Iconografia clasică a Naşterii lui Hristos, pe care o vedem în icoana reprodusă aici (PI. 58), îşi are prototipul în ampullele secolelor al V-lea şi al Vl-lea, în care pelerinii obişnuiau să aducă din Ţara Sfântă ulei din candelele care ardeau la locurile sfinte1.

Partea descriptivă a icoanei corespunde condacului sărbătorii: „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peştera Celui neapropiat aduce. Ingerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu steaua călătoresc; că pentru noi S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai nainte de veci." Alte două scene, izvorâte din Tradiţie, apar în colţurile de jos.

In conţinut, icoana Naşterii lui Hristos are două aspecte fundamentale: în primul rând, dezvăluie însăşi esenţa evenimentului, faptul incontestabil al întrupării lui Dumnezeu; ne pune în faţa unei mărturii văzute a dogmei fundamentale a credinţei creştine, subliniind, prin detalii, atât dumnezeirea, cât şi natura umană a Cuvântului Care S-a făcut trup. In al doilea rând, icoana Naşterii sugerează efectul acestui eveniment în viaţa naturală a lumii, oferă, ca să spunem aşa, o perspectivă a tuturor consecinţelor ei. Pentru că, după cum spune Sfântul Grigorie Teologul, Naşterea lui Hristos „nu este o sărbătoare a creaţiei, ci o sărbătoare a re-creării lumii"2, a unei reînnoiri, care sfinţeşte întreaga lume. (Veniens mundum consecrare - „El a venit să sfinţească lumea" -, afirmă „Martyrologium Romanum".)

Prin întruparea lui Dumnezeu, întreaga creaţie dobândeşte un nou sens, legat de scopul final al existenţei ei - transfigurarea ei ultimă. Aşadar, toată creaţia ia parte la eveniment, iar în jurul Pruncului nou-născut vedem reprezentanţi ai întregii lumi create, fiecare aducându-şi prinosul lui sau, cum spune Biserica, fiecare mulţumind în felul său. „Ce vom aduce Ţie, Hristoase? Că Te-ai arătat ca un om pe pământ, pentru noi. Toată făptura cea zidită de Tine mulţumire Iţi aduce; îngerii cântarea, cerurile steaua, magii darurile, păstorii minunea, pământul peştera, pustiul ieslea, iar noi pe Maica Fecioară" (stihiră la Vecernia Naşterii Domnului). La acestea, icoana adaugă daruri din lumea animală şi vegetală.

Atât din punctul de vedere al sensului, cât şi al compoziţiei, centrul de greutate al icoanei, la care se raportează într-un fel sau altul toate detaliile, este reprezentat de Pruncul înfăşat, culcat în iesle, având peştera întunecată în care S-a născut ca fundal3. Intr-o omilie atribuită Sfântului Grigorie de Nyssa, găsim o comparaţie între Naşterea lui Hristos într-o peşteră şi lumina duhovnicească strălucind în umbra morţii care cuprinde omenirea. Gura neagră a peşterii din icoană este, în înţelesul ei simbolic, tocmai această lume copleşită de păcat prin căderea omului, în care străluceşte „Soarele dreptăţii".

Evanghelia după Luca (2, 7) vorbeşte de iesle şi de scutece: „şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle"; mai departe le pomeneşte ca pe un semn distinctiv descoperit de înger, prin care păstorii aveau să-L recunoască în Prunc pe Mântuitorul lor: „Şi acesta va fi vouă semn: afla-veţi un Prunc înfăşat, culcat în iesle" (Lc. 2,12). Stihira ne spune că peştera a fost darul pustiei pentru Pruncul dumnezeiesc.

Semnificaţia acestui dar se descoperă în cuvintele Sfântului Grigorie Teologul, care scrie: „Plecaţi-vă în faţa ieslelor prin care voi, cei lipsiţi, aţi fost crescuţi de Cuvântul" (adică aţi crescut, hrăniţi cu pâinea Euharistiei)4. Pustia (în cazul acesta, un loc gol, nelocuit), care I-a oferit adăpost Mântuitorului, pe Care, de la naştere, lumea nu L-a primit, a fost împlinirea prefigurării Vechiului Testament - pustia în care s-a dat simbolul Euharistiei - mana. Cel care a dat mana - pâinea din cer - poporului evreu, El însuşi S-a făcut pâinea Euharistiei - Mielul, aşezat pe altar, al cărui simbol este ieslea, dăruită de pustie, a Noului Testament, ca ofrandă adusă Pruncului.

Peştera, ieslea, scutecele sunt indicii ale chenozei lui Dumnezeu, ale pogorârii Sale, ale desăvârşitei smerenii a Lui, Cel care, nevăzut după fire, se face, pentru om, văzut în trup, se naşte într-o peşteră, se înfaşă în scutece, prefigurându-Şi astfel moartea şi îngroparea, mormântul şi giulgiul îngropării.

In peşteră, aproape de iesle, se află un bou şi un asin. Evanghelia nu-i pomeneşte. Dar în icoanele Naşterii Domnului ei se află aproape de Pruncul dumnezeiesc. Locul lor în mijlocul icoanei arată importanţa pe care o dă Biserica acestui detaliu (PI. 58). Nu este altceva decât profeţia lui Isaia (1, 3) care conţine cea mai adâncă semnificaţie pedagogică: „Boul îşi cunoaşte stăpânul şi asinul ieslea Domnului său, dar Israel nu Mă cunoaşte; poporul Meu nu Mă pricepe." Prin prezenţa animalelor, icoana ne aminteşte profeţia lui Isaia şi ne aduce la cunoaşterea şi la înţelegerea tainei voinţei dumnezeieşti.

Privind icoana Naşterii lui Hristos, primul lucru care ne atrage atenţia este poziţia Maicii Domnului şi locul pe care îl ocupă. In această sărbătoare a facerii din nou a lumii, ea este „înnoirea tuturor celor născuţi pe pământ", noua Evă. Aşa cum prima Evă a fost mama tuturor oamenilor, tot aşa, noua Evă a devenit maica întregii omeniri înnoite, îndumnezeite prin întruparea Fiului lui Dumnezeu. Ea este cel mai înalt dar de recunoştinţă faţă de Dumnezeu pe care omul, dintre toate făpturile, îl aduce Creatorului. Prin această ofrandă în persoana Maicii lui Dumnezeu, omenirea căzută îşi dă consimţământul la mântuirea ei prin întruparea lui Dumnezeu.

Icoana Naşterii subliniază grafic acest rol al Maicii Domnului, singularizând-o printre celelalte figuri prin poziţia ei centrală şi uneori prin mărime. Ea stă întinsă lângă Prunc, dar de obicei în afara peşterii, pe un pat de felul celor purtate de evrei în călătoriile lor.

Poziţia Maicii Domnului este întotdeauna plină de un adânc înţeles şi este strâns legată de problemele dogmatice care s-au pus în diferite timpuri şi locuri. Schimbările acestei poziţii scot în evidenţă, după necesitate, fie natura divină, fie natura umană a Mântuitorului. Astfel, în unele icoane stă pe jumătate ridicată, lucru care arată, în cazul ei, absenţa suferinţelor obişnuite şi, prin urmare, Naşterea feciorelnică şi originea divină a Pruncului (împotriva ereziei nestoriene). Dar, în marea majoritate a icoanelor Naşterii lui Hristos, Maica Domnului stă întinsă, vădind prin postura ei o mare oboseală, care trebuie să amintească celor care se roagă natura umană incontestabilă a Pruncului, „ca să nu creadă cineva că întruparea a fost o nălucire", după cum spune Nicolae Mesaritis5.

In jurul grupului central - Pruncul dumnezeiesc şi Maica Lui - sunt adunate toate detaliile care, aşa cum am spus, dau mărturie despre întrupare şi despre consecinţele ei asupra întregii creaţii.

Ingerii împlinesc o îndoită slujire: slavoslovesc şi aduc vestea cea bună. Intr-o icoană, acest lucru se exprimă de obicei prin faptul că unii se întorc spre cer, dând slavă lui Dumnezeu, alţii se apleacă spre oameni, cărora le aduc vestea bună.

Aceşti oameni sunt păstorii. Ei sunt înfăţişaţi ascultând mesajul îngerilor; şi adesea unul dintre ei cântă din fluier, adăugând astfel muzica - arta omenească - la corul îngerilor.

De cealaltă parte a peşterii apar magii aduşi de stea. Sunt reprezentaţi călare sau, ca în icoana noastră, venind pe jos, cu daruri. O rază lungă a stelei se îndreaptă spre peşteră. Această rază uneşte steaua cu o parte a sferei care trece dincolo de limitele icoanei - reprezentare simbolică a lumii cereşti. în felul acesta, icoana subliniază faptul că steaua nu este numai un fenomen cosmic, ci şi un mesager de sus, aducând vestea naşterii „Celui de Sus pe pământ".

Este acea lumină care, după cuvintele Sfântului Leon cel Mare, a fost ascunsă evreilor, dar a strălucit păgânilor. In păstori, primii fii ai lui Israel care I se închină Pruncului, Biserica vede începutul Bisericii evreilor; în magi - „începutul neamurilor" - Biserica neamurilor păgâne. Pe de o parte, sunt păstorii - oameni simpli, cu care lumea cerească comunică direct, în mijlocul vieţii lor zilnice de lucru; pe de altă parte, sunt magii - oameni învăţaţi, care au de străbătut o cale lungă, de la cunoaşterea a ceea ce este relativ la ceea ce este absolut, prin obiectul pe care îl studiază. In închinarea magilor, Biserica arată că primeşte şi sfinţeşte toată ştiinţa omenească ce conduce la adevărurile ei, dat fiind că lumina relativă a revelaţiei extracreştine îi călăuzeşte pe cei care îi slujesc la adorarea Luminii absolute. Trebuie remarcat că magii au vârste diferite, ceea ce subliniază faptul că revelaţia este dată oamenilor, indiferent de anii sau de experienţa lor.

Intr-unul din colţurile de jos ale icoanei, două femei spală Pruncul. Scena se bazează pe Tradiţie, care, la rândul ei, ni se transmite prin Evangheliile apocrife ale lui pseudoatei şi pseudo-Iacov. Cele două femei sunt cele două moaşe pe care le-a adus Iosif la Maica Domnului. Această scenă din viaţa de toate zilele arată clar că Pruncul este şi El, la fel ca orice nou-născut, supus cerinţelor naturale ale firii omeneşti.

Un alt detaliu evidenţiază faptul că Naşterea lui Hristos „biruieşte rânduiala firii" - acesta este Iosif. El nu face parte din grupul central al Pruncului şi al Maicii Sale; el nu este tatăl şi este, în mod semnificativ, separat de grup. In faţa lui, sub chipul unui păstor bătrân şi ghebos, stă diavolul ispitindu-l. In unele icoane apare cu coarne mici şi coadă scurtă. Prezenţa diavolului şi rolul lui de ispititor capătă un sens deosebit de adânc în relaţia cu „sărbătoarea facerii din nou a lumii". Aici, pe baza Tradiţiei, icoana dezvăluie sensul anumitor texte liturgice care vorbesc despre îndoiala lui Iosif şi despre tulburarea sufletului său. Această stare se exprimă în icoană prin atitudinea lui demoralizată şi este scoasă în evidenţă prin imaginea gurii negre a peşterii, care serveşte uneori drept fundal al figurii sale. Tradiţia, transmisă şi prin apocrife, povesteşte cum diavolul l-a ispitit pe Iosif spunându-i că nu este posibilă o naştere feciorelnică, pentru că ar contrazice legile naturii. Acest argument, luând diferite forme, continuă să apară, iarăşi şi iarăşi, de-a lungul întregii istorii a Bisericii. El stă la baza multor erezii. In persoana lui Iosif, icoana dezvăluie nu numai drama personală, ci şi drama întregii omeniri: dificultatea de a accepta ceea ce este „dincolo de cuvinte sau de raţiune" - întruparea lui Dumnezeu.

In timp ce în unele icoane Maica Domnului este reprezentată fie privind spre Prunc şi „păstrând în inima ei" cuvintele ce s-au spus despre El, fie privind drept în faţă spre lumea exterioară, în icoana noastră, ca în multe alte icoane, ea privind către Iosif ca şi cum ar exprima, în privire, compătimire pentru starea lui. In felul acesta, icoana propovăduieşte atitudinea tolerantă şi compătimitoare faţă de necredinţa şi îndoiala omenească.

Fragment din cartea "Calauziri in lumea icoanei", Editura Sophia

Cumpara cartea "Calauziri in lumea icoanei"

Note:

1 Aceste vase poartă imagini ale evenimentelor evanghelice care s-au petrecut în localităţile unde au fost confecţionate. Eusebiu de Cezareea relatează, în Istoria bisericească, faptul că pe locul Naşterii Domnului Sfântul Constantin a construit o biserică a cărei criptă era chiar peştera Bethleemului. După opinia arheologilor,
acolo a fost reprezentată, cu toată exactitatea istorică posibilă, scena Naşterii lui Hristos reprodusă pe o ampulla. Această scenă stă la baza iconografiei sărbătorii.
2 Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântul 38, P.G. 36, col. 316B.
3 Evangheliile nu spun nimic despre peşteră: o cunoaştem din Tradiţie. Cele mai vechi mărturii scrise despre ea datează din secolul al Il-lea: Sfântul Iustin Filosoful, în Dialogul său cu Trifon (în jurul anilor 155-160), citând din Evanghelia după Matei, adaugă: „Pentru că Iosif n-a putut găsi nici un adăpost în sat, s-a aşezat într-o peşteră, nu departe de Bethleem."
4 Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântul 38, P.G. 36, col. 332A.
5 A. Heisenberg, Grabeskirche und Apostelkirche, partea a II-a, Leipzig, 1908, p. 47.
 

• Icoana Nasterii lui Hristos
  Publicat in : Nasterea Domnului - Craciunul
• Icoana Nasterii Domnului
  Publicat in : Nasterea Domnului - Craciunul

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: