Taina Cununiei

Taina Cununiei Mareste imaginea.

Căsătoria ne oferă prilejul şi mijloacele de a creşte şi a ne maturiza emoţional şi spiritual, însă această creştere şi maturizare nu se produce decât pe temeiul unui devotament sincer al soţilor unul faţă de altul, dar şi faţă de Dumnezeu. Legătura unităţii şi a iubirii nesfârşite dintre soţ şi soţie este menită să dăruiască omenirii o experienţă şi o cunoaştere elementară în ceea ce priveşte dragostea pentru unirea cu Dumnezeu, care a devenit posibilă prin Iisus Hristos.

Cununia, potrivit Apostolului, este asemenea unirii dintre Hristos şi Biserica Sa. Menirea ei este să ne înveţe - fără a se folosi de concepte abstracte, de cărţi sau de cuvinte, ci printr-o experienţă trăită - despre Hristos şi Biserică, despre întreaga noastră relaţie cu Dumnezeu. In măsura în care înţelegem că nici bărbatul singur, nici femeia singură nu întruchipează o profeţie desăvârşită - căci niciunul nu poate aduce roade fără celălalt - ajungem să înţelegem că revelaţia mântuirii noastre îl cuprinde atât pe Hristos (revelat prin prooroci) cât şi Biserica (revelată prin proorociţe), că Hristos ne mântuieşte prin Biserică.

In sexualitatea umană se regăsesc două aspecte importante ale revelaţiei. Primul este dat de natura profeţiei din Vechiul Testament, în special contextul revelaţiei din profeţiile bărbaţilor şi ale femeilor. Al doilea aspect al acestei revelaţii se referă la înţelegerea legământului dintre Dumnezeu şi poporul Său, care este o relaţie conjugală şi nu un contract juridic. Este important să înţelegem ambele aspecte ale felului în care Dumnezeu atribuie un rol profetic sexualităţii umane, pentru a înţelege - corect, din punct de vedere ortodox - rolurile bărbatului şi ale femeii, precum şi sensul cununiei.

Nici Vechiul Legământ, nici cel Nou nu erau „contracte juridice", ci legături conjugale. Aceasta a fost marea greşeală în care a căzut Vechiul Israel şi pentru care l-au mustrat proorocii. Israel nu L-a recunoscut şi nu L-a primit pe Hristos pentru că El a venit ca un Mire ceresc căutându-şi Mireasa. Israel, înţelegând legământul ca un „contract juridic", se aştepta la un conducător aspru, pământean, pregătit să pună în aplicare un contract ce fusese încălcat şi să-şi exercite voia prin mijloace militare şi politice. De aceea, creştinismul apusean a îmbrăţişat conceptul idolatru de răscumpărare.

Este important să înţelegem că atât Vechiul Legământ cât şi Noul Legământ vădesc o relaţie conjugală. Abia atunci vom putea înţelege natura sexualităţii umane ca profeţie şi revelaţie. O privire sumară asupra Cărţii proorocului Osea este de ajuns pentru a reţine mesajul tuturor sfinţilor proroci.

Inainte de a examina proorocia lui Osea, să vedem, pe scurt, cum este întrebuinţat termenul „desfrânare" în câteva pasaje din Vechiul Testament - deoarece acesta are un rol important în revelaţia lui Osea.

„Să nu necinsteşti pe fiica ta, îngăduindu-i să facă desfrânnre, ca să nu se desfrâneze pământul şi ca să nu se umple pământul de stricăciune." (Lev. 19:29)
în acest verset Dumnezeu leagă în chip evident statutul femeii de condiţia poporului Său cu care a încheiat legământul. Ne arată că femeile prefigurează şi sunt prototipul poporului ales, Biserica Sa. Vom întâlni peste tot în Vechiul Testament referinţe la necredinciosul Israel - o desfrânată, o prostituată, o mireasă necredincioasă, care şi-a trădat mirele. Astfel, la Iezechiel vedem cum Israel este mireasa care a luat darurile de nuntă ale soţului şi a desfrânat cu ele:

„Ai luat lucrurile tale de găteală, făcute din aurul Meu şi din argintul Meu, pe care ţi le-am dat Eu, şi ţi-aifăcut chipuri de bărbat şi te-ai desfrânat cu ele." (Ez. 16)

Şi încă:

„ Tu te-ai desfrânat cu Asirienii şi nu te-ai săturat; te-ai desfrânat cu ei, dar nu te-ai mulţumit cu atât, ci ai înmulţit desfrânările tale din pământul Canaan până în pământul Caldcii, dar nici cu atât nu te-ai mulţumit. Cât de obosită trebuie să fie inima ta, zice Domnul Dumnezeu, după ce ai făcut toate acestea, ca o desfrânată nestăpânită! ...Ci ca o femeie adulteră care, în locul bărbatului său, primeşte pe alţii." (Iez. 16. 28-32)

Sunt peste treizeci de asemenea referinţe la proorocii Vechiului Testament, şi în toate Dumnezeu face legătura între revelaţia despre legământul Său cu Israel şi natura unei relaţii conjugale, în care Israel se revelează prin femeie şi prin chemarea de a fi soţie.

Să revenim la proorocul Osea. Care era relaţia dintre Dumnezeu şi Israel când Domnul nostru a început să grăiască prin acest sfânt prooroc?

Proorocul Osea ne descoperă nu doar relaţia pe care o dorea Dumnezeu cu Israel, ci şi sensul legământului. Dar în Cartea lui Osea găsim şi o revelaţie desăvârşită a sensului mântuirii şi al acelei „răscumpărări" pe care Hristos avea să o săvârşească pentru noi, faţă de ideea idolatră a legalismului perpetuat de scolastici şi de adepţii lui Augustin.

Dumnezeu deplânge, prin sfinţii prooroci, că Israel „desfrânează" cu idoli, „zei" demonici. Israel nu a înţeles că Legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu poporul ales nu era un contract juridic, ci o relaţie conjugală. Poporul lui Israel, chiar dacă pricepea cu mintea legământul pe care îl avea cu Dumnezeu, în fapt acesta nu ajungea până la inimile lor. Dumnezeu îşi chema neîncetat poporul să renunţe la desfrânarea cu „alţi dumnezei", dar acesta nu putea înţelege şi continua să rămână necredincios.

Consider că aceste împrejurări sunt cel mai pregnant revelate în lucrarea profetică a lui Osea. Pe vremea acestui sfânt prooroc, Israel nu doar că a căzut în idolatrie, dar oamenii s-au îndepărtat într-atât de Dumnezeu încât au ajuns să creadă că Dumnezeu are drept „soţie" o zeiţă pământeană numită Paşte. Israeliţii au fost influenţaţi de religiile păgâne, dar realitatea mărturisea că ei, poporul lui Israel, nu mai erau mireasa lui Dumnezeu.

Israeliţii aveau relaţii adulterine cu idolii popoarelor din jur şi, „părăsindu-şi dragostea dintâi", L-au părăsit pe Dumnezeu pentru altcineva. Dumnezeu va arăta că El este credincios lui Israel, chiar dacă poporul Său L-a trădat. El îşi iubeşte poporul aşa cum un soţ îşi iubeşte soţia şi nu a dorit altceva decât să-şi scape mireasa din rătăcire şi din robia păcatului. Astfel, în această revelaţie adresată lui Israel, Osea îl închipuie pe însuşi Dumnezeu. Domnul îl învaţă pe prooroc să-şi aleagă soţie o femeie dintre desfrânatele păgâne din templu. „Ia-ţi de nevastă o femeie desfrânată şi să ai copii de desfrânată! Căci iată a desfrânat pământul lui Israel, abătându-se de la Domnul.'' (Os. 1:2) Astfel, Osea şi-a luat soţie o desfrânată, pe Gomer. Când li se născu cea dintâi fiică, Dumnezeu i-a poruncit lui Osea să o boteze Lo-Ruhama („Cea neiubită"), căci de acum încolo Dumnezeu nu va mai avea milă de casa lui Israel. Când se născu al doilea copil, Dumnezeu a cerut să fie numit Lo-Ami („Nu este poporul Meu"). Prin aceasta, Dumnezeu le-a arătat oamenilor nu doar că s-au depărtat de mila Lui, dar şi că s-au despărţit întru totul de El. Cu toate acestea, Dumnezeu promite împăcare; „Şi în loc să vă zică vouă: ,«Voi nu sunteţi poporul Meu», le va spune: «Voi sunteţi fiii Dumnezeului celui viu!»" (Os. 2:1-2)

Soţia lui Osea, deşi necredincioasă şi desfrânată, devine proorociţă. Ea este un exemplu al condiţiei Bisericii, poporul sfânt. Deşi acesta şi-a trădat legământul cu Dumnezeu şi I-a întors spatele, Dumnezeu făgăduieşte: „Şi te voi logodi cu Mine pe vecie şi te voi logodi Mie după dreptate şi bunăcuviinţă întru bunătate şi dragoste;"
Când Gomer îşi înşeală soţul, pe Osea, şi se întoarce în robia desfrânării, Dumnezeu îi porunceşte soţului nedreptăţit: „Du-te iarăşi şi iubeşte o femeie îndrăgită de un prieten, şi totuşi desfrânată, aşa precum Domnul iubeşte pe fiii lui Israel, deşi ei se întorc spre dumnezei străini şi iubesc turtele de struguri. Şi am cumpărat-o pe preţ de cincisprezece sicii de argint, un homer de orz şi un letec de orz." (Os. 3:1-3).

Aici vedem că Dumnezeu s-a folosit atât de sexualitate, cât şi de condiţia cununiei pentru a ne descoperi relaţia dintre El şi Biserica Sa. Vom regăsi această imagine în Noul Testament, atunci când Apostolul Pavel numeşte Biserica mireasa lui Hristos cea „fără de prihană" . Este limpede că, deşi a fost necredincioasă şi a trădat legătura conjugală cu Osea, Gomer avea să fie răscumpărată şi restaurată numai şi numai din dragoste. Aceasta este profeţia răscumpărării umanităţii căzute în păcat, prin iubirea jertfelnică şi prin jertfa lui Iisus Hristos. Suntem răscumpăraţi şi chemaţi să luăm parte la legământul Noului Testament împreună cu Hristos, doar pentru că ne iubeşte. La fel cum vechiul Israel a nesocotit sensul legământului ca relaţie conjugală, sfârşind într-un legalism sterp şi în formalităţile unei credinţe exterioare, la fel şi noi suntem chemaţi să luăm aminte la semnificaţia Noului Legământ. Adulterul este singura abatere pentru care Hristos îngăduie divorţul, tocmai pentru că adulterul duhovnicesc ne desparte de Dumnezeu şi ne refuză mântuirea.

Cred că Apostolul Pavel pune accentul final pe cartea proorocului Osea atunci când spune: „Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea" (Efes. 5:25). Cununa de spini pe care Mântuitorul a purtat-o nu era decât cununa de nuntă cu care Hristos Şi-a încununat Mireasa, Biserica. De aceea, de Sfintele Paşti cântăm că Hristos „iese din mormânt ca un Mire".

Când Dumnezeu a folosit căsătoria lui Osea cu Gomer pentru a ne descoperi relaţia dintre El şi Israel, ne-a arătat, în chip profund, felul în care căsătoria este o stare profetică ce descoperă natura legământului şi a relaţiei dintre Dumnezeu şi Biserica Sa. Apostolul Pavel arată şi el că aceasta este şi natura Noului Legământ, căci: „v-am logodit unui singur bărbat, ca să vă înfăţişez lui Hristos fecioară neprihănită." (2 Cor.n:2).

Şi Ioan Botezătorul, căutând să sensibilizeze poporul lui Israel cu privire la această relaţie, spune despre Hristos „Cel ce are mireasă este mire..." (In. 3:29). Mai mult chiar, în Apocalipsă această sintagmă este reluată şi lămurită în pasajul despre Cea de-a Doua Venire:

„Să ne bucurăm şi să ne veselim şi să-I dăm slavă, căci a venit nunta Mielului şi mireasa Lui s-a pregătit" (Apoc. 19:7)

Totuşi, acum se stabileşte un testament (legământ) şi este evident că Dumnezeu a dorit ca acesta să fie înţeles ca relaţie conjugală, nu în termenii unui contract juridic.

Tot astfel, Dumnezeu a dorit să se înţeleagă că sexualitatea umană şi căsătoria sunt revelaţii ale acestui legământ.

De bună seamă, bărbatul este o prefigurare a lui Hristos, aşa cum femeia preînchipuie Biserica. Iar aceasta este valabil nu doar în cazul soţiei necredincioase, ci şi în cazul femeilor credincioase. Sexualitatea umană şi relaţia conjugală sunt profetice şi ne-au fost date de Dumnezeu dintru început, ca o formă de revelaţie. Aceasta este esenţa tainei sexualităţii şi a rolurilor bărbatului şi ale femeii în Biserică.

Aceasta este esenţa mântuirii noastre. Hristos nu a venit pe pământ într-o expediţie juridică, pentru a „satisface dreptatea lui Dumnezeu". El a venit, asemenea proorocului Osea, ca să-Şi mântuiască mireasa din robia păcatului şi de desfrânare. Să aducă înapoi în casa Tatălui ceea ce îi fusese înstrăinat, fiind „vândut sub păcat" (Rom. 7:14).

A făcut aceasta doar pentru că ne iubeşte şi doreşte să intrăm în Biserica Sa ca să fim mântuiţi. Icoana soţilor iubitori şi credincioşi, trăind împreună în curăţie, este un semn şlo revelaţie pentru mântuirea noastră.

Când ne referim la proorocii Vechiului Testament, tindem să ne gândim doar la cei de parte bărbătească. Le pierdem adesea din vedere pe sfintele proorocite, marile figuri feminine din Vechiul Testament. Din nefericire, această neglijenţă ne împiedică să înţelegem pe deplin Vechiul Testament şi chiar natura Bisericii. Aşa cum am văzut în cele arătate mai sus, căsătoria este după chipul şi asemănarea Bisericii, iar Apostolul Pavel ne învaţă că în această asemănare, bărbatul este o prefigurare a lui Hristos, după cum femeia închipuie Biserica (vezi Efes. 5:21 şi urm.). Astfel, dacă Hristos a fost revelat prin proorocii de parte bărbătească ai Vechiului Testament, Biserica a fost descoperită prin sfintele proorociţe, începând cu Eva. Nu fără pricină Hristos spune că la înviere „nici nu se însoară, nici nu se mărită", iar Pavel ne învaţă că „nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască". Dacă sexualitatea umană este dată pentru a sluji proorociei, atunci când aceasta va fi împlinită, nu va mai fi nevoie de prooroci şi nici de mijloacele lor. Când Hristos şi Biserica vor fi în chip văzut una, când totul se va lămuri şi tainele se vor desluşi, rolul profetic al sexualităţii umane se va fi împlinit şi va dispărea.

ARHIEPISCOP LAZAR PUHALO

Taina omului si taina cununiei. Despre castitatea unirii conjugale; Editura Theosis

Cumpara cartea "Taina omului si taina cununiei. Despre castitatea unirii conjugale"

Pe aceeaşi temă

17 Ianuarie 2017

Vizualizari: 992

Voteaza:

Taina Cununiei 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

casatoria nunta cununia

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE