Frica este un pacat care ne impiedica sa mostenim Imparatia lui Dumnezeu. Ea este pusa in rand cu pacate precum necredinta, crima, desfranarea, vrajitoria si minciuna, precum citim: "Iar partea celor fricosi si necredinciosi si spurcati si ucigasi si desfranati si fermecatori si inchinatori de idoli si a tuturor celor mincinosi este in iezerul care arde cu foc si cu pucioasa, care este moartea a doua" (Apocalipsa 21, 8).
Frica este o miscare fireasca a sufletului nostru. Ea poate fi insa benefica sau daunatoare, in functie de cauza care ii da nastere. Cand frica cuprinde sufletul in urma primirii unor gandurile de deznadejde sau de necredinta, ea este rea si daunatoare, insa atunci cand ea apare din dragostea de Dumnezeu, pentru a nu pacatui, ea este buna si ziditoare.
Frica, fiica slavei desarte si a necredintei
Sfantul Ioan Scararul spune ca "frica lasa si nebarbateasca" este "odrasla slavei desarte si fiica necredintei". Apoi, continua: "Frica lasa este o simtire copilareasca in sufletul imbatranit de slava desarta. Frica lasa este o slabire a credintei, aratata in asteptarea plina de spaima a unor lucruri neprevazute."
"Sufletul mandru este robul fricii lase, pentru ca se bizuie pe sine si se teme de zgomotele lucrurilor si de umbre. Toti cei fricosi sunt iubitori de slava desarta. Dar nu toti cei ce nu se tem sunt si smeriti la cuget. Pentru ca nici talharii si jefuitorii de morminte nu au frica, precum se stie."
Frica de anumite locuri
Frica de intuneric, de zgomotele ciudate sau de anumite locuri, precum casele parasite sau cimitirele, ii chinuie pe multi dintre aceia care nu cred in Dumnezeu. Sunt oameni care vin la preot si-i cer sa le citeasca rugaciuni pentru a nu se mai speria de intuneric, de noapte, de patul in care dorm etc. Pentru acestia, in Molitfelnic, este asezata urmatoarea slujba: "Randuiala de rugaciune pentru cei ce tulbura si se supara de duhuri necurate."
Pe langa rugaciunile preotului, omul insusi este dator sa lucreze asupra vietii sale, cu rugaciune personala si cu incredintare in purtarea de grija a lui Dumnezeu. Doar rugaciunea preotului nu este de ajuns pentru a intari un suflet care nu face nimic pentru sine insusi. Este ca si cum omul incearca sa scape de desfranare, dar isi hraneste zilnic mintea si sufletul cu imagini si filme necurate.
Sfantul Ioan Scararul ii indeamna astfel pe cei cuprinsi de frica: "In locurile in care te-ai obisnuit sa-ti fie frica, nu pregeta sa te duci pe intuneric. Iar de vei tremura putin, aceasta patima copilareasca si de ras va imbatrani impreuna cu tine." Aceasta frica este numita "patima copilareasca" pentru ca ea obisnuieste sa-i razboiasca doar pe cei "prunci cu varsta in Hristos". In schimb, la cei desavarsiti, ea este vrednica de ras.
Apoi, continua: "Mergand, intrarmeaza-te cu rugaciunea. Ajungand acolo, intinde mainile in sus si biruieste pe vrajmas cu numele lui Iisus, caci nu este in cer si pe pamant arma mai tare. Apoi, izbavit de boala, preamareste pe Cel ce te-a izbavit, caci, multumindu-I, te va acoperi in veci."
Deci, trei sunt etapele luptei cu aceasta "patima copilareasa": rugaciunea preotului, rugaciunea personala si infruntarea locului sau a cauzei care naste acest soi de frica. La baza oricarei rugaciuni trebuie asezata credinta in Dumnezeu, caci Lui ne rugam si de la El asteptam ajutorul. Zice acelasi sfant: "Nu e cu putinta ca cel ce se teme cu adevarat de Dumnezeu sa aiba frica, daca va zice ca afara de Dumnezeu nu se teme de altul."
In cazurile in care credinta este slaba si frica nu da pace sufletului, lupta nu este pierduta, ci trebuie staruinta in rugaciune, caci, "asa cum nu vei putea umple niciodata stomacul dintr-o data, tot asa nu vei putea birui nici frica dintr-o data".
Primul semn al vindecarii de frica este linistea sufletului, chiar daca trupul inca se mai infioara sau se scutura, precum spune Sfantul Ioan Scararul. "Cand, infricosandu-se trupul, frica aceasta fara motiv nu patrunde si in suflet, e aproape izbavirea de boala."
Cauza acestui soi de frica nu este in afara omului, ci in cele din interior, precum citim: "Nu intunericul si pustietatea locurilor ii intaresc pe draci impotriva noastra, ci lipsa de rod a sufletului."
*
Sa zicem, cu Fericitul Augustin: "Doamne, fa-ma robul Tau, ca sa fiu cu adevarat liber." Acest cuvant are in sine izbavirea de frica si toata odihna, caci, precum zice Sfantul Ioan Scararul, "cel ce s-a facut rob Domnului nu se va teme decat numai de Stapanul sau, dar cel ce nu se teme inca de Acesta se teme si de umbra sa".
"Cel ce a biruit frica lasa e vadit ca si-a predat viata si sufletul lui Dumnezeu."
Teodor Danalache
Teodor Danalache
-
Deznadejdea si nepasarea
Publicat in : Credinta -
Socul ontologic - frica, descurajarea, deznadejdea
Publicat in : Editoriale -
Deznadejdea
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.