Dacă luăm aminte serios la ceea ce este de trebuinţă omului, vom înţelege că fiecare dintre noi are nevoie mai ales de îndurarea lui Dumnezeu, de răbdarea Lui, care se continuă cu raportarea omului la alt om, nu în pedepsirea pentru păcate, ci în timpul pentru pocăinţă şi îndreptarea ori iertarea păcatelor omului şi, în cele din urmă, cu iertarea lui la Judecata de Apoi. De aceea, în timpul slujbei, Biserica, în numele poporului, cere în mai multe rânduri: „Doamne, miluieşte!”

Orice om este păcătos înaintea lui Dumnezeu într-o oarecare măsură. Sfanta Scriptură ne spune: „Nu este drept nici unul” (Romani 3, 10). Este un lucru bun atunci când omul îşi dă seama că este cel mai mare păcătos înaintea lui Dumnezeu şi înţelege şi absurditatea păcatelor sale. O astfel de recunoaştere a păcătoşeniei conduce un om către lupta cu păcatele, ispăşirea lor şi neîngăduirea făptuirii ulterioare a acestora. Una dintre cele mai eficiente modalităţi de ispăşire a păcatelor, prin care omul se pocăieşte, este să arate milă şi îndurare către aproapele. Căci însuşi Domnul Iisus Hristos a spus: „Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7).

Este bine şi folositor pentru om să facă milostenie şi să arate îndurare faţă de semeni din următoarele motive:

- prin mila faţă de aproapele, omul primeşte milă de la Dumnezeu;

- pentru mila vremelnică, omul primeşte pentru sine îndurare veşnică;

- pentru milostenia arătată aproapelui, omul va primi miluire de la însuşi Domnul Dumnezeu şi lăsarea şi iertarea păcatelor sale;

- şi, în cele din urmă, omul va primi fericirea veşnică.

Fiecare om poate face milostenie faţă de ceilalţi, indiferent de poziţia şi de rangul pe care le ocupă în societate. Clasificarea creştină a milosteniei trupeşti dă o explicaţie exhaustivă a faptelor pe care trebuie să le facă omul pentru a-şi manifesta mila prin fapte.

Care sunt principalele fapte ale milosteniei trupeşti obligatorii pentru toţi creştinii ?

Acestea pot fi săvârşite de orice om, indiferent de poziţia în societate şi starea sa. Posibilitatea este oferită de Dumnezeu fiecărui creştin în multe rânduri de-a lungul vieţii. Şi toţi cei care vor să fie mântuiţi trebuie să se folosească de aceste prilejuri pentru a îndeplini faptele milosteniei. Aşadar, faptele milosteniei trupeşti sunt legate de următoarele:

- a hrăni pe cei flămânzi: a da mâncare celui flămând, a-i procura hrană;

- a da de băut celui însetat, adică a potoli setea cuiva;

- a îmbrăca pe cel gol: a oferi unei persoane îmbrăcămintea de trebuinţă;

- a cerceta pe cei din temniţă, adică a-i vizita pe oamenii închişi în puşcării, în scopuri caritabile şi pentru a le uşura suferinţele;

- a cerceta pe cei din spitale.

Dacă cei bolnavi nu se pot recupera, atunci să-i ajutăm să se pregătească creştineşte de moarte. De aceea, se cuvine să chemăm un preot pentru spovedanie, ca să aibă părtăşie un astfel de om cu Sfintele Taine ale lui Hristos.

A primi pe cel străin în casa ta şi a-l odihni. Pe omul care merge în pelerinaj la locurile sfinte, pe cel care nu are adăpost. A-i primi cu grijă, cu atenţie şi cu îndurare în casa noastră.

A îngropa pe cei morţi întru sărăcie. Adică a oferi bani şi a da milostenie, din averea noastră, pentru cei care au murit în sărăcie.

Insuşi Domnul Dumnezeu vorbeşte despre împlinirea tuturor acestor fapte ale îndurării, cu excepţia ultimei fapte, care a fost adăugată de Biserică. Pentru Judecata de Apoi.
Acestea sunt cuvintele lui Hristos însuşi despre necesitatea de a săvârşi milostenie.

Faptele milostivirii duhovniceşti ţin de următoarele:

- prin îndemnuri să îndepărtăm pe păcătos de păcate;

- prin convingeri şi lămuriri să scoatem pe un necredincios dintru rătăcirile sale, ori pe un schismatic, pe un om care bea, pe un desfrânat, sau pe un risipitor şi din altele asemenea, pentru a-l aduce pe calea unei vieţi adevărate şi cinstite (vezi I Tesaloniceni 5,14).

Să-i învăţăm adevărul pentru săvârşirea binelui pe cei neştiutori. Adică, pe cel ce nu ştie să se roage lui Dumnezeu, care nu cunoaşte poruncile Sale, să înveţe aceste porunci şi împlinirea lor (vezi IIIEzdra 7, 25).

Şi, de asemenea, să fie învăţată o persoană neştiutoare să distingă binele de rău, să vadă în oameni şi în viaţă adevărul, să înveţe pe cineva să facă binele şi să trăiască după legile conştiinţei, cinstind pe Dumnezeu şi poruncile Sale (vezi Evrei 3,13).

- A-i da aproapelui sfaturi bune la vreme potrivită, adică atunci când aproapele tău se află într-o situaţie dificilă, ajută-l cu sfaturi bune şi de folos. De pildă, îi arăţi primejdia care îl ameninţă şi îi spui să o evite. Dacă aproapele face un rău cuiva, îndepărtându-l de la aceasta; dacă aproapele este bolnav şi ştii cum să-l ajuţi, atunci dă-i sfaturile necesare pentru vindecare (vezi Iacov 4, 17).

Rugaţi-vă pentru toţi Domnului Dumnezeului nostru Iisus Hristos. In rugăciunile voastre, cereţi lui Dumnezeu iertarea păcatelor aproapelui şi învăţaţi-l să păşească pe calea adevărului (vezi I Timotei 2, 1).

- Mângâiaţi pe cel trist. Adică susţineţi pe aproapele atunci când este deznădejduit, trist, confuz ori se află într-o situaţie dificilă de viaţă.

Nu trebuie să te răzbuni pe aproapele tău, pentru răul pe care ţi l-a făcut. Adică a nu se săvârşi un rău spre a ne răzbuna pe cei ticăloşi pentru răul făcut. Ci să fie lăsat Dumnezeu să răsplătească (vezi Romani 12, 17; Romani 12,19; IPetru 3,9).

Să iertăm jignirile aduse de către aproapele. Adică să nu fim supăraţi pe cei ce ne-au obijduit şi pe cuvintele lor jignitoare din următoarele motive: cel care jigneşte pe ceilalţi oameni se jigneşte pe sine, pentru că prin fapta lui cea rea aduce mania lui Dumnezeu asupră-i. Intrucât cel care jigneşte pe cineva face aceasta la instigarea puterii vrăjmaşului.

Deoarece nimic nu este întâmplător în lume, şi omul îşi răscumpără prin obidă păcatele de dinainte. Precum Dumnezeu ne iartă păcatele noastre, şi noi trebuie să iertăm celor ce ne greşesc.

Din toate cele de mai sus este limpede cât de necesare îi sunt omului îndurarea creştină şi săvârşirea milosteniei şi faptelor bune.

Faptele milosteniei trebuie să se săvârşească pentru că:

1. Fără ele, omul nu poate intra în împărăţia cerurilor pregătită de Dumnezeu pentru cei buni (vezi Matei 25, 34).

2. Prin săvârşirea milosteniei, Dumnezeu ne arată nouă îndurare, omul fiind aşteptat de El să facă aceasta (vezi Iacov 2, 13).

3. Mila pe care o arătăm aproapelui nostru I-o arătăm Mântuitorului Iisus Hristos însuşi.

4. Conform concepţiei creştine, toţi oamenii sunt fraţi, iar creştinii sunt mădulare ale Trupului lui Hristos. De aceea, arătând milă faţă de aproapele nostru, o arătăm Domnului nostru Iisus Hristos, şi Domnul însuşi îşi va arăta mila Sa faţă de noi şi grija Sa şi ajutorul Său pentru faptele noastre cele bune. „Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui” (vezi Matei 5,7).

Fragment din cartea "ÎNDRUMAR DE RUGĂCIUNE", Editura Sophia

Cumpara cartea "ÎNDRUMAR DE RUGĂCIUNE"

• Rugaciunea inimii
  Publicat in : Religie
• Rugaciunea lui Iisus
  Publicat in : Religie
• Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul talcuita de Olivier Clement
  Publicat in : Religie
• Rugaciunea
  Publicat in : Credinta
• Rugaciunea sotilor
  Publicat in : Credinta

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: