O sminteala nu chiar inofensiva...
Despre mult prea incapatorul "stomac" al Ortodoxiei
Experienta milenara a Bisericii demonstreaza faptul ca, in majoritatea cazurilor, alunecarile doctrinare au la origine mici deplasari de accent, de tipul simplelor derogari de ordin formal, la prima vedere absolut nesemnificative in raport cu intregul continut al oficiului liturgic. Dincolo de binecunoscutele sale cauze, iconoclasmul - cea mai importanta criza doctrinara pe care a cunoscut-o Biserica - a fost posibil in primul rand din pricina unor apucaturi idolatre ivite in cultul icoanelor, la inceput manifestate izolat, dar a caror practica a evoluat pana la a fi ingaduita destul de curand de o multime de preoti slujitori. La cererea expresa a credinciosilor vremii, acestia ajunsesera sa razuie in potirul euharistie grund din icoanele facatoare-de-minuni, chipurile, cu scopul de a intari puterea sfintitoare a Dumnezeiestilor Taine!
In pofida acestui delir pietist, o superstitie la fel de veche, prezenta si astazi in mentalitatea multor clerici, ii determina sa fie excesiv de increzatori in digestia "stomacului" Ortodoxiei, in capacitatea acestuia de a macera eficace orice eres poporan furisat in cuprinsul sau. De aceea, -atunci cand se afla confruntat cu diversele fantasme pe care le produce fervoarea pornirii religioase, preotul ortodox este obisnuit sa le trateze ca pe niste sminteli inofensive, trecatoare si, in consecinta, evita, pe cat ii sta in putere, sa le interzica, pentru a nu starni tulburare si scandal in randul credinciosilor...
Si totusi, asa cum pomeneam mai sus, nu de putine ori aceste asa-zise "sminteli inofensive" s-au aratat a fi nu numai indigeste, ci de-a dreptul nefaste. Este cazul sa subliniem ca de fiecare data vina au purtat-o graba si usuratatea cu care preotii au incuviintat propunerile pietiste tributare religiozitatii analfabete. De aceea, tot preotii sunt cei care se fac vinovati de raspandirea unei ipohondrii recente, care deja a capatat forma unui obicei ce risca sa devina destul de curand o practica ecleziala curenta: primirea Sfintelor Taine folosind lingurita personala!
O sminteala a "tranzitiei": lingurita contagioasa
Stresati pesemne de perfizii virusi ai Asiei si ai Africii, unii crestini bastinasi, tematori sa nu-si piarda sanatatea de fier, refuza sa se mai impartaseasca cu Trupul si Sangele Mantuitorului din aceeasi lingurita cu aproapele. Sfintenia odoarelor si vaselor care "instrumenteaza" Euharistia nu pare sa le garanteze acestora si sterilitatea! Convingerea acestor credinciosi este ca atingerea buzelor aproapelui spurca intr-atat lingurita, incat aceasta trebuie urgent schimbata; reintroducerea ei in potir si atingerea de Sfintele Taine, inainte de a atinge din nou buzele altui credincios, nu reuseste, in viziunea lor, sa ucida virusii tolaniti pe lingurita. S-ar zice ca mizeria aproapelui a devenit mai contagioasa decat dumnezeirea Sfintelor Taine. Somati de scarba credinciosilor, dar mai ales dornici sa le fie pe plac, parintii, fara sa se gandeasca prea mult, au purces la niste masuri menite sa domoleasca anxietatea "oitelor" sanatoase tun. Ca urmare, unii preoti ai B.O.R. s-au apucat si au cumparat pe ruptelea seturi intregi de lingurite care sa acopere cererea credinciosilor dornici sa se impartaseasca la marile praznice. Cu toate acestea, unii crestini, banuitori in continuare, prefera sa se prezinte dinaintea Sfantului Potir inarmati cu lingurita proprie, pe care, sub privirea intelegatoare a preotului, o scot grijuliu din buzunarul de la piept al hainei, de undeva de langa buletin, infasurata atent intr-un servetel...
In alte parti ale patriei noastre, acolo unde igiena a ajuns sa concureze destul de serios evlavia, parintii au inventat un procedeu nitel mai sofisticat: crasnicul sau diaconul, aflati in preajma parintelui, tin o galetusa cu spirt; imediat ce lingurita s-a desprins de pe dubioasele buze ale aproapelui, este scufundata si clatita profesional in alcool, dupa care este bine stearsa cu un pocrov de matase aflat la inde mana.
O lingurita aseptica pentru linistea noastra
In Ardeal, am avut ocazia sa contemplu cu proprii mei ochi un alt "stil" de cuminecare, amintind de obiceiul Bisericii primare. Din spusele preotului, se pare ca acest "stil" a fost provocat de presiunile exercitate de greco-catolici si de "neloiala" lor impartasanie cu ostie! Aflat dinaintea usilor imparatesti, preotul tine potirul cu Sangele Domnului, iar in dreapta, pe o masuta asezata sub icoana imparateasca a altarului, se afla o tavita cu Trupul lui Hristos. Parintele ia din tavita o farama din Trupul Domnului, o inmoaie in Sangele din potir, dupa care o azvarle expert direct in gura cascata a credinciosului.
Dupa cum se poate vedea, inventivitatea preotilor, menita initial sa domoleasca anxietatea poporului credincios, n-a facut altceva decat sa dea un strasnic vot de blam Sfintelor Taine si puterii lor izbavitoare. Asa stand lucrurile, mi se pare util sa reamintesc cateva chestiuni elementare, folosind manualul si ferindu-ma sa spun de la mine ceva: "Vasele si odoarele sfinte ale altarului sunt: potirul, steaua, acoperamintele, antimisul, copia, lingurita, buretele, rispida si cadelnita... Respectul ce s-a dat totdeauna acestor sfinte obiecte a fost atat de mare, incat, inca din sec. IV, s-a oranduit o anumita parte a bisericii, numita schevofilacon, pentru pastrarea sfintelor vase si s-a infiintat prin sec. V o functiune clericala intitulata schevofilax, in a carui indatorire cadea purtarea de grija a sfintelor vase si odoare. Schevofilaxul sedea imbracat in vesminte diaconesti in usa schevofilachiului si de aici aducea in altar, in timpul Liturghiei, vasele si odoarele, de unde apoi le lua pentru a le pune la locul lor, dupa indeplinirea serviciului divin... Aceste obiecte liturgice nu se intrebuinteaza decat la plinirea Sfintei Euharistii, potrivit canonului 73 apostolic, care suna astfel: "Nimenea sa nu indrazneasca de a intrebuinta in folos propriu vreun vas de aur sau de argint, ori vreun val sfintit...". Asemenea si Sinodul VI ecumenic pedepseste cu asprime pe clericul ori laicul care s-ar folosi pentru sine de potir, disc, sau de oricare alt odor sfintit... Lingurita se face din aur, argint sau din alt metal pretios, avand manerul in chipul crucii... Ioan Damaschinul in De fide lib. (4, cap. 17), Gherman in Mistagogia sa, cum si Balsamon in comentariul canonului 101 al Sinodului VI ecumenic, vorbesc cu indestulare de intrebuintarea linguritei in impartasirea euharistica... Liturghisitori autoritari ai Bisericii Rasaritene arata ca lingurita inseamna clestele cu care serafimul, luand un carbune de foc de pe altar, l-a atins de buzele profetului Isaia, curatindu-l cu aceasta de pacatele lui" (Badea Ciresarul, Tezaurul liturgic al sfintei Biserici crestine ortodoxe de rasarit, tomul 2, Bucuresti, 1911 - text aprobat de Sf. Sinod al B.O.R. in sedinta sa din 23 octombrie 1909).
Acestor precizari le adaugam cateva sintagme memorabile ale parintelui Staniloae, folositoare la toata vremea, atat lumii credincioase, cat si prea blanzilor pastori ai acesteia: "Crestinismul occidental a facut inca din vechime o deosebire intre notiunea de sfant (sanctus) si sacru (sacer). Sanctus e referit la Dumnezeu ca persoana... Pentru locasul bisericesc, pentru actele de cult, pentru obiectele cultului se foloseste numirea de "sacru", care e mai putin decat sfant... in aceasta distinctie dintre sacru si sfant in crestinismul catolic e implicata, credem, necunoasterea lucrarii necreate a lui Dumnezeu, care, fiind si ea sfanta, ca si Dumnezeu, Subiectul ei face sa fie vazute ca "sfinte" toate actele savarsite in Biserica Ortodoxa, toate persoanele si obiectele atinse de ea, toate fiind "sfintite" prin aceasta. Crestinii ortodocsi vorbesc de "sfintirea apei", de "sfintirea vesmintelor preotesti", a icoanelor, a caselor, de "sfintirea" celui hirotonit ca preot. Pentru ei, e "sfanta" crucea, sunt "sfinte" icoanele, e "sfanta" biserica si vasele din ea. Ei nu-L considera pe Dumnezeu cel sfant despartit de acestea... Biserica Ortodoxa urmeaza in aceasta privinta exemplul Sfintei Scripturi, in care numele de sfant e dat nu numai lui Dumnezeu si persoanelor care intra in legatura cu El, ci si obiectelor supuse lucrarii Lui, obiecte care nu pot fi concepute decat in legatura cu persoana lui Dumnezeu sau cu persoanele omenesti - sfintite de lucrarea Lui... In cateva locuri din Vechiul Testament, traducerea franceza foloseste pentru obiectele utilizate in cult expresia de "sacru". Dar traducerea romaneasca foloseste peste tot expresia "sfant". Astfel, in traducerea franceza se spune: "Vei face lui Aaron vesminte sacre" (Ies. 28); "A pus placa de aur, ca diadema sacra" (Leu. 8, 9) sau "Fineas purta in maini vasele sacre" (Num. 31, 6). Dar traducerea romaneasca foloseste in toate locurile amintite numirea de sfant, chiar daca traducerea franceza foloseste aceasta numire in marea majoritate a locurilor, caci la baza ambelor cuvinte franceze sta evreiescul kadof (Pr. Dumitru Staniloae, Spiritualitate si comuniune in Liturghia ortodoxa, Mitropolia Olteniei, 1986, pp. 29-30).
O noua functiune ecleziala: parintele tamponofor (purtator de tampon)
Acest exceptional statut mistic descris de marele teolog impune un tratament cuviincios aplicat fiecaruia dintre odoarele care participa la jertfa nesangeroasa a lui Hristos. Ignorarea acestor sfinte rigori canonice introduce in viata liturgica absurdul si batjocura. Urmand o asemenea cale zapacita, sa nu ne mire daca in curand va aparea, alaturi de functiunea parintelui microfonofor (pe care o semnalam altadata), o noua functiune ecleziala: cea a parintelui purtator de tampoane de vata imbibate in spirt. Acesta se va deplasa tot timpul slujbei de la o icoana la alta, de la un odor la altul, pentru a indeparta urma "infectata" lasata pe obiectele sfinte de sarutul credinciosului. Adio har, adio energii increate, adio Ortodoxie! Traiasca sfanta profilaxie!
Sorin Dumitrescu
-
Cantaretul bisericesc si sminteala prin cantare
Publicat in : Cantarea -
Sminteala
Publicat in : Editoriale -
Sminteala rudelor lui Iuda
Publicat in : Editoriale -
Influenta pacatului nostru personal asupra semenilor
Publicat in : Morala
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.