Cand cineva este acuzat pe nedrept, este bine sa se indreptateasca?

Cand cineva este acuzat pe nedrept, este bine sa se indreptateasca?

Atunci când cineva este ocărât sau acuzat pe nedrept, pentru a nu-şi părăsi starea de pocăinţă este bine să se îndreptăţească, să încerce sa-I convingă pe celălalt de nevinovăţia sa, sau să se lase în mâna lui Dumnezeu?

Răspuns:
Cred că depinde de măsura credinţei noastre. Sfântul Ioan Scărarul ne spune că cel care se îndreptăţeşte pe sine îşi urăşte propriul suflet. Chiar dacă suntem acuzaţi pe nedrept, dacă avem credinţa şi tăria de a ne smeri pe noi înşine, atunci vom fi asemenea Domnului, Care a fost răstignit pe nedrept. Toată tragedia, chiar şi în viaţa creştină, vine din faptul că nu suntem dispuşi să primim nedreptatea. Cu toţii vrem să ne îndreptăţim pe noi înşine. Dar a suferi nedreptatea ne face asemenea Fiului lui Dumnezeu. Desigur, fiecare în măsura credinţei sale.

Sfântul Ioan Scărarul ne pune la îndemână, mai ales nouă monahilor, un îndreptar cu totul aparte, după care să cunoaştem cât de mult am sporit în viaţa duhovnicească. El nu ne spune că cel care se roagă o oră sau posteşte două zile pe săptămână sau toată săptămâna a pus piciorul pe prima treaptă a scării spre desăvârşire; nici că acela care priveghează toată noaptea şi arată multă râvnă a ajuns pe cea de-a doua treaptă. El spune, însă, că dacă suntem ocărâţi sau defăimaţi şi primim lucrul acesta fără să ripostăm, atunci am păşit pe prima treaptă a scării către desăvârşire; dacă ne-am rugat pentru cel ce ne-a supărat, am urcat pe cea de-a doua treaptă; dacă neam rugat pentru cel care ne-a mâhnit şi ni s-a făcut milă pentru răul pe care l-a pricinuit sufletului său, vărsând chiar şi lacrimi de compătimire pentru el, am pus piciorul pe cea de-a treia treaptă a scării. Şi aşa mai departe.

Arhimandritul Zaharia Zaharou

Fragment din cartea "Cunoscute mi-ai facut mie caile vietii", Editura Episcopia Devei si Hunedoarei

Cumpara cartea "Cunoscute mi-ai facut mie caile vietii"

Pe aceeaşi temă

05 Decembrie 2018

Vizualizari: 11171

Voteaza:

Cand cineva este acuzat pe nedrept, este bine sa se indreptateasca? 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Despre Maica Domnului si sfinti
Despre Maica Domnului si sfinti Cuvintele Sfântului Nectarie sunt ­descoperire a învățăturii celei adevărate și ­drept‑slăvitoare și, totodată, izvod de rugăciune necontenită, înăl­țân­du‑ne inimile și cugetele la Dumnezeu spre a primi vindecare, luminare și întărire.  15.00 Lei
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos Sfântul Munte se aseamănă unui stup. Așa cum în acesta există cuiburi de albine, tot astfel şi în Athos – multe chilii monahale. Şi, precum în stup fără încetare zumzăie albinele, tot la fel şi în Athos monahii, ziua şi noaptea, rostesc psalmi şi imnuri 45.00 Lei
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos Cu adevărat, Iuliana a dobândit puteri suprafirești prin harul lui Dumnezeu. A biruit legile firii, a rămas nevătămată de foc și de plumbul topit, a fost tămăduită în chip minunat după ce chinuri înfricoșătoare i‑au mutilat trupul. A cucerit inimile 15.86 Lei
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 22.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 13.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 34.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 33.83 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 50.74 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 50.74 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact