Există binele și răul. Există binecuvântarea. Există blestemul. Omul, de-a lungul istoriei omenirii, a fost preocupat de felul în care ar putea atrage binecuvântarea lui Dumnezeu în viața lui, dar și de modalitatea de a alunga răul din viața lui.
Binecuvântarea este atributul lui Dumnezeu prin care revarsă multitudinea și varietatea darurilor Duhului Sfânt asupra credincioșilor prin Biserica lui Hristos și prin slujitorii ei. Blestemul nu este o fatalitate. Blestemul provine din zona magiei prin care duhurile rele invocă puterile oculte pentru a arunca răul asupra unei persoane. Binecuvântarea, dar și blestemul apare ca o consecință a alegerii omului, în urma săvârșirii unor fapte bune sau a unor greșeli sau păcate. „Blestemul” nu exprimă niciodată o „dorință” expresă a lui Dumnezeu, ci o consecință a conduitei omului. Un creștin autentic nu se teme de blestem.
Domnul Iisus Hristos dă o lecție practică cu semnificații profund spirituale pentru ucenicii Lui de ieri, de azi și de mâine prin pilda smochinului care avea frunze, dar nu avea roade. Iisus aruncă un „blestem” asupra smochinului, iar ucenicii Lui sunt surprinși, pentru că fapta în sine venea în contradicție cu iubirea hristică. Este o lecție provocatoare pentru ucenicii Lui, care îl însoțeau în drumul spre Ierusalim. Mântuitorul simte o amărăciune în suflet pentru faptul că după trei ani de propovăduire a Evangheliei Sale, nu se vedeau roadele în rândul oamenilor, după cum spune și Apostolul Ioan „A venit la ai Săi. Și ai Săi nu L-au primit”. Iisus spune „Iată că sunt trei ani de când vin și caut rod în smochinul acesta și nu găsesc. Taie-l! La ce să mai cuprindă și pământul degeaba”. Și astăzi, mulți creștinii au „frunze”, dar roade nu au, pentru că fie nu înțeleg, fie nu vor să înțeleagă, ori pur și simplu manifestă indiferență față de problema fundamentală a existenței umane: mântuirea sufletului. Sunt unii creștini care cunosc Scriptura, vorbesc frumos despre Dumnezeu, dar nu au roade, nu au trăire creștină autentică. Sunt alții care stăpânesc foarte bine ideile, conceptele și teoriile teologice, care vorbesc și scriu frumos despre Dumnezeu, dar nu au adâncimea cuvintelor dumnezeiești, fiind ca nuca care nu are miez. Și, mai sunt și unii care cunosc voia lui Dumnezeu, dar nu o împlinesc. Mai există o categorie de oameni care resping cunoașterea lui Dumnezeu, îmbătându-se cu ideea că Dumnezeu nu există.
Pentru creștinii ortodocși, Dumnezeu este binecuvântare, har, iubire, putere. Darurile Duhului Sfânt constituie puntea de legătură între Dumnezeu cel necreat și lumea creată, omul creat, dar creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, cu posibilitatea de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Din păcate, zilele noastre sunt zilele din urmă. Aceasta se vede din realitățile vremurilor pe care le trăim. Evanghelia lui Hristos ne spune că în zilele din urmă viața creștinilor va fi destul de grea. Zilele din urmă vor fi înfricoșătoare, dar Sfinții Părinți ne spun că și binecuvântarea și harul lui Dumnezeu va fi revărsat din belșug asupra creștinilor. Iar Apostolul Pavel ne încurajează cu cuvintele: „Dumnezeu nu ne va lăsa să cădem în ispite mai mari decât putem duce, decât puterea noastră”. Și aceasta se va întâmpla în ciuda stării noastre păcătoase, în ciuda slăbiciunilor noastre și în ciuda slăbiciunilor Bisericii. Aceasta este marea taină a Bisericii Ortodoxe, pe care o simțim și o vedem peste tot în lume. Datoria noastră, a creștinilor ortodocși este aceea de a ne ruga, de a face fapte bune, de a aduce roade bune, pentru a atrage binecuvântarea lui Dumnezeu asupra întregii lumi.
Ștefan Popa
Stefan Popa
-
Cum pot creste faptele bune
Publicat in : Pilda zilei
-
Faptele bune
Publicat in : Credinta -
Unde cresc faptele bune
Publicat in : Pilda zilei
-
Faptele bune in invatatura ortodoxa si catolica
Publicat in : Dogma -
Credinta si faptele bune
Publicat in : Hristos
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.