Pastorala Inalt Prea Sfintitului Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei la Praznicul Invierii - 2006

A N D R E I ,

 

din harul lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, sfintitului cler, cuviosului cin monahal si iubitilor credinciosi, binecuvantare si urarea ca Lumina lui Hristos Cel inviat sa va mangaie sufletele!

 

Veniti de primiti lumina!

Iubiti credinciosi,

 
Sunt oameni care doresc tare mult sa ajunga de Pasti la Ierusalim ca sa vada Sfanta Lumina. Domnul Hristos Cel inviat, insa, este peste tot.

El ne spune limpede: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Imi urmeaza Mie nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii”  (Ioan 8, 12).

         
Astazi, incepand cu marile catedrale si sfarsind cu cele mai modeste bisericute, Lumina lui Hristos lumineaza tuturor. „Acum, spune slujba invierii, toate s-au umplut de Lumina: si cerul si pamantul si cele de dedesubt. Deci sa praznuiasca toata faptura Invierea lui Hristos, intru Care s-a intarit.”

Lumina cea necreata izvoratoare din Dumnezeu umple universul, pentru ca „Dumnezeu este lumina si nici un intuneric nu este intru El” (1 Ioan 1, 5). Din trupul lui Hristos Dumnezeu, Cel inviat, se revarsa lumina suava si dulce care risipeste intunericul mortii si aduce mangaierea nemuririi in sufletele crestinilor. Cuvantul Lui, straluminat de lumina praznicului, ne da curaj si nadejde: „Eu sunt invierea si viata; cel ce crede in Mine, chiar daca va muri, va trai. Si oricine traieste si crede in Mine nu va muri in veac!” (Ioan 11, 25-26).

         
De fapt, trei dintre apostoli, Petru, Iacob si Ioan, inca inainte de Patimile, Moartea si Invierea Domnului, pe Muntele Taborului, au avut bucuria de a se desfata cu aceasta sfanta Lumina. Ne spune Evanghelistul Matei ca Domnul Iisus „S-a schimbat la fata, inaintea lor, si a stralucit fata Lui ca soarele, iar vesmintele Lui s-au facut albe ca lumina” (Matei 17, 2).

         
Aceasta Lumina ce se revarsa din trupul Domnului Hristos Cel inviat din morti este „frumusetea veacului viitor si singura lumina adevarata, vesnica, neschimbacioasa, neinserata, netrecatoare, lumina prin care ne facem si noi lumina si fii ai luminii desavarsite.”

De aceasta lumina s-au impartasit sfintii, pe care-i vedem in icoane purtand aureola, si de aceasta lumina se vor impartasi in veacul viitor toti cei mantuiti. „Atunci, ne spune Scriptura, cei drepti vor straluci ca soarele in imparatia Tatalui lor” (Matei 13, 43).

         
„Cand vom deveni nestricaciosi si nemuritori, afirma Sfantul Grigore Palama, si vom ajunge la starea cea preafericita si in chipul lui Hristos, atunci vom fi totdeauna cu Hristos, plini de aratarea Lui prin vederi preacurate;  caci aratarea Lui ne va scalda in fulgerari prealuminoase”.

De fapt, inca din viata aceasta, unii dintre sfintii care au trait o viata placuta lui Dumnezeu, s-au imbracat in aceasta lumina. „A fost un om care se numea avva Pamvo si despre acesta se povesteste ca trei ani a petrecut rugandu-se lui Dumnezeu si zicand: „Sa nu ma slavesti pe pamant!” Si atat l-a slavit Dumnezeu incat nu putea cineva sa se uite in fata lui, de slava care o avea. fata lui avva Pamvo ca fulgerul stralucea si era ca un imparat sezand pe tron”.4 Parintele Staniloae ne spune ca aceasta lumina este iradierea zambitoare a dragostei divine, traita in forma mai intensa in clipele de atintire extatica spre Dumnezeu.

         
Iubiti frati si surori,

 
Oamenii care duc o viata placuta lui Dumnezeu sunt numiti de Sfanta Scriptura „fii ai luminii”, iar cei ce duc o viata pacatoasa sunt numiti „fii ai intunericului”. „Cine zice ca este in lumina si pe fratele sau il uraste, ne spune Sfantul Ioan Teologul, acela este in intuneric pana acum. Cine iubeste pe fratele sau ramane in lumina si sminteala nu este in el. Iar cel ce uraste pe fratele sau este in intuneric si umbla in intuneric si nu stie incotro se duce, pentru ca intunericul a orbit ochii lui” (1 Ioan 2, 9-11).

         
Nu numai ura, ci toate pacatele si patimile intuneca sufletul nostru, intuneca mintea noastra. Sfantul Pavel, scriindu-i lui Timotei, face un bilant al patimilor care-i vor intuneca pe oamenii vremurilor „de pe urma”, tineri si batrani: „Vor fi oamenii iubitori de sine, iubitori de bani, laudarosi, trufasi, hulitori, neascultatori de parinti, nemultumitori, fara cucernicie, lipsiti de dragoste, neinduplecati, clevetitori, neinfranati, cruzi, neiubitori de bine, tradatori, necuviinciosi, ingamfati, iubitori de desfatari mai mult decat iubitori de Dumnezeu” (2 Timotei 3, 2-4).

         
Oamenii care-L iubesc pe Dumnezeu sunt fii ai luminii. „Ce  lucru minunat, scrie Sfantul Siluan, harul mi-a dat sa inteleg ca toti oamenii care-L iubesc pe Dumnezeu si pazesc poruncile Lui sunt plini de lumina si asemenea Domnului. Dar cei ce se impotrivesc  lui Dumnezeu sunt plini de intuneric si asemenea vrajmasului”.5

Domnul Hristos, invatatorul desavarsit, ne si spune de ce cei ce fac fapte reprobabile ca agreeaza intunericul, le place sa petreaca in locuri obscure: „Oricine face rele uraste Lumina si nu vine la lumina, pentru ca faptele lui sa nu se vadeasca. Dar cel care lucreaza adevarul vine la lumina, ca sa se arate faptele lui, ca in Dumnezeu sunt savarsite” (Ioan 3, 20-21).

         
Oamenii care traiesc in comuniune cu Hristos au chipul luminat, au fata iradiind de lumina. Sfantul Siluan, pe care l-am amintit, ne si da doua exemple in acest sens: „Am cunoscut odata un baietel. Avea aerul unui inger, era ascultator, constiincios si bland; chipul lui era luminos, cu obrajii rosii, cu ochii luminosi, buni si pasnici. Dar cand s-a facut mare, a inceput sa traiasca in necuratie si a pierdut harul dumnezeiesc; iar cand a ajuns la treizeci de ani semana in acelasi timp cu un om si cu un demon, cu o fiara salbatica si cu un talhar, si toata infatisarea lui era asupra si infricosatoare.

         
Am cunoscut si o fata foarte frumoasa: fata ei era atat de stralucitoare si placuta ca multe fete invidiau frumusetea ei. Dar pacatele au facut-o sa piarda harul si abia de te mai puteai uita la ea”.

Cate asemenea exemple n-am putea da fiecare dintre noi! Intr-o lume in care este atata deruta, intr-o lume in care mass-media si internetul fac o excesiva propaganda pentru pacat, constatam cu inima stransa de durere cum se prabusesc copiii si tinerii nostri. Nu-i acuzam, ci am dori din tot sufletul sa-i vedem sanatosi si cuminti, sa-i vedem intemeind familii frumoase, cu binecuvantarea lui Dumnezeu.

         
Dreptmaritorilor crestini,

 

Daca totusi, din cauza pacatelor, am ajuns negri la suflet si nu suntem in stare sa primim Lumina lui Hristos, ce-i de facut? Stim ca aceasta lumina n-o putem primi decat daca traim „intru lumina”. Proorocul David zice: „Intru lumina Ta vom vedea lumina” (Psalm 35, 9). Nu-i alta cale decat aceea a curatirii de patimi. Spiritualitatea crestina cunoaste trei etape in viata duhovniceasca: curatirea, iluminarea si desavarsirea sau unirea cu Hristos.

         
Inainte de a primi lumina, inainte de a te ilumina, trebuie sa te curatesti. Lucrul acesta l-am urmarit in tot Postul Mare, folosindu-ne de mijloacele pe care Biserica ni le-a pus la indemana: retinere de la mancare si bautura, participarea la slujbe, citirea Sfintelor Scripturi, si mai ales o buna spovedanie. Iar acum luam parte cu totii, iluminati fiind, la ospatul credintei, la cuminecarea cu Trupul si Sangele Domnului.

         
Ni se spune despre avva Pavel, ucenicul Sfantului Antonie cel Mare, ca avea darul citirii in sufletele oamenilor. Intr-o zi s-a dus la o manastire si cand fratii intrau la sfanta slujba avva Pavel statea la usa bisericii si ii privea. Fetele unora erau luminate si inimile curate. A venit insa unul „intunecat la tot trupul si dracii tinandu-l de amandoua partile”.

La sfarsitul slujbei, cand au iesit cu totii afara, il vede batranul pe fratele care intrase intunecat ca iese din biserica luminat la fata, alb la trup, pe inger aproape de el si pe draci departe. Avva Pavel, plin de bucurie si binecuvantand pe Dumnezeu, l-a silit pe frate sa le povesteasca tuturor care-i taina acestei schimbari totale?

         
Vadit fiind omul, le-a povestit tuturor: „Eu sunt om pacatos si de multa vreme vietuiam in desfranare. Iar acum, intrand in sfanta biserica a lui Dumnezeu, am auzit pe sfantul proroc Isaia graind: spalati-va si va curatiti, scoateti viclesugul din inimile voastre. Iar eu, desfranatul, de cuvantul proorocului umilindu-ma la suflet si suspinand, am zis catre Dumnezeu: Tu, Dumnezeule, Care ai venit in lume sa mantuiesti pe cei pacatosi, Cel Ce acum, prin proorocul Tau ai fagaduit acestea, implineste-le si la mine pacatosul, ca iata de acum iti dau cuvantul ca nu voi mai face raul si ma lepad de toate faradelegile.”

Biserica, locul intalnirii noastre cu Hristos, ne ajuta sa ne eliberam de toata necuratia, sa ne primenim sufleteste si sa devenim alti oameni. De aceea este foarte importanta participarea duminicala la sfanta slujba, chiar daca multi dintre contemporanii nostri nu mai au acest obicei. Domnul Hristos ne asteapta pe toti cu drag: tineri si batrani, cultivati si oameni simpli, drepti si pacatosi. Tuturor ne zice: „Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati, si Eu va voi odihni pe voi” (Matei 11, 28).

         
Iubiti credinciosi,

 

Privindu-va acum cu fetele luminate de bucuria invierii, chiar daca in multe suflete mai sunt rani si necazuri, va vad inradacinati in traditia sfanta a celor de dinaintea noastra.

         
Cu ochii mintii ii vedem prezenti pe toti cei care cred in Invierea Domnului Hristos si „s-au mutat de la moarte la viata”. Ei sunt acum dimpreuna cu noi si ne mangaiem de prezenta lor. Ei, ca si bunii crestini de astazi, au fost oamenii rugaciunii, au fost oamenii rabdarii, au fost oamenii nadejdii si - mai presus de toate - au fost oamenii iubirii.

         
Cu ei dimpreuna cantam: „O, Pastile cele mari si preasfintite, Hristoase! O, Intelepciunea si Cuvantul si Puterea lui Dumnezeu. Da-ne noua sa ne impartasim cu Tine, mai cu adevarat, in ziua cea neinserata a Imparatiei Tale”.

Chiar daca noi mergem cu pasi repezi inainte si la anul vom intra in Uniunea Europeana, chiar daca satele noastre imbatranesc si se depopuleaza, nu putem uita de obarsia noastra taraneasca. Nu putem uita ca parintii nostri, oricat de saraci ar fi fost, vietuiau frumos; oricat de modeste le erau casele, aveau farmec si har.10 Pe chipul lor stralucea Lumina Invierii.

         
Asa-i vedea si George Cosbuc cand scria: „Si cat e de frumos in sat! / Crestinii vin tacuti din vale / Si doi de se-ntalnesc in cale / Isi zic: Hristos a inviat! / Si rade atata sarbatoare / Din chipul lor cel ars de soare.”

Sa dea Dumnezeu ca si noi, foarte multi traitori la oras, sa le mostenim credinta. Nici unul dintre noi sa nu ratacim pe cai straine, ci prin viata noastra, prin cuvintele noastre, sa aratam lumii ca odata cu moartea lui Hristos am murit si noi fata de pacat si am inviat la o viata sfanta dimpreuna cu El.

         
Va uram, iubiti frati si surori, ca lumina blanda a Invierii sa va mangaie sufletele, sa va tamaduiasca ranile, sa alunge de la dumneavoastra necazurile si tristetile si va zicem:

Hristos a inviat!

 

A N D R E I

 

Arhiepiscop al Alba Iuliei

 

Data din resedinta noastra arhiepiscopala la Praznicul Invierii, Anul Domnului 2006.

.