Miscarea duhovniceasca "Rugul Aprins" n-a cuprins doar preoti si calugari. Ea a avut in randurile ei si laici de marca, intelectuali de mare forta. Laicatul perioadei interbelice era puternic ancorat in viata Bisericii. Un asemenea om a fost profesorul universitar Alexandru Mironescu, care, pentru angajarea lui duhovniceasca, a facut ani grei de temnita.

Intr-o scrisoare, Daniil Sandu Tudor, mentorul "Rugului Aprins", ii scria: "Cand mi-ai povestit pentru prima oara, desi te cunosc atat de putin, am observat, pe chipul dumneatale, transfigurarea, luminita aceea scurta, dar orbitoare, care urca sufletele mari pe inaltimi, unde unele raman mai mult si creeaza, altele se coboara coplesite, insa transformate."

Alexandru Mironescu

Alexandru Mironescu s-a nascut pe 10 iulie 1903, la Tecuci, intre anii 1922-1926. Urmeaza Facultatea de Fizica si Chimie din Bucuresti. Face studii stiintifice aprofundate la Paris, intre anii 1926-1929, luandu-si doctoratul cu teza: "Sur l'action des organomagnesiens sur le furfurol et l'ether pyromucidique".

Intors in tara, devine dascal al Facultatii de Stiinte din Bucuresti. In 1931 se casatoreste cu Maria Constantin si au doi copii, Ileana si Serban. Scrie mult, atat carti stiintifice, cat si duhovnicesti. Inrolandu-se in Miscarea "Rugului Aprins", va fi inlaturat din invatamantul superior, in 1949, devenind profesor de liceu. Participa la intrunirile "Rugului Aprins" organizate legal intre 1946-1948 la Manastirea Antim, si ilegal dupa 1948, mai ales in casa lui.

Calvarul incepe pe 14 iulie 1958 cand este arestat, dimpreuna cu fiul sau Serban si cu alti membri ai miscarii. Locotenentul de securitate Tarlea Ion, va mentiona in Mandatul de Arestare ca "Mironescu Alexandru, doctor in chimie si filozofie, profesor, domiciliat in Bucuresti, str. Vasile Lazar, nr. 23-25, urmarit pentru infractiunea de uneltire contra ordinii sociale, ordon tuturor fortelor publice ca, conformandu-se legii, sa aresteze pe numitul Mironescu Alexandru."

Ancheta a fost grea. La insistenta anchetatorilor, care doreau sa-l determine a recunoaste ca a facut politica ostila sistemului comunist, a raspuns: "Nu am desfasurat nici o activitate politica pana in anul 1946, cand am intrat in P.S.D. si am fost numit de Titel Petrescu ca sef al sectiei Tineret. Nu am mai desfasurat nici o alta activitate politica in nici un partid sau organizatie politica. Nu am desfasurat activitate politica deoarece - mai ales in ultima perioada - venind in contact cu mai multe persoane religioase, cu preoti si calugari, am vizitat mai multe manastiri si biserici ca: Manastirea Antim, Manastirea Plumbuita, Schitul Darvari, Manastirea Cernica si Manastirea Caldarusani." Intrase, cu toata fiinta, in miscarea duhovniceasca "Rugul Aprins".

Intrebat fiind cu ce persoane deosebite a ajuns in contact la "Rugul Aprins", a raspuns: "Ca legatura de prietenie ii vizitam si ma vizitau Arhimandritul Benedict Ghius si Sandu Tudor, zis Daniil, staretul Manastirii Rarau. In afara de cei declarati mai sus am avut relatii de cunostinta cu mai multi preoti si calugari pe care i-am vizitat si anume: Gherasim, staretul Manastirii Caldaruasani si Gladovski, Staretul Manastirii Cernica."

In mod deosebit, anchetatorii erau interesati de parintele Benedict Ghius si de parintele Sandu Tudor. Va fi nevoit sa recunoasca ca "datorita relatiilor stranse ce existau intre noi, Benedict Ghius, Sandu Tudor si subsemnatul ne intalneam la domiciliul meu sau in alta parte si discutam despre scrierile noastre".

Celor trei de mai multa vreme li se incrucisasera drumurile. Citim in dosarul de ancheta: "Prin anul 1938 sau 1939 am fost chemat de Mitropolitul Tit Simedrea la Cernauti, ca musafir al sau. La Mitropolitul Cernautilor Tit Simedrea se afla si Benedict Ghius, pe care cunoscandu-l, am legat o stransa prietenie cu el si am inceput sa ne vizitam. In ultima vreme, datorita faptului ca el este profesor la Seminarul Teologic, ne vizitam mai des. Relatiile dintre noi s-au imbunatatit si in urma faptului ca Benedict Ghius, in anul 1947 sau 1948, l-a calugarit pe Sandu Tudor, fiindu-i acestuia nas de calugarie".

Erau foarte interesati anchetatorii de ce Sandu Tudor, atunci cand venea la Bucuresti, ii invita pe membrii gruparii "Rugului Aprins" - intre care era si Parintele Dumitru Staniloae - la domiciliul lui Alexandru Mironescu. De nenumarate ori Alexandru Mironescu le-a raspuns ca se adunau pentru a discuta probleme duhovnicesti. Raspunsul nu le era pe plac.

Dupa tracasari si presiuni psihice indelungate, anchete nesfarsite, a recunoscut faptul ca se purtau si "discutii dusmanoase" la adresa regimului. "Discutiile politice pe care le purtam se refereau la cele mai recente evenimente politice interne si internationale, iar acestea aveau un caracter dusmanos la adresa regimului actual. Astfel, au fost discutii dusmanoase ce le-am purtat privind evenimentele din Ungaria, cand ne-am manifestat regretul ca americanii nu au ajutat fortele contrarevolutionare pana la capat, in vederea schimbarii regimului democrat si instalarea unui regim burghez. Tot in cadrul manifestarilor noastre dusmanoase, comentam adesea nefavorabil realizarile economice ale regimului, socotindu-le insuficiente pentru populatie."

Alexandru Mironescu n-a fost legionar niciodata, dar "pentru calitatile lor" marturisea ca "a avut intotdeauna o deosebita stima". Personalitatea duhovniceasca mare pe care o admira era parintele Ioan Kulighin. In timpul anchetei relateaza: "In timpul celui de al doilea razboi mondial, cam prin anul 1844, in urma inaintarii trupelor nemtesti si romanesti pe teritoriul U.R.S.S., mitropolitul Rostovului s-a retras in Romania, la Manastirea Cernica, iar in suita acestuia era si un calugar de la Manastirea Optina, pe nume Ioan Kulighin, care s-a stabilit intr-o chilie, tot la Cernica. Astfel, aproximativ tot prin anul 1944, mergand intr-o excursie la Manastirea Cernica impreuna cu Sandu Tudor, in mod intamplator, am dat si peste acest calugar in chilia sa, locuind impreuna cu el un tanar sovietic care cunostea foarte bine limba romana." Ce "intamplare" minunata!

De fapt, ii era apropiata toata elita duhovniceasca a vremii. Era, de exemplu, nevoit sa recunoasca faptul ca "pe Arsenie Papacioc l-am cunoscut prin anul 1944-1945, la Manastirea Antim din Bucuresti. Cu Arsenie Papacioc m-am reintalnit dupa aceasta data prin anul 1953, tot la Manastirea Antim, in chilia lui Andrei Scrima, unde de fata se mai afla si Arhimandritul Cleopa Ilie, un nedespartit prieten al lui Arsenie Papacioc. Cu aceasta ocazie Arsenie Papacioc mi-a cerut sa-l primesc la domiciliul meu impreuna cu un grup de persoane, in scopul de a asculta cu totii unele predici tinute de Cleopa Ilie".

Casa profesorului Alexandru Mironescu de pe strada Vasile Lascau era o adevarata universitate spirituala. Se adunau aici cate 20-30 persoane. Discutiile erau de tinuta duhovniceasca aleasa, dar nu lipseau - cum este normal - sublinierile cu caracter politic.

Datorita acestor "invinuiri", Tribunalul militar al regiunii a II-a Bucuresti, avandu-l ca presedinte pe Hirsch Emil, a hotarat "in numele poporului", pe 8 noiembrie 1958, ca Mironescu Alexandru sa fie condamnat "la 20 ani munca silnica si 10 ani degradare civila".

Dupa cinci ani de temnita, datorita amnistiei generale, va fi eliberat in 1963. Scrie mult, dar nu poate publica, pentru ca scrierile sale erau cu continut religios. Amintim cateva din lucrarile lui: "Ziduri vii", "Floarea de foc", "Serile singuratatii", "Poemele Filocalice" etc. Unele au vazut lumina tiparului dupa 1989.

Se muta la Domnul pe 20 ianuarie, in anul 1973, bolnav fiind de cancer si suferind mult. Parintele Benedict Ghius, care l-a prohodit, isi incheia astfel cuvantul: "Omul de stiinta, profesorul fascinant, ganditorul cu vast orizont de cultura, de finete, de informatie, scriitorul consacrat care a fost Alexandru Mironescu, a fost totodata si un profund credincios, un credincios practicant, si un marturisitor puternic - si intotdeauna substantial - al credintei noastre. Alexandru Mironescu a iubit credinta autentica, a cunoscut-o, a trait-o si a marturisit-o fara emfaza. Dimpotriva, " cu simplitate si normal itate ", cum ii placea lui sa spuna, asa cum vorbim despre lucrurile dragi si de maxima seriozitate ale vietii noastre de oameni. Despre toata credinta aceasta a lui vor marturisi la vremea lor, manuscrisele care au ramas de la el."

Inalt Preasfintitul Andrei Andreicut

• Serban Mironescu
  Publicat in : Parinti
• Parintele Nicodim Bujor
  Publicat in : Parinti
• Admirabila tacere
  Publicat in : Religie

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: