Daca merg pe firul durerii, voi ajunge Acasa

Daca merg pe firul durerii, voi ajunge Acasa

- Atunci cum se face că multă lume e mulţumită cu Dumnezeul acesta închis în sinapse?

- Ştii de ce? Pentru că vrăjmaşul, ucigaşul de oameni, a creat foarte multe surogate [dumnezei] cu gusturi şi arome identic naturale, pe care ni le strecoară printre gratii în sinapsa asta. Şi pentru că suntem ignoranţi, uituci şi puturoşi.

Dar să nu deznădăjduim! Avem o mare nădejde intr-o realitate pusă de Dumnezeu în noi, care a salvat mulţi oameni: durerea! Durerea este ultimul lucru viu rămas în mine care strigă după Dumnezeu Treime, după Dumnezeu Iubire, după Dumnezeu Care vine, Care Se dă, Care... Atunci când mă doare, dar nu înghit repede un antinevralgic filosofic, psihologic, fizic şi aşa mai departe, în clipa aceea, dacă merg pe firul durerii, voi ajunge Acasă. Pentru că ea, durerea, ţâşneşte de acolo, de la întâlnirea întreruptă, a mea, care sunt un eu în relaţie cu un tu, un el, o ea…

(Ieri sau alaltăieri am primit un mesaj de la un domn; „Vreau să-L cunosc pe Dumnezeu; unde-L găsesc?) Aşadar, am ajuns sa simt că este, am ajuns să simt că fără El eu nu sunt; în întregimea mea, apoi îl întreb: „Unde eşti?"... Atunci îi aud, aud că şi El mă întreabă pe mine; „Dar tu? Vino!”

- Aparent, oamenii de astăzi spun: cu Tatăl nu prea avem de-a face, e mai greu, Tatăl pedepseşte... Am întâlnit foarte des, mai ales în Occident, tendinţa către Fiul. Ii zice Fiul, dar nu-I mai zice Domnul lisus Hristos. Ci I se zice Fratele nostru, lisus Hristos...

- Prietenul.

- Prietenul nostru, dar nu Domnul. E un soi de atitudine sentimentalistă, de atitudine egalitară, aş zice, care porneşte de Ia nişte atribute reale ale Mântuitorului, acelea de a fi fratele nostru, de a fi prietenul nostru, însă care reduce ceva. Se trece cu vederea divinitatea Lui.

- Şi ştii de ce? Fiindcă EI ca Dumnezeu vine cu Cruce cu tot.

- Şi Crucea este incomodă, crucea doare.

- Doare, doare, e moarte! Şi cu venirea Duhuiui Sfânt e la fel. Mulţi zic „Vino şi Te sălăşluieşte întru noi" şi se opresc aici. De ce? Pentru că mai departe zice chemarea sfântă: „şi ne curăţeşte de toată întinăciunea". „Da, dar mie întinăciunea asta îmi cam place..” Aşa ne oprim la „Cruce", ne oprim la „curăţeşte-mă". Am vrea binele, bucuria pe care ne-o dă Dumnezeu, dar fără durerea căii celei strâmte. Noi nu pricepem că ieşirea din închisoarea de sinapse se face prin moartea acestor sinapse, care doare în trupul meu cei aşezat în poziţia comodă a neştiinţei, uitării şi lenevirii.

Din cauza asta nu putem trăi lecţia de dogmatică: pentru că trebuie să trecem prin cruce şi prin curăţire. Lucrarea Fiului în Duhul şi a Duhului - ca să ni-L aducă pe Fiul în Biserică - presupune moarte şi înviere, cruce-răstignire, curăţire, care este foc! Nu umblăm cu eufemisme... Or noi vrem un Dumnezeu care să ne împlinească dorinţele: să-l facă pe Ionel să mă iubească, să ajung doctor cât mai repede, să iau postul de director.

- Un fel de duh al lui Aladin.

- Sigur. Acum, mă rog, Aladin nu mai e la modă, dar un director de bancă, un preşedinte, cineva care să poată să rezolve repede. Ca serviciul de pompieri. Ai format numărul de urgenţe, a venit repede şi a stins focul. Aşa şi cu Dumnezeu. Şi asta nu e o mentalitate a omului de rând, ci este o mentalitate a omului de sus până jos - atâta timp cât el îl pune pe Dumnezeu în slujba dorinţelor sale căzute şi nu-şi ascultă dorirea adâncă, dorul inimii care îl poate ridica.

- De fapt, acesta este miezul teologiei: să nu-L punem pe Dumnezeu să slujească dorinţelor noastre omeneşti, ci sa-I slujim noi lui Dumnezeu, Care ne slujeşte nouă ca dumnezei.

- Exact, ca dumnezei, ca ceea ce suntem chemaţi să fim.

- Apropo, întotdeauna m-a fascinat locul acela din Sfânta Scriptură unde Hristos Ie răspunde fariseilor. Fariseii îl acuză: Tu Te-ai făcut pe Tine Dumnezeu! Şi Mântuitorul răspunde: Voi sunteţi dumnezei? Şi aici face trimitere la Psalmul HI, unde efectiv, în ebraică, zice: „voi sunteţi elohimi" - şi se referă la noi, cei creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Or, în sinapsele acestea, în harta asta străbătută şi răs-strâbătută la care noi ne limităm, uităm tocmai acest lucru fundamental: că noi suntem dumnezei.

- Şi vezi tu cât e de minunat Dumnezeu? Cum intră în puşcăria noastră de sinapse, vine şi Se ascunde în cuvântul şi în realitatea de la noi, sau Se face toate tuturor! Asta e chenoza! A intrat în iadul acesta al nostru, doar-doar L-om auzi, doar-doar ne-om îndura să ieşim...

- S-a făcut aici Om pentru a rupe coaja asta pe care am tot clădit-o în jurul nostru. Atunci cuvântul lui Dumnezeu are o dimensiune subversivă4, e de-a dreptul subversiv.

- Oricine zice „Doamne!" este subversiv. Doar dacă nu zice: „Doamne, dă-mi să mă mărit cu Ionel, că are ochii verzi". Nu?

Deci ne închinăm Cui? Lui Dumnezeu în Sfânta Treime. Pentru a ajunge la asta sunt două modalităţi. Una: să crăpăm dedurereşi să strigăm „Doamne, unde eşti?", iar cineva care ne iubeşte să ne spună: „Vino să vezi!" şi să ne ducă în Biserică. Sau: să ne naştem şi să creştem în Sfânta Biserică, în braţele mamei noastre, care ne învaţă încetişor, întâi închinându-ne cu cele trei degeţele, să spunem: în numele Tatălui, şi-al Fiului, şi al Sfântului Duh; şi, încet-încet, ceea ce am primit la Botez şi ceea ce am primit la pogorârea Duhului Sfânt, acea ştiinţă devine conştiinţă. Eu ştiu împreună cu Dumnezeu, crescând în El împreună cu El.

- Ei bine, ne apropiem de sfârşitul emisiunii noastre. Suntem nevoiţi acum să ne oprim din periplul nostru întru bucurie şi să vă dăm întâlnire la o nouă emisiune.

Natalia Corlean

Abecedarul bucuriei. Un altfel de catehism cu Maica Siluana Vlad; Editura Agaton

Cumpara cartea "Abecedarul bucuriei. Un altfel de catehism cu Maica Siluana Vlad"

 

Pe aceeaşi temă

12 Iunie 2017

Vizualizari: 480

Voteaza:

Daca merg pe firul durerii, voi ajunge Acasa 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

durerea suferinta

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Predici si Cuvantari
Predici si Cuvantari Cuviosul a slujit și a predicat cu timp și fără timp. Omiliile sale, rostite ori de câte ori avea ocazia, însă cu precădere în duminici și sărbători, precum și în ajunul praznicelor și în serile de vineri și de duminică, au ajutat foarte mult la 80.00 Lei
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica Cuvinte care vindecă s-a născut din întâlnirea noastră – un preot ortodox și un psiholog, amândoi preocupați de același lucru: cum putem reda cuvintelor greutatea lor firească și cum putem crea spații de viață în care oamenii să se simtă înțeleși, respect 63.32 Lei
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume Rezultat a peste jumătate de secol de susținută activitate teologică, opera părintelui Stăniloae continuă încă să intimideze prin vastitatea aproape incredibilă a abordărilor și concretizărilor. Interesul pe care acestea îl suscită în Occident este 33.83 Lei
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, fost stareț al mănăstirilor Antim și Plumbuita din București, a fost una dintre cele mai rodnice personalități ale monahismului românesc din secolul al XX-lea, un trăitor exemplar al Evangheliei Mântuitorului 42.29 Lei
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant Părintele Dumitru Stăniloae este cu siguranță cel mai mare teolog ortodox al sfârșitului secolului XX. Vastă și profundă, opera sa exprimă în același timp sensibilitatea mistică și rigoarea dogmatică a Ortodoxiei patristice, cât și geniul specific al 21.14 Lei
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae „Cartea de față - teza de doctorat a teologului german Jürgen Henkel susținută în 2001 la Facultatea de Teologie Evanghelică a Universității din Erlangen - e o excelentă introducere în teologia ascetică și mistică a Bisericii Ortodoxe așa cum a fost 42.29 Lei
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949)
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949) Într-o epocă marcată de suferință și prigoană, când credința era greu încercată, iar Biserica Ortodoxă părea aproape nimicită, Sfântul Serafim de Vîrița a fost lumină, nădejde și mângâiere pentru multe suflete rănite. Așa cum spunea adesea părintele 28.54 Lei
Stiinta si religia - editia a doua
Stiinta si religia - editia a doua Știința și religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât și în cea străină. Ideea scrierii unui articol dedicat relației dintre știință și religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-Iasenețki (numele de mirean al 23.26 Lei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei Lumea nevăzută şi războiul duhovnicesc împotriva duhurilor care au încercat să uzurpe domnia lui Dumnezeu Cel slăvit în Treime sunt subiectul cărţii Domnul duhurilor. Părintele Andrew S. Damick foloseşte ca instrumente istoria, Scriptura, mitologia, scrie 42.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact