CEASLOVUL („cartea ceasurilor") cuprinde în sine rugăciunile din rânduiala slujbelor zilnice: Ceasurile, Vecernia, Pavecerniţa, Miezonoptica, Utrenia, Obedniţa la care se adaugă rugăciunile dimineţii şi de seară, diferite tropare şi condace din perioadele Octoihului, Triodului şi Penticostarului, Canoane de rugăciune, Paraclise şi Acatiste şi Sinaxarul.

Această carte de cult este de origine palestiniană şi reflectă slujbele specifice Tipicului Mănăstirii Sfântul Sava de lângă Ierusalim. Ceaslovul ne este cunoscut abia începând cu secolul al IX-lea, când Sfântul Teodor Studitul îl preia din Palestina, îl completează şi-l introduce în mănăstirea sa din Constantinopol. Nu a suferit modificări esenţiale în decursul timpului, doar că în cuprinsul său s-au adăugat unele Acatiste şi a apărut rânduiala Pavecerniţei Mici, care la început nu exista.

In decursul ultimelor şase secole, majoritatea liturgiştilor au susţinut ideea că Biserica Ortodoxă, în ciclul unei zile liturgice, are şapte Laude bisericeşti. Insă pentru un studiu mai sistematic şi mai aprofundat, noi vom încerca să prezentăm sistemul Laudelor aşa cum îl întâlnim în cărţile de cult (nu doar în Ceaslov) şi în istoria slujbelor noastre, şi nu cum este prezentat în manualele de şcoală.

Biserica nu s-a legat niciodată de un anumit număr de Laude, pentru că acesta a variat în timp şi în funcţie de anumite tradiţii locale, de la două la şase Laude, iar menţiunea din Psalmul 118:164 trebuie înţeleasă simbolic, ca expresie a plinătăţii. Şaptele liturgic nu este egal cu şaptele matematic. Biserica (atât cea văzută, cât şi cea nevăzută) îl laudă pe Dumnezeu neîncetat, iar acest număr de şapte tocmai aceasta înseamnă.

Sistemul de şapte Laude, în forma în care îl cunoaştem astăzi, este destul de târziu şi s-a generalizat datorită Sfântului Simeon al Tesalonicului (+1429), cunoscut pentru exagerările privind simbolismele liturgice, iar mai târziu datorită Catehismelor din secolul al XVII-lea, printr-o analogie stranie cu „cele şapte Taine", al căror număr este de asemenea o invenţie scolastică.

Curios, dar nici Ceaslovul nu face vreo referire la un anumit număr al Laudelor şi nici nu uneşte anumite Laude doar pentru a obţine un anumit număr. Ceaslovul doar prezintă rânduiala a nouă Laude fără să facă o altă menţiune. Săvârşirea Laudelor se făcea după ora bizantină, iar timpul era împărţit aproximativ în 12 ore de zi şi alte 12 ore de noapte (în momentul echinocţiilor), dar lungimea zilei şi a nopţii varia în funcţie de lună şi anotimp, iar aceasta atrăgea după sine şi schimbarea orei de săvârşire a slujbelor şi chiar lungimea lor.

Deci, astăzi avem următorul sistem de nouă Laude, împărţit în trei cicluri a câte trei Laude:

1. Ceasul IX

2. Vecernia

3. Pavecerniţa

4. Miezonoptica

5. Utrenia

6. Ceasul I

7. Ceasul III

8. Ceasul VI

9. Obedniţa

Observăm că în fiecare ciclu este câte o Laudă mai importantă (marcată cu text îngroşat) şi că Ciclul de zi se încheie cu Liturghia sau, mai ales în Postul Mare, cu Obedniţa. Nu e clar însă de ce Obedniţa este scoasă din sistemul de şapte Laude, iar Ceasul I a fost comasat cu Utrenia doar pentru a ieşi numărul de 7.

Cele două Laude importante, Vecernia şi Utrenia, au fost dintotdeauna prezente în rânduiala slujbelor, atât la monahi, cât şi la mireni. Astăzi ele sunt considerate Laude obligatorii (la care trebuie să fii prezent) pentru a sluji Liturghia sau a te împărtăşi cu Sfintele Taine. Celelalte însă sunt considerate Laude exclusiv monahale (mai ales Pavecerniţa şi Miezonoptica) şi, în majoritatea Bisericilor locale, ele nu sunt obligatorii pentru mireni. Doar în Biserica Rusă, şi nu peste tot, Ceasurile se citesc după toată regula tipiconală chiar şi în parohii.

Este normal ca şirul de Laude să fie încununat de Liturghie („Lauda laudelor") pentru că şi evreii numărau momentele de aducere a jertfelor printre laudele simple, iar Laudele creştine îşi au originea anume în cultul iudaic. Este adevărat că Liturghia, în prezent, nu face parte din Ceaslov (unde sunt celelalte Laude/Ceasuri), dar aceasta pentru că în vechime, monahii, în cea mai mare parte nehirotoniţi, nu puteau face Liturghia şi o înlocuiau cu Obedniţa la care uneori ei se împărtăşeau singuri cu Daruri înaintesfinţite. Deci nu întâmplător anume din rânduiala Obedniţei a împrumutat Liturghia cele trei Antifoane, care iniţial erau altele, şi finalul: Fie numele Domnului binecuvântat... cu Psalmul 33, iar în cadrul Obedniţei avem Crezul (care se rostea înaintea împărtăşirii), lasă, iartă... ca pregătitoare de împărtăşire, apoi Să se umple gurile noastre... de după împărtăşire etc.

Aşadar când vorbim de Obedniţă, de fapt ne referim la o „liturghie fără preot" a monahilor. Şi astăzi, mai ales în mănăstirile de maici unde nu este preot, în locul Liturghiei se săvârşeşte Obedniţa, numai că fără împărtăşire.

Astăzi, noi nu putem să fixăm (şi să studiem) un număr al Laudelor bisericeşti doar în baza Ceaslovului savait pe care l-am moştenit, mai ales că acesta are foarte multe lipsuri în organizarea şi conţinutul lui. De aceea, BOR a editat Catavasierul, ca o carte care să împlinească lipsurile Ceaslovului, dacă o privim prin prisma tipicului practicat astăzi, fie el şi neoficial.

Deci, depăşind numărările simbolice ale Laudelor bisericeşti, ar trebui să vorbim de trei Laude generale, valabile pentru toţi, şi de alte şase Laude (în total nouă) valabile doar pentru monahi, iar opţional şi pentru mireni. Considerăm că această abordare ne va ajuta mai mult în studiul liturgic de mai departe.

Ieromonah Petru Pruteanu

Articol preluat din cartea "Liturghia ortodoxa. Istorie si actualitate", Editura Sophia

Cumpara cartea "Liturghia ortodoxa. Istorie si actualitate"

 

• Cartile liturgice
  Publicat in : Viata liturgica
• Altar la Putna
  Publicat in : Poezii ortodoxe

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: