Nimicurile care ucid

Nimicurile care ucid

Daca ne vom pierde mantuirea, ne-o vom fi pierdut cu siguranta indeosebi pentru ca am ales sa ne petrecem gresit timpul. Auzim deseori multi oameni care zic: "nu stiu ce sa fac ca sa mai treaca timpul", oameni plictisiti, care nu asteapta in fapt nimic - nici de la ei, nici de la altii.

Exista posibilitatea ca timpul petrecut sa nu ni-l petrecem crestineste. Ba este chiar foarte probabil, caci acest lucru se intampla de fiecare data cand nu ne gandim la cel de langa noi, adica foarte des. Insa cu cat este mai degradant pentru noi sa ne pierdem timpul mantuirii intr-o aglomerare de nimicuri, adica de lucruri mici, lipsite de orice importanta!

In 5 secunde putem spune rugaciunea inimii: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!"; in aceleasi secunde, insa, putem spune o injuratura, sau ne putem imagina o nelegiuire. Acestea lumea le savarseste in fiecare clipa, noi insa nu suntem ai lumii. Ca atare, daca noi intelegem cat de aproape suntem de iad, datori suntem sa fugim de el, nu sa ni-l apropiem. Cele 5 secunde nu se mai intorc niciodata. Cum le-am folosit, asa au ramas.

Stim deci din intelepciunea Bisericii ca timpul mantuirii este timpul prezent, nu cel viitor si nici cel trecut. Prezentul, momentul actual, acele 5 secunde, sunt terenul pe care se da batalia. Si cine isi induhovniceste prezentul isi castiga mantuirea. Diavolul insa, pare a fi dezvoltat si el, in paralel, un sistem prin care sa ne fure prezentul intr-un mod foarte subtil, incercand sa ne ofere alternativa multor "nimicuri".

Practic: daca analizam ceea ce ni se intampla in fiecare zi, vom observa ca, in societate, chiar si in decursul unei singure ore, avem foarte multe evenimente, fie ele intamplari sau discutii. Din acestea, majoritatea nu doar ca nu sunt ziditoare, dar sunt chiar inutile. Nu adauga nimic, nici duhovniceste, nici trupeste. Ceea ce fac, insa, aceste nimicuri, este sa ne ucida pe noi. Precum tigara care erodeaza capacitatea fumatorului de a respira normal, nimicurile erodeaza capacitatea noastra de a simti duhovniceste; iar simtirea duhovniceasca nu poate exista fara linistea mintii.

Si astfel trece o ora, trece o zi, trece o saptamana, o luna, apoi trec anii din ce in ce mai repede, si cel care a cautat sa-si "petreaca timpul" (de parca timpul ar trebui "consumat") se trezeste ca de fapt nu a facut nimic. Nu doar ca nu si-a agonisit mantuirea - pe care nici n-a cautat-o - dar cel mai trist este ca si-a vandut-o pe "nimica toata".

Nimic nu se obtine fara lupta. Iar daca tinta este viata vesnica, atunci lupta pentru ea este mai grea decat oricare. De nu vom lupta insa, viata noastra, la sfarsitul ei, va fi doar o oglinda sparta in atat de multe cioburi incat in niciunul din ele nu se va reflecta nimic. Daca insa vom lupta pana la sange, vom capata de la Hristos putere asupra nimicului, iar nimicurile diavolesti vor fi covarsite de plinatatea divina, a carei stralucire se va reflecta in noi, in vesnicie.

Paul Cocei

.

Despre autor

Paul Cocei Paul Cocei

Colaborator
115 articole postate
Publica din 29 Decembrie 2011

Pe aceeaşi temă

16 Iunie 2015

Vizualizari: 5800

Voteaza:

Nimicurile care ucid 5.00 / 5 din 6 voturi. 2 review utilizatori.

Comentarii (2)

  • Octavia GrozeaPostat la 2011-10-21 10:27

    Trist dar adevarat!

  • teleuca vasilePostat la 2011-10-13 18:20

    ....foarte frumos spus;la obiect.Adevarat este,acuma ne-am facut idoli aproape din orce lucru:-tv,calculator,masina,aproapele(cel ce acma i se spune,VIP)SI LISTA poate continua.Sa ne rugam la D-zeu sa ne ajute sa putem sa punem inceput bun in ceea ce vrem sa facem...pt.ca toate cate le avem sant de la El.Noi nu avem nici un merit pt.ele ci,ni lea dat gratis,slavit sa fie numele Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.Amin

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Anne. Familia din Ingleside. vol. 10
Anne. Familia din Ingleside. vol. 10 În volumul 10 al îndrăgitei serii, eroina noastră ni se dezvăluie, de data aceasta, în rolul de mamă. De la Green Gables, o regăsim acum pe Anne la Ingleside, în casa ei caldă unde împreună cu soțiorul ei drag, își crește proprii copii, care îi seamănă 40.00 Lei
Locul Fericitului Augustin in Biserica Ortodoxa
Locul Fericitului Augustin in Biserica Ortodoxa Pentru viața liturgică ortodoxă răsăriteană Fericitul Augustin și aproape toți ceilalți sfinți apuseni au rămas asemenea unor „dezmoșteniți”, fiind nevoie de deschiderea duhovnicească a unui sfânt precum Arhiepis­copul Ioan Maximovici spre a‑i introduce 16.00 Lei
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact