Referitor la cum putem calatori prin viata fara a ne vatama si fara a ne primejdui fatal existenta si mantuirea, putem gasi zeci si sute de raspunsuri.
Sa savarsim insa calatoria vietii fara a ne rani catusi de putin, este imposibil. Nu ne putem iluziona ca nu ne vom prihani deloc, dar credem ca putem iesi biruitori din toate incercarile. Unii dintre noi cauta caile vietii lor in caile vietii altora. Stand prin biblioteci se inspira din carti, altii cauta raspunsuri in stele, altii mai inspirati alearga la cate un duhovnic iscusit, unii ratacesc prin filozofii, altii prin stiinte, altii prin ne-stiinta... Multi isi cauta invatatori dupa poftele lor care sa-i antreneze cu sfaturi in tot felul de spiritualitati, altii vor sa invete singuri ratacind pe carari care duc niciunde, altii nu pot inainta decat daca sunt ajutati... Oricate cazuri am enumera, caile sunt tot atatea cati oameni exista ... Si totusi avem doar o Cale spre viata, adevar si fericire si foarte putini sunt cei care o afla... De ce este "ingusta" calea de mijloc? Cred ca este asa, pentru ca este vorba de un echilibru instabil in care trebuie sa te mentii, de o echilibristica a mersului pe sarma trezviei, de necesitatea unui discernamant total, ascutit ca un pisc de munte, care sa te ajute sa nu pici in ispitele prapastiei de-a dreapta sau a celei de-a stanga.
Si "usa" este "stramta", deoarece pentru a patrunde Hristos in casa sufletului, la ceas de Taina, ca sa-L auzi vorbind cu tine si pentru tine, trebuie sa fii pe o anumita frecventa de unda emisa de satelitul-Doamne. El vine apoi pe o raza de lumina si coboara pana la smerenia noastra cu smerenia Lui. Miscarea inimii pe scala lungimilor de unda mai la stanga sau mai la dreapta, face ca totul sa se auda cu bruiajul altor duhuri ce emit din eter. Nu exista doar un reper punctiform de pozitionare pentru receptia harului, ci un interval, insa un interval stramt, ingust. Trebuie sa fii subtire si straveziu pentru a trece prin tine undele energetice pana la receptaculul inimii. Daca stai pe extreme nu mai auzi nimic... Marginile sunt placerea si durerea, la mijloc sunt intrepatrunse... Cei mai multi dintre noi pendulam intre acestea ori topaim dintr-una intr-alta... Ambele extreme ravasesc firea, zapacind si simtirea si gandirea omului.
Alternanta durere-placere este naucitoare, intrucat instabilitatea ei zadarniceste statornicia firii si implicit si relatia ei cu firea lucrurilor... La mijloc este Crucea... Pironit pe ea omul cel vechi se regaseste pe sine in omul cel nou, intalnindu-l pe Hristos, care-l renaste in duh. Este pironit doar omul cel vechi, insa omul cel nou este eliberat, renascut si inviat la o noua viata in Hristos... Neputintele omului devin puteri, intunericul este luminat de o lumina lina, mainile frante care lucrau pamantul devin aripi de zbor spre inaltul cerului ale ingerului ce se naste din durere.
Robul devine fiu iubitor, mintea devine intelegatoare la intalnirea ei cu Intelepciunea Suprema, inima se incalzeste cu o noua Iubire Absoluta, sufletul se inflacareaza aflandu-si Parintele si Stapanul Universal. Inima leganandu-L pe "Doamne Iisuse" in refrenul rugaciunii se odihneste in pace, iubire si har. Nemai simtind dureros "pironirea" libertatii pe calea de mijloc, omul incepe sa auda cuvinte dumnezeiesti, sa simta suspine negraite de la Mangaietor, apoi simte fiori cand il ating pe suflet aripi de ingeri. Auzind cantec celest in departari venind spre el, Cerul coboara, iar el il cuprinde in nori... Aude ceea ce nu a mai auzit vreodata, incepe sa vada ceea ce nu a mai vazut cu ochii lui firesti .
Toate aceste descoperiri sunt daruri de Sus pentru intoarcerea omului spre Cel Nevazut, care primeste "jertfa" omului vechi, pentru a da si mai multa viata omului nou. Trairile duhovnicesti fiind mult mai duioase, firave si eterice angajeaza mai mult partea sensibila si subtila din noi, nu in sensul activarii echipamentului senzorial reglat pentru receptarea unor vibratii mai fine, ci in sensul spiritualizarii tuturor facultatilor fizice si spirituale. Acestea sunt chemate sa slujeasca lui Dumnezeu si oamenilor dupa legile suprafiresti, metafizice ale vietii in Duhul lui Dumnezeu.
El vine sa locuiasca in fiii oamenilor in noile cadre ale vietii crestine cu mai multa putere si evidenta a bucuriei si a prezentei Sale iubitoare. Este adevarat ca pentru iubitorii de senzatii tari, doar pozitionarea in extremele vietii confera trairi vulcanice, imediate, cu enorme descarcari de adrenalina si cu satisfactii in tegumente. Insa aceste impetuoase manifestari marginale vor vlagui firea, chiar daca desfasurarea personalitatii in parametrii unui extremism vadit, creaza impresia unei arderi interioare, unei presupuse si inchipuite straluciri de moment. Nu este altceva decat o combustie a poftelor, o captivitate a omului in biologie si nicidecum o explozie cu efuziuni teologice ale unei vieti superioare. "Caldiceii" nu sunt fixati statornic pe calea de mijloc, ei se regasesc oriunde pe acest interval al extremelor. Neavand calorii in spiritul lor lenes, ei se misca incet si plictisitor balansandu-se spre margini, spre periferia vietii de pamantean.
Exista asadar o cale de mijloc in toate lucrurile, in toate deprinderile si in toate lucrarile omului: in vorbire, in gandire, in simtire, in faptuire, dupa cum exista extremism si in cele mai marunte preocupari. Potrivit opiniei majoritare calea de mijoc este calea imparatiei unde stapaneste bunul simt, echilibrul, normalitatea, moderatia, discernamantul, virtuti care-l aseaza pe om in mijlocul raiului, langa pomul vietii, foarte aproape de Dumnezeu si foarte departe de prapastie...
Pr. Alin-Cristian Preotu
Despre autor
Pr Alin-Cristian Preotu
Senior editor
112 articole postate
Publica din 01 Ianuarie 2012
-
Filosofia postului: discernamantul duhovnicesc
Publicat in : Post -
Rolul terapeutic al parintelui duhovnicesc
Publicat in : Morala
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.