Un element important în călătoria spre eliberarea sufletului este credința în Hristos. Fără de Hristos nu pot face nimic, iar cu Hristos pot totul. Credința în Hristos îți dă tărie, îți dă aripi să zbori, te poate schimba, îți pune în valoare viața, îți dă un țel al vieții tale. În general, oamenii nu știu cine sunt ei înșiși, dar mai ales nu știu cine sunt ei în Hristos Domnul. Aceasta este mare dramă a omului modern. A fi în Hristos și Hristos să fie în tine este cel mai important lucru de pe acest pământ. Mare și minunată este taina aceasta. Ce înseamnă de fapt ca eu să fiu în Hristos și Hristos în mine?
În acest sens îl avem ca model pe Apostolul Pavel, care a făcut din credința în Hristos un principiu, mod de viață al credinței autentice creștine. „... nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine. Și viața mea de acum, în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine”
Credința este o facultate spirituală care „știe” și „vede” drumul pe care celelalte facultăți ale ființei umane nu pot să-l vadă. Credința este un simț al sufletului, o presimțire spirituală care vede dincolo de vederea fizică. Ea pătrunde în adâncul ființei noastre, în sanctuarul vieții noastre și astfel acționează în noi divinul.
„Credința în Hristos este începutul iubirii, dar nu este decât lumina de dinainte de revărsatul zorilor. Această credință trezește înăuntrul nostru un simțământ de pocăință adâncă și o oarecare temere de a nu pierde comoara dobândită, adică pe Dumnezeu. Prin plâns de pocăință se curăță ființa noastră și atunci se naște nădejdea.
Aceasta, ca o treaptă importantă a iubirii față de Dumnezeu, înmulțește frica de a nu fi vrednic de veșnica petrecere împreună cu El. Cu fiecare înălțare a duhului nostru spre marea iubire, noi trecem în mod inevitabil printr-o frică înmulțită. Când, însă, marea Iubire a lui Hristos se va atinge de inima și mintea noastră, atunci, în flacăra acestei sfinte Iubiri, duhul nostru va cuprinde întreaga zidire cu o mare și compătimitoare iubire, și simțământul trecerii în veșnicia Dumnezeiască capătă o putere nebiruită. Acesta este un eveniment mai măreț decât orice alte evenimente din istoria lumii căzute: Dumnezeu se unește cu omul”
Apostolul Pavel nu numai că a crezut cu toată ființa lui în Hristos, dar i-a adus pe mulți la credința în Domnul. Este magistrală activitatea misionară a Apostolului Pavel, încât filozoful creștin Petre Țuțea a spus aceste cuvinte: „Când spui Pavel, spui Mediterana și când spui Mediterana, spui Pavel”. Apostolul Pavel este cel mai mare om din istoria creștinismului, comparabil cu vestitul Noe, cu Părintele nostru Avraam, cu prea-încercatul Iov și mulți alții.
Astfel, în timp ce la Platon trecerea de la posibilitate la act, de la idee la lucru existent constituie nu o îmbogățire, ci o sărăcire a ființei prin căderea ei în materie, în neființă, la Toma d''Aquino - ca și la Aristotel - trecerea spre act a purei posibilități constituie o sporire a ființei. De aceea, în filosofiile creștine întemeiate pe platonism, lumea creată va tinde spre o inconsistență funciară, care, în unele rătăciri origeniste va merge până la instituirea lipsei în Dumnezeu, iar în unele rătăciri post-augustiniene va merge până la răpirea oricărei semnificații a lucrării omenești spre mântuire: „Soli Dei gloria” .
Pe când, dimpotrivă, filosofia creștină, derivată din împăcarea aristotelismului cu dogma, va căuta să salveze separația radicală a esenței Creatorului de cea a creaturii și unirea lor substanțială, hipostatică în actul dumnezeiesc, cel al Întrupării Domnului Hristos. Speculațiile filosofice moderne confundă viziunea de beatitudine, cea de har, a sfinților, cu cunoașterea noastră firească de aici, pe când în realitate aceasta nu e, după vorba Apostolului Pavel, decât „cunoaștere din parte, ca prin oglindă, în ghicitură”, iar aceea va fi „față către față” .
Pe de o parte, Părinții Bisericii din primele veacuri creștine au înțeles că este bine, că este necesar să-i citești, să-i studiezi pe Demostene, Socrate, Platon, Aristotel, Cicero pentru a le face mai accesibil contemporanilor limba credinței Bisericii, întru-cât cultura neamurilor conține în ea însăși semințele Logosului divin. Și pe de altă parte, cunoașterea umană singură nu poate transfigura omul, ea lasă omul în orizontul dependenței. Rolul minții umane nu mai este cel de a căuta răspunsuri la o cale spirituală care s-a identificat cu Hristos: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”
Ori, aceasta este noua dinamică, noua mișcare pe care Hristos a adus-o în lume: calea de la certitudine (revelația) la experierea omniprezenței lui Dumnezeu . Omul nu se mai întreabă, fiindcă știe din revelație, ci își alcătuiește viața după poruncile lui Hristos, în afara cărora orice cunoaștere rămâne o simplă paradă intelectuală, lipsită de puterea vieții și imposibil de afirmat în iubire.
„Oamenii se socotesc raționali, – spune el – însă pe nedrept, căci nu sunt raționali. Unii au învățat cuvintele și cărțile vechilor înțelepți. Dar raționali sunt numai aceia care au sufletul rațional, care au discernământ, care pot să deosebească ce este binele și ce este răul, se feresc de cele rele și vătămătoare sufletului și toată grija o au spre cele bune și folositoare sufletului; iar acestea le săvârșesc cu multă mulțumire către Dumnezeu. Numai aceștia trebuie să se numească oameni raționali” .
Dacă Hristos trăiește în mine, nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și astfel, toate le fac cu bună judecată, cu chibzuință, cu îndelungă răbdare, cu multă pace și dragoste. Pentru că „toate le pot întru Hristos, cel care mă întărește” . Dacă Hristos trăiește în mine, atunci eu dobândesc har, înțelepciune, pricepere, știință și lumina cunoștinței dumnezeiești. Ce lucru minunat mai poate fi decât acesta? Aceasta este cheia de descifrare a tuturor lucrurilor existențiale. Deci, să îl lăsăm pe Domnul Iisus Hristos să pătrundă înăuntrul nostru și să sălășluiască în noi.
A crede în Hristos înseamnă a trăi o viață simplă, cu sfială față de cele sfinte, a avea o atitudine evlavioasă și profund creștină, modestie, simplitate, cumpătare, mărturisitor de credință și mai mult prin trăire și gândire, cu împăcare și mulțumire de starea în care se găsește, și nu în cele din urmă înseamnă comunicare și comuniune continuă cu Dumnezeu și cu semenii. În acest fel, creștinul nu se izolează, ci din contră se angajează plenar în viața de zi cu zi, toate făcându-le cu plăcere, cu dragoste, tot timpul fiind cu gândul la Iisus Hristos.
Așadar, caută să-ți petreci viața în credință, după legea dată nouă de Domnul Iisus Hristos și în comuniune cu El. Să crezi și să știi că Hristos Se găsește în cei care suferă fără vină și fără cârtire, se află în cei care cred în El, când vorbesc despre Dumnezeu. Acolo unde sunt doi sau trei adunați in numele Domnului, este prezent și Dumnezeu. El este prezent în cei plăcuți Lui. Este prezent în chip deosebit în noii mucenici ruși. Omul care L-a cunoscut pe Duhul Sfânt prin credința simte prezența Lui: așa cum curentul electric trece nevăzut prin fire, tot așa și harul nevăzut vine în om, iar acesta îi simte prezența ca bucurie care îi cuprinde întreaga ființă. Apostolul Pavel a avut cu certitudine viziunea unirii cu Dumnezeu când a afirmat: „Am credința că nici moartea, nicio putere nici înălțimea, nici adâncimea și niciun fel de creație nu m-ar putea despărți de Hristos”.
Popa Stefan
Stefan Popa
-
Credinta in Hristos
Publicat in : Duminica a 9-a dupa Rusalii -
Nu cautand la fata omului sa aveti credinta in Hristos
Publicat in : Religie -
Sfantul Ierarh Nicolae
Publicat in : Sfantul Nicolae -
Neomartirii si sfintii nationali ai diferitelor Biserici Ortodoxe
Publicat in : Sfinti romani -
Sfantul Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici; Sfintii Apostoli Rodion, Olimp, Erast, Sosipatru si Cuart
Publicat in : Vietile sfintilor
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.