Cum ne putem da seama daca o familie mai are sanse?

Cum ne putem da seama daca o familie mai are sanse? Mareste imaginea.

- Totul depinde de următorul lucru: poate iubirea posesivă sa se transfigureze in sentimentul autentic al iubirii jertfelnice: Aceasta este calea, şi aceasta este o nevoinţă. Dacă femeia e creştină, ea va căuta ieşire din situaţia creată încercând să rezolve problema nu prin metoda respingerii, nu prin metoda fugii, ci prin metoda căutării unui mod de a-şi influenţa soţul care să-l facă pe acesta să-şi vină în fire, să reflecteze şi să priceapă cât de mult suferă ea. Unele femei caută în mod chinuitor posibilitatea de a spune ce au pe suflet: câteodată ajută o discuţie, alteori e mai bine să scrie o scrisoare.

Există împrejurări când cei doi au pierdut momentul potrivit pentru o discuţie sinceră, când pasiunile lor sunt atât de incandescente, că în prezenţa celuilalt pur şi simplu tremură: intr-un astfel de caz, bineînţeles că este imposibilă o discuţie bazară pe încredere. Câteodată însă se găsesc oameni care ajută. Poate fi vorba de nişte prieteni apropiaţi, care ii respectă deopotrivă şi pe soţ, şi pe soţie. Trebuie ca aceştia să fie suficient de maturi, de nobili, şi să poarte în experienţa lor de viaţă ceva contrar, adică să aibă principiul constructiv, să fie în viaţa lor conjugală mult mai aranjaţi, mult mai fericiţi - şi în acest caz, vorbind despre viaţa lor, împărtăşindu-şi experienţa, ei le pot sugera soţilor aflaţi într-un impas ce ar putea să facă. Câteodată se găsesc astfel de prieteni. Câteodată un preot îi ajută să se înţeleagă şi să se asculte unul pe celălalt. Aici este important ca, dacă se implică un terţ, acesta să fie om cu judecată. Exista cazuri când pur şi simplu o despărţire temporară ajută. Câteodată, după un crescendo al scandalurilor, al reproşurilor şi resentimentelor recipro, cei doi au nevoie să se despartă pentru o vreme: da, sa trăiască separat, dacă există posibilitatea, pentru ca să se autoanalizeze, să caute cauza şi, intâlnindu-se sa facă schimb de idei şi să se ajute reciproc pentru a ieşi dintr-o realitate şi a intra în cealaltă. Foarte important să aibă loc aceasta schimbare. Dacă cei doi se despart pentru a se reuni cu şi mai mare ură, bineînţeles că asta nu are nici un sens.

Există situaţii când femeia e mult mai dezvoltată spiritual decât bărbatul: el ori este necredincios, ori citeşte puţin, ori, de exemplu, n-are deprinderea de a se analiza. Aceasta e situaţia cea mai dificilă: când victima, pe lângă faptul că suferă, îşi mai ia pe umeri şi grija de a-şi ajuta soţul-agresor pentru ca acesta să poată creşte, să poată vedea mai mult, să işi lărgească orizontul, ca să deţină totuşi un om mai nobil - dar asta nu se întâmplă intr-o oră sau într-o zi. Femeia, dacă chiar îşi iubeşte soţul şi nu vrea să se despartă de el, dar a înţeles că suferă manifestări de violenţă, are de luptat pentru el.

Când soţul bea ori o înşală, o soţie înţeleaptă, dacă se va comporta corect, va putea să îl readucă in familie. La fel şi cu comportamentul agresiv: femeia poate înnobila caracterul şi tot comportamentul bărbatului, data există disponibilitate din partea lui. Ea trebuie să devină un bun psiholog, sa se debaraseze la spovedanie, la rugăciune, înaintea lui Dumnezeu. … El întreabă: „Ce-i de mâncare?” ea: „Păi n-ai decât să cauţi şi să-ţi pui ce vrei, acum o să mai stau să-ţi şi gătesc?” Ea începe să-l trateze ca pe un duşman, şi această situaţie e cea mai deplorabilă.

Dacă există însă credinţă, dacă există dragoste, dacă există înţelegerea obiectivului păstrării căsniciei - pentru Hristos, pentru copii -, atunci femeia săvârşeşte o nevoinţă conştientă. Nu orice femeie este capabilă de asta, însă există şi asemenea femei. Câteodată îţi vine să te pleci până la pământ în faţa acestor oameni, care s-au lovit de o asemenea problemă, au găsit putere să rabde, să depăşească situaţia cu ajutorul lui Dumnezeu şi să iasă din ea cu câştig. Asta presupune un efort colosal de autoperfecţionare.

Problema este că în relaţia dintre soţi agresivitatea dă naştere unui anumit complex, unde una se completează cu alta: cu cât unul se aprinde, se irită şi se mânie mai mult, cu atât celălalt cade mai adânc într-o stare cumplită, dependentă, temătoare şi nefirească, stare ce îl zdrobeşte pe om din interior. Trăirile acestea sufleteşti chiar sunt foarte grele, extrem de grele! Prin ce sunt ele cumplite? Dacă starea asta se prelungeşte şi omul nu primeşte ajutor duhovnicesc, este posibil să nu reziste. Psihicul lui se epuizează, si vine un moment nu doar de oboseala psihica, de istovire psihică, de depresie, ei chiar si de deznădejde.

In sufletul victimei apare o stare de asemenea dezechilibru, de asemenea haos interior, că parca este „făcută praf”. La omul normal, raţiunea, sentimentele şi voinţa se susţin reciproc, ca omul să aibă „coloană vertebrala pe când la victimă această „coloană” se frânge, şi se creează impresia că la el totul se fărâmiţează, că nu se poate aduna. Se tulbură memoria, se perturbă atenţia; adeseori, respectivii nu pot să doarmă, să mănânce, să muncească, fiindcă acesta este exact terenul pe care înfloreşte din abundenţă un întreg buchet de boli, care apoi se cronicizează.

Apropo, semnul caracteristic al celui supus agresiunii, care e timorat din această cauză, este durerea în zona plexului solar - un răspuns particular la o jignire sau la un reproş neaşteptat, sau la o scena de gelozie care ia omul pe nepregătite. Imaginaţi-vă: el era deschis şi se bucura de viaţă, şi deodată simte că a fost prins ca în menghină. Şocul nervos se reflectă prin această durere. In astfel de situaţii apar frecvent boli de inimă, tulburări ale tractului gastrointestinal, insomnie, dureri de cap, chiar şi afecţiuni oncologice - acestea se dezvoltă pe fondul gravelor supărări şi gravelor situaţii dramatice acumulate tocmai în viaţa de familie, tocmai în relaţiile conjugale - acestea uun, din păcate, statisticile medicale.

Rezultă un tablou complicat. Pe de o parte, trebuie conştientizat faptul agresiunii, interpretat, trebuie găsită cauza lui. Trebuie gândit nu că celălalt a devenit duşman, ci că pur şi simplu el dă dovadă de slăbiciune. De ce este gelos, de ce vrea să controleze, de ce bănuieste, de ce face reproşuri? Pai, pentru că în acel moment îşi simte slăbiciunea, inferioritatea, imaturitatea şi insuficienta. Este invidios.

Trebuie văzută setea lui de autoafirmare, trebuie înţeles că el vrea să compenseze prin agresivitate ceea ce nu-i ajunge, ceea ce nu a reuşit să realizeze, şi acum îi ia celuilalt cuceririle lui, gloria lui, popularitatea lui, realizările lui. Pe scurt, trebuie văzut că iubirea lui este posesivă şi înţeles că, dacă sunt luate ca fundament al vieţii cu totul alte motivaţii, totul se poate schimba.

Trebuie înţeles şi faptul că este neapărată nevoie de timp pentru trecerea de la o realitate la alta. Vă imaginaţi cât de dificil este de îndurat această perioadă, cât de greu este să găseşti puteri pentru a-ţi compătimi persecutorul şi a continua să-l iubeşti, aşa cum citim în rugăciuni: „Pe cei ce ne urăsc pe noi iartă-i, Iubitorule de oameni Doamne!” Hristos ne-a poruncit să ne iubim nu doar prietenii, ci şi vrăjmaşii. A spus: „Dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce plată veţi avea? Eu zic vouă: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, binecuvântaţi pe cei ce vă blesteamă” (v. Mt. 5, 44-46).

Iubirea lui Hristos este putere triumfătoare şi atotbiruitoare. Pentru a învăţa să iubim aşa trebuie nevoinţă. Trebuie să creştem. De fapt, tot acest proces e controlat de Domnul: crucea e data după puterea fiecăruia. Şi nu există suferinţe zadarnice. Domnul poartă grijă cu atâta înţelepciune de viaţa noastră, că în viaţa fiecărei victime îngăduie un chinuitor pe măsură. De ce? Fiindcă acest conflict, această nepotrivire, când între voi apar anumite fricţiuni şi probleme, este o anumită încercare, prin care, când omul poate sa crească duhovniceste, poate sa se ridice mai presus de orgoliul sau, mai presus de mândria sa. El trebuie să vadă şi să depăşească un anumit lucru: agresorul - setea dc autoafirmare, si victima la tel. Adeseori, şi victima se coboară la nivelul când la agresiune răspunde tot prin agresiune şi în acest caz răul nu face decât să se înmulţească; aşadar, duhovniccşte suferim o înfrângere. Iar Domnul ne trimite această situaţie ca răul sa fie biruit de dragoste. Aceasta este o încercare, o perioadă grea, este o sarcină care ne este dată ca să creştem...

Fragment din cartea "Cum sa nu devii victima, cum sa nu mai fii victima", Editura Sophia

Cumpara cartea "Cum sa nu devii victima, cum sa nu mai fii victima"

 

Pe aceeaşi temă

03 Iulie 2019

Vizualizari: 248

Voteaza:

Cum ne putem da seama daca o familie mai are sanse? 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE