Adolescenţilor trebuie să li se explice diferenţa dintre plictiseală, tristeţe şi singurătate, care pot fi situaţionale sau constante. Plictiseala şi tristeţea apar adeseori când adolescentul se ocupă cu ceva de care s-a săturat sau care a încetat sa-l intereseze. In acest caz trebuie să-şi dezvolte voinţa: să-şi pună deşteptătorul pentru a-şi învinge lenea sa se felicite când a îndeplinit o sarcină complicată. Data următoare să se străduieşte să-şi crească nivelul de solicitare, găsindu-şi totodată o recompensă potrivită pentru învingerea ierni şi plictiselii. După îndeplinirea unei sarcini toarte importante şi dificile poate să facă ceea ce-i place: să citească SF, să se plimbe cu rolele etc.
Părinţii ce năzuiesc să îşi ajute copiii adolescenţi trebuie să aibă măsură. Adolescenţilor nu le place când li se cere în mod insistent să povestească motivele proastei lor dispoziţii, nu pot răspunde la întrebările: „De ce nu ai prieteni?” „Ce-ai vrea să faci în viaţă?”. Abundenţa exagerată a grijii părinteşti, mai ales dacă este vorba de mame din familii incomplete, influenţează atmosfera din casă, le răpeşte adolescenţilor posibilitatea de a participa la propria dezvoltare. Aceşti copii sunt mai supuşi riscului de a rămâne în izolare dacă cei din jur le dau mai puţină atenţie decât s-au obişnuit să primească acasă.
Câteodată, în semn de solidaritate, de pildă, cu o adolescentă necăjită, în casă se „declară doliu”: adulţii vorbesc mai încet, nu mai glumesc. Adolescenţii se conving atunci că problemele lor sunt cele mai importante şi că le pot „băga pe gâtul” celor apropiaţi, pot ridica pretenţii faţă de aceştia şi îi pot învinui pe cei ai casei de împietrire sufletească şi lipsă de înţelegere.
Ambele strategii dau rezultate proaste; în familie trebuie să domnească o ambianţă optimistă, iar copiii trebuie să fie conectaţi la activitatea adulţilor. Principala cauză a acestor exagerări constă în lipsa cuvenitului contact dintre copii şi adolescenţi, şi în primul rând a celui emoţional.
In plus, tutela exagerată şi dominatoare, mergând de la controlul permanent exercitat de adulţi până la excesiva implicare în problemele acestuia, când adulţii se străduiesc să prevină până şi cele mai mici dificultăţi ale copilului, contribuie la apariţia singurătăţii spirituale - şi atunci adolescentul ridică ştacheta pretenţiilor faţă de prieteni şi adeseori se ceartă cu ei. De aceea, în încheiere aş vrea să Ie amintesc adulţilor cuvintele marelui pedagog ceh Jan Amos Komenski, care spunea că mai întâi de toate „copiii trebuie să ştie ce înseamnă a zidi şi ce înseamnă a strica, să înţeleagă: corect - greşit, de ce - pentru că, pricină - urmare”. Copiii trebuie învăţaţi măsura în toate, trebuie învăţaţi respectul şi ascultarea. Ei trebuie să fie sinceri în toate, să ştie că nu e permis să înşeli nici în glumă, nici în serios. La copiii mici - şi cu atât mai mult la adolescenţi - trebuie formate concepţiile de dreptate şi de conştiinţă. Ei trebuie învăţaţi să îi ajute pe cei mai mici, pe cei bătrâni, pe cei bolnavi şi pe ceilalţi oameni care au nevoie de ajutor . Este important ca ei să se înveţe să fie mereu activi. Trebuie învăţaţi cu răbdarea, stăpânirea de sine, politeţea în relaţiile cu ceilalţi oameni. Adolescentul se poate ajuta singur, insă adulţii sunt cei care direcţionează efortul lui.
Sufletul adolescentului, Editura Sophia
Cumpara cartea "Sufletul adolescentului"
-
Cum depasim plictiseala provocata de obisnuinta la slujbe?
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Ce este plictiseala?
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Munca creatoare, insusire a chipului divin in noi
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.