- Atunci cum se face că multă lume e mulţumită cu Dumnezeul acesta închis în sinapse?
- Ştii de ce? Pentru că vrăjmaşul, ucigaşul de oameni, a creat foarte multe surogate [dumnezei] cu gusturi şi arome identic naturale, pe care ni le strecoară printre gratii în sinapsa asta. Şi pentru că suntem ignoranţi, uituci şi puturoşi.
Dar să nu deznădăjduim! Avem o mare nădejde intr-o realitate pusă de Dumnezeu în noi, care a salvat mulţi oameni: durerea! Durerea este ultimul lucru viu rămas în mine care strigă după Dumnezeu Treime, după Dumnezeu Iubire, după Dumnezeu Care vine, Care Se dă, Care... Atunci când mă doare, dar nu înghit repede un antinevralgic filosofic, psihologic, fizic şi aşa mai departe, în clipa aceea, dacă merg pe firul durerii, voi ajunge Acasă. Pentru că ea, durerea, ţâşneşte de acolo, de la întâlnirea întreruptă, a mea, care sunt un eu în relaţie cu un tu, un el, o ea…
(Ieri sau alaltăieri am primit un mesaj de la un domn; „Vreau să-L cunosc pe Dumnezeu; unde-L găsesc?) Aşadar, am ajuns sa simt că este, am ajuns să simt că fără El eu nu sunt; în întregimea mea, apoi îl întreb: „Unde eşti?"... Atunci îi aud, aud că şi El mă întreabă pe mine; „Dar tu? Vino!”
- Aparent, oamenii de astăzi spun: cu Tatăl nu prea avem de-a face, e mai greu, Tatăl pedepseşte... Am întâlnit foarte des, mai ales în Occident, tendinţa către Fiul. Ii zice Fiul, dar nu-I mai zice Domnul lisus Hristos. Ci I se zice Fratele nostru, lisus Hristos...
- Prietenul.
- Prietenul nostru, dar nu Domnul. E un soi de atitudine sentimentalistă, de atitudine egalitară, aş zice, care porneşte de Ia nişte atribute reale ale Mântuitorului, acelea de a fi fratele nostru, de a fi prietenul nostru, însă care reduce ceva. Se trece cu vederea divinitatea Lui.
- Şi ştii de ce? Fiindcă EI ca Dumnezeu vine cu Cruce cu tot.
- Şi Crucea este incomodă, crucea doare.
- Doare, doare, e moarte! Şi cu venirea Duhuiui Sfânt e la fel. Mulţi zic „Vino şi Te sălăşluieşte întru noi" şi se opresc aici. De ce? Pentru că mai departe zice chemarea sfântă: „şi ne curăţeşte de toată întinăciunea". „Da, dar mie întinăciunea asta îmi cam place..” Aşa ne oprim la „Cruce", ne oprim la „curăţeşte-mă". Am vrea binele, bucuria pe care ne-o dă Dumnezeu, dar fără durerea căii celei strâmte. Noi nu pricepem că ieşirea din închisoarea de sinapse se face prin moartea acestor sinapse, care doare în trupul meu cei aşezat în poziţia comodă a neştiinţei, uitării şi lenevirii.
Din cauza asta nu putem trăi lecţia de dogmatică: pentru că trebuie să trecem prin cruce şi prin curăţire. Lucrarea Fiului în Duhul şi a Duhului - ca să ni-L aducă pe Fiul în Biserică - presupune moarte şi înviere, cruce-răstignire, curăţire, care este foc! Nu umblăm cu eufemisme... Or noi vrem un Dumnezeu care să ne împlinească dorinţele: să-l facă pe Ionel să mă iubească, să ajung doctor cât mai repede, să iau postul de director.
- Un fel de duh al lui Aladin.
- Sigur. Acum, mă rog, Aladin nu mai e la modă, dar un director de bancă, un preşedinte, cineva care să poată să rezolve repede. Ca serviciul de pompieri. Ai format numărul de urgenţe, a venit repede şi a stins focul. Aşa şi cu Dumnezeu. Şi asta nu e o mentalitate a omului de rând, ci este o mentalitate a omului de sus până jos - atâta timp cât el îl pune pe Dumnezeu în slujba dorinţelor sale căzute şi nu-şi ascultă dorirea adâncă, dorul inimii care îl poate ridica.
- De fapt, acesta este miezul teologiei: să nu-L punem pe Dumnezeu să slujească dorinţelor noastre omeneşti, ci sa-I slujim noi lui Dumnezeu, Care ne slujeşte nouă ca dumnezei.
- Exact, ca dumnezei, ca ceea ce suntem chemaţi să fim.
- Apropo, întotdeauna m-a fascinat locul acela din Sfânta Scriptură unde Hristos Ie răspunde fariseilor. Fariseii îl acuză: Tu Te-ai făcut pe Tine Dumnezeu! Şi Mântuitorul răspunde: Voi sunteţi dumnezei? Şi aici face trimitere la Psalmul HI, unde efectiv, în ebraică, zice: „voi sunteţi elohimi" - şi se referă la noi, cei creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Or, în sinapsele acestea, în harta asta străbătută şi răs-strâbătută la care noi ne limităm, uităm tocmai acest lucru fundamental: că noi suntem dumnezei.
- Şi vezi tu cât e de minunat Dumnezeu? Cum intră în puşcăria noastră de sinapse, vine şi Se ascunde în cuvântul şi în realitatea de la noi, sau Se face toate tuturor! Asta e chenoza! A intrat în iadul acesta al nostru, doar-doar L-om auzi, doar-doar ne-om îndura să ieşim...
- S-a făcut aici Om pentru a rupe coaja asta pe care am tot clădit-o în jurul nostru. Atunci cuvântul lui Dumnezeu are o dimensiune subversivă4, e de-a dreptul subversiv.
- Oricine zice „Doamne!" este subversiv. Doar dacă nu zice: „Doamne, dă-mi să mă mărit cu Ionel, că are ochii verzi". Nu?
Deci ne închinăm Cui? Lui Dumnezeu în Sfânta Treime. Pentru a ajunge la asta sunt două modalităţi. Una: să crăpăm dedurereşi să strigăm „Doamne, unde eşti?", iar cineva care ne iubeşte să ne spună: „Vino să vezi!" şi să ne ducă în Biserică. Sau: să ne naştem şi să creştem în Sfânta Biserică, în braţele mamei noastre, care ne învaţă încetişor, întâi închinându-ne cu cele trei degeţele, să spunem: în numele Tatălui, şi-al Fiului, şi al Sfântului Duh; şi, încet-încet, ceea ce am primit la Botez şi ceea ce am primit la pogorârea Duhului Sfânt, acea ştiinţă devine conştiinţă. Eu ştiu împreună cu Dumnezeu, crescând în El împreună cu El.
- Ei bine, ne apropiem de sfârşitul emisiunii noastre. Suntem nevoiţi acum să ne oprim din periplul nostru întru bucurie şi să vă dăm întâlnire la o nouă emisiune.
Natalia Corlean
Abecedarul bucuriei. Un altfel de catehism cu Maica Siluana Vlad; Editura Agaton
Cumpara cartea "Abecedarul bucuriei. Un altfel de catehism cu Maica Siluana Vlad"
-
Suferinta umana si iubirea divina
Publicat in : Editoriale -
Suferinta ca incercare
Publicat in : Editoriale -
Suferinta nu este absurda
Publicat in : Editoriale -
Suferinta si nadejdea mantuitoare
Publicat in : Religie -
Libertatea si suferinta
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.