Pentru doliul sotului sau al sotiei

Pentru doliul sotului sau al sotiei Mareste imaginea.

Moartea unuia dintre soţi este un subiect destul de dureros pentru cel care rămâne singur. Numeroşi sunt cei care, atunci când plâng după fiinţa iubită, repetă următoarele cuvinte: „Eram legaţi unul de celălalt, cum să trăim acum fără prezenţa ei, care anima întreaga casă, fără compania ei, care alina orice durere?". Dar se plânge astfel se află în neadevăr, dacă credem spuselor Sfântului Vasile cel Mare:

Nu căuta deci ca hotărârile date de Dumnezeu să urmeze dorinţei tale! Gândeşte-te că cei care au fost uniţi în viaţa aceasta, apoi au fost despărţiţi prin moarte, sunt asemenea unor călători care merg pe acelaşi drum; călătorind împreună mai multă vreme, obişnuinţa unuia cu altul îi uneşte; dar după ce au terminat drumul pe care-l aveau de făcut împreună şi deci după ce drumurile li se despart, pentru că nevoia îi mână pe fiecare pe alt drum, nu mai rămân împreună de dragul obişnuinţei şi nici nu pierd din vedere scopul călătoriei lor, ci, aducându-şi aminte de pricina care dintru început i-a pornit la drum, fiecare porneşte cu grabă spre propia sa ţintă. Aşadar, după cum alta le era ţinta călătoriei lor, dar s-au împrietenit datorită obişnuinţei călătoriei lor împreună, tot aşa şi celor uniţi, prin căsătorie sau prin altă legătură socială, le stă negreşit înainte un sfârşit deosebit al vieţii; iar sfârşitul vieţii, mai dinainte hotărât, desparte negreşit pe cei uniţi.340

„Tu ceri să regăseşti o obişnuinţă şi, din această cauză, jeleşti şi plângi?", exclamă şi Sfântul Ioan Gură de Aur341, care imediat oferă şi următorul răspuns:

Oare nu este dovedit faptul că cel care moare având credinţă în Dumnezeu şi în înviere, prin chiar acest fapt îi aduce mângâiere celui care rămâne? Dacă ţi-ai fi căsătorit fata, iar ginerele tău ar fi luat-o şi ar fi locuit fericiţi într-o ţară îndepărtată, atunci n-ai mai fi considerat acest lucru de nesuferit. Gândul la fericirea ei ţi-ar fi înmuiat tristeţea şi despărţirea. De ce acum eşti trist, suferi, te tângui? Cel Care l-a luat pe cel drag ţie nu este un om obişnuit, nu este vreun rob, ci este Hristos însuşi. Iubirea şi traiul împreună cu fiinţa dragă au ţesut legături de neuitat. Dar dacă meditezi şi te gândeşti cu mai multă înţelepciune la Cel Care a chemat lângă El persoana dragă ţie, atunci vei reuşi să birui acest val de durere cauzat de despărţire.342

Alţii jelesc, spunând: „Era sprijinul meu cel care a plecat". în această situaţie, Sfântul Părinte adaugă:

Şi tu, femeie care ţi-ai pierdut bărbatul, de ce plângi? Nu cumva pentru că ţi-ai pierdut ocrotitorul şi ai rămas singură pe lume? Niciodată să nu spui aşa ceva. Căci nu L-ai pierdut pe Dumnezeu, Care este ocrotitorul nostru, al tuturor. De vreme ce-L ai ca ajutor pe Dumnezeu, n-ai nevoie de nimeni altul. Nu cumva atunci când soţul tău trăia nu tot Dumnezeu era Cel Care vi le dădea pe toate? Aşa să te gândeşti, şi să spui precum David: „Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme? Domnul este ocrotitorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa?" (Ps. 26, 1). De acum, Acesta, „Părinte al orfanilor şi judecător al văduvelor" (Ps. 67, 5), îţi va purta de grijă mai mult decât ţi-a purtat mai înainte.343

Plângem şi jelim, spun alţii, pentru că cel plecat la Domnul era cel în care ne pusesem toată nădejdea. Soţul nostru, copilul nostru ne mângâiau şi ne întăreau cu dulci speranţe. Din această cauză îi cerem înapoi pe soţul sau copilul nostru, pentru care ne întristăm şi vărsăm lacrimi. Nu pentru că nu credem în înviere, ci pentru că rămânem singuri, fără nici un ajutor. Pentru că ne pierdem ocrotitorul, mângâietorul care era lângă noi, cel cu care împărţeam tristeţea. La acestea, Sfântul Ioan Gură de Aur răspunde:

Ce spui, femeie? Copilul şi bărbatul te protejau, şi Dumnezeu oare nu te va proteja şi apăra? Cine ţi-a dat ţie şi pe unul şi pe celălalt? Oare nu tot El? Şi chiar pe tine cine te-a făcut? Oare nu tot El? Cel ce face din ceea ce nu este, Cel ce ţi-a dat sufletul şi a sădit în el cugetul, Cel ce te-a învrednicit de a-L cunoaşte, Cel ce pentru tine n-a cruţat nici măcar pe Fiul Său Cel Unul Născut, oare nu te va cruţa şi nu te va apăra şi pe tine? Oare te-ar putea apăra şi cruţa mai mult bărbatul tău?344

Pentru Fiul lui Dumnezeu făcut Om, moartea însăşi reprezintă păcatul. Această idee este reluată de Sfântul Grigorie de Nazianz, în renumita încurajare adresată Nonei, evlavioasa sa mamă, în urma morţii tatălui său. Potrivit Sfântului, adevărata viaţă înseamnă să avem privirile îndreptate către viaţa veşnică. Moartea este urmare a păcatului, pentru că ea ne desparte de sufletul devenit desăvârşit. Şi astfel, părăsim această viaţă trecătoare şi ne îndreptăm spre viaţa veşnică. Dacă însoţim soţul nostru, copilul sau mama noastră pe ultimul lor drum în această lume, să nu fim copleşiţi de o tristeţe fără margini, ci, dimpotrivă, să-L lăudăm pe Dumnezeu! Şi astfel să ne liniştim, neuitând dragostea Lui către noi; să-I mulţumim Domnului. Poate că Dumnezeu, prin această încercare, doreşte, printre altele, să ne conducă spre fapte de curaj şi mai mari, şi să ne răsplătească prin cununi mai strălucitoare.

Desigur, soţul/soţia a murit iar celălalt soţ/soţie a rămas singur(ă). Dar dacă am avea un soţ/o soţie, în- ţelept/ă şi priceput/ă, care ne împărtăşea gândul nostru, ne făcea cinste peste tot, era apreciat(ă) de toată lumea, ne iubea, dacă aşadar am avea un astfel de soţ/o astfel de soţie, precum şi un copil care ar muri, ne-am lăsa copleşiţi de durerea acestei pierderi? Nicidecum, gândeşte Sfântul Grigorie de Nazianz. Căci prea multa dragoste faţă de el/ea ar umbri doliul pentru copilul nostru. Prin urmare, dacă II iubim pe Dumnezeu mai mult decât pe el/ea, iar Dumnezeu îl/o primeşte la El, noi nu am mai resimţi această plecare ca pe o despărţire. Dacă spunem că soţul/soţia ne purta de grijă iar nu Dumnezeu, iarăşi nu este adevărat. Un asemenea gând este cu siguranţă nedrept: dacă el/ea ne-a făcut un bine oarecare, noi l-am răsplătit de asemenea atunci când (l-)am îngrijit(-o). In schimb, Dumnezeu ne ajută din bunătate şi ne dăruieşte viaţa veşnică, făcându-ne „împreună moştenitori" cu Fiul Său Unul- Născut. Despărţirea de soţul nostru/soţia noastră - Sfântul Vasile foloseşte termenul de „dihotomie" - nu trebuie să ne facă a uita faptul că suntem uniţi cu Dumnezeu. Nu ne unim cu vreun rob, ci cu Dumnezeul Atotputernic.

Un ultim exemplu plin de învăţăminte: încurajarea Sfântului Ioan Gură de Aur adresată unei văduve de seamă, ca urmare a decesului soţului acesteia:

Dacă eşti necăjită pentru că era credincios şi drept, atunci ar trebui să te bucuri, pentru că a plecat în cealaltă viaţă cu multă nădejde şi slavă, iar acum se odihneşte în pace. Trăieşte în curăţie, rămâi credincioasă lui, şi ca văduvă, du o viaţă vrednică de el; apoi, şi, tu vei pleca în acelaşi loc, în mijlocul sfinţilor, pentru veşnicie. Dacă era bogat, nu trebuie decât să împărţi averea săracilor. Şi astfel o vei regăsi, după moartea ta, în ceruri. Opreşte tânguirile, continuă să duci aceeaşi viaţă şi fii cu trezvie. Doar astfel vei putea să-i fii alături în viaţa veşnică.345

Jos, pe pământ, există doar unirea trupurilor, în timp ce, în acele locaşuri de sus, se realizează unirea sufletelor - o unire desăvârşită, mai preţioasă şi superioară celei din această lume trupească şi materială.

Pr. Theodore PAPANICOLAOU
Viziunea morţii în lumina Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, Editura Doxologia

Cumpara cartea "Viziunea morţii în lumina Sfinţilor Părinţi ai Bisericii"

Note:
340 Sfântul Vasile cel Mare, Scrieri I, PSB, vol. 17, p. 392.
341 Sfântul Ioan Gură de Aur, Admonitio in Duas de Patientia Orationes, De Patientia, et quod Mortni non Amare Ludendi sint, în PG 60, 725.
342 Ibidem.
343 Ibidem.
344Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu sau Explicarea Epistolei I către Tesaloniceni..., p. 226.
345 Ibidem.

 

Pe aceeaşi temă

20 Februarie 2017

Vizualizari: 2842

Voteaza:

Pentru doliul sotului sau al sotiei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE