Simbolismul naosului

Simbolismul naosului Mareste imaginea.

Naosul, partea în care stau credincioşii, simbolizează, după Sfinţii Părinţi, lumea pământească, adică cerul văzut şi pământul. Am văzut că, potrivit unui simbolism universal, solul pătrat sau dreptunghiular al naosului simbolizează pământul, iar bolta de deasupra lui simbolizează cerul. Luminile din naos (candelabre şi candele) completează acest simbolism, închipuind stelele de pe bolta cerească.

Sfântul Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului, precizează totuşi faptul că nu este vorba despre lumea în condiţia ei căzută, ci aşa cum a fost ea la origine, în starea ei paradiziacă: „Frumuseţea naosului, subliniază el, ne arată frumuseţea creaţiei".

In acelaşi timp, este vorba şi despre lumea în condiţia ei restaurată, după cum ne arată prezenţa tuturor sfinţilor care apar pe pereţi, fie pictaţi în frescă, fie în icoane.

In faţa iconostasului, de-a lungul lui, se află un spaţiu numit solee, situat la acelaşi nivel cu altarul, dar mai înalt cu o treaptă sau mai multe decât naosul. In orizontalitatea ei, soleea aparţine spaţiului naosului, dar prin înălţare ţine de altar. Clerul se deplasează pe solee pentru tămâierea icoanelor împărăteşti şi a icoanelor mari ale iconostasului.

In general, soleea prezintă un spaţiu în semicerc în faţa uşilor împărăteşti, care înaintează dinspre altar spre naos, de unde episcopul sau preotul binecuvântează credincioşii. Tot acolo preotul citeşte Evanghelia, atunci când nu sunt diaconi care să o citească în naos, sau rosteşte predica. In bisericile din zilele noastre, acest loc serveşte de amvon şi chiar poartă acest nume.

In vechime, amvonul se găsea în mijlocul naosului, după cum se mai poate încă vedea în unele biserici foarte vechi. El era amplasat mai în înălţime, deasupra solului (se ajungea la el urcându-se mai multe scări), „asemenea unui munte aflat în mijlocul unei câmpii", fiindcă era un loc de proclamare şi de vestire, după cum notează Sfântul Gherman, Patriarhul Constantinopolului, amintind în această privinţă cuvintele din Isaia 13,2: „Pe un munte pleşuv înălţaţi steag, strigaţi către ei" şi 40,9: „Suie-te pe munte înalt, cel ce binevesteşti Ierusalimului, ridică glasul tău cu putere, cel ce binevesteşti Ierusalimului, înalţă glasul tău".

Trebuie să precizăm că amvonul soleei, care este în mod normal mai înaltă decât naosul cu câteva trepte, păstrează în continuare acest simbolism al muntelui. în bisericile din zilele noastre, care nu mai au amvonul în mijlocul naosului, vechiul lui loc de amplasare rămâne totuşi actualizat în timpul Liturghiei, ca un fel de remanenţă a utilizării sale de la origine: acolo se opreşte diaconul pentru citirea Evangheliei şi tot acolo stă şi preotul pentru citirea ultimei rugăciuni din Sfânta Liturghie (numită de altfel Rugăciunea amvonului); în vechime, tot acolo stătea preotul în timpul Utreniei, pentru a citi Evangheliile învierii. Acest din urmă aspect poate fi pus în legătură cu afirmaţia Sfinţilor Gherman al Constantinopolului şi Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului, potrivit căreia amvonul simbolizează piatra rostogolită în faţa mormântului Domnului Hristos, pe care stătea îngerul care le-a anunţat femeilor mironosiţe vestea cea bună a învierii.

Un alt element important al naosului este scaunul (tronul) arhieresc (distinct de cel din altar, din centrul sintronului). In tradiţia greacă, el se găseşte puţin mai jos de corul din dreapta, fie la nivelul stranelor (dacă sunt strane), fie lipit de un stâlp. In zilele de sărbătoare, episcopul stă în scaunul arhieresc în timpul Vecerniei şi al Utreniei, precum şi la începutul Liturghiilor nefestive. La Liturghiile festive, el stă pe un scaun înălţat pe o mică estradă în mijlocul naosului. In tradiţia slavă, există doar acest din urmă scaun arhieresc, unde stă episcopul în timpul părţilor din slujbe care nu necesită prezenţa lui în altar, mai cu seamă la Liturghia catehumenilor, înainte de vohodul mic.

In naos, în părţile dreaptă şi stângă, se găsesc stranele celor două coruri (numite choroi în greacă şi kliroi în slavă), care dau alternativ răspunsurile la slujbe (mai ales pentru ceea ce se numeşte antifoane). Atunci când nu este decât un cor, el cântă la locul corului principal, aflat în partea dreaptă.

Corurile reprezintă mulţimea credincioşilor şi cântă în numele lor, deoarece în bisericile ortodoxe cântarea nu este niciodată colectivă.

Jean-Claude Larchet

Articol preluat din cartea "Viata liturgica"

Cumpara cartea "Viata liturgica"

 

Pe aceeaşi temă

07 Martie 2018

Vizualizari: 800

Voteaza:

Simbolismul naosului 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

naosul partile bisericii

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE