Sunt iertat daca iert

Biserica este locul in care omul nu trebuie sa intre, daca a lipsit pe cineva de iertare. Iata ce ne spune Evanghelistul Matei: "Cand aduci darul tau la altar, si acolo iti vei aduce aminte ca fratele tau are ceva asupra ta, lasa darul tau inaintea altarului si mergi de te impaca mai intai cu fratele tau; apoi, venind, adu darul tau” (Mat. 5, 23-24).

Ceea ce-i lipseste omului din zilele noastre, este constiinta prezentei.

El nu mai constientizeaza unde se afla. Crede ca a fi in Biserica este tot una cu a fi in orice alt loc. In realitate, el este aici pentru a se impartasi cu Trupul si Sangele Domnului. Insa, nimeni nu trebuie sa se impartaseasca daca nu este impacat cu ceilalti. Desigur, el isi poate minti duhovnicul, pentru se impartasi. In acest caz, imi vin in minte cuvintele Sfantului Ioan Gura de Aur: "precum hrana cea trupeasca, intrand intr-un stomac bolnav, mai mult sporeste boala, asa hrana cea sufleteasca, gustandu-se cu nevrednicie, mai mult mareste raspunderea si osanda”.

Pentru ca omul s-a obisnuit sa intre in Biserica si atunci cand nu daruieste iertare, s-a obisnuit si cu a sta pe loc, atunci cand preotul spune: "Cu frica, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati” (chemarea spre impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului).

Cel ce s-a impartasit cu adevarat, nu va spune niciodata "te iert, dar nu te uit”. Un om impartasit nu mai are retineri in a acorda pe deplin iertarea. Luand in sine Iubirea, are putere sa iubeasa. Celui ce-i face rau, ii raspunde cu bine, si paradoxal, crede ca n-a facut pentru aproapele tot binele pe care putea sa-l faca.

Tinand dusmanie impotriva aproapelui, nu mai suntem constienti ca atunci cand rostim: "Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri", ne rugam in felul urmator: "Doamne, eu raman pentru totdeauna dusmanul aproapelui meu, fii si Tu totdeauna dusmanul meu".

Este trist ca notiunea de iertare s-a diversificat, ca o intelege fiecare dupa cum vrea. Daca Scriptura ne spune sa iertam de saptezeci de ori cate sapte, nu inseamna ca daca am iertat de patru sute nouazeci de ori e cazul sa incetam a ierta. Si ar mai fi ceva, sa iertam asa cum iarta Dumnezeu!

Adrian Cocosila

.

Pe aceeaşi temă

• Emil Cioara - Duhovnicul si Taina Spovedaniei in Biserica Ortodoxa - Recenzie
  Publicat in : Religie
• Taina Spovedaniei - taina iertarii pacatelor
  Publicat in : Sfintele Taine
• Pocainta si marturisirea - Taina Spovedaniei
  Publicat in : Credinta
• Pregatirea pentru Taina Spovedaniei
  Publicat in : Credinta

Publica un articol

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine:

04 Aprilie 2012

Vizualizari: 5380

Voteaza:

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

Sunt iertat daca iert 0 / 5 din 0 voturi. 5 review utilizatori.

Cuvinte cheie:

iertarea taina spovedaniei sfanta euharisitie

Comentarii (5)

• Maria AndreeaPostat la 2010-02-19 10:33

  Foarte frumos articolul, si plin de adevar! Daca tot ne aflam in postul mare ar trebui sa incercam sa fim mult mai iertatori. Domnul sa ne aibe in paza

• Stefanel Radu Postat la 2010-02-18 13:24

  Astazi 18 Februarie este ziua trecerii la cele vesnice a lui Valeriu Gafencu - sfantul inchisorilor. In viitor dupa ce va fi canonizat va fi probabil pomenit in ziua de astazi. Il mentionez pe Valeriu ca un exemplu pur de iertare a celor care il chinuiau psihic si fizic in inchisoare,in special pentru ca il marturisea pe Hristos. Desi formele de ispita ale vrajmasului, de prigoana, de osandire se schimba cu anii pentru a ne deruta si a ne face sa gasim din ce in ce mai greu precedente din trecut la care sa ne referim in prezent, formatul de a ierta ramane simplu si mai cu seama acelasi: la fel a fost in cazul Sfantului Stefan acum 2000 de ani (care se ruga pentru cei care il ucideau cu pietre) precum a fost si in cazul lui Valeriu Gafencu acum 58 de ani (care ii iubea pe gardieni si se ruga pentru ei). Aceeasi seninatate, puritate a sufletului, nevinovatie si bucurie in Hristos - care asteapta la celalalt capat cu rasplata dulce pentru jertfa sfintilor martiri pe care ii iubeste nespus. Stefanel Radu

• Costin SterePostat la 2010-02-18 12:30

  Buna ziua Domnule Adrian Cocosila! Va marturisesc ca de ceva vreme citesc articolele dumneavoastra. Si nu pot spune dacat: felicitari! Cu referire la articolul prezent, doresc sa va adresez cateva intrebari ce intersecteaza subiectul "iarta ca sa fii iertat". In Romania si nu numai, drepturile fundamentale ale omului si mai mult drepturile la viata spirituala sanatoasa ale unui crestin ortodox nu se apica si comunitatii aromane/armane/machedone. Cu toate ca este acceptat faptul ca armanii sunt crestini prin excelenta, ceea ce au dovedit in istoria lor tumultoasa, nu li se respecta dreptul de a comunica cu Dumnezeu in propria limba! Suntem obligati sa ne rugam in Casa Domnului in limbi straine! Oare putem ierta aceasta discriminare si de ce nu, genocid? Nu am dreptul sa comunic cu divinitatea in propria mea limba? Cine este indreptatit sa intretina acest genocid religios "tacit"? In Evanghelie este scris ca cel ce se roaga la Dumnezeu intr-o limba straina, se roaga doar cu sufletul dar mintea ii este fara rod! Ce parere aveti despre aceasta situatie? Patriarhia romana de ce nu isi spune cuvantul cu privire la discriminarea asupra etniei machedone? De ce nu suntem ajutati sa ne capatam dreptul la viata spirituala? In aceasta situatie, oare..pot ierta? Ce imi spune Dumnezeu sa fac atunci cand imi este refuzat dreptul de-ai vorbi in limba pe care chiar Sfanta Divinitate mi-a daruit-o de la nastere? Va multumesc! Sanatate si lumina va doresc!

• Vasa NastaPostat la 2010-02-18 11:43

  Sunt o multpacatoasa dar si o multiertatoare, numai ca, atunci cand ii vad pe hulitorii mei, alaturi de ei, imi apare in imagine toate relele ce mi le-au facut ! Sigur ca bun si iertator este numai bunul Dumnezeu, eu sunt un om muritor incercat cu poftele trupesti care ma straduiesc cu ajutorul Mantuitorului Iisus Hristos sa fac voia Lui cea Sfanta! Dumnezeule, Dumnezeule curateste-ma pe mine multpacatoasa! Amin.

• Marinela BPostat la 2010-02-17 15:19

  Sa stiti ca totdeauna, cand imi spun rugaciunea si ajung la "si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri", in gand parca-mi vine sa spun "Ajuta-ne Doamne sa iertam gresitilot nostri, precum si Tu ne ierti noua". Am avut si eu certuri, discutii cu altii, si eu acum sunt "sigura" ca i-am iertat. Dar oare asa este? Nu sunt eu in stare sa iert, precum Domnul. Din cand in cand imi aduc aminte de ... cate ceva. Nu cu suparare, dar totusi ... nu am uitat. Frica de Dumnezeu? "Lasa ca te Bate Dumnezeu?" Eu sunt absolut sigura si nimeni nu ma poate convinge de contrariu, si anume ca "Dumnezeu nu Bate, El iarta" si ca "Dumnezeu este singurul Atotputernic, ca din cei mai negrii nori El poate aduce soarele, ca este si acum (nu numai cand a facut lumea) Facator de minuni, miracole" Si nu pot sa cred ca Raul ar putea avea asemenea putere, dar in sens invers. Si totusi este atata rau in lume. Da ... Domnul ne-a lasat sa alegem ... Eu incerc dupa puterile mele sa-I fac pe plac Domnului. Dar totusi, si acum, aici, Il rog pe Domnul sa-mi "Sopteasca", atunci cand sunt pusa sa fac o asemenea alegere. DOAMNE MILUIESTE-NE PE NOI PACATOSII CU MARE MILA TA SI NU NE LASA DOAMNE! DOAMNE AJUTA!

Adauga comentariu