Ne vom strădui să înţelegem sensul multiplelor părţi liturgice, ca şi aşa-zisa „necesitate liturgică”, dar pentru aceasta trebuie să ne amintim că aceeaşi necesitate e înrădăcinată în Euharistie ca Taina Aducerii-aminte „Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea.” In aceste cuvinte, tradiţia vede, pe drept cuvânt, instituirea Euharistiei la Cina cea de Taină. Insă greşeala, prejudiciul tâlcuirii şcolare este că se referă cuvântul Aceasta exclusiv la prefacerea Darurilor euharistice în Trupul şi Sângele lui Hristos şi separă astfel instituirea de întregul Liturghiei. Dar esenţa Liturghiei şi a multiplelor ei părţi consta tocmai, de la început până la sfârşit, în aducerea-aminte, în descoperirea, în „epifania”, în mântuirea lumii săvârşită de Hristos.

Aducerea-aminte din Euharistie este adunarea într-un singur tot a întregii trăiri a mântuirii, a realităţii depline date nouă în Biserică şi care alcătuieşte viaţa noastră. Noi trăim realitatea lumii ca fiind creaţia lui Dumnezeu, realitatea ei fiind mântuită de Hristos, realitatea acelui cer nou şi pământ nou la care ne înălţăm prin Taina înălţării în împărăţia Iui Dumnezeu. A-şi aduce aminte înseamnă a ţine minte şi a trăi în această aducere-aminte, a o primi şi a o păstra. Dar cum să ţii minte dacă „nu crezi”? Cum să trăieşti cu cel nevăzut, cum să-l primeşti, cum să-l păstrezi şi mai ales cum să-l păstrezi în plinătatea acestei trăiri? Creştinismul e întotdeauna mărturisire, primire, trăire. Insă în timpul „lumii acesteia” căzute şi fărâmiţate, aducerea-aminte integrală nu e posibilă altfel decât în succesiunea părţilor ei componente. Timpul cel vechi e orizontal, nu vertical; prin urmare, orice Liturghie este adunare, este restabilirea plinătăţii aducerii noastre aminte şi „recu-noaşterea” ei.

Am spus că Liturghia care se slujeşte pe pământ se săvârşeşte în cer, dar - şi aceasta este foarte important - ceea ce se săvârşeşte în cer deja există, deja s-a săvârşit, deja este dat. Hristos S-a înomenit, a murit pe Cruce, a coborât în iad, a înviat din morţi, S-a înălţat la ceruri, ni L-a trimis pe Duhul Sfânt. In Liturghia care ne este încredinţată să o săvârşim „până ce El va veni” noi nu repetăm şi nu preînchipuim, ci ne înălţăm în acea taină a mântuirii şi a vieţii celei noi săvârşită o dată, însă dăruită nouă „totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor”. In această Euharistie cerească, veşnică şi deasupra lumii, nu Hristos coboară la noi, ci noi ne înălţăm la El.

Putem asemăna Liturghia cu omul care luminează cu felinarul de mână - parte cu parte - clădirea cunoscută, frumoasă, dar ascunsă în întunericul nopţii şi, în aceste părţi, identifică întreaga clădire în integritatea, unitatea şi frumuseţea ei. Tot aşa şi în Liturghia noastră, care se săvârşeşte pe pământ, dar se săvârşeşte totodată în cer. In ea se descoperă şi ni se dăruieşte taina mântuirii lumii de către Hristos în întreaga ei plinătate, iar în multiplele ei părţi se împlineşte Biserica şi în ea triumfă „o altă viaţă, un început veşnic”...

ALEXANDER SCHMEMANN

Fragment din cartea "EUHARISTIA. TAINA ÎMPĂRĂŢIEI", Editura Sophia

Cumpara cartea "EUHARISTIA. TAINA ÎMPĂRĂŢIEI"

 

• Pr. Dr. Gheorghe Ispas - Euharistia – Taina Unitatii Bisericii - Recenzie
  Publicat in : Religie
• Euharistia - Cuprins
  Publicat in : Euharistia - Taina Imparatiei
• Euharistia - Taina Imparatiei
  Publicat in : Euharistia - Taina Imparatiei
• Euharistia - unirea intima cu Hristos
  Publicat in : Sfintele Taine
• Prefata cartii EUHARISTIA. TAINA IMPARATIEI
  Publicat in : Religie

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: