Copilaria in era digitala. Nativii digitali - nascuti pentru a butona?

Copilaria in era digitala. Nativii digitali - nascuti pentru a butona?

Născut în era digitală, copilul este purtat în lumea tehnologiei digitale, iar apoi păşeşte în ea dobândind, într-un final, o familiaritate cu dispozitivele mai mare decât cu fiinţele umane. Pătrunde într-o lume care, la început, pare străină speciei sale, dar ale cărei reguli va trebui să Ie înveţe, pentru supravieţuirea sa. Nu va fi uşor, odată ce oamenii şi-au petrecut, de-a lungul istoriei lor, 99,9% din existenţă fără tehnologie avansată şi nici măcar nu au nişte ghiduri sau protocoale de relaţionare cu aceasta.

El va trebui să înveţe să utilizeze device-uri şi să acceseze programe pentru computer mai facil decât va putea să identifice şi să recunoască emoţiile, sentimentele şi stările sufleteşti ale sale şi ale celor prezenţi în lumea sa (tot mai restrânsă şi limitată la camera sau locul în care se află PC-ul), cu sufletul tot mai însingurat şi, paradoxal, mai trist, mai nemulţumit şi neîmplinit.

In „căminul părintesc”, nou-născutul este supus unei adevărate invazii a mijloacelor tehnologice. Zgomotul mai mult sau mai puţin discret al aparatelor inteligente din întreaga locuinţă, pe fundalul programelor de televiziune, rulând aproape permanent, spre deconectarea părinţilor, tot mai ocupaţi. Şi aceasta, adesea, sub „ochii” permanenţi şi vigilenţi ai camerelor de luat vederi, nu doar de exterior, ci şi de interior. Sau, cum observa un specialist, „fie că suntem la masă cu familia, fie că interacţionăm cu colegii la muncă sau luăm cina cu prietenii şi familia, tehnologia pune stăpânire pe relaţiile noastre. Noile aşteptări sunt acelea că vei răspunde imediat la un SMS, chiar şi atunci când acesta înseamnă că vei ignora persoana care-ţi stă alături. Uitaţi-vă în jur şi veţi vedea dispozitive peste tot, care vă slăbesc comunicarea interpersonală şi ameninţă să vă întrerupă la tot pasul. Noile cercetări continuă să descopere motive în plus pentru care interacţiunile faţă în faţă, fără prezenţa tehnologiei, sunt esenţiale pentru menţinerea unor relaţii sănătoase”1.

La doar câteva luni de viaţă, precum arată cercetările, înainte de a merge sau de a vorbi, copilul află telecomanda sau tableta şi învaţă să le folosească. De la vârste tot maimici, el primeşte cadou, de sărbători, de la părinţi sau naşi, un dispozitiv digital sau un telefon inteligent. Cu cât dragostea sau puterea financiară a acestora este mai mare, cu atât dispozitivul este mai performant sau „mai inteligent”.

Referindu-se la creşterea copiilor în era digitală, un moralist observa că „suntem martorii unei epoci noi, când copiii par cetăţeni cu drepturi depline în lumea digitală, în timp ce părinţii au doar statutul de imigranţi. Cu alte cuvinte, mulţi copii ştiu mai multe despre tehnologie decât părinţii lor, situaţie cu totul diferită de cea pe care o cunoştea lumea noastră cu câteva secole în urmă. (...) Iar, în zilele noastre, poziţiile aproape s-au inversat. Părinţii se străduiesc să înţeleagă vieţile tehnologizate ale copiilor şi adolescenţilor, cerându-le sfatul copiilor în tot soiul de probleme, de la parole la scrierea de mesaje. (...) Intr-adevăr, copiii pot avea un simţ tehnologic mai dezvoltat decât părinţii lor, dar ei încă au nevoie de bunul-simţ şi discernământul unei persoane cu autoritate, care să îi îndrume pe cărările vieţii”2.

In lumea prezentă, s-ar părea că există o prăpastie, uneori de netrecut, între generaţii şi, ceea ce este şi mai dureros, între părinţii care fac efortul de a le oferi copiilor lor tot ceea ce cred că este mai bun pentru aceştia şi copii. Aceştia se socotesc mai apropiaţi de tehnologia neînsufleţită şi rece, pe care au primit-o, decât de cei care le-au oferit-o, căci, „în multe cămine, copiilor le este mai dor de computere sau de alte dispozitive electronice decât de tatăl sau de mama lor”3.

Precum arăta o autoare, „copiii de astăzi sunt prima generaţie de «nativi digitali», în sensul în care ei s-au născut şi sunt crescuţi într-o lume în care experienţele lor, modul
de învăţare şi stilul de viaţă le sunt puternic influenţate de mijloacele digitale. Din ziua în care se naşte, dispozitivele digitale fac parte din viaţa copilului; dacă, în urmă cu foarte mulţi ani, despre naşterea lui s-ar fi scris în ziar sau printr-o carte poştală prietenilor şi rudelor, astăzi vestea se trimite prin e-mail, prin SMS sau pe Facebook şi Instagram. In toate sălile de naştere sunt acum smartphone-uri (telefoane „inteligente”, n.n.) sau tablete pentru a surprinde primele clipe ale micuţului. Un studiu a demonstrat că bebeluşii sunt atât de obişnuiţi cu dispozitivele digitale, încât mai mult de o treime din ei învaţă să folosească un smartphone înainte chiar de a vorbi sau merge”4.

Internetul - „patria” nativilor digitali

Spre deosebire de părinţii lor, care sunt nişte „imigranţi digitali”, pentru aceşti „nativi digitali”, lumea virtuală devine „patria” lor. Ei cresc şi se formează cu tehnologia digitală alături, nu doar în clasă, în ghiozdan sau, mai târziu, la birou, ci chiar la masă şi în dormitor. Fiecare dintre ei, de-a lungul existenţei sale, primeşte şi trimite aproximativ 250.000 de e-mail; petrece, în medie, 10.000 de ore pe telefonul mobil; va fi jucat peste 5.000 de ore jocuri video; va fi petrecut în medie 3.500 de ore pe reţele de socializare virtuale. El „este periodic sau mereu online se află mereu în legătură cu prietenii şi rudele prin e-mail, SMS-uri şi reţele de socializare, ascultă muzică mai multe ore pe zi şi face toate acestea chiar şi când stă, seara, în faţa televizorului sau joacă un joc video. Se trezeşte cu telefonul mobil, înainte de a se da jos din pat îşi verifică mesajele, rămâne online toată ziua, trimite ultimul SMS pe la ora 23 şi adoarme ascultând muzică la iPod sau mobil”5.

„Nativii digitali”, iKids sau e-Generation sunt generaţia internetului, tehnologie care a pătruns, iniţial, în scop recreaţional, în spaţii tot mai largi, nu doar profesionale, ci şi în cămine sau familie. „iKids” sunt copii pentru care tehnologia constituie parte integrantă fundamentală din existenţa lor. Ei sunt captivaţi, uneori până la dependenţă, de dispozitivele digitale personalizate (smartphone, tablete, player-c MP3, reader-e, ebook-uri, jocuri video etc.).

Pentru aceştia, mijloacele tehnologice nu sunt doar accesorii, ci prieteni sau elemente absolut necesare pentru viaţa şi fericirea lor, extensie a sinelui. Tot dintre aceştia, un număr restrâns, de până la 10%, vor dezvolta dependenţe digitale („depresie digitală”, „nomofobie” „amnezie” sau „demenţă digitală”).

Pentru aceşti „digi-prichindei”6, iar apoi „tehno-puşti”7, internetul şsmartphone-u servesc ca „iPăturică”8. Iar lumea nativilor digitali pare total diferită de lumea în care au trăit bunicii şi părinţii lor. O lume într-o reală revoluţie digitală, în care tot mai multe persoane migrează către spaţiul cibernetic, ce le devine nu doar serviciu, ci şi casă ori cămin.

In faţa unei asemenea realităţi, reflecţia morală, controlul parental şi disciplina sau etica digitală, având ca scop dezvoltarea unui comportament echilibrat faţă de tehnologia digitală, precum şi a discernământului spiritual (atât în privinţa timpului consacrat acesteia, cât şi a conţinuturilor accesate) sunt absolut esenţiale, rolul capital în formarea şi dobândirea lor revenindu-le părinţilor.

Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan C. Teșu

Fragment din cartea "Educatia - de la traditional la digital", Editura Sophia

Cumpara cartea "Educatia - de la traditional la digital"

 

Note:
1 Adam GAZZALEY, Larry D. ROSEN, Mintea distrată. Creiere vechi într-o lume puternic tehnologizată, trad. Ruxandra Vişan, Ed. Trei, Bucureşti, 2019, p. 320.
2 Gary CHAPMAN, Ariene PELLICANE, Creşterea copiilor in era tehnologiei. Copii sociabili într-o lume a ecranelor, trad. Raluca Mirăuţâ, Ed. Casa Cărţii, Oradea, 2018, pp. 191 -192.
3 Ibidem, p. 161.
4 Dr. Elizabeth KILBEY, Creşterea copilului în era digitală. Ghid de parenting responsabil, trad. Andra-Cristina Nichifor, Ed. Niculescu, Bucureşti, 2019, pp. 13-14.
5 Manfred SPITZER, Demenţa digitală. Cum ne tulbură mintea noile tehnologii, trad. Dana Verescu, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2020, pp. 179-180.
6 Jodi GLOD, Părinte în era digitală. învaţă-ţi copilul cum să foloseai
că adecvat reţelele sociale şi aparatele digitale, trad. Anca Sevccnco. Cuvânt înainte de Tory Burch, Ed. Trei, Bucureşti, 2016, p. 134.
7 Ibidem.
8 Ibidem, p. 127.

 

 

 

17 Martie 2023

Vizualizari: 894

Voteaza:

Copilaria in era digitala. Nativii digitali - nascuti pentru a butona? 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact