Despre Hristos ca mire şi cununia Sa tainică, duhovnicească, cu sufletele, în parte, şi cu Biserica, pe de-a-ntregul, s-a scris mult în teologia ortodoxă. In pilda despre nunta fiului de împărat, este limpede că Hristos S-a gândit la Sine în chipul acelui fiu de împărat şi mire. Iar că zice „cununiile," şi nu „cununia," aceasta este pentru că El aşteaptă cununia cu multe suflete omeneşti, care in această viaţă II vor iubi precum El le iubeşte. Nu toţi cei chemaţi vor răspunde, căci sunt mult prea împiedicaţi de dorinţele trupeşti şi sunt cununaţi cu pământul. Insă şi fără ei „s-a umplut nunta de cei ce şedeau." /Matei 22, 10/ Aşa se va umple şi împărăţia Cerurilor, Cămara lui Hristos, de suflete credincioase şi cu dragoste către El. Iar cine va rămâne afară, va rămâne nu că nu a fost chemat, ci pentru că, după voinţa sa, nu a vrut să răspundă la această chemare.
Oricum ar fi destinele oamenilor pe pământ, oricare ar fi cursele şi piedicile satanei şi ale necredincioşilor şi oricât de mare va fi căderea de la adevărul şi de la dragostea lui Hristos în vremurile de pe urmă, împărăţia lui Hristos tot se va umple. Sau oare El, Care ne-a povăţuit că, dacă vrem să zidim casă, trebuie mai întâi să socotim dacă o putem duce şi la bun sfârşit - oare El nu a socotit dinainte cum va umple împărăţia Sa? Biserica este trupul Său. Cum ar fi trupul fără toate mădularele şi măruntaiele lui, până la cele mai mici celule? De aceea, Domnul va curăţa şi va renaşte chiar şi mulţi păcătoşi şi păcătoase, ce s-au pocăit astfel ca să se poată numi, cu vrednicie, logodnici ai lui Hristos. Dar începutul strădaniei personale spre întâlnirea cu harul lui Dumnezeu este numai pocăinţa.
Precum părinţii se bucură când cineva îi iubeşte şi îi laudă pe copiii lor, aşa şi Domnul Se bucură când oamenii îi iubesc şi îi laudă pe sfinţii Săi - întocmai ca şi cum L-ar lăuda pe El. „Cela ce vă primeşte pre voi, pre Mine Mă primeşte," /Matei 10,40/ a zis El. Şi cel care cinsteşte pe sfinţii lui Hristos, pe Hristos îl slăveşte. Sfinţii L-au proslăvit pe Domnul lor pe pământ cu dragoste sfântă şi în multe necazuri au ţinut poruncile Lui. Şi, astfel, l-au biruit pe şarpele cel vechi al urii şi al răutăţii, primul ucigător de oameni. Necăutând nimic pentru ei pe pământ, pe toate le-au dobândit în Cer. Aşa a şi fost făgăduit, nu prin buzele mincinoase ale omului, ci prin graiul cel adevărat al lui Dumnezeu: „Cel ce va birui, va moşteni toate, şi Eu voi fi lui Dumnezeu, şi el va fi Mie fiu." /Apocalipsa 21, 7/
Cine va birui? Cel ce ştie că este parte a trupului lui Hristos şi îşi ţine trupul şi sufletul în sfinţenie, nu ca ale sale, ci ca ale lui Hristos. Cel care priveşte pe Hristos răstignit pe Cruce şi îşi spune: „Acesta este Cel ce mă iubeşte mai mult decât maica mea; chinurile Sale sunt din pricina păcatelor mele şi sângele Său, pentru curăţirea şi mântuirea mea/' Vor birui toţi aceştia care, în timp, îşi împodobesc sufletele lor cu dragostea către Mirele cel veşnic, Hristos. Da, toţi cei ce vor păstra chemarea primită la cina cea cerească a Mielului lui Dumnezeu. „Fericiţi cei chemaţi la Cina Nunţii Mielului." /Apocalipsa 19,9/ Chemaţi, dar şi veniţi. Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii, dragostea e plinirea şi culmea înţelepciunii.
Toţi oamenii sunt chemaţi şi Dumnezeu vrea ca toţi să vină. Şi mulţi, foarte mulţi au venit deja de-a lungul veacurilor ce au trecut şi încă mulţi vor veni. Va fi o adunare aşa de mare, ca şi cum nisipul s-ar preface în oameni. De-taine-văzătorul-Ioan înfăţişează acea adunare astfel: „După aceasta am văzut, şi iată, gloată mare, din tot neamul, şi seminţiile, şi noroadele, şi limbile, stând înaintea Scaunului, şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în veşminte albe şi finici în mâinile lor." /Apocalipsa 7,9/ Acea prăznuire, acea bucurie, pământului nu-i este nici cunoscută, nici cu putinţă de cuprins. Acesta este prăznuirea dragostei care cu adevărat întrece orice minte şi orice închipuire. Aceasta este împărăţia nemărginită şi nenumărată a lui Hristos.
Aveţi grijă şi nu vă înşelaţi! Pe cât de mare este dragostea Mielului către cei care cu frică şi dragoste au păstrat chemarea Tatălui la Nunta Fiului, pe atât de înfricoşată este mânia Mielului pe cei care, acea chemare primind, au nesocotit-o; sau au întors-o, sau au rupt-o, iar pe cei ce au adus-o - apostoli, misionari, preoţi - i-au prigonit. Căci atunci când Mielul lui Dumnezeu va birui toate fiarele, cu chip omenesc sau neomenesc, şi Se va arăta lumii, atunci vor striga îngroziţi „munţilor şi pietrelor: cădeţi preste noi, şi ne ascundeţi pre noi de către Faţa Celui ce sade pre Scaun, şi de mânia Mielului." /Apocalipsa 6,16/ Dreaptă dar şi înfricoşată este răzbunarea dragostei înşelate.
Când unul din soţi înşală credincioşia celuilalt, câtă mânie, câtă ură, câtă larmă prin judecătorii! Insă niciunul din soţi nu a jertfit mai înainte pentru celălalt niciun ochi, nicio mână, niciun deget. Şi totuşi atâta înverşunare. Iar Hristos Şi-a dat întregul trup să se nimicească şi sângele Său să se verse, pentru tot sufletul omenesc. Mânia Sa împotriva călcătorilor dragostei, pe care prin sânge şi prin moarte a pecetluit-o, este nemăsurat mai îndreptăţită decât mânia tuturor soţilor de pe pământ. Sfântul Simeon Noul Theolog spune: „Dacă sufletul, pe faţă sau în ascuns, schimbă dragostea către Mirele Hristos cu dragostea către orice, ajunge să-I fie Mirelui neplăcut şi respingător." Aşadar străduiţi-vă să vă învăţaţi să-L iubiţi pe Hristos mai presus de lume şi de toate ale lumii, şi mai presus şi de sine însuşi.
Dragostei nu îi trebuie lege. Dragostea este Legea legilor. Ea este Legea cea Nouă, Noul Legământ al lui Hristos. „Ştim că celor ce iubesc pre Dumnezeu toate li se lucrează spre bine," /Romani 8, 28/ zice Apostolul. Calea dragostei poate fi cu piedici şi cu greutăţi, dar, şi după cuvintele lui Dumnezeu, şi după cercarea oamenilor, acea cale negreşit duce către cel mai mare bine.
Multe am scris mai sus, dar toate acestea pot fi spuse, pe scurt, astfel: dacă îl iubeşti pe Domnul Iisus Hristos, ai împlinit amândouă marile porunci ale dragostei. Căci El e Dumnezeu şi El este aproapele nostru. Da, cel mai apropiat Aproape al nostru. In El se întâlnesc amândouă poruncile despre dragoste, şi mai ales la El fac pomenire. Oamenilor de odinioară nu le era cu putinţă să-L iubească pe Dumnezeul cel nevăzut. Iisus Hristos este Dumnezeu arătat şi Om adevărat, Dumnezeu-Om Care S-a arătat ca Dumnezeul dragostei şi Care, ca Omul dragostei, a pătimit pentru dragostea noastră. Cu adevărat grăiesc că pe un astfel de Dumnezeu şi pe un astfel de Aproapele e cu totul lesne a-L iubi şi, prin El, a iubi toate.
O, suflete, în curând toate le vei lăsa şi toţi te vor lăsa. Prietenii te vor uita. Bogăţia nu îţi va fi de trebuinţă, frumuseţea se va trece, puterea se va duce, trupul va putrezi, iar sufletul se va afla în întuneric. Cine îţi va întinde mâna în întuneric şi în singurătate? Numai Hristos cel Iubitor-de-oameni, dacă în timpul vieţii te-ai apropiat de El. El te va scoate din întuneric la lumină şi de la singurătate la Soborul cel ceresc. Zi şi noapte cugetă la aceasta şi după aceasta umblă! Fie ca Hristos Domnul, împăratul dragostei, să-ţi fie în ajutor! Amin!
SFÂNTUL NICOLAE VELIMIROVICI
Fragment din cartea "Prin dragostea ta si noi iubim. 500 de cugetari despre credinta, dragoste si nadejde", Editura Predania
-
Sfantul Nicolae Velimirovici
Publicat in : Vietile sfintilor -
Rugaciune pentru vrajmasi a Sfantului Nicolae Velimirovici
Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe -
Sfantul Nicolae Velimirovici
Publicat in : Vietile sfintilor
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.