Pentru multa lui credinţă, Dumnezeu l-a binecuvântat pe Sfântul Partenie cu darul facerii de minuni şi cu harul Său. Aşa cum rezultă din învăţătura următoare, nimic nu s-a întâmplat fără a fi mai întâi profeţit de Părinte. Avea puterea să vadă şi să profeţească despre lucrurile care nu se întâmplaseră încă şi cunoştea partea ascunsă a fiecărei situaţii.
Odată, muncitorii care lucrau la mănăstirea sfântului au legat măgarul pe care călugării îl foloseau pentru treburile mănăstirii cu o funie care nu era a lor. Sfântul Partenie ştia de la Dumnezeu că funia nu le aparţine, aşa că le-a spus: „Puneţi funia la locul ei, pentru că cel ce a pierdut-o este deznădăjduit". Uimiţi de puterea sfântului, muncitorii au dus funia înapoi la locul ei.
Altădată, nişte muncitori lucrau undeva departe de mănăstire şi în apropiere se găseau nişte meri cu fructele de un roşu aprins, foarte înmiresmate. Muncitorii au luat câteva şi au mâncat. Când s-au întors la mănăstire, părintele nu le-a mai dat de mâncare, aşa că i-au spus: „Cuvioase, ai uitat să ne dai de mâncare", dar acesta le-a
răspuns: „Aţi mâncat deja. Merele vă sunt de ajuns. Adam a fost izgonit din rai pentru că a muşcat din măr". Muncitorii au rămas fără cuvinte pentru că, la mănăstire, nu
mâncai atunci când vroiai, ci doar când era vremea mesei. Astfel Sfântul Partenie i-a învăţat ce înseamnă înfrânarea şi cum pot pune frâu dorinţelor pentru a deveni
stăpâni pe fiinţa lor.
Se spune că nişte femei din Vrontado au plecat spre Mănăstirea Sfântul Marcu şi pe drum una dintre ele a văzut un trandafir frumos într-o grădină străină şi l-a luat.
Când au ajuns la mănăstire, sfântul i-a spus acelei femei cu o voce foarte sigură pe sine: „Ţi-a plăcut trandafirul din grădina aceea şi l-ai luat. Imaginează-ţi ce frumoşi
sunt trandafirii din rai!" Auzind acestea, femeile au rămas înmărmurite de uimire şi s-au purtat cu şi mai multă evlavie faţă de sfânt.
Odată, doi pelerini au ajuns la Sfântul Marcu şi s-au dus în biserică. Unul dintre ei, deşi mâncase, a vrut să ia anafură din mâna preotului. Sfântul Partenie, cu toate că
era un simplu călugăr, s-a dus şi i-a spus: „Ai mâncat. Nu lua anafură". Supărat, acesta s-a întors către cel cu care venise şi l-a întrebat: „De ce i-ai spus", dar acela i-a răspuns: „Nu i-am spus nimic, dar călugărul acela vorbeşte cu Dumnezeu. Ştie tot ce se întâmplă”.
Altădată sfântul era în biserică, în timpul unei slujbe. A chemat la el un călugăr şi i-a spus: „Du-te la chilii. Cinci pelerini se duc înspre Nea Moni, dar s-au pierdut".
Călugărul a coborât la chilii şi, într-adevăr, a găsit cinci oameni căutându-şi drumul în noapte spre Nea Moni. Uluit de experienţa prin care trecuse, călugărul a dat
mai întâi slavă lui Dumnezeu pentru că trăia alături de un sfânt în viaţă şi abia apoi le-a arătat celor pierduţi calea spre mănăstire. S-a întors la Sfântul Marcu pus pe
gânduri şi înfricoşat.
O doamnă din Vrontadon a venit la mănăstire, a participat la slujbă şi tocmai se pregătea să plece când sfântul a oprit-o, spunându-i: „Rămâi", ea însă i-a răspuns că nu poate fiindcă are de cusut o haină. Atunci părintele i-a spus: „După ce ai plecat de acasă, nepoata ta a cusut-o". Sfântul impresiona pe toată lumea prin darul clarviziunii sale.
Nu cunoştea doar lucrurile care se întâmplau la mare depărtare de el, ci şi pe cele viitoare, pe care le avea înaintea ochilor de parcă s-ar fi întâmplat în faţa lui. Un grup de pelerini şi-au aşternut masa înaintea porţii mănăstirii. Părintele a trecut pe acolo şi le-a spus: „Strângeţi mâncărurile fiindcă va ploua” Ei însă i-au răspuns încrezători, convinşi că acesta a glumit: „Părinte, nu vezi soarele? Suntem ţărani şi ştim că nu plouă din senin". Cu toate acestea, înainte ca sfântul să apuce să se îndepărteze, a început brusc să plouă. Şi-au lăsat mâncarea în ploaie şi au fugit să se adăpostească în mănăstire, slăvindu-l pe Sfântul Partenie.
Odată sfântul a coborât la Mănăstirea Sfântul Ştefan din Vrontado, pe care el însuşi a construit-o, la fel ca pe cea a Sfântului Marcu. Acolo s-a uitat la locul în care se făcea pâinea, dar era gol. Pâinea se terminase şi măicuţele de la mănăstire aşteptau o încurajare din partea Sfântului Partenie, aşa că acesta le-a spus: „Nu vă îngrijoraţi, după ce plec veţi primi pâinea". Nici nu apucase să ajungă prea departe că pelerinii veniseră la mănăstire aducând daruri minunate şi pâine. Sfântul credea neîndoielnic în cuvântul lui Dumnezeu care zice: „Aruncă-ţi grija spre Domnul, şi El te va hrăni” (Ps. 54, 22).
ARHIM. IOACHIM STROGGILOS
Fragment din cartea "Sfantul Partenie din Chios (1815-1883)", Editura Renasterea
Cumpara cartea "Sfantul Partenie din Chios (1815-1883)"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.