- Vă rog să răspundeţi la o întrebare legată de aflarea şi arătarea marilor icoane, de exemplu cea de la Tihvin, din Iviria. După tradiţie, ele s-au arătat în acelaşi fel în care le avem, adică nu au fost pictate de pictori pământeşti, ci reprezintă opere ale lui Dumnezeu în mod nemijlocit. Vă rog să specificaţi relaţia cu o astfel de minune, din punct de vedere ortodox şi catolic. Cum trebuie să ne raportăm la chipurile care apar pe astfel de icoane cereşti ? Reprezintă acestea imagini reale care s-au arătat Sfinţilor Părinţi chiar sub acest mod, sunt adevărate sau singurele chipuri adevărate, accesibile cunoaşterii omeneşti, putem oare să reprezentăm aceste icoane altfel?

- Epifania icoanelor ţine de domeniul minunilor, iar minunea nu intră în categoria raţiunii noastre. De aceea, primim minunea prin credinţă şi cu sentimentul evlaviei.

Există diverse şcoli de pictură, dar nu putem să stabilim harul icoanei după semne exterioare. Noi putem doar spune că limbajul convenţional al icoanelor dă o mai mare posibilitate de a exprima esenţa duhovnicească a chipului decât reprezentările artistice. Poate că va fi interesant pentru dumneavoastră să citiţi broşura mea, intitulată Despre limbajul icoanei ortodoxe. Biserica Catolică priveşte icoana mai raţional decât Biserica Ortodoxă, în arta catolică estetica a substituit mistica. Tradiţia iconografică ortodoxă reprezintă o experienţă a cunoaşterii duhovniceşti. Depărtându-se de această tradiţie, omul poate intra în domeniul propriei imaginaţii.

- După mila lui Dumnezeu, sunt pictor. Dacă icoana nu îmi reuşeşte, atunci o curăţ şi pictez din nou. Apare o întrebare firească: de ce să o zideşti pe Eva pentru perpetuarea lui Adam, dacă Adam s-a dovedit nereuşit? Nu ar fi fost mai simplu să fie el „curăţat şi creat din nou"?

- Aduceţi ca exemplu o icoană nereuşită pe care puteţi să o ştergeţi de pe scândură. Dar dacă vi s-ar naşte un copil nereuşit, aţi mai fi de acord să îl omorâţi pentru a naşte unul mai reuşit} Sau aţi încerca să faceţi totul pentru a păstra viaţa şi a da sănătate primului? Adam şi Eva au adus pocăinţă pentru păcatul lor şi au intrat în împărăţia cerurilor. Mai degrabă, nereuşit poate să fie numit demonul, dar el nu se perpetuează, deoarece Dumnezeu nu l-a creat pe diavol.

- Aflându-mâ la Kiev, am cumpărat „Chipul lui Hristos", copie fidelă a giulgiului de la Torino şi cu dragă inimă am primit-o imediat. Mai târziu am văzut-o şi la Poceaev: vindeau această imagine într-o prăvălie cu icoane. Dar, de curând, un erudit (citez fără umbră de ironie) mi-a spus că au făcut această reconstrucţie la NASA. Nu sunt împotriva ştiinţei, dar, după câte se vede, am totuşi ceva împotrivă, deoarece m-am tulburat foarte mult din această cauză. Eu continui să mă rog în faţa acestei icoane, dar poate ar fi mai bine să o schimb cu icoana Sfântului Andrei Rubliov sau cu alta tradiţională?

- Biserica încă nu şi-a spus cuvântul despre Giulgiul de la Torino, de aceea problema rămâne deschisă. Chiar în Italia, începând cu Evul Mediu, Giulgiul de Ia Torino nu era considerat original, ci o copie. Personal, nu pot accepta dovezi bazate pe diverse analize chimice, inclusiv anumite grupe de sânge. Eu simt în aceasta o anumită profanare. De aceea, mâ raportez la Giulgiul de la Torino ca la o icoană veche.

- La noi în eparhie, în fiecare an se face procesiune cu o icoană făcătoare de minuni. Nu particip la aceasta şi nici când la noi în biserică a fost adusă această icoană nu am mers să mă închin ei. Pe mine m-au îndepărtat de procesiunile cu icoane făcătoare de minuni, în primul rând, neînţelegerea sensului acestor procesiuni, iar, în al doilea rând, un anumit scop pământesc care, de obicei, constă în vindecarea de suferinţele trupeşti cu ajutorul acestei icoane. Gândesc că icoana este o imagine şi nu contează cărei icoane te închini, căci înseamnă acelaşi lucru închinăciunea mea către acel chip care este reprezentat pe ea. Iar în ceea ce priveşte suferinţele trupeşti, atunci, în primul rând, lui Dumnezeu îi este mai cunoscută starea mea de acum, iar aceste boli mi-au fost trimise spre mântuire. In al doilea rând, nu vindecă icoana singură, ci acela care este reprezentat pe ea şi se roagă înfaţaprestolului lui Dumnezeu pentru noi. Gândesc oare corect sau nu?

- Procesiunea reprezintă simbolul celei de-a Doua Veniri, când popoarele înviate vor merge în întâmpinarea lui Hristos Mântuitorul. Incă din vremurile de demult existau icoane prin care se manifesta îmbelşugata milostivire a lui Dumnezeu; ele se bucurau de o venerare deosebită în popor şi erau numite făcătoare de minuni. Noi trăim pe pământ, şi de aceea necesităţile trupeşti, dacă sunt chibzuite, nu contrazic scopul înalt al mântuirii. Rugăciunea noastră de vindecare nu contravine Proniei lui Dumnezeu, deoarece Domnul poate să nu o ia, dacă boala este necesară pentru mântuire. Dar putem privi şi altfel: chiar rugăciunea noastră intră în Pronia lui Dumnezeu. Prin tradiţie ni se transmit cunoştinţe religioase nu pe cale raţională, ci mistică.

- Şi totuşi cum este corect să te rogi în faţa icoanei dacă sfătuiţi să nu ne reprezentăm mental chipul acesteia? Se poate să ne imaginăm cu mintea în faţa noastră Răstignirea? Şi încă ceva: cum vă raportaţi la afirmaţia că, pe măsura înălţimii duhovniceşti, icoana treptat îşi pierde însemnătatea? (Nu am în vedere însemnătatea sa dogmatică.)

- 1. Sfinţii Părinţi interzic imaginaţia şi fantezia în timpul rugăciunii, fie că se face în faţa icoanei sau fără ea. 2. O astfel de afirmaţie are un caracter protestant, căci protestanţii cred că reprezentările sfinţite sunt doar ilustraţii şi dau o pildă din punct de vedere pedagogic. Sfântul Serafim de Sarov a murit în timp ce se ruga în faţa icoanei Maicii Domnului Umilenie.

- Luna trecută am mers alături de colaboratorii mei la Lavra de la Poceaev, Adormirea Maicii Domnului, m-am rugat, m-am închinat tuturor sfinţilor şi am cumpărat de la pangarul lavrei două icoane mici cu Maica Domnului şi cu Sfântul Nicolae făcătorul de minuni. Mai este nevoie să le sfinţesc la biserică sau nu? Şi încă ceva: înainte de a muri, bunica mi-a lăsat două icoane vechi, pe care le preţuiesc foarte mult şi în faţa cărora mă rog. Din păcate şi spre marea mea ruşine, nu am destul timp să merg regulat la biserică, intru doar din când în când. Este diferită oare prin putere şi însemnătate rugăciunea care se face în faţa chipurilor sfinte acasă şi aceeaşi rugăciune făcută la biserică?

- 1. Dacă nu sunteţi siguri că icoanele sunt sfinţite, le puteţi sfinţi a doua oară la biserică. 2. Rugăciunea la biserică are mai multă putere decât rugăciunea de acasă, dar ele se completează una pe cealaltă.

- Cum şi cu care icoane este mai bine să întâmpini pe tinerii proaspăt căsătoriţi? Şi cum să îi binecuvânteze părinţii?

- De obicei, tinerii sunt binecuvântaţi cu icoanele Mântuitorului şi Maicii Domnului (în tradiţia rusească, cu icoana Maicii Domnului din Kazan).

Rafail Karelin Arhim.

Trecand cu bine marea vietii. Raspunsuri la dilemele lumii de astazi, Editura Sophia

Cumpara cartea "Trecand cu bine marea vietii. Raspunsuri la dilemele lumii de astazi"

 

.

• Sfintele icoane - valoarea simbolica, sacramentala si morala
  Publicat in : Dogma
• Despre Sfintele Icoane – adevar al invataturii despre Iisus Hristos Domnul, Stapanul si Mantuitorul - importanta si celebritatea lor
  Publicat in : Religie
• Despre sfintele icoane
  Publicat in : Credinta
• Sfintele icoane in patrimoniul bisericii si al familiei
  Publicat in : Duminica Ortodoxiei
• Consideratii despre sfintele icoane
  Publicat in : Duminica Ortodoxiei