"Nunta este gata, dar cei poftiti n-au fost vrednici. Mergeti deci la raspantiile drumurilor si pe cati veti gasi, chemati-i la nunta."

In duminica aceasta am constatat cu tristete (din nou) cat de putini tineri au venit la biserica. Si cat de multi tineri au refuzat invitatia Mirelui, fie ca s-au dus sa joace un fotbal pe sintetic, fie ca s-au plimbat prin mall, fie ca au lenevit prin casa. Ne rugam pentru ei, pentru potolirea setei lor spirituale.

In planul Sau plin de iubire, cu siguranta Tatal ii asteapta si se bucura de intoarcerea fiecaruia. Prefera sa nu se "asocieze" cu Biserica; numai ca lupta pe cont propriu devine inegala.

Exista o comoditate, chiar o nepasare. Dar Tatal va gasi resursele de lumina din inima fiecaruia. Cel ce ne lanseaza invitatia nu este un om oarecare, ci Insusi Fiul Omului, Care lucreaza ca Dumnezeu. Nu este un banchet banal, o iesire in public. Nu ne etalam hainele de nunta. Ci doar ne bucuram. Prezenta noastra la Cina este suficienta. Maxima apropiere fata de Mire ne stinge dorul inabusit. Dragostea noastra este acum rasplatita. Crucea noastra se preface in altar al invierii.

Nu gloria trecatoare a lumii o cautam, ci ne rugam pentru puterea de a indura, cum ar zice un personaj cehovian (readus in atentia noastra printr-un sublim articol semnat Dan Stanca). De a indura furtunile. De a avea rabdare sa apara curcubeul. De a nadajdui in Legamantul credintei. Suntem invitati la vesnicie. Suntem siguri ca vom scapa de ghimpele din trup. Suntem fideli Creatorului si ne bucuram sa ne pregatim zi de zi pentru Marea Nunta.

Uratenia sufleteasca ne blocheaza insa usa. Fara o infrumusetare launtrica, nu avem cifrul salvator. Acum nu vom comenta detalii, ci ne vom croi haine de nunta, ca sa nu fim evacuati din starea de fericire. Nu facem haine de nunta dupa capul nostru, ci copiem modelul Mirelui. Haina lui Hristos este smerenia, zicea o data sf. Isaac Sirul si asa a ramas. Fara camasa smereniei, nu avem ce cauta acolo. Cu aceasta haina era imbracat avva Sisoe. Daca am citi si Patericul, nu doar presa mondena, am scapa de tulburari, de anxietati si am fi hraniti spiritual.

Daca am merge in audienta la imparatul Japoniei, nu cred ca ne-ar primi in bermude. Mai ales daca e vorba de Regele regilor, haina interioara conteaza (parintele Cleopa). De ce nu avem timp pentru Imparatie? Nu inteleg de ce suntem atat de caposi! Mereu avem alte treburi de rezolvat, mai urgente (in aparenta), dar nicidecum mai importante. Fugim dupa distractii, pardon, dupa entertainment; astfel ca nu mai avem loc in agenda decat pentru job, hobbiuri si patimi. Cautam o implinire telurica, fara sens (pr. Dorin Piciorus).

Sfintii Parinti sunt categorici: "Toti oamenii sunt chemati la mantuire, dar sunt alesi cei care raspund chemarii, cei care se pregatesc sa implineasca voia lui Dumnezeu Care-i cheama la viata vesnica. Toti oamenii sunt chemati in Iisus Hristos la nunta Sa din ceruri, la mantuire, adica la fericirea comuniunii de iubire vesnica, dar devin alesi numai cei care au raspuns chemarii Lui. Toti sunt chemati, dar devin alesi cei care raspund chemarii lui Dumnezeu prin credinta, rugaciune si fapte bune. Acestia asculta Sfanta Evanghelie, participa la Sfintele Slujbe, se impartasesc cu Sfintele Taine, care sunt arvuna nuntii fiului de imparat, si ajuta pe cei in nevoi. Alesi devin cei care prin nevointe multe, prin lacrimi de pocainta isi curata haina de la Botez patata de pacate si se lumineaza prin Sfanta Spovedanie si prin Sfanta Impartasanie." (Sf. Grigorie de Nyssa)

"Dumnezeu trimise un inger in vis sa-i ia sufletul si sa-l duca in iad. Acolo, mergand si vazand de departe flacarile iadului, tanarul il intreba pe inger unde-l duce. Ingerul ii spuse ca-l duce sa-l osandeasca acolo, in flacari. Pentru care pacate, intreba tanarul? Pentru pacatul nepasarii. N-ai zis tu ca nu-ti pasa nici de focul iadului. Acum poti vedea si tu daca exista sau nu. Ajunsi in fata cuptorului, l-au luat demonii si l-au aruncat in vapai. Ingerul sta si privea la el sa vada daca mai poate spune ca nu-i pasa. Dar tanarul striga in gura mare la inger sa-l scoata de acolo, caci toata viata lui nu va mai spune ca nu-i pasa si se va indrepta spre pocainta. Trezindu-se din infricosatul vis, s-a dus degraba la preotul duhovnic, si-a spovedit pacatele cu siroaie de lacrimi, ducand o viata sfanta cu gandul la grozaviile pe care le vazuse si simtise cu sufletul sau." (pr. Visarion)

Dumnezeule vesnic si Imparate a toata faptura, da-ne minte inteleapta ca sa stim cum sa ne impodobim mai bine haina cea de nunta, ca atunci cand vom veni la nunta Fiului Tau, sa fim impodobiti cat mai frumos ca sa ne putem veseli si noi cu Tine, Tatal, Fiul si Duhul Sfant si cu toti sfintii, in vecii vecilor. Amin.

Sfintilor Ipatie, Ioan Rusul, Nectarie si Pantelimon, prietenii mei, rugati-va sa pricep si eu pacatosul ca mangaierile sufletesti intrec toate bunurile lumii (Toma de Kempis). Si mai mult: nu tot ce e inalt e si sfant, nu tot ce e dulce e si bun si nu tot ce e scump e si placut lui Dumnezeu. Da, vad si eu ca Mirele are multi doritori de Imparatie, dar putini purtatori de Cruce. Iisus gaseste multi tovarasi la masa, dar putini la infranare. Multi urmeaza pe Iisus pana la frangerea painii, dar putini pana la paharul patimilor Sale.

Unde se va gasi cineva care sa slujeasca lui Dumnezeu, fara sa urmareasca vreun folos? Rar se intalneste cineva atat de plin de duh, incat sa se lepede de toate cele lumesti (Toma de Kempis). De ce sa iti fie teama sa iei crucea prin care mergi la cer? Nu este alt drum spre viata si spre pacea launtrica decat drumul crucii si al rastignirii zilnice.

Cartile sf. Ioan de Kronstadt sunt un antidot puternic: Daca nu il saturi, sufletul poate sa moara de foame, rapus de patimi, istovit, chinuit. Si oricat de gustoase sunt mancarile pe care le consumam, tot ne loveste pana la urma decrepitudinea trupeasca; pe cand sfintii, care nu pun pret pe hrana si pe confort, au gasit nemurirea. Atentie: Diavolul ne ofera pretexte derizorii pentru a ne face sa ne uram semenii. Doamne, Tu birui necontenit iadul din noi ori de cate ori ne rugam. Si daca pana acum nu am ajuns in iad, Ti-o datoram Tie, Biruitorul iadului! Fara Tine, ne-am sfasia unii pe altii, ca fiarele. Iar daca toti am trai dupa Evanghelia Ta, nu ar mai exista razboaie. Si ne-am ruga fara clisee.

"- Bunicule rabi, de ce nu vorbesti ca rabinul Zadig, de ce nu rostesti idei mari, de ce nu alcatuiesti teorii marete, ca oamenii sa te asculte dusi, cu gurile cascate? Nu stii decat sa vorbesti in cuvinte simple, ca o bunicuta, si sa spui povesti?
Bunul rabin a zambit. S-a gandit putin inainte de a raspunde, apoi si-a deschis gura:
- .Intr-o zi urzica a intrebat o tufa de trandafir: "Surioara, nu vrei sa ma inveti taina ta? Cum ajungi sa faci trandafirul?"
Tufa de trandafir i-a raspuns:
"- Taina mea a tare simpla, sora urzica. Toata iarna lucrez sub pamant cu rabdare, cu incredere, cu iubire si n-am decat un singur gand: trandafirul. Ploaia ma biciuieste, vantul imi rupe frunzele, zapada ma apasa, dar eu am un singur gand: trandafirul. Iata taina mea, sora urzica."
- Nu intelegem, stapane, au zis invataceii.
Rabinul a ras:
- Prea bine, nu inteleg nici eu.
- Atunci, stapane?
- Ma gandesc ca si eu fac ceva asemanator: cand am un gand, il macin indelung, in liniste, cu rabdare, cu incredere, cu iubire. Si cand deschid gura, ce mister e asta, copii? Gandul iese sub forma unei povesti.
Si iarasi a ras:
- Noi, oamenii, ii spunem poveste, a zis el, tufa de trandafir ii spune trandafir." (Nikos Kazantzakis," Raport catre El Greco.")

“Europa este in momentul de fata sfasiata de imposibila conciliere dintre cele doua fete ale aceleiasi monede, materialismul. Pe avers scrie libertate, care este lozinca liberalismului si justificarea lacomiei, adica a maximizarii profitului ca motivatie a activitatii economice, liberalismul facand din schimbul de bunuri motivatia ade.ziunii individului la societate. Pe reversul medaliei scrie egalitate, deviza socialistilor, care justifica prin justitie invidia, revendicand impartirea bogatiei pe care sunt incapabili s-o creeze. Atata timp cat nu se iese din aceasta dilema, democratia ramane incuiata in economism, un impas care o face din ce in ce mai tributara logicii si regulilor pietei (…) Socialismul reprezinta forma frustrata a liberalismului. Ii aduna pe cei care vor sa moara capra vecinului, pe care il invidiaza ca poseda ce n-au reusit ei sa aiba. Dar si celalalt, capitalistul liberal, vrea ca ei sa aiba cat mai putin, ca sa controleze pretul caprelor, sa le vanda cat mai scump.

Exista o intelegere tacita intre ambele curente – datorita tocmai faptului ca reprezinta cele doua fete ale aceluiasi fenomen, materialismul – care le face sa tinda la exclusivitate in reprezentarea electoratului. De fapt, acest “joc” nu este vizibil decat atunci cand, consecutiv alternantei dintre ele, au loc nationalizarile si privatizarile care se tot succedeaza in Europa occidentala, de la al doilea razboi mondial incoace. Intelegerea se intemeieaza pe rationamentul urmator: “Sa nationalizam pierderile, ca sa nu le suferim noi, si sa privatizam beneficiile, ca-i pacat sa se piarda in buzunarul statului”. Aceasta miscare se produce, culmea, pastrand conducerea intreprinderilor, pe motiv ca este nevoie de “specialisti”. Profesionalizarea functiei manageriale l-a emancipat pe seful intreprinderii de raspunderea fata de proprietar, al carui mandatar nu mai este decat teoretic. Carierismul managerial a dus la disparitia creativitatii, specula financiara fiind mai rentabila decat o activitate productiva. (Ion Varlam, PseudoRomania. Conspirarea deconspirarii, p. 172)

Da-ne, Doamne, haina luminoasa, sa ne bucuram la Nunta Ta!

Marius Matei

.