"Ingerii oare nu sunt toti duhuri slujitoare, trimise ca sa slujeasca, pentru cei ce vor fi mostenitorii mantuirii?" (Evrei 1, 14).

Noaptea si-a facut pe deplin datoria: intunericul ei a cuprins intregul vazduh dezlantuind cu priceperea ei stiuta nelinistea, teama, misterul, asteptarea. Acum, sub ultima rasuflare a noptii, se simte mirosul zilei mult dorite, apar primele unde ale zorilor, se intrezaresc primele siluete in miscare, se aude ciripitul pasarelelor si totul se transforma intr o tainica zamislire.

Valul noptii, care pana nu demult unea strans cerul cu pamantul intr-o grea si mohorata bezna, se destrama acum, lasand loc zorilor de ziua sa traseze din condeiul lor in linii abia deslusite silueta zvelta a copacilor si ruinelor ce fusesera candva o falnica si frumoasa manastire.

Deodata, ca prin minune, o licarire scaparatoare tasni dintr-o alta lume, caznindu-se sa desfaca vraja zorilor, intr-o necontenita si tainica schimbare, intetindu-se cu repeziciune; natura intreaga se trezea la viata.

Acoperita de dezmierdari dulci ca mierea, intreaga vale se inviora raspandind racoroasa mireasma a diminetii.

Si iata-l! Asemenea unei izbucniri de foc ceresc, aparu triumfator discul soarelui. Lumina radia prevestind o zi frumoasa de primavara, ca toate celelalte, dar care, parca anunta dezlegarea unui mister. Se auzi un cantec de taina, in care se desluseau niste batai ritmice, sacadate si puternic armonizate: era toaca bisericii.

In acel moment, de sub zidurile vechi si pustiite ale manastirii se vedea silueta unui batran ce sta cu capul intre maini, cu fruntea si obrajii umbriti de involburarea parului lung si sur ca piatra. Era un batran inalt, slab si, desi plin de rani, fata ii era neteda, curata si luminoasa. Cum statea nemiscat, parea cioplit dintr o bucata mare de lespede, dar mai ales uitat de timpuri, asemenea soldatului care primise misiunea si nu fusese informat ca razboiul se terminase.

"Viata, murmura batranul, trebuie luata asa cum vine; zilele rele se duc, le iau locul cele bune", moment in care un tanar se apropie de el.

- Iertati si binecuvantati, parinte.

- Domnul sa te binecuvanteze, fiule, murmura batranul dupa cateva minute de tacere.

Impresionat de ceea ce vedea, intr-un tarziu, tanarul se adresa:

- Iertati, Parinte, pentru indrazneala, dar am auzit ca ruinele acestei vechi manastiri nu sunt chiar asa de pustii pe cat ar parea.

- Asa este, fiule, cu dreptate ai vorbit, dar dumneata cine esti? il intreba batranul.

- Nu stiu cine sunt, nu stiu nici cine sunt parintii mei. Am fost adoptat de o familie, dar nu peste mult timp m am imbolnavit si mi-au aparut doua rani la umar. Mai tot timpul camasile pe care le purtam aveau doua pete de sange in dreptul umerilor. Din aceasta cauza, parintii adoptivi m-au alungat de la casa lor si, uite asa, am cutreierat lumea in lung si in lat intreband pe la toti vindecatorii daca nu cumva exista un leac si pentru misterioasa mea boala. Si astfel, am ajuns la aceste ruine si, desi te vad batran si tare neputincios, te as ruga, totusi, daca poti, sa ma ajuti cu ceva.

- Eeee, fiule, sunt tare batran, sunt de decenii si secole pe aici. Eu am fost preot la aceasta manastire. Era o manastire mare si frumoasa, cautata de tare multi credinciosi. Intr-o zi, in timp ce oficiam Sfanta Liturghie in biserica, deodata a aparut un inger alb cu aripi. Ingerul era tare zburdalnic si nastrusnic. Ma ajuta foarte mult: aprindea candela, lumanarile, strangea mucurile lumanarilor si uneori ma ajuta chiar si la curatenie in biserica. Dar cateodata era tare nastrusnic: sarea de la o strana la alta, se punea pe umar si uneori chiar pe cap. Tulburat de nazbatiile sale, la suparare i-am spus chiar sa plece, dar acesta nu a plecat.

Intr-o zi, am iesit la o masuta pentru a scrie o scrisoare unui frate duhovnicesc. In timp ce scriam eu, a aparut ingerul nastrusnic, imi sarea de pe un umar pe altul, parca vroia sa vada ce scriam. La terminarea scrisorii, am luat niste cenusa sa presar peste scrisul proaspat pentru a se zvanta mai repede. Ingerul a inceput sa dea din aripi, vanturand deasupra scrisorii si cu una din aripi a atins inscrisul, mazgalind hartia proaspat scrisa. Atunci eu m-am maniat tare si am spus: "Ingere, sa nu mai zbori!" si atunci ingerul mi a raspuns: "Preotule, sa nu mai mori!” Si, iata, eu stau aici batran, bolnav si neputincios si nu pot muri.

Ascultand cu deosebita atentie cele spuse de pustnic, tanarului i se facu mila de dansul si cu o voce calda si domoala ii spuse:

- Daca totusi s-ar intampla ca ingerul acela sa vina din nou, ii vei cere iertare?

- O, fiule, Dumnezeu imi este martor cat de mult ma caiesc si, desigur, am sa-i cer iertare, spuse batranul pe chipul caruia se putea zari lumina si speranta.

In acel moment, tanarului strain din fata pustnicului i-au crescut doua aripi si si a luat zborul in vazduhul cerului de unde s-a auzit o voce:

- Poti sa mori!

Si batranul, facandu si semnul Sfintei Cruci, si-a dat duhul. Si aceasta pentru ca sosise momentul asteptat mult de catre pustnic, si anume iertarea.

Ingerii, fiinte dumnezeiesti

Sfanta Scriptura si scrierile Sfintilor Parinti ne invata ca exista fapturi create de Dumnezeu care nu au trup si care nu traiesc precum oamenii, intr-o lume a lucrurilor materiale, ci in lumea nevazuta, cereasca, lumea duhurilor. Acestia sunt ingerii.

Astfel, aflam din Vechiul Testament ca Dumnezeu a creat lumea ingerilor inainte de a o crea pe cea a oamenilor. De asemenea, mai aflam ca ingerii sunt "fiinte fara de materie" si "minti si puteri ceresti ganditoare si nemateriale".

Ingerii, ca si oamenii, au vointa libera si, datorita faptului ca lupta totdeauna sa faca binele, ei au devenit foarte puternici, meritandu si numele de "puteri ceresti".

Sfanta Scriptura ne invata ca numarul ingerilor aflati in jurul tronului dumnezeiesc este foarte mare: "mii de mii Ii slujeau si miriade de miriade stateau inaintea Lui!".

Ingerii sunt grupati in noua cete care alcatuiesc o ierarhie, ierarhia cereasca. Ea se imparte in trei grupe, fiecare grupa fiind formata din trei cete: Serafimi, Heruvimi, Scaune; Domnii, Puteri, Stapanii; Incepatorii, Arhangheli, Ingeri.

Tot Sfanta Scriptura ne spune ca duhurile rele au facut parte la inceput din lumea ingerilor buni, dar, razvratindu-se, au fost alungate din cer. Ele sunt in numar indefinit de mare si au o ierarhie a lor, avand in frunte pe Satana.

Motivul caderii acestor ingeri a fost mandria lor, ei dorind sa fie independenti sau chiar asemenea lui Dumnezeu. Pana la cadere, constituiau ceata a zecea a ierarhiei ceresti. Desi sunt diferite, cele doua lumi, cereasca si pamanteasca, nu sunt separate.

Biserica ne invata ca ingerii se roaga permanent lui Dumnezeu pentru oameni. Fiecare crestin are un inger pazitor si se roaga catre acesta prin felurite rugaciuni sau cuvinte proprii.

Haideti, asadar, sa ne rugam fiecare ingerilor nostri pazitori!

Stefan Popa
Cluj-Napoca

.

• Iubirea ingereasca
  Publicat in : Editoriale
• Ingerul pazitor
  Publicat in : Editoriale
• Malak - Iahve
  Publicat in : Religie
• Exista un limbaj al ingerilor?
  Publicat in : Religie