A-I VIZITA PE CEI BOLNAVI: URMÂND SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR ÎNSUŞI
A afla, pe lângă propriile încercări, că tu ai fost cât pe ce să-ţi dai ultima suflare ne-a provocat o îngrijorare cu totul deosebită. Şi totuşi, datorită marii afecţiuni pe care o avem pentru tine, a frământării şi grijii noastre pentru tot ceea ce te priveşte, am fost scăpat de această frământare chiar înainte să primesc scrisoarea ta, pentru că mulţi au venit şi mi-au adus veşti despre sănătatea ta. Iar acum mă bucur din toată inima şi sunt fericit nu numai pentru că ai scăpat de boală, ci mai ales pentru faptul că înduri cu atâta demnitate nefericirile care ţi se întâmplă, considerând toate acestea ca pe nişte năluciri; şi mai uimitor este că ai aplicat acest termen chiar şi bolii care seacă trupul de puteri: aceasta este fapta unui suflet puternic, plin din belşug de roadele curajului (LO12, lb, pp. 318-319).
De aceea, te rog şi îţi cer ca un mare dar să ai mare grijă să-ţi tămăduieşti neputinţa trupească. Căci şi tristeţea aduce boală. Iar atunci când trupul îţi este slăbit şi bolnav şi se află lăsat de izbelişte, Jură prezenţa medicilor, fără o temperatură optimă a aerului, fără cele de trebuinţă, gândeşte-te cât de mult primejdia sporeşte. Iată de ce te rog să aduci medici iscusiţi şi să iei leacurile care pot vindeca astfel de suferinţe (...). Iar tu, chiar dacă stai în casă, ţintuită în pat, să nu te gândeşti că trăieşti o viaţă care nu duce la nimic. Asa că acum să nu-ti doreşti moartea, nici să-ţi neglijezi îngrijirea, căci nu e prudent. Iată de ce şi Apostolul Pavel îl îndeamnă stăruitor pe Timotei să se îngrijească de sine (cf. Tim. 5,23) (LO 17, 1a-b, pp. 368-369 şi 3e, pp. 382-383).
Sfântul Ioan are o mare compasiune pentru cei bolnavi. El însuşi are o sănătate precară de când a dus în pustie o viaţă de aspre nevoinţe. Cele două pasaje pe care le citim acum sunt scrisori trimise din exil, în care vorbeşte deseori de propria sănătate, încă deteriorată de călătoriile epuizante. Aici se adresează diaconiţei Olimpiada, colaboratoarea sa cea mai apropiată de la Constantinopol în organizarea ajutorului acordat celor nevoiaşi.
In primul fragment, în pofida stării sale precare de sănătate, se îngrijorează când află că Olimpiada fusese pe punctul de a muri, pentru ca apoi să se bucure la aflarea unor veşti mai bune. Stăruie asupra acestei bucurii atât de paradoxale într-un moment în care se confruntă nu numai cu probleme de sănătate, ci şi cu primejdiile legate de peregrinările sale pe drumurile atât de nesigure ale surghiunului: „mă bucur din toată inima şi sunt fericit" Şi dezvăluie cele două motive ale acestei fericiri. Cea mai evidentă este însănătoşirea Olimpiadei. Dar bucuria sa e sporită de „puterea morală" cu care ea face faţă „nefericirilor", cărora nu vrea să le dea o consistenţă mai mare decât unei „năluciri". Iar ceea ce pentru el este „şi mai uimitor" este faptul că ea „a aplicat acest termen chiar şi bolii". La această bucurie se adaugă aşadar o admiraţie pe care o exprimă printr-o mulţime de termeni elogioşi. Faptul merită reţinut: este vorba despre un bărbat din Antichitate care vorbeşte unei femei, despre un episcop care se adresează unei diaconiţe. El nu scrie potrivit scării valorilor sociale şi culturale ale epocii, ci potrivit inimii sale, care ignoră superiorităţile legate de o situaţie şi se înclină în faţa acelora care ţin de modul de viaţă. Şi de data aceasta se poartă într-un mod inovator şi profund evanghelic, comparabil cu ceea ce făcuse el, episcop de limbă greacă, atunci când îl pusese să vorbească înaintea lui pe un preot got venit ca oaspete (ziua a unsprezecea).
Scrisoarea următoare ne arată de asemenea cât de profund preocupat era Sfântul Ioan de sănătatea Olimpiadei, care păşea a-şi fi pierdut puterile în timp ce purtau această corespondenţă. Dacă starea sa se deteriorează, Sfântul Ioan este departe de a o sfătui să se mulţumească cu rugăciunea şi să aştepte moartea eliberatoare. Nu evocă „voia Domnului" pentru a o face să-şi accepte soarta cu seninătate. Se teme prea mult când o simte că se lasă pradă unei deznădejdi profunde. Sfaturile sale o îndeamnă către viaţă, viaţa de aici, chiar şi diminuată: „chiar dacă stai în casă, ţintuită în pat, să nu te gândeşti că trăieşti o viaţă care nu duce la nimic." Boala nu răpeşte sensul vieţii, iar bolnavul are datoria să facă tot ce-i stă în putinţă pentru a se simţi mai bine. Sfântul Ioan dă dovadă de mult realism: „te rog să aduci medici iscusiţi şi să iei leacurile care pot vindeca astfel de suferinţe." Nici nu poate fi vorba de a se lăsa pradă bolii. El luptă pentru propria sănătate şi o îndeamnă şi pe Olimpiada să-şi însuşească această luptă. Nici urmă de dolorism, de exaltare a suferinţei: trebuie să vrei să te vindeci şi să faci cele necesare pentru aceasta.
Pe de altă parte, Sfântul Ioan se arată a fi un fin psiholog. Olimpiada ar putea depune armele în faţa bolii pentru că este deznădăjduită din pricina plecării Sfântului Ioan şi în-spăimântată la gândul că poate nu-l va mai vedea niciodată. Este foarte conştient de aceasta şi intuieşte ceea ce noi numim astăzi tulburări psihosomatice: „şi tristeţea aduce boală." Scrisorile sale, înlocuitor imperfect, dar totuşi înlocuitor al prezenţei sale, caută să contrabalanseze efectul dezastruos al acestui abandon cu totul involuntar.
Aceste scrisori ni se adresează într-un fel şi nouă. Când suferim, mai avem noi oare destulă generozitate frăţească pentru a putea compătimi cu suferinţa celuilalt, ba mai mult, pentru a ne bucura cu adevărat de îmbunătăţirea stării sale? Sau suntem închişi în propria suferinţă? Pe de altă parte, ne luptăm noi oare şi îi ajutăm şi pe alţii să lupte cu boala? Un exilat, bolnav el însuşi, o roagă pe o prietenă bolnavă să nu se dea bătută în faţa problemelor sale de sănătate: iată o lecţie care are ecou, căci nu este vorba de nişte simple vorbe frumoase, ci de o experienţă trăită. Mai mult, Sfântul Ioan ne îndeamnă la o anumită luciditate într-un domeniu delicat, căci priveşte atât trupul, cât şi sufletul, psihismul. Ne dăm noi seama de ceea ce în noi se complace în această nefericire? Şi, pornind de la propria experienţă, îi împărtăşim şi altcuiva acest discernământ necesar? Anumiţi factori psihologici pot agrava, ba chiar pot provoca boala, şi cel care ne aminteşte acest lucru este un preot din secolul al IV-lea, care nu este nici medic, nici psiholog! în sfârşit, împărtăşim noi oare pe deplin convingerea Sfântului Ioan că o viaţă diminuată rămâne totuşi o viaţă vie şi că situaţia cea mai dificilă poate căpăta un sens?
Laurence Brottier
SĂ NE RUGĂM 15 ZILE CU SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR, EDITURA SOPHIA
Cumpara cartea "SĂ NE RUGĂM 15 ZILE CU SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR"
-
Despre iubirea aproapelui
Publicat in : Predici de duminica -
Iubirea aproapelui
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Iubirea aproapelui
Publicat in : Credinta -
Samarineanul milostiv sau despre iubirea aproapelui
Publicat in : Duminica a 25-a dupa Rusalii
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.