Incă o dată ne dăm seama că noi nu suntem făcuţi pentru lumea aceasta, ci pentru cerul lui Dumnezeu şi comuniunea cu El. Incă o dată ne dăm seama că noi trăim între două lumi, între patria cerească, unde sunt plecaţi părinţii, moşii şi slr.i moşii noştri, şi lumea aceasta, în care noi luptăm şi muncim, cu precădere pentru trup, însă având conştiinţa că trebuie sa ne mântuim sufletele şi lucrând la aceasta încă de pe pământ. Atunci când părinţii îţi pleacă din această lume, îţi dai seama că aparţii şi cerului, şi pământului. Aparţii cerului, pentru ca părinţii sunt în cer şi aparţii pământului, pentru că încă trăiesti viaţa pământească, cu bune şi cu rele, cu cei care te iubesc şi cu cei care nu te iubesc. De altfel, Biserica noastră strămoşeasca ne şi învaţă că, în cer, avem o Biserică triumfătoare, unde sunt cei care au izbândit în lumea aceasta, dar au plecat dintre noi şi au câştigat împărăţia cerurilor. Noi, cei de pe pământ, facem parte din Biserica luptătoare şi suntem datori, precum vă spuneam, să muncim mai mult pentru suflet decât pentru trup, astfel încât şi noi să ne adăugăm, la vremea cuvenită, la moşii şi strămoşii noştri, dar nu neapărat în acest pământ din care noi am fost luaţi, cât mai ales în cerul lui Dumnezeu, destinaţia pentru care noi am fost aduşi din nefiinţă la fiinţă, de însuşi Dumnezeu.
Şi Biserica triumfătoare, şi Biserica luptătoare înseamnă o mare familie. Şi Biserica triumfătoare, şi Biserica luptătoare înseamnă comuniune. Comuniunea trebuie întreţinută ca un organism viu. O familie trebuie întreţinută, de asemenea. Or, ca să întreţii o comuniune asemenea unui organism viu, trebuie să o hrăneşti, trebuie în permanenţă să-i oferi ceea ce-i dă viaţă şi plus de viaţă. Vedeţi dumneavoastră, noi înşine avem sentimentul, câteodată, că nu trăim, deşi suntem vii, pentru că viaţa noastră nu se întreţine cu cele care ne fac într-adevăr vii. De multe ori, în viaţa noastră, sunt perioade în care avem sentimentul că nu suntem utili, avem sentimentul irosirii, avem sentimentul că nu suntem iubiţi, că nu putem iubi şi aşa mai departe. Ne lipsesc lucruri care întreţin viaţa noastră adevărată, reală, pentru că viaţa fizică o întreţinem, nu este greu acum, în ce ne priveşte pe noi, nu suntem aşa lipsiţi. Avem din belşug ce ne trebuie, ca să rezistăm din punct de vedere fizic, însă nu aceasta este viaţa adevărată. Cum ne spune Sfânta Scriptură: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu. ” (Mt 4,4) Avem nevoie de mai mult, cu mult mai mult. In primul rând, avem nevoie de Dumnezeu, de Dumnezeu întrupat, de Cuvântul lui Dumnezeu, de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Avem nevoie de dragostea Lui, avem nevoie ca El, în chip deplin, Trup şi Sânge, să vină şi să ne întreţină viaţa noastră, şi biologică, şi duhovnicească. Trupul Lui să se aşeze precum s-a aşezat în făptura Maicii Domnului şi sângele Lui să curgă prin venele noastre, înţelegând că noi, care formăm Biserica aceasta luptătoare, Biserica creştină, noi toţi suntem fraţi, pentru că prin venele noastre, ale celor care ne împărtăşim dintr-o pâine şi dintr-un potir, curge sângele Domnului nostru Iisus Hristos.
Ca să trăim în comuniune cu ceilalţi, iar comuniunea să fir ca un organism viu, pentru aceasta este necesar nu doar să mă mancăm şi să bem şi să ne bucurăm unii de ceilalţi, ani mai puţini sau mai mulţi, ci trebuie să investim dragoste, trebuie să investim viaţă, trebuie să investim sentimente, trebuie să investim virtuţi, trebuie să dăm rost existenţei noastre. Trebuie ca viaţa noastră să aibă scop şi cât trăim pe pământ, dar mai ales să ne pregătească pentru cealaltă, adevărata noastră viaţă, viaţa împreună cu Dumnezeu, în împărăţia Lui. Trăim vremuri grele, in care societatea noastră este zdruncinată din temelii. Se atentează la familie, care este baza societăţii umane. Familia este şi biserica mică, biserica de acasă, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur.
In lumea în care trăim noi astăzi, este multă ură, mult ă dezbinare, la toate nivelele. Dacă privim sau ascultăm ceea ce se vede şi se aude în media, ne putem da seama cât de dezbinată este lumea în care trăim noi astăzi. Or, noi suntem chemaţi la dragoste, la unitate, la păstrarea valorilor noastre eterne. Una dintre ele şi cea mai valoroasă, dacă vreţi, este comuniunea dr iubire între noi, oamenii, cea dintâi comuniune fiind familia, precum comuniune de iubire este în cerul lui Dumnezeu între cele trei Persoane ale Sfintei Treimi, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Nu le spun toate acestea la întâmplare. Le spun cu gândul ca avem în faţă o asemenea familie. Avem şapte fraţi care-şi plâng tatăl, care a plecat din această lume. Avem şapte fraţi care, dr opt ani încoace, îşi plâng mama plecată din această lume. Avem şapte fraţi care trăiesc laolaltă, în comuniune de iubire, cu bune şi cu rele, ca într-o familie, dar o familie închegată, o familie care a fost clădită de cei care au trăit pe pământ fără să se irosească, care au avut un scop foarte bine definit în această lume: să aibă copii sănătoşi, frumoşi la trup şi la suflet, copii care, la rândul lor, să-şi închege familii şi să rămână în unitate deplină. Şi unitatea deplină a reuşit, pentru că părinţii au sădit în sufletele lor credinţa în Dumnezeu, Care este liantul cel mai puternic, Cel Care ne uneşte pe toţi.
De ce? Pentru că ne spune Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan foarte concret şi clar, iar aceasta ar fi definiţia şi a familiei, şi a societăţii, în sensul comuniunii: „Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire, rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el.” (i In 4,16). Avem, în faţa noastră, şapte fraţi care formează o biserică. Iată-ne atâţia slujitori ai Sfintelor Altare care am venit astăzi. Poate că unii dintre noi nici nu l-am cunoscut prea bine pe robul lui Dumnezeu Ioan, dar îi cunoaştem pe aceştia care ne stau în faţă şi care înseamnă copiii, nepoţii şi strănepoţii lui; laolaltă formează o familie şi, în acelaşi timp, o biserică. Dacă i-am aduna pe toţi şi m-am uitat, în treacăt, peste numele din lista pentru iertăciuni, chiar am fi o biserică plină. Ce minunat! Bucurie pentru Dumnezeu, pentru Maica Domnului, pentru sfinţii Lui şi bucurie pentru noi, oamenii, care trăim într-o lume atât de dezbinată! Aşadar, avem în faţa noastră un exemplu vrednic de luat în seamă, iar acest exemplu trebuie să rămână pe mai departe şi pentru dumnealor, cei care formează marea familie Boca, dar şi pentru noi toţi. Să vă molipsiţi unii de la ceilalţi, precum se aprinde lumina din lumină, să devenim cu toţii un neam sănătos şi puternic, cu credinţă reală în Dumnezeu, cu dragoste faţă de neam, faţă de ţară şi faţă de Dumnezeu. Dacă vom face aşa, nici satele noastre nu se vor risipi, nici ţara noastră nu va pieri, nici credinţa nu se va zdruncina, ci toate laolaltă, cu sprijinul nostru şi cu ajutorul lui Dumnezeu, vor merge mai departe şi Ie vom lăsa, precum le-am primit de la înaintaşii noştri, urmaşilor urmaşilor noştri, precum spunea, în Apus de soare, Bărbu Delavrancea, dând cuvânt voievodului Ştefan cel Mare şi Sfant „Moldova nu este a mea şi nici a voastră, ci a urmaşilor urmaşilor voştri!”
Aşadar, tatăl, bunicul, străbunicul, fratele, prietenul Ioan sa aibă un drum lin către împărăţia lui Dumnezeu, să se întâlneau că cu Mărioara, care cu siguranţă l-a aşteptat de multă vreme. Iar, dragii mei, familie îndoliată, să fiţi încredinţaţi că ei nu şi au încheiat rostul, ci, din cerul lui Dumnezeu, vor veghea mai departe la bucuriile voastre, la suferinţele voastre, la necazurile voastre, la bolile voastre, la împlinirile voastre, la copiii voştri, la nepoţii voştri şi se vor bucura cu voi, dacă veţi fi bucuroşi, şl se vor întrista cu voi, dacă veţi fi trişti, deşi în împărăţia Iul Dumnezeu nu se cunoaşte tristeţea. Insă, Dumnezeu nu este indiferent la suferinţa oamenilor, iar cei care se mântuiesc im sunt nici ei indiferenţi la cei care au rămas în lume.
Dumnezeu să-l ierte, Dumnezeu să-l odihnească, pe familia îndoliată să o mângâie, iar nouă, tuturor, Dumnezeu să ne dea zile să-i pomenim pe părinţii noştri, pe moşii şi strămoşii noştri şi, în acelaşi timp, să avem pildă această biserică mică, care poate să fie un exemplu pentru societatea noastră. Amin!
ARHIM. DUMITRU COBZARU
FRAGMENT DIN CARTEA "AMVON IV", Editura Reintregirea
* Inmormântarea Credinciosului Ioan Boca, Parohia Cutca, jud. Cluj, 27 septembrie 2018.
-
Importanta pomenirii celor adormiti la Sfanta Liturghie
Publicat in : Parastas - Pomana -
Rugaciunile Bisericii pentru cei morti
Publicat in : Parastas - Pomana -
Pomenirea celor adormiti, un lucru folositor si placut lui Dumnezeu
Publicat in : Parastas - Pomana -
Pretextele. Ajutorul cel corect. Parastasele
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.