăm dimineaţa şi seara, să însemnăm cu semnul crucii înainte de culcare camera şi patul, să bem aghiasmă şi să stropim cu ea locuinţa, să citim Evanghelia, să-i chemăm în ajutor pe Sfinţi şi pe îngerul păzitor, să sfinţim casa dacă nu este deja sfinţită, să primim cu credinţă şi pocăinţă Tainele Bisericii. Pe scurt, trebuie să trăim creştineşte, şi atunci întristarea şi descurajarea ne vor părăsi.

- Aşadar, întristarea şi descurajarea sunt păcat ? Atunci, orice întristare e păcătoasă?

- Nu, nu aşa stau lucrurile. în zilele de amărăciune şi în ceasurile de întristare, omul devine nepăsător faţă de multe mişcări pătimaşe ale sufletului său. Onorurile, banii, plăcerile simţurilor trec pe planul al doilea în asemenea perioade ale vieţii. Dacă la bucurie omul îşi pierde rapid stăpânirea de sine, în schimb la nefericire, de voie, de nevoie îşi întoarce gândurile spre sine însuşi, îşi conştientizează mai profund şi mai bine păcătoşenia.

Dacă omul se întristează însă de dragul întristării, iar pocăinţa este substituită de „autodevorarea” nevrotică, ce nu dă nimic sufletului în afară de distrugere, este evident că s-a produs o falsificare. O asemenea întristare este o patimă păcătoasă.

Bineînţeles, nici minciuna, nici clevetirea josnică, nici jignirile nu aduc bucurie sufletului. Dar dacă omul, şi cu atât mai mult creştinul, este zdrobit cu desăvârşire de către ele şi rămâne vreme îndelungată într-o stare de mâhnire sau, mai mult, într-o stare de deznădejde, plină de pierderea autocontrolului, a nădejdii în mila lui Dumnezeu şi a credinţei în sfinţenia Purtării de grijă dumnezeieşti, aceasta nu este nicidecum o dispoziţie creştinească - este deja păcat. In atare caz, vicleanul atât aşteaptă, ca omul să calce strâmb şi să se arunce în prăpastia trăirilor sufleteşti apăsătoare şi a descurajării.

- Ce este de făcut dacă a biruit, totuşi, depresia?

- Dacă nu e vorba de o formă gravă a bolii, când nu pot ajuta decât tratamentul prescris de medic (administrarea de preparate cu acţiune forte, regim de viaţă, poate chiar spitalizare), trebuie să se înceapă cu rezolvarea conflictelor externe şi interne (sufleteşti). Aici e vorba, mai degrabă, de problema personalităţii, şi aceasta trebuie tratată cu precădere prin mijloace duhovniceşti şi psihologice. Pentru omul ortodox, tratamentul acesta înseamnă luptă cu patimile, înaintare către Hristos pe calea răbdării, smereniei, nerăutăţii, dragostei. Totodată sunt, bineînţeles, importante perioadele scurte de odihnă, activitatea fizică, comunicarea raţională şi folositoare pentru suflet cu semenii, aerul curat, somnul suficient. Nu este de prisos nici terapia de întărire generală.

Una dintre metodele psihologice eficace, pe care pot să o recomand, este raţionalizarea. După ce v-aţi liniştit şi v-aţi rugat, luaţi o foaie albă de hârtie şi un stilou. Analizaţi cu atenţie şi cu luciditate situaţiile dificile, conflictua- le prin care treceţi. Insemnaţi în scris cauzele principale şi căile posibile de rezolvare a conflictului, cântăriţi toate „pentru”-urile şi „contrasurile, examinaţi nevoile şi neliniştile tuturor celor implicaţi, străduiţi-vă să găsiţi argumente corecte în favoarea stăpânirii de sine, smereniei. Poate că veţi băga de seamă anumite circumstanţe, anumite nuanţe psihologice esenţiale, care mai înainte rămăseseră neobservate. Etapa finală a raţionalizării trebuie să fie luarea unei anumite hotărâri, întrucât cu cât va dura mai mult atitudinea nehotărâtă, contradictorie, faţă de conflict, cu atât va fi mai greu de rezolvat, aşadar cu atât va fi mai greu de restabilit echilibrul sufletesc. Vrăjmaşul mântuirii noastre se străduie întotdeauna să ne lipsească de pacea sufletească, să ne încurce, să ne încline spre deznădejde. Să ne amintim lucrul acesta şi să avem trezvie.

Incă o metodă simplă şi eficace: deconectarea. Ştim cu toţii cât este de plăcut să te plimbi pe o cărare din pădure, să asculţi cântecul păsărilor, să admiri florile din poieni. Unuia îi aduce bucurie munca la casa de la ţară, altuia - întâlnirea cu prietenii şi seara petrecută în comunicare calclă şi folositoare pentru suflet ş.a.m.d. Priceperea de a te odihni cu folos pentru suflet e o înţelepciune care merită să fie asimilată.

De asemenea, orice om are neapărată nevoie să se însingureze din când în când (măcar pentru o jumătate de oră) pentru a se linişti, pentru a-şi pune în ordine gândurile, pentru a se ruga în tihnă, a se deconecta de grijile zilnice, a rămâne singur cu Dumnezeu şi cu sine însuşi. Poate să se ocupe cu lucrul de mână sau să citească.

- Adeseori starea depresivă e însoţită de tulburări ale somnului. Insomnia este întotdeauna urmare a bolii?

- Nu, nu întotdeauna. Adeseori insomnia apare în urma schimbării orei, locului sau condiţiilor în care se doarme. în această ordine de idei, trebuie analizată seria circumstanţelor legate de sănătate, de regimul de muncă şi de odihnă şi, pe cât posibil, în urma acestei analize trebuie înlăturate cauzele care provoacă tulburările de somn. Insomnia este o problemă foarte răspândită. De exemplu, s-a calculat că 10% din toate reţetele medicamentoase se prescriu pentru insomnie.

Tulburările de somn pot apărea ca urmare a tulburărilor nevrotice (cum se spune, „pe teren nervos”), a bolilor psihice şi neurologice.

Voi insista în mod aparte asupra faptului că cea mai răspândită cauză a tulburărilor de somn este suprasolicitarea nervoasă, nervozitatea continuă, „capsa pusă”. Este binecunoscut faptul că omul poate face faţă unui mare volum de muncă, poate avea mari succese în viaţă, păstrându-şi totodată pacea sufletească. Suprasolicitarea nervoasă, despre care este vorba în cazul dat, este adeseori o problemă legată de organizarea noastră duhovnicească, nu de condiţiile realităţii dificile care ne înconjoară.
Insomnia e de mai multe feluri. Se face distincţie între tulburările de adormire, cele de profunzime şi durată a somnului, cele de trezire şi somnolenţa diurnă. Şi se înţelege că fiecare dintre aceste varietăţi aduce cu sine o masă de probleme. Somnul este un barometru moral sensibil. El se schimbă (se înrăutăţeşte ori se îmbunătăţeşte) în funcţie de starea noastră duhovnicească. Un somn bun, profund este dat de Domnul - nu degeaba tradiţia seculară a Ortodoxiei prescrie să se citească înainte de culcare „rugăciunile celor ce merg spre somn”. Şi ştiu din experienţă că atunci când din diverse motive sacrifici rugăciunile acestea, sacrifici şi calitatea somnului.

Dr. Dmitri Avdeev

Fragment din cartea 'Probleme actuale ale psihoterapiei ortodoxe', Editura Sophia

Pe aceeaşi temă

27 Iunie 2017

Vizualizari: 3223

Voteaza:

Ce este depresia? 5.00 / 5 din 1 voturi.

Cuvinte cheie:

depresia

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE