Sambetele Postului Mare

Sambetele Postului Mare

Sfintii Parinti compara adesea Postul cu calatoria de patruzeci de ani a poporului ales in pustiu. Stim din Biblie ca pentru a salva poporul Sau de la deznadejde si pentru a le descoperi, de asemenea, planul Sau, Dumnezeu a savarsit multe minuni de-a lungul acestei calatorii; prin analogie, acelasi model de explicatie este dat de Sfintii Parinti si celor patruzeci de zile ale Postului.

Desi finalitatea sa este Pastele, tara fagaduita a imparatiei lui Dumnezeu, Postul Pastelui are la sfarsitul fiecareia din saptamanile sale un "popas" special - o anticipare a acelei finalitati. Sunt doua zile "euharistice" - Sambata si Duminica - care, in calatoria duhovniceasca a Postului, au o semnificatie deosebita.

Sa incepem cu Sambata. Statutul sau liturgic special in traditia noastra si deosebirea sa fata de tipicul de slujba al Postului Mare au nevoie de cateva explicatii, in ceea ce priveste randuielile, pe care le-am explicat mai devreme. Sambata nu este o zi de post ci una de sarbatoare, pentru ca Dumnezeu insusi a institut-o ca sarbatoare: "Si a binecuvantat Dumnezeu ziua a saptea si a sfintit-o, pentru ca intr-insa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a facut si le-a pus in randuiala" (Facerea II, 3). Nimeni nu poate dezlega sau aboli ceea ce Dumnezeu a statornicit. Este adevarat ca multi crestini considera ca instituirea divina a Sabatului a fost pur si simplu transferata Duminica, care a devenit astfel ziua crestina de odihna sau Sabatul. Nimic din Sfanta Scriptura sau din Sfanta Traditie nu poate sprijini aceasta credinta. Pe de alta parte, pentru Sfintii Parinti si intreaga Traditie timpurie "numararea" Duminicii ca prima sau a opta zi acentueaza diferentierea sa si printr-o anumita opozitie cu Sambata, care ramane pentru totdeauna cea de a saptea zi, ziua binecuvantata si sfintita de Dumnezeu. Este ziua in care Creatia este recunoscuta drept "buna foarte" . Acelasi este si intelesul sau in Vechiul Testament, un inteles pastrat de Hristos insusi si de Biserica. Aceasta inseamna ca in ciuda pacatului si a caderii lumea ramane creatiei buna a lui Dumnezeu; ea pastreaza acea bunatate esentiala intru care Creatorul S-a bucurat: "Si a privit Dumnezeu toate cate a facut si iata erau bune foarte..." (Facerea I, 31).

A pastra Sabatul in intelesul sau de la inceput inseamna, deci, ca viata poate fi plina de sens, fericita, ziditoare; poate fi asa acea viata pe care Dum­nezeu o face sa fie asa. Iar Sabatul, ziua odihnei, in care ne bucuram de roadele muncii noastre, ramane de-a pururi binecuvantarea pe care Dumnezeu a daruit-o lumii si vietii acesteia. Aceasta continuitate a intelegerii crestine a Sabatului cu aceea a Vechiului Testament nu numai ca nu exclude, ba chiar include o discontinuitate. Iar aceasta, intrucat in Hristos nimic nu ramane la fel pentru ca totul este plinit, se transcende si capata un nou sens. Daca Sabatul, in realitatea sa spirituala fundamentala, este prezenta duhovniceasca "buna foarte" (Facerea I, 31) in structura intima a acestei lumi, aceasta lume se desco­pera prin Hristos intr-o lumina noua si este, de asemenea, zidita ca ceva nou de El. Hristos daruieste omului im­paratia lui Dumnezeu, care "nu este din lumea aceasta".

Iar acolo este "odihna" desavarsita, care pentru un crestin "innoieste toate lucrurile'". Bunatatea lumii si a tuturor lucrurilor din ea nu se refera acum la implinirea lor ultima in Dumnezeu, la imparatia "ce va sa vina" si care se va manifesta in toata maretia sa numai dupa ce "aceasta lume" a ajuns la sfarsit. Pe deasupra, aceasta lume, respingandu-L pe Hristos, s-a descoperit pe sine a fi puterea "Stapanitorului lumii acesteia" si a "zacea sub puterea celui rau" (I Ioan V, 19); iar calea manturii nu este prin dezvoltare, imbunatatire sau "progres" , ci prin Cruce, Moarte si inviere.

"Ceea ce semeni tu nu capata viata daca nu moare" (I Corinteni XV, 36). Astfel, un crestin traieste o "viata dubla" - nu in sensul su­prapunerii activitatilor sale "lumesti" cu cele "religioase", ci in sensul de a transforma viata sa, in totalitatea ei, intr-o "pregustare" si pregatire pentru imparatia lui Dumnezeu, transformand fiecare actiune a sa intr-un semn, o marturisire si asteptare a celor ce "vor sa vie". Astfel este intelesul aparentei contradictii a Evangheliei: imparatia lui Dumnezeu este "in mijlocul nostru" si imparatia lui Dumnezeu este aceea care "va sa vie" . In afara de cazul cand cineva descopera imparatia lui Dum­nezeu "in mijlocul" vietii, unii nu pot vedea in ea obiectul acelei iubiri, asteptari si doriri catre care ne cheama Evanghelia. Unii inca mai pot crede in pedeapsa sau rasplata de dupa moarte, pe cand unii nu pot niciodata intelege bucuria si intensitatea rugaciunii crestine: "Vie imparatia Ta!" - "Vino Iisuse Doamne!" Hristos a venit ca noi sa-L putem astepta pe El. A inscris viata in timp, astfel incat viata si timpul pot deveni puntea, trecerea catre imparatia lui Dumnezeu.

Sabatul, ziua Creatiei, ziua "lumii acesteia'', devine - in Hristos - ziua asteptarii, ziua dinainte de Ziua Domnului. Transformarea Sabatului s-a petrecut in Sfanta si Marea Sambata in care Dumnezeu, "plinindu-Si toata lucrarea Sa", S-a odihnit in mormant. In ziua urmatoare, "prima dupa Sabat", Viata a rasarit afara din mormantul de viata datator, femeilor mironosite li s-a spus: "Bucurati-va!", apostolii "inca necrezand de teama si de bucurie", iar prima zi a Noii Creatii a inceput. De aceasta noua zi, Biserica se impartaseste si, prin ea, intra in Duminica. Ea isi afla vietuirea si petrecerea in timpul "Lumii acesteia", timp care in adancimea sa mistica a devenit Sabat, caci, spune Sfantul Apostol Pavel: "voi ati murit si viata voastra este ascunsa cu Hristos intru Dumnezeu. Iar cand Hristos, Care este viata noastra, Se va arata, atunci si voi, impreuna cu El, va veti arata intru slava" (Coloseni III, 3-4).

Toate acestea explica locul unic al Sambetei - ziua a saptea - in traditia liturgica: caracterul sau dublu, ca zi de sarbatoare si ca zi a mortii. Este o sarbatoare deoarece lumea aceasta si timpul ei ne spun ca Hristos a invins moartea si a instaurat imparatia Sa, deoarece intruparea, Moartea si invierea Sa reprezinta plinirea Creatiei intru care Dumnezeu S-a bucurat la inceputuri. Este o zi a mortii deoarece in moartea lui Hristos lumea a murit iar mantuirea, plinirea si transfigurarea ei sunt dincolo de mormant, in "veacul ce va sa vina". Toate Sambetele anului liturgic isi dobandesc intelesul de la doua Sambete importante: aceea a invierii lui Lazar, care a avut loc in lumea aceasta si care este vestirea si incredintarea invierii cea de obste si aceea din Sfanta si Marea Sambata a Pastelui, cand moartea insasi a fost schimbata si a devenit "puntea" catre viata noua a noii Creatii.

De-a lungul Postului, acest inteles al Sambetelor capata o intensitate deosebita intrucat scopul Postului este tocmai acela de a regasi sensul crestin al timpului ca pregatire si pelerinaj si de a redescoperi starea de "strain" si "calator" pe care o are crestinul in aceasta lume (I Petru II, 11). Aceste Sambete se refera la ostenelile Postului in legatura cu plinirea viitoare si, astfel, dau Postului ritmul sau deosebit. Pe de o parte Sambata, in Post, este o zi "euharistica" marcata prin savarsirea Liturghiei Sfantului Ioan Gura de Aur iar Euharistia inseamna totdeauna sarbatoare. Totusi, caracterul specific al acestei sarbatori este acela ca se refera el insusi la Post ca la o calatorie insotita de rabdare si osteneala, devenind astfel o "escala" al carei scop este sa ne faca sa meditam asupra scopului ultim al acestei calatorii. Aceasta este in mod deosebit vadita in succesiunea citirii Apostolului din Sambetele Postului, cand pericopele sunt alese din Epistola catre Evrei a Sfantului Apostol Pavel, in care tipologia istoriei mantuirii, peregrinarii, fagaduinta (unui Rascumparator - n.tr.) si credinta in cele ce vor veni ocupa un loc central.

In prima Sambata, auzim prologul maret al Epistolei (Evrei I, 1-12), care este o marturisire solemna a Creatiei, Rascumpararii (din pacatul stramosesc - n.tr.) si imparatiei celei vesnice a lui Dumnezeii:

"Dupa ce Dumnezeu odinioara, in multe randuri si in multe chipuri, a vorbit parintilor nostri prin proroci, in zilele acestea mai de pe urma ne-a grait noua prin Fiul, pe Care L-a pus mostenitor a toate si prin Care a facut si veacurile ... Dar Tu acelasi esti si anii Tai nu se vor sfarsi".

Traim in aceste "ultime zile" - zilele ultimelor nevointe. Traim inca ziua de "astazi", dar sfarsitul se apropie. Auzim in cea de-a doua Sambata (Evrei III, 12-16): "Luati seama, fratilor, sa nu fie cumva, in vreunul din voi, o inima vicleana a necredintei, ca sa va departeze de la Dumnezeul cel viu. Ci indemnati-va unii pe altii, in fiecare zi, pana ce putem sa zicem: astazi! ... Caci ne-am facut partasi ai lui Hristos, numai daca vom pastra temeinic, pana la urma, inceputul starii noastre in El ..."

Lupta este dificila. Suferinta si ispitele sunt pretul pe care il platim pentru o mai buna si statornica avutie. Din acest motiv Apostolul celei de a treia Sambete (Evrei X, 32-38) ne indeamna: "Nu lepadati dar increderea voastra, care are mare rasplatire. Caci aveti nevoie de rabdare ca, facand voia lui Dumnezeu, sa dobanditi fagaduinta. Caci este mai putin timp, prea putin, si Cel ce e sa vina va veni si nu va intarzia"

Credinta, nadejdea si dragostea sunt armele acestei lupte, dupa cum ne marturiseste Apostolul celei de a patra Sambete (Evrei VI, 9-12).

"Caci Dumnezeu nu este nedrept, ca sa uite lucrul vostru si dragostea pe care ati aratat-o pentru numele Lui, voi care ati slujit si slujiti sfintilor. Dorim dar ca fiecare dintre voi sa arate aceeasi ravna spre adeverirea nadejdii pana la sfarsit. Ca sa nu fiti greoi, ci urmatori ai celor ce prin credinta si indelunga rabdare mostenesc fagaduintele" (Evrei VI, 10-12).

Timpul se scurge incet, asteptarile devin mai starui­toare, incredintarea mai bucuroasa. Acesta este tonul Apostolului pentru cea de a cincea Sambata (Evrei IX, 24-28).

"Tot asa si Hristos, dupa ce a fost adus o data jertfa, ca sa ridice pacatele multora, a doua oara fara de pacat se va arata celor ce cu staruinta il asteapta spre mantuire."

Acesta este ultimul Apostol dinainte de Sambata lui Lazar, cand de la timpul asteptarii incepem "trecerea" catre timpul plinirii.

Pericopele evanghelice pentru Sambetele Postului sunt alese din Evanghelia Sfantului Apostol Marcu si se constituie, de asemenea, intr-o succesiune.

Cheia intelegerii sale este data in prima Sambata: Hristos nesocoteste tabuurile ipocrite ale Sabatului evre­iesc, proclamand: "... Sambata a fost facuta pentru om iar nu omul pentru sambata. Astfel ca Fiul Omului este Domn si al sambetei."

O era noua se apropie, restaurarea omului a inceput. in cea de a doua Sambata, auzim leprosul spunandu-i lui Hristos: "...De voiesti poti sa ma curatesti ... si S-a atins de el si i-a zis: Voiesc, curateste-te."

In cea de-a treia Sambata il vedem pe Hristos spargand toate tabuurile si: " ... mancand cu vamesii si cu pacatosii."

In cea de a patra Sambata la acel "bine foarte" din capitolul intai al Genezei, Evanghelia raspunde cu exclamatia plina de bucurie:" ... Toate le-a facut bine: pe surzi ii face sa auda si pe muti sa vorbeasca".

In cele din urma in cea de a cincea Sambata, toate acestea isi gasesc apogeul in marturisirea hotaratoare a lui Petru: " ... Tu esti Hristos."

Aceasta este acceptarea tainei lui Hristos de catre om, a tainei Noii Creatii.

Sambetele Postului, dupa cum am spus-o mai inainte, au si o tema sau dimensiune secundara: aceea a mortii. Cu exceptia primei Sambete, care este prin traditie inchinata Sfantului Teodor Tiron, si celei de a cincea - aceea a Acatistului Bunei Vestiri -cele trei Sambete ce raman sunt zile de pomenire obsteasca a tuturor celor care "intru nadejdea invierii si a vietii celei vesnice" au adormit intru Domnul. Aceasta pomenire, dupa cum am spus-o deja, pregateste si anunta sambata din Saptamana Patimilor. Aceasta pomenire reprezinta nu numai un act de iubire, o fapta buna; ea este, de asemenea, o re­descoperire esentiala a "lumii acesteia" ca muribunda si moarta. in aceasta lume suntem condamnati la moarte, asa cum este intr-adevar si lumea insasi. Dar in Hristos moartea a fost distrusa dinauntru, si-a pierdut, dupa cum spune Sfantul Apostol Pavel, "boldul", a devenit ea insasi o intrare intr-o viata mai imbelsugata.

Pentru oricare dintre noi, aceasta intrare a inceput in "moartea" noastra prin Botez, care face sa fie moarte acelea din noi care sunt vii ("caci voi ati murit" - Coloseni III, 3) si vii acelea din noi care sunt moarte: intrucat "moartea nu mai exista". O deviatie generalizata a pietatii populare de la intelesul adevarat al credintei crestine a facut din nou ca moartea sa fie neagra . Aceasta este simbolizata in multe locuri de folosirea vesmin­telor negre la inmormantari si requiem-uri. Oricum, ar trebui sa stim ca, pentru un crestin, culoarea mortii este albul. Rugaciunea pentru morti nu in­seamna doliu si nicaieri nu este aceasta mai bine vadita decat in relatia dintre pomenirea obsteasca a mortilor Sambata, in general, si in Sambetele Pos­tului Mare in special. Din cauza pacatului si a tradarii, ziua luminoasa a Creatiei a devenit ziua mortii; caci Creatia " .. .a fost supusa desertaciunii" (Romani VIII, 20), a devenit ea insasi moarte.

Dar moartea lui Hristos a restaurat cea de a saptea zi, transformand-o intr-o zi a re-crearii, a biruintei si a distrugerii celor ce au facut din lumea aceasta un triumf al mortii. Iar ultimul scop al Postului este de a restaura in noi "nerabdarea descoperirii fiilor lui Dumnezeu", care reprezinta miezul credintei, dragostei si nadejdii crestine. Prin aceasta nadejde "am fost mantuiti. Caci prin nadejde ne-am mantuit; dar nadejdea care se vede nu mai e nadejde. Cum ar nadajdui cineva ceea ce vede? Iar daca nadajduim ceea ce nu vedem, asteptam prin rabdare" (Romani VIII, 24-25). Stralucirea Sambetei lui Lazar si pacea luminoasa a Sfintei si Marii Sambete sunt acelea care constituie intelesul mortii crestine si al ruga­ciunilor noastre pentru cei morti.

Parintele Alexander Schmemann

Postul Mare. Pasi spre Inviere; Editura Sophia

Cumpara cartea "Postul Mare. Pasi spre Inviere"

16 Martie 2016

Vizualizari: 15000

Voteaza:

Sambetele Postului Mare 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Sfantul Vasile al Ostrogului. Viata si minunile. Tamaduitorul celor cu mintile bolnave
Sfantul Vasile al Ostrogului. Viata si minunile. Tamaduitorul celor cu mintile bolnave La adăpostul culmilor nepătrunse ale Muntenegrului, departe de zgomotul şi vâltoarea marilor oraşe şi a staţiunilor turistice, se află Mănăstirea Sfântului Vasile al Ostrogului, un mărgăritar nepreţuit de credinţă vie, ortodoxă, în mijlocul lumii de 28.00 Lei
Elogii. Imnele vietii
Elogii. Imnele vietii „Am numit aceste pagini Elogii nu ca pe o formă de laudă goală, ci ca pe o încercare de a ridica, prin cuvânt, imne către acele realități de dincolo de noi. Elogiul, în forma lui lui originară, nu este o superficială flatațiune, ci este o rară înălțare: 80.00 Lei
Un condamnat la moarte ascet
Un condamnat la moarte ascet Un condamnat la moarte ascet - Corespondența cu Anthony și Sarah Atwood a Mitropolitului Ierotheos al Nafpaktosului. Un criminal în ochii lumii, dar în ochii lui Dumnezeu, fiul care „pierdut era și s-a aflat” și a primit haina cea dintâi 37.00 Lei
Oameni care vor fi mereu cu mine
Oameni care vor fi mereu cu mine Un roman învăluitor și liric care reconstituie destinul unei familii armene de-a lungul mai multor generații. Între trecut și prezent, între durerea pierderii și lumina mereu nouă a speranței, romanul ne amintește că la temelia inimii noastre stau cei 58.14 Lei
Fenomenul erosului
Fenomenul erosului Rezultat al unei reflecții profunde și radicale, redactate într-un stil impecabil, meditațiile asupra fenomenului erosului (amour) ale lui Jean-Luc Marion sunt o amplă analiză și regândire a unei teme fundamentale a culturii europene. La trei veacuri și 42.29 Lei
Omul recent
Omul recent Ilustrații de Mircea Cantor „Omul recent este o meditaţie despre lumea de azi a unui modern nesatisfăcut de propria sa modernitate. Este o critică a modernităţii care nu se mulţumește nici cu proclamaţiile suficiente ale postmodernităţii, nici cu 100.43 Lei
Sa oprim timpul! Pledoarie pentru tinerete
Sa oprim timpul! Pledoarie pentru tinerete Scopul nostru este ca toti oamenii sa-si propuna inversarea procesului de imbatranire. - Autorii A gasi caile de optimizare a propriei noastre biologii inseamna a deveni propriul nostru Demiurg. - Dumitru Constantin-Dulcan Noi zicem ca si longevitatea se 105.71 Lei
Jurnalul unui psihiatru si nu numai (1997-2007)
Jurnalul unui psihiatru si nu numai (1997-2007) Cartea dr. Galina Răduleanu evocă momente din activitatea Spitalului Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia”. Cum, în acea perioadă, am colaborat îndeaproape cu domnia sa, am citit acest jurnal cu atenție și cu o justificată curiozitate. 50.74 Lei
Sfintii Parinti despre Moartea si Invierea Domnului
Sfintii Parinti despre Moartea si Invierea Domnului Vazut‑ai ca de acum moartea se numeste pretutindeni „adormire” si „somn” si ca ceea ce mai‑nainte de aceasta îsi avea fata înfricosata s‑a facut lesne defaimata acum, dupa învierea lui Hristos? Vazut‑ai cît de stralucita este biruinta învierii?! Pentru în 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact