Asemenea contemporanilor săi, Evagrie e cufundat cu totul în gândurile şi în imaginile sfintei Scripturi, şi până într-o asemenea măsură, încât adeseori limbajul său nu este decât o ţesătură extrem de fină de citate şi aluzii scripturistice. Scrierile sale presupun ca evident faptul că şi primitorii lor cunosc Scriptura aproape pe de rost - ceea ce pe atunci, mai cu seamă între monahi, nu era deloc o raritate - ba, mai mult, încă şi faptul că ei sunt familiari cu o exegeză duhovnicească a Scripturii, de tipul celei practicate de Origen.

Omului modern îi lipsesc însă atât această uimitoare familiaritate cu cuvântul inspirat al Bibliei, cât şi accesul la el prin intermediul unei exegeze spirituale. De aceea, el va resimţi castă lectură multidimensională a cuvântului lui Dumnezeu drept confuză, iar în cel mai rău caz drept una neserioasă.

Este bine de aceea să rememorăm faptul că acest tip de lectură a unui cuvânt biblic fixat istoric o dată pentru totdeauna e atestat în principiile şi trăsăturile lui fundamentale încă din Noul Testament şi din Biserica cea mai timpurie. Dascălii şcolii alexandrine doar au dezvoltat această „metodă”, ducând-o până la perfecţiunea ei supremă, dar nu ei sunt cei care au inventat-o. Chiar şi şcoala antiohiană, orientată mai mult spre sensul istoric al cuvântului Scripturii, nu era deloc străină de o exegeză tipologică. In timp ce, pe urmele lui Origen, întreg Evul Mediu a gândit „alexandrin”, nici liturghia, nici arta sa neputând fi înţelese fără aceste premise, în epoca modernă conducerea a preluat-o .şcoala „antiohiană”, şi ea domină până astăzi. Impinse la extrem, cele două şcoli se exclud. Ca de atâtea ori, adevărul va sta la mijloc. Evagrie pare să fi fost conştient de acest fapt.

Ca discipol al marilor Capadocieni şi, dincolo de ei, al lui Origen şi al succesorului său Didyrri cel Orb, el atribuie o importanţă decisivă problemei interpretării Scripturii. In Gnostikos el se exprimă explicit şi asupra principiilor care îl călăuzesc. Evagrie distinge aici trei domenii: praktike, physike şi theologike.Vom reveni mai târziu pe larg la sensul acestei diviziuni.

Aici ne e de ajuns să ştim că, simplu spus, este vorba de sferele vieţii practic-ascetice, ale cunoaşterii creatului şi ale învăţăturii despre Sfânta Treime. Aceste sfere se întrepătrund în modul cel mai intim, astfel că în fiecare dintre ele trebuie văzute în acelaşi timp dimensiunile celorlalte două. Exegetul trebuie să se ferească să explice spiritual altceva decât strict esenţialul, altfel va risca nu numai să nu producă niciun folos auditorilor săi, ci chiar să se facă de râs, ca de pildă printr-o interpretare alegorică a echipamentului navei lui Iona. In pofida acestor principii care astăzi ne apar cu totul moderne, Evagrie, ca fiu al timpului său, găseşte aproape peste tot un sens ascuns, care îi prilejuieşte o exegeză alegorică, tipologică, tropică şi/sau simbolică.

In majoritatea cazurilor, această interpretare „mistică” a unor noţiuni nu este nicidecum arbitrară, ci urmează anumite reguli date deja prin Scriptură şi Tradiţie. Altfel i-ar fi fost imposibil lui Evagrie să se adreseze atât de liber prietenilor şi cunoscuţilor săi, cum face în multe scrisori care presupun evident în fundal o înţelegere comună, chiar dacă nu este vorba de un limbaj simbolic fixat o dată pentru totdeauna. O atare „evidenţă” de prim plan nu este de altfel cu putinţă, dat fiind că în fiinţa sa Cuvântul lui Dumnezeu este inepuizabil şi deschide în mod constant noi dimensiuni, pe măsură ce te cufunzi în el. Oricât de exotic sau chiar ezoteric ar putea părea pentru cititorul modern acest limbaj imagistic încifrat, cititorului antic trebuie să-i fi fost în largă măsură familiar, indiferent de faptul că, ocazional, Evagrie sugerează un sens mai profund pe care nu vrea să-l divulge.

Un studiu atent al celor două mari comentarii ale sale sub lormă de scolii la Psalmi şi Proverbe arată că Evagrie pleacă, aşa cum o fac deja autorii Noului Testament, de la anumite idei centrale la care raportează orice detaliu al Scripturii. Scriptura nu conţine banalităţi. Dacă Duhul Sfânt a socotit de cuviinţă să precizeze anumite evenimente în cuvinte omeneşti, atunci aceasta s-a făcut fiindcă „toate acestea li s-au întâmplat acelora (adică celor din Vechiul Testament) ca prefigurare (typikds), şi au fost scrise spre povăţuirea noastră, la care au ajuns sfârşiturile veacurilor (l Co 10, 11)”. Şi nu numai marile linii ale istoriei mântuirii, ci chiar şi cel mai mic detaliu. „Fiindcă toţi aceeaşi băutură duhovnicească au băut, pentru că au băut din piatra duhovnicească ce avea să vină, iar piatra era Hristos” (l Co 10, 4). Căci nu numai această piatră, ci toate în Lege, în Proroci şi în Psalmi vestesc despre Hristos, aşa cum a descoperit Cel înviat însuşi ucenicilor Săi (Lc 24, 27. 44; cf. In 5, 39). Dar dacă vestesc despre Hristos, atunci vestesc şi despre noi, fiindcă Hristos este „Dumnezeu Cuvântul [Logosul] pentru noi”. De aceea, orice cuvânt al Vechiului Testament, ba chiar al întregii Scripturi a Vechiului şi Noului Testament, vorbeşte atât despre cei cărora el s-a întâmplat mai întâi, cât şi despre noi, care îl ascultăm abia după secole. Fiindcă Dumnezeu a rânduit aşa lucrurile, ca „aceia să nu ia fără noi desăvârşirea” (Evr 11, 40). De aceea, spunea Hristos, „Avraam, părintele vostru, a fost bucuros să vadă ziua Mea şi a văzut-o şi s-a bucurat!” (In 8, 56).

Exegeza alegorică pe care o cultivă Evagrie pe urmele dascălilor alexandrini reprezintă, aşadar, în esenţă o transpunere a interpretării hristologice a Bisericii primare în planul individual al destinului fiecărei persoane în parte. Fiindcă în Botez noi toţi am intrat şi am fost încorporaţi în misterul lui Hristos. Noţiune centrală a teologiei monahului pontic, aşa cum vom vedea şi în continuare, „cunoaşterea lui Hristos” înseamnă de aceea în cele din urmă cunoaşterea misterului propriu, răspunsul la întrebarea privitoare la obârşia şi destinul nostru. Fiindcă Hristos n-a venit pentru El însuşi, ci şi pentru noi înşine.

Cele două noţiuni centrale, cărora le sunt aplicate o mulţime de imagini şi simboluri - ocazional Evagrie ne prezintă câte o listă a acestora, nedeplină însă -, sunt de aceea cele ale intelectului şi ale sufletului.  Această asemănare se realizează în explicitarea a ceea ce am primit deja prin har în Botez, adică în explicitarea „duhului înfierii”. Această cale, vom vedea mai departe, trece apoi prin făptuire (praktike) şi duce la iubire, care îşi găseşte realizarea ei personală în cunoaştere, ca expresie a unei intimităţi negrăite între Creator şi creatura Sa.

Ceea ce îl abilitează pe om la acest dialog cu Dumnezeu este însăşi creaturalitatea sa. Fiindcă Tatăl a creat totul în Fiul - Logosul Său. Şi în acelaşi Logos menţine, mântuieşte şi desăvârşeşte totul. Logosul a imprimat pe toate pecetea Sa de la bun început şi toate se împărtăşesc într-un anume fel de El, sunt în fiinţa lor cea mai intimă „logosice”, deschise spre Logos. Ceea ce nu participă la Logos, ca de pildă răul, nu „este” în mod real, este „alogosic”, iraţional, absurd, întreaga creaţie este ca atare guvernată de către raţiunile (logoi) divine, iar în calitate de fiinţe „raţionale” (logikoi) îngerii şi oamenii sunt abilitaţi şi meniţi să le cunoască.

Aceste raţiuni divine sunt ascunse mai cu seamă în sfintele Scripturi, în cuvântul devenit CUVÂNT, iar cel ce are „mintea lui Hristos” le poate „citi”. In raţiunile ascunse ale Scripturii el regăseşte cele trei sfere despre care a fost vorba mai sus. Cunoaşte întrepătrunderea lor intimă şi ajunge astfel treptat de la făptuirea corectă a cuvântului ca poruncă, trecând prin cunoaşterea naturilor create, până la vederea curată a CUVÂNTULUI însuşi.

Pe acest fundal trebuie înţeles limbajul încifrat de care se foloseşte Evagrie în multe dintre scrierile şi scrisorile sale. El este produsul meditaţiei sale neîncetate asupra cuvântului în care a învăţat să vadă CUVÂNTUL. Pentru a sesiza întreaga bogăţie a acestei teologii în imagini şi simboluri trebuie să ne introducem mai întâi în aceste premise, numai cu explicaţii nu facem nimic.

Fragment din cartea "Scrisori din pustie", Editura Sophia

Cumpara cartea "Scrisori din pustie"

 

• Scriptura si Traditia
  Publicat in : Dogma
• Necesitatea prezentei Sfintei Traditii alaturi de Sfanta Scriptura
  Publicat in : Revelatia
• Sensul cuvantului "credincios" in Sfanta Scriptura
  Publicat in : Religie
• Sfanta Scriptura
  Publicat in : Religie
• Sfanta Scriptura
  Publicat in : Religie

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: