Bărbăţia înseamnă tărie şi statornicie sufletească în faţa necazurilor şi a priejdiilor vieţii, precum şi în lupta cu păcatele şi cu ispitele care se opun realizării binelui în lume.
După cuvântul Sf. Evanghelist Matei, curajul se arată în suferinţe şi răbdare: „Dar cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui” (24, 13).
Sf. Paisie Aghioritul spunea că Dumnezeu nu ne vrea creştini căldicei, ci „fierbinţi”, care dau dovadă de demnitate şi dăruire de sine.
De aceea, Cuvioşia sa îi simpatiza mai mult pe cei „fierbinţi” şi dăruiţi în mod sincer lucrurilor din lume, decât pe cei „călduţi duhovniceşte”, pentru că cei dintâi, prin zelul pe care îl au faţă de cele lumeşti, poate vreodată se vor întoarce cu râvnă spre cele duhovniceşti (Sf. Paisie Aghioritul, „Mica Filocalie”, Edit. Egumeniţa, Galaţi, 2009, p. 38).
Vorbind despre tânăra generaţie, Părintele Paisie spunea: „Astăzi există un duh căldicel, deloc bărbăţie, deloc jertfă. Toate le-au prefăcut cu logica stricată de azi. Şi uită-te, în timp ce mai demult mergeam voluntari în armată, acum îşi iau certificate de nebuni ca să nu facă armată. Se gândesc ce să facă, pentru ca să nu meargă militari” (Sf. Paisie Aghioritul, „Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan”, Edit. Publistar, Bucureşti, 2000, p. 225).
Așa cum știm, legea actuală nu mai prevede obligativitatea de a efectua stagiul militar, în condițiile unei educații care încurajează neascultarea, libertinismul și plăcerea de orice fel.
În acest context, Stareţul Paisie evidenţia necesitatea dobândirii bărbăţiei prin aspră oteneală: „Mai bine este pentru tânăr să se nevoiască cu asprime şi atunci când trupul îi este vioi şi atunci când îi este moale, pentru a dobândi bărbăţie, decât să fie rănit de trupul său cel dezordonat sau molatec, de caracterul său femeiesc, slab, adică de simţămintele şi moleşelile femeieşti” (Sf. Paisie Aghioritul, „Epistole”, Edit. Evanghelismos, Bucureşti, 2005, pp. 26-27).
Sf. Paisie Aghioritul a insistat şi asupra curajului şi a bărbăţiei de care credinciosul trebuie să dea dovadă pe calea urcuşului duhovnicesc, avertizând totodată că nepăsarea faţă de Dumnezeu aduce nepăsarea faţă de toate celelalte lucruri.
Credinţa în Dumnezeu este o lucrare mare, iar omul nu are voie să se arate nepăsător, din moment ce Mântuitorul Iisus Hristos S-a răstignit ca omul să învieze.
Pentru a păzi poruncile lui Dumnezeu este nevoie de bărbăţie, de vitejie şi de trezvie. Când în om nu există Hristos, atunci nu există nici bărbăţie. Dar, cu cât omul se uneşte mai mult cu Dumnezeu, cu atât nu se mai teme de nimic.
În viaţa duhovnicească şi cel mai fricos om poate dobândi multă bărbăţie, dacă se încredinţează pe sine ajutorului dumnezeiesc. Omul lui Dumnezeu are putere şi îndrăzneală pentru că are de partea lui dreptatea.
În schimb, cei care vor să facă răul, chiar dacă ar avea vitejie, totuşi se tem, deoarece îşi simt vinovăţia şi se sprijină numai pe barbaria lor. De aceea, adevărata bărbăţie şi vitejie este cu totul altceva decât răutatea şi criminalitatea.
Gheron Paisie afirma că în clipele de cumpănă se vede puterea omului. Atunci, el nu trebuie să intre în panică, ci să ceară de la Dumnezeu bărbăţie duhovnicească, ca să poată înfrunta greutăţile cu curaj în nevoinţa sa ascetică.
În vremea ispitei e nevoie de tărie, şi atunci Dumnezeu va ajuta în chip minunat. „Oamenii curajoşi nu se tem niciodată de moarte, de aceea se şi nevoiesc cu mărime de suflet şi lepădare de sine. Şi deoarece îşi pun înaintea lor moartea şi se gândesc la ea zilnic, se pregătesc mai bine duhovniceşte şi se nevoiesc cu mai mult curaj. Astfel biruiesc deşărtăciunea şi trăiesc încă de aici în veşnicie cu bucurie paradisiacă” (Ibidem, pp. 180-181).
Pentru a ne asuma toată responsabilitatea păcatului personal și pentru a spori duhovnicește este nevoie de răbdare, de „mărime de suflet” şi de tărie duhovnicească.
„Bărbăţia se desprinde din inima generoasă şi atunci când cineva face ceva cu inima sa pentru Hristos, nici nu oboseşte, nici nu-l doare, pentru că durerea pentru Hristos este desfătare duhovnicească” (Sf. Paisie Aghioritul, „Trezire duhovnicească”, Edit. Publistar, Bucureşti, 2000, p. 92).
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Adevaruri de credinta, Dogme, Teologumene si Pareri teologice
Publicat in : Dogma -
Credinta si faptele bune
Publicat in : Hristos -
Credinta in viata de apoi in crestinism
Publicat in : Editoriale -
Credinta, conditie primordiala a purificarii
Publicat in : Morala -
Dialogul dintre stiinta si credinta in definirea notiunii de boala
Publicat in : Sanatate si stiinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.