Care e preocuparea de căpetenie a fraţilor mei şi a surorilor mele în Hristos din această mănăstire? Aceasta: ca vieţuind în lume, să nu devină victimele vreunei aberaţii privitoare la căile mântuirii noastre în Dumnezeu.

In vechime, când credinţa în Hristos era comună tuturor şi copiii erau obişnuiţi încă din cea mai fragedă vârstă să se roage lui Dumnezeu şi să trăiască prin El, tinerii puteau frecventa şcolile în care se preda teologia ştiinţifică, fiindcă erau deja pregătiţi în anii dinainte nu numai în credinţa în Iisus Hristos, dar şi în iubirea pentru El. Ca şi Sfântul Ioan din Kronştadt, ei terminau Academia Teologică fără a-şi pierde credinţa, fiindcă erau plini de experienţa credinţei ce le fusese dată în copilărie.

In epoca noastră, educaţia copiilor e o problemă extrem de acută. Şcolile noastre sunt orientate spre sfera raţiunii umane şi interese pur pământeşti. Dat fiind că părinţii şi-au pierdut credinţa ei înşişi, tinerii care vin în aceste şcoli să studieze teologia o studiază ca pe oricare altă materie: ca fizica, chimia, geografia, filologia etc.! Şi asta produce o vătămare cumplită: se obişnuiesc să-L trăiască pe Dumnezeu într-un mod „logic”!

Cei pentru care duhul Duhului Sfânt nu e necunoscut ştiu evident că logica nu e aplicabilă teologiei. Fiinţa care ni se revelează ne cere să ne distanţăm de logica formală şi să recurgem la o logică diferită folosind înseşi categoriile Fiinţei pe care ne-a descoperit-o Dumnezeu prin venirea Sa.

Având în faţă această aberaţie care se dezvoltă sub ochii noştri - şi care e rezultatul faptului că oamenii nu sunt pregătiţi să-L trăiască pe Dumnezeu din cea mai fragedă pruncie, ba chiar din sânul maicii lor -, cum vreţi ca aceşti tineri, născuţi după trup, să ştie ce anume sunt învăţaţi în şcolile de teologie? Noţiunile abstracte despre Dumnezeu nu sunt decât „în jurul” Lui şi „despre” El. Or condiţiile cele mai favorabile pentru mântuire constau în a începe să facem experienţa vieţii în Dumnezeu.

Astfel, iubiţi fraţi şi iubite surori, vreau să subliniez din nou că teologia privitoare la principiul ipostatic, personal, în Fiinţa divină şi în fiinţa umană este şi va rămâne tema noastră principală. Atenţia noastră se va fixa astfel asupra căutării căilor care conduc la cunoaşterea lui Dumnezeu în Fiinţa Sa personală, ipostatică.

De ce Sfântul Siluan e atât de important pentru noi ca o călăuză duhovnicească? In epoca noastră acest fapt e pentru noi un privilegiu mai mare decât în primele secole ale creştinismului când oamenii primeau un mare har. Acest om aproape analfabet a venit la Sfântul Munte îndată după ce a terminat serviciul militar şi încă de la început s-a învrednicit de vederea Domnului Viu. Inainte de a se fi învrednicit de această vedere, a petrecut aproape un ceas în viziunea limpede a pierzaniei sale veşnice. Se temea chiar şi să vorbească de această stare cumplită.

Zdrobit, s-a dus la biserică - lucra pe atunci la moara mănăstirii unde se găsea un mic paraclis - şi abia a rostit rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu...”, că L-a văzut pe Hristos Viu. Vederea n-a durat decât o clipită, fără cuvinte, dar toată viaţa sa a rămas marcat de acest eveniment pe care va trebuie să-l examinăm din punct de vedere teologic.

Revelaţia lui Dumnezeu ne spune că după ce a creat lumea şi toate celelalte lucruri şi animale, Dumnezeu a zis: „Să facem pe om după chipul şi asemănarea Noastră” (Fc 1, 26). Astfel, chipul Său e în noi prin însăşi creaţia noastră. Dar ce înseamnă „după asemănarea Noastră”? Asemănarea cu Dumnezeu e scopul nostru. Dar ce fel de asemănare? Parţială sau profundă, mare, veşnică? Desigur, profundă, mare şi veşnică. Omul a fost creat pentru a fi cu Dumnezeu, în unitate de viaţă între Dumnezeu şi om.

Conţinutul acestei noţiuni „după asemănare”, iată ce constituie tema teologiei noastre ultime şi cea mai profundă, deşi din păcate oamenii au pierdut-o.

Devenind asemenea până la identitate cu Dumnezeu, primim viaţa veşnică care este în El. Şi viaţa veşnică în Dumnezeu e Dumnezeu însuşi. Viaţa Lui devine viaţa noastră.

Domnul S-a descoperit pe Sine lui Moise: „Eu sunt Cel ce sunt” (Iş 3, 14). Prin aceste cuvinte trebuie înţeles că numai Domnul era înainte de apariţia vieţii cosmice create de acest Dumnezeu fără început. Desigur - e firesc! - ne cuprinde spaima: cum noi, creaţi din „nimic”, expuşi tuturor bolilor, am putea deveni purtătorii, posesorii vieţii veşnice, fără început, a lui Dumnezeu? Nici o logică umană nu îngăduie credinţa în aşa ceva.

Dar în Hristos primim tocmai această revelaţie: înţelegem atunci planul avut de Dumnezeu cu omul când spune: „Sa facem pe om după chipul şi asemănarea Noastră”. Pentru noi, creştinii, Fiului lui Dumnezeu întrupat ne dă descoperirea ideii veşnice a lui Dumnezeu despre om.

Distanţa care ne separă pe noi, care suntem născuţi în păcat, de Dumnezeul Sfânt şi fără început, e atât de mare că până şi astronomii care cunosc dimensiunile atât de înfricoşătoare ale cosmosului nu o pot concepe. Cum am putea străbate acest abis? Dacă apărem în timp, atunci, potrivit logicii naturale, trebuie să şi murim. Dar iată ce spune Domnul: „Vreau ca acolo unde sunt Eu să fie şi sluga Mea” (cf. In 12, 26). Or, El este Dumnezeul fără de început.

Astfel, iubiţi fraţi şi iubite surori, mă întorc la aceasta: sufletul meu n-ar vrea să vorbească decât despre principul personal, ipostatic în Dumnezeu şi să desfăt inima şi mintea noastră cu această viziune, cu această revelaţie. Dar acum să ne îndreptăm atenţia nu spre acest scop, ci spre mijloacele de a-l atinge.

Cum să-l atingem? Logic e imposibil. Raţiunea matematică spune că oricare ar fi numărul de zerouri adăugate unui număr dat el nu va ajunge vreodată la infinit. Dar noi vorbim tocmai de aceasta: de faptul că străbatem acest abis şi că suntem creaţi pentru a purta în noi acest Dumnezeu veşnic.

De la acest program al teologiei celei mai înalte să trecem la viaţa noastră practică. Ce putem face în viaţa de zi cu zi pentru a ne apropia de acest scop, de viaţa infinită, dumnezeiască? V-am spus-o nu o dată, dar Duhul mă împinge să o repet, înainte de a vă părăsi - sfârşitul meu e, evident, aproape -, aş vrea să fiţi liberi de aberaţia de care suferă pe plan teologic lumea şi care constă în elaborarea de false teorii despre Dumnezeu, ceea ce a dus la împărţirea lumii creştine.

De unde vom începe, atunci, viaţa noastră? De aici: în fiecare zi preocuparea noastră de căpetenie să fie aceea de a nu păcătui. Nefăcând păcatul, ne curăţim mintea, inima şi întreaga noastră fiinţă de întunericul păcatului. Iar omul devine în stare să simtă nemijlocit ce anume vine de la Dumnezeu.

De ce anume am venit din nou la tema noastră preferată... la Siluan? Pentru că el a primit cea mai înaltă formă de teologie nu ca erudiţie, ci ca stare, într-o clipă. Siluan a devenit teolog nu în accepţiunea şcolară a cuvântului - absolvent cu diplomă al unui seminar, al unei facultăţi sau altceva de acest fel -, ci în sensul pe care-l putem simţi citind Evanghelia după Ioan. E starea omului care vieţuieşte prin Dumnezeu şi în Dumnezeu.

Care e deci această stare naturală asemenea lui Dumnezeu, adică asemenea lui Hristos? De ce simbolul credinţei noastre e crucea? Pentru că urcând pe Golgota pentru a fi răstignit din iubire pentru lume, din pricina păcatului lumii, Hristos nu purta în El nici numai poporul iudeu, cum ar fi vrut iudeii, nici pe romani, pe elini, pe sciţi, ci întreaga umanitate, care se numeşte Adamul total. Şi rugăciunea pentru Adamul total e exprimată de cuvintele lui Siluan: „Doamne, fă ca lumea întreagă să Te cunoască prin Duhul Sfânt” (rugăciune ce i-a fost dată cu prilejul vederii lui Hristos).

De fiecare dată când Siluan se lovea de defectele omeneşti - fărădelegi, prigoane, destrăbălări -, el gândea că întreaga umanitate era contaminată de boala pe care Apostolul Pavel o numeşte „legea păcatului”. Şi de fiecare dată când se lovea de ea credea că aceasta e pentru că oamenii n-au cunoscut pe Dumnezeu prin Duhul Sfânt. Dacă L-ar fi cunoscut prin Duhul Sfânt, evident umanitatea ar trăi o altă viaţă: armonia cu neputinţă de zugrăvit a iubirii veşnice.

Această ştiinţă începe prin ceva extrem de simplu: printr-o atitudine răbdătoare faţă de om. Experienţa ne arată că până şi într-o căsătorie în care domneşte cea mai adâncă iubire omenească e cu neputinţă să nu existe şi conflicte. Dar în Dumnezeu conflictele sunt de neconceput.

Dacă ne deschidem inima pentru fiecare dintre noi într-o rugăciune constantă, dacă douăzeci de oameni vor putea trăi ca fraţi şi surori, atunci vom fi în stare să trăim şi împreună cu milioane de oameni. Ce înseamnă a trăi împreună cu ei? Inseamnă a-i purta în rugăciunea noastră ca făpturi care ne sunt dragi.

Unde duce aceasta? La comuniunea conştiinţei noastre cu Hristos Care e Dumnezeu fără de început şi Dumnezeu ipostatic: atunci El ne împărtăşeşte viaţa Sa.

Aşa că, atunci când vă voi părăsi, vă rog, eliberaţi-vă de această aberaţie: diplomele academice! Intr-o zi am întâlnit pe drumul spre mănăstire un om; mi-a spus că primise titlul de doctor în teologie. I-am spus: „Ce vreţi...? In lumea noastră întunecată acest lucru se bucură de o cinste mai înaltă decât sfinţenia”.

Unde ne conduc aceste şcoli? La producerea de fiinţe „standardizate” care vorbesc despre lucruri pe care nu le-au trăit niciodată. De unde vine acest întuneric în Biserica noastră? De unde vine schismele, sectele, ereziile? Dumnezeu e unul! Şi atunci cum se face că există confesiuni care îi urăsc şi persecută pe alţii? Ca acum, când persecuţia împotriva Ortodoxiei are loc în lumea întreagă. Nu e deloc ceva imaginar, ştim acest lucru din experienţă. Dar inima noastră să nu se tulbure: credeţi în Hristos-Dumnezeu şi continuaţi această viaţă. El a zis: „M-au urât pe nedrept” şi voi „veţi fi urâţi din pricina Numelui Meu” (cf. In 15, 25; Mt 10, 22). Nu pierdeţi deci viziunea fundamentală a unei vieţi fără păcat.

Nu particip la mişcarea ecumenică. Dar ideea mea era următoarea: „Adunaţi-vă şi examinaţi împreună cum se poate trăi fără păcat”. Oamenii studiază toate religiile şi văd propria lor universalitate în această cunoaştere teoretică a istoriei tuturor religiilor. Dar Domnul a zis: „Voi să n-aveţi decât un Părinte şi un învăţător: Hristos” (cf. Mt 22, 9.8). Şi acest Hristos poartă în El toate făpturile, întreaga creaţie. Aşa, să căutăm pe urmele lui Hristos Care poartă în conştiinţa Sa această tragedie şi să murim cu această credinţă.

Timp de şaptezeci de ani umanişti de tip marxist au ţinut puterea în Rusia crezând că vor mântui lumea din rătăcirea ei, şi prin violenţă au vrut să-L dezrădăcineze pe Dumnezeu din conştiinţa oamenilor. Această captivitatea spirituală a durat şaptezeci de ani, ca şi captivitatea babilonică a evreilor, primii purtători ai Revelaţiei.

Inţelegeţi ce vă spun. E un lucru atât de simplu, o simplă rugăciune: „Şi ne dă, Doamne, să ne păzim această zi fără păcat”. Chiar şi copiii pot aceasta. Dar e calea cea adevărată. Şi atunci vom privi ştiinţa aşa cum trebuie să o privim. Prin ea însăşi, ştiinţa nu mântuie pe nimeni şi nu dă o cunoaştere trăită a lui Dumnezeu, nu face decât să se „învârtă în jurul cozii”, cum se spune. Doresc mult să ştiţi aceasta şi să nu vă lăsaţi amăgiţi, să nu vă rătăciţi. Când vedem că oameni ignoranţi duhovniceşte, care trăiesc împotriva duhului lui Hristos, Care S-a lăsat răstignit din iubire, sunt în fruntea mişcărilor bisericeşti... Inţelegeţi, în aceasta stă tragedia istoriei.

Astfel, ca să se arate în noi cunoaşterea adevărată, să ne ţinem doar de acest principiu: „Dă-ne, Doamne, să ne păzim în ziua aceasta fără de păcat”. Iată cuvântul meu pentru voi astăzi. Rugaţi-vă pentru mine.

ARHIMANDRITUL SOFRONIE

* Cuvânt ţinut la Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul, Essex, în biserica Sfântul Siluan, pe 13 mai 1991; traducere după versiunea franceză din Buisson Ardent. Cahiers Saint-Silouane l’Athonite, nr. 4, Ed. Le Sel de la Terre, Pully (Elveţia), 1998, p. 5-10: ARCHIMANDRITE SOPHRONY, „Daigne, Seigneur, nous garder ce jour sans
peche”.

Fragment din cartea "Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui!", Editura Deisis
 

• Cunoasterea lui Dumnezeu dupa Sfantul Maxim Marturisitorul
  Publicat in : Sfantul Maxim Marturisitorul
• Cunoasterea lui Dumnezeu
  Publicat in : Religie
• Cunoasterea lui Dumnezeu in imprejurarile concrete ale vietii
  Publicat in : Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi
• Cunoasterea lui Dumnezeu prin nevointa desertarii si a plangerii
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: