Parintele Pahomie este cel mai batran monah din Manastirea Cozia. Trecut recent de varsta de 90 de ani, parintele Pahomie a cunoscut atat viata crestina de familie, cat si viata monahala. Dupa cei 60 de ani pe care i-a trait in familie, odata cu pensionarea, parintele a imbratisat monahismul, pe care il traieste de mai bine de 30 de ani.

Manastirea Cozia este situata la cinci kilometri de statiunea Calimanesti, pe malul drept al Oltului, si la aproximativ 20 de kilometri inspre nord de orasul Ramnicu Valcea. Aceasta a fost construita intre anii 1387-1391, de catre domnitorul Mircea cel Batran, la indemnul Sfantului Cuvios Nicodim de la Tismana, care era "sfetnicul lui Mircea intru cele dumnezeiesti". Biserica mare, inchinata Sfintei Treimi, a fost sfintita in ziua de 18 mai 1388.

Parintele Pahomie de la Manastirea Cozia

Parintele Pahomie s-a nascut din doi parinti foarte credinciosi. Tatal parintelui era invatator si director de scoala, iar mama sa era casnica, ocupandu-se mai ales cu educatia si cresterea cuviincioasa a celor sapte copii. Desi erau credinciosi convinsi, parintii nu au vorbit niciodata deschis copiilor despre credinta. In acea vreme, asemenea discutii erau atent urmarite de comunisti. Cu toate acestea, isi aminteste parintele, niciodata nu a lipsit de pe masa Noul Testament. Fiecare copil l-a descoperit pe Dumnezeu de unul singur, ascultand si urmand faptele crestine ale parintilor.

Cand a terminat clasele primare, fara sa ii spuna nimeni, parintele Pahomie s-a apucat sa citeasca Noul Testament. De atunci si pana astazi, parintele a ramas nedespartit de aceasta carte sfanta. Ajungand la varsta potrivita, tanarul s-a casatorit si a devenit invatator, asemenea tatalui sau. El a predat in scoala vreme de 40 de ani, mai intai ca invatator, iar mai apoi ca profesor de matematica.

Pe vremea comunistilor, parintele a avut mai multe confruntari cu acestia, pentru faptul ca frecventa biserica. Precum insusi marturiseste, era nelipsit de la toate slujbele bisericii. Din mila lui Dumnezeu, parintele a scapat de fiecare data de potentialele conflicte cu puterea politica. Despre aceasta, parintele isi aminteste: "Eu n-am fost dovedit niciodata ca fac propaganda, ci doar ca m-am conformat constiintei mele. N-am initiat niciodata discutii, nici cu elevii mei, nici cu profesorii. A, daca ma-ntrebau ei cate ceva, intotdeauna raspundeam din Biblie, de la mine niciodata!"

Impreuna cu sotia, pe cand era in lume, parintele a primit de la Dumnezeu o fiica. Desi a avut o copilarie fericita si o familie foarte vesela, parintele a fost dintotdeauna mai retras, nu radea usor si iubea linistea. Despre aceasta, mai tarziu, parintele va spune: "Ce minunat lucru ar fi daca si viata de familie ar fi ca viata monahala, ce bine ar fi! Si ce usor!"

Parintele Pahomie a imbratisat viata monahala dupa pensionare, la varsta de 60 de ani. Intrarea in manastire a fost una brusca si negandita: "Chiar daca eram nelipsit de la manastire, pe mine nu ma preocupa viata monastica, nici gand, mergeam acolo pentru ca slujbele manastiresti aveau ceva aparte, ceva inaltator, dar nu ma gandeam catusi de putin la viata monahala."

Despre momentul "chemarii" in manastire, parintele marturiseste: "Niciodata nu mi-a trecut prin minte sa ma calugaresc. Ma aflam intr-o vreme de cautari, cand nu stiam cum imi voi orandui viata dupa pensionare. Aveam o inexplicabila stare de agitatie. Imediat dupa definitivarea formelor de pensionare, au venit doua persoane cunoscute si mi-au spus, fara nici o pregatire prealabila: "Sunteti chemat la manastire." Repet, nu mi-a trecut nici macar o singura data prin gand asa ceva. Eu n-am avut chemare deloc! Eu am fost chemat! In clipa aceea m-am si decis sa vin."

Pentru inceput, parintele Pahomie a mers in manastirea la care a fost chemat, insa, nu dupa multa vreme, a ajuns la Manastirea Cozia, unde slujea parintele Gamaliil Vaida. Acesta din urma a fost staret al manastirii intre anii 1959-2000. Manastirea Cozia a fost aleasa de bunavoie, dupa ce organele administrative bisericesti l-au pus sa aleaga intre trei manastiri. Ca monah, parintele Pahomie a fost randuit sa faca ascultare in administratie, ocupandu-se de corespondenta manastirii.

In manastire, parintele s-a facut cunoscut mai ales pentru tacerea si retragerea sa. Iubeste mult singuratatea, precum insusi marturiseste: "Eu nu sunt o persoana comunicativa si-mi pare rau pentru asta, dar asta sunt eu. Nici cand eram in lume nu eram altfel, asta am fost eu, mai singuratic, nu mi-au placut niciodata prieteniile de familie, petrecerile, nici atat, ma regaseam cel mai bine cand ramaneam doar eu si Dumnezeu. Asa am invatat sa traiesc clipele de rugaciune, pentru ca numai asa am deslusit drumul spre cele sfinte."

Dupa mai bine de 30 de ani de vietuire monahala, parintele se smereste pe sine, zicand: "Au trecut atatia ani, iar Dumnezeu a zabovit atata amar de vreme langa toate trairile mele." In putinele sale cuvinte se gasesc sfaturi duhovnicesti deosebit de folositoare, precum cel referitor la post: "Postul este o completare de netagaduit a credintei. Mare putere castigam de la Dumnezeu, daca postim asa cum se cuvine. Pe mine m-a ajutat Dumnezeu si am pastrat postul toata viata. Dar pana la urma, postul inseamna sa nu te saturi de bunatati, sa nu uiti de rugaciune si smerenie."

Teodor Danalache

• Parintele Ioan Gutu
  Publicat in : Parinti
• Sfaturi duhovnicesti - Arhimandritul Iachint Unciuleac
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Mitropolitul Andrei Saguna
  Publicat in : Parinti
• Parintele John Anthony McGuckin
  Publicat in : Parinti
• PS Varsanufie Prahoveanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor
  Publicat in : Parinti