Un rol esenţial în lupta cu păcatele și cu patimile îl are paza minţii şi a simţurilor. În legătură cu acest „război nevăzut”, pe care ostaşul lui Hristos îl duce înlăuntrul său, Sf. Paisie Aghioritul observa că boala cea mai grea a omului contemporan este cugetul lui „stricat”, care poartă toată neliniştea lumească.
De aceea, el îndemna „cu vreme şi fără vreme”: „Să vă cercetaţi permanent gândurile şi să fiţi reţinuţi în vorbe, să vă stăpâniţi patimile, să lucraţi acele fapte ce pot sta în lumina zilei. Mulţi se ostenesc din greu să câştige cât mai mulţi bani. Poţi, însă, cu banii obţinuţi să adaugi măcar un centimetru la înălţimea ta?” (Tasos Mihalas, „Ne vorbeşte Părintele Paisie Aghioritul”, Edit. Egumeniţa, Galaţi, 2005, p. 17).
După calitatea gândurilor unui om ne putem da seama de starea lui interioară. În limbaj duhovnicesc, cuvântul „gând” înseamnă fie un gând simplu, ce trece prin minte, fie o mişcare a sufletului spre bine sau spre rău, ori o înclinaţie bună sau rea, la care s-a ajuns prin împreună-lucrarea minţii, a simţirii şi a voinţei.
Părintele Paisie sfătuia ca atunci când omul vede un anumit lucru, să nu judece şi nici să nu primească gândurile cele de-a stânga. Pentru aceasta este nevoie de multă atenţie. Dacă omul a primit un gând rău, acel gând nu trebuie să rămână multă vreme înlăuntru, pentru că altfel provoacă pagubă mare.
Toată viaţa lăuntrică a omului are la bază calitatea gândurilor și câmpul de luptă duhovnicească este propria minte. „Ca mintea şi inima unui creştin luptător să se curăţească, trebuie ca aceasta să nu primească gândurile rele, nici să gândească cu viclenie. Să se lupte pe cât poate, simplu, smerit şi cu dăruire” (Sf. Paisie Aghioritul, „Mica Filocalie”, Edit. Egumeniţa, Galaţi, 2009, p. 52).
În acest sens, rugăciunea lui Iisus este cea mai bună armă împotriva gândurilor, adică rugăciunea neîncetată şi trezvia. Cel care are trezvie ia aminte şi primește gânduri bune, în locul celor de-a stânga.
La începutul vieţii duhovniceşti, credinciosul alungă gândurile rele prin meditaţie duhovnicească, prin rugăciune şi prin lupta lui jertfelnică. Apoi vin în minte numai gândurile cele bune. Mai târziu încetează şi gândurile bune şi vine iluminarea dumnezeiască.
Gândul bun ne ajută să nu fim robiţi de patimi. El are aceeaşi putere ca şi o priveghere de mai multe ceasuri, şi chiar mai mare decât orice nevoinţă: „Atunci când omul cultivă numai gânduri bune şi îşi întăreşte o stare bună, patimile încetează să mai acţioneze, de parcă nu ar mai exista. Adică gândul evlavios nu atât dezrădăcinează patimile, cât le războieşte, putând chiar să le răpună” (Sf. Paisie Aghioritul, „Nevoinţă duhovnicească”, Edit. Evanghelismos, Bucureşti, 2002, p. 19).
Dacă cineva primeşte un gând de-a stânga, adică rău, atunci orice nevoinţă ar face (rugăciune, post, priveghere etc.) se pierde. Chiar şi un singur gând de mândrie, dacă trece prin mintea noastră, poate pierde toate virtuţile câştigate.
„Temelia este gândul cel bun. Aceasta este ceea ce-l ridică pe om, îl schimbă în bine. Fiecare trebuie să ajungă la punctul în care le vede pe toate curate. Este ceea ce a spus Hristos: << Nu judecaţi după faţă, ci faceţi judecată dreaptă >> (In. 7, 24). După aceea, omul ajunge într-o stare în care le vede pe toate cu ochi duhovniceşti, şi nu cu ochi trupeşti. Pe toate le justifică în sensul cel bun” (Ibidem, p. 21).
Despre gândurile de hulă, Sf. Paisie Aghioritul învaţă că ele sunt toate ale diavolului şi omul nu poartă nicio vină. Prin ele, vrăjmaşul îi asuprește pe oamenii „sensibili”, încercând să-i ducă la deznădejde. Cele mai bune arme împotriva acestor gânduri necurate sunt psalmodierea şi rugăciunea lui Iisus.
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Viata duhovniceasca
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Viata duhovniceasca si familia
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.