Când ne rugăm lui Dumnezeu, îi cerem să ne ierte păcatele cele săvârşite cu gândul, cu cuvântul, cu fapta şi cu omiterea. Păcatul se zămisleşte în mintea omului, în cugetul omului, apoi este încălzit, acceptat de inimă, prin simţurile noastre, prin sentimente, şi în final se concretizează în cuvântul rostit sau în fapta săvârşită. Păcatul omiterii trebuie luat în atenţie deoarece cântăreşte mult în actul mântuirii. In viaţa creştină nu-i suficient să nu faci rău, ci este imperios necesar să săvârşeşti binele, lisus Mântuitorul spune că: „Cel ce va face şi va învăţa, acela mare se va chema în împărăţia cerurilor" (Matei 5, 19). La Judecata de apoi vor fi binecuvântaţi şi poftiţi să moştenească împărăţia Tatălui ceresc cei ce au făcut bine în numele lui Hristos (Matei 25, 34-36).

Toate pornesc din mintea omului. Dacă izvorul este curat şi apa din fântână ori din râu este curată; dacă izvorul este tulbure, atunci şi apa lui este la fel. De aici grija mare întâi pentru puritatea cugetului, curăţenia gândurilor. In viaţa duhovnicească se are în mare atenţie paza minţii. De ce? Din minte şi din inimă porneşte toată trăirea omului în lume. Paza minţii vine în întâmpinarea a ceea ce viaţa duhovnicească numeşte războiul nevăzut. In viaţa de fiecare zi nu tot timpul săvârşim păcate cu cuvântul sau cu fapta.

Acestea sunt săvârşite întâmplător sau conjunctural. Dar mintea, cugetul, inima, tot timpul sunt în stare de lucrare. Atenţia sporită va fi concentrată pe paza minţii, paza gândurilor. Sfântul Apostol Pavel mărturiseşte că „lupta noastră nu este împotriva trapului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduhuri'’ (Efeseni 6, 12). Spune lisus Mântuitorul că „din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfranări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule. Acestea sunt care spurcă pe om" (Matei 15, 19). Acuma înţelegem cu cine purtăm războiul nevăzut şi ce „oferte" de răutăţi au duhurile întunericului. Incepătoriile şi stăpâniile sunt duhuri necurate căzute din rândul cetelor îngereşti, care se aflau în starea cea mai apropiată de Dumnezeu. Lucifer, cel plin de strălucire şi slavă, s-a stins, prin cădere, pogorându-se în adâncul întunericului. Lucrătura demonilor este împotriva lui Dumnezeu şi a toată creaţia Lui.

Căderea omului a început în gândul acestuia, s-a pogorât in inimă, în poftă, în dorinţă, iar apoi s-a concretizat în vorbire şi în făptuire. Câtă vreme mintea omului era în comuniune cu Dumnezeu, omul vorbea cu Dumnezeu în răcoarea serii, în Rai, în toată această vreme, omul creştea în asemănarea cu Dumnezeu. In momentul în care omul şi-a mutat mintea la spusele diavolului, a început să vorbească, să intre în dialog cu acesta, să urmeze sfatul acestuia, s-a produs căderea, s-a stins lumina din mintea omului şi l-a cuprins întunericul. Părintele Mina Dobzeu spunea că „la gândul rău să nu-i dai scaun să şadă în minte". Dacă îl accepţi în minte, din el va degenera apoi vorbe şi fapte şi mult rău. Păzirea gândului, a cugetului, a ochiului lăuntric, creează premizele unei vieţi curate, luminate. Spune Mântuitorul: „De va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat, iar de va fi ochiul tău rău tot fnipul tău va fi întunecat" (Matei 6, 22-23). Sfântul Apostol Pavel, aflându-se la judecată în faţa procuratorului Felix, mărturisea, dezvăluia o preocupare esenţială a trăirii sale întru Hristos: „Intru aceasta mă străduiesc şi eu ca să am totdeauna înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor un cuget curat" (Faptele Apostolilor 24,16).

A avea un cuget curat presupune perseverenţă, efort, lucrare, grijcă, preocupare continuă. Ajutorul şi puterea vin de la Hristos: „Toate le pot în Hristos, Cel care mă întăreşte" (Filipeni 4, 13). Preocuparea de a avea un cuget curat îl determină pe Sfântul Apostol Pavel să-i conştientizeze pe credincioşii din Corint că: „noi avem mintea Iui Hristos" (I Corinteni 2, 16). Dacă Hristos este prezent în mintea noastră atunci trebuie mereu întărită paza minţii. In rugăciunea Acatistului Domnului Iisus Hristos se spune: „Trupul Tău întins pe cruce să întindă spre Tine mintea mea cea trasă jos de diavoli". Iată că, mintea omului este disputată şi de Hristos şi de diavoli. In minte se află centrul de comandă, de decizie, de orientare şi abordare. Cine pune stăpânire pe acest centru de comandă al minţii, acela va domina toată fiinţa omului. Demonii se străduiesc necontenit să tragă în jos mintea omului, să o cucerească, să o domine. De aceea, Biserica lui Hristos strigă mereu: „Sus să avem inimile", pentru că „toată darea cea bună şi tot darul cel desăvârşit de Sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor" (Iacov 1,17).

Arma cea mai la îndemâna fiecărui creştin, cea mai eficientă, este rugăciunea minţii, a inimii: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, milostiv fi mie, păcătosul".

Câtă vreme II ai pe Hristos în minte şi-n inimă totul este ocupat de Hristos. La „Mărire şi acum..." de la canonul Sfântului Maslu ne rugăm Maicii Domnului şi zicem: „Mintea mea cea întinată cu tot felul de păcate fă-o sălaş al Sfintei Treimi". Pentru aceasta invocăm lucrarea Duhului Sfânt: „Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele" (Psalmul 50,11). De ce este aşa de necesară curăţia minţii, a inimii? Este necesară pentru că te duce la fericirea de a-L vedea pe Dumnezeu: „Fericiţi cei curaţi cu inima că aceia vor vedea pe Dumnezeu " (Matei 5, 8).

Fragment din cartea "Cuvinte impartasite credinciosilor", Editura Renasterea

Cumpara cartea "Cuvinte impartasite credinciosilor"

• Viata duhovniceasca
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Viata duhovniceasca si familia
  Publicat in : Credinta

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: