Liniştea o înţelegem în raport cu următoarele:

Liniştea faţă de zgomotele exterioare, de strigătele oamenilor, de asurzitoarele sunete ale maşinilor, ale instrumentelor muzicale etc.

Liniştea faţă de mulţimea oamenilor, de manifestările mondene, de conversaţii, de întâlniri, de polemici, de tulburări, de tot felul de ispite.

Liniştea faţă de lucrurile interesante, de treburi, de aspiraţii, de griji, de călătorii, de revendicări.

Liniştea faţă de tulburările interioare, sufleteşti, de contradicţii, fantasme, îndoieli, neclarităţi, monologuri, judecăţi şi porniri interioare.

Omul liniştit este ferit de multe rele şi de deprimare. Din nefericire, oamenii ne tulbură cu patimile lor: cei nervoşi cu nervii lor, cei vorbăreţi cu limbutia lor, cei invidioşi cu relele lor, depravaţii cu provocările lor trupeşti etc. Patimile lor stârnesc patimile noastre. Şi patimile noastre, odată stârnite, îndepărtează liniştea. Trăind astfel între oameni pătimaşi care îşi iubesc patimile şi le cultivă, ne tulburăm şi pierdem liniştea sufletului nostru, adică legătura noastră cu Dumnezeu şi cu viaţa curată.

Iată un motiv serios pentru care nevoitorii, monahii/lasă lumea şi pe cele lumeşti şi se retrag în mănăstiri sau în schituri şi acolo trăiesc şi dobândesc bunătăţile liniştii care sunt alinarea, pacea, bucuria, sfinţirea şi desăvârşirea. Insuşi Dumnezeu îndeamnă la linişte.

Citim în viaţa Sfântului Arsenie că, în timp ce se ruga într-o zi în palatul regal, unde era dascăl al prinţului moştenitor, cerându-I lui Dumnezeu să-i arate în ce loc va găsi mântuirea, a auzit glasul lui Dumnezeu zicând:

- Arsenie, fugi, taci, linişteşte-te! Fugi şi mântuieşte-te! ;

Citim în Pateric următoarele sfaturi frumoase şi înţelepte: „Limitează-ţi legăturile cu oamenii, sfătuieşte Avva Dulas, ca să nu se tulbure mintea ta de ispite şi de amintiri şi să pierzi astfel libertatea liniştii."

„Sfântul care a gustat dulceaţa liniştii o caută şi o află pretutindeni şi neîncetat. Nu din ură şi din desconsiderare faţă de oameni, ci din iubire faţă de ei", spune Avva Teodor din Termis.

Şi Avva Macarie zice: „Depărtează desele întrebări şi convorbiri cu oamenii. Iubeşte liniştea singurătăţii, ca să câştigi smerenia şi lacrimile."

Un monah începător l-a rugat pe Avva Ruf să-l înveţe ce este liniştea şi cu ce-l ajută pe om. „Liniştea, răspunse părintele, este să stai închis în chilia ta cu atenţie şi cu frică de Dumnezeu, îndepărtând din sufletul tău pornirea relelor şi părerea înaltă de sine. Această linişte naşte multe virtuţi şi păzeşte sufletul de atacurile celui viclean."

Un sihastru îmbunătăţit s-a învrednicit să primească de la Dumnezeu darul de a vindeca orice boală. Faima lui a ajuns până la Constantinopol. Odată, a fost chemat de împărat în palat pentru a-i da binecuvântare. Acela a mers binevoitor, a vorbit cu împăratul, a primit darurile oferite, o grămadă de bani. Când s-a întors, a cumpărat un teren şi a început să-l îngrijească. Şi pierdea destul timp cu asta. Intr-o zi au adus un demonizat să-l facă bine. Sihastrul l-a certat pe diavol să plece, dar acela nu l-a ascultat. Şi i-a zis cu obrăznicie:

- De-acum nu te mai ascult, căci nu-mi mai este frică de tine.

- Cum aşa?, a răspuns mirat sfântul.

- Pentru că te-ai asemănat celorlalţi, a răspuns vicleanul duh. Ai neglijat liniştea şi grija de sufletul tău, pentru a te îngriji de ale pământului, ca şi cei din lume.

„Cu neputinţă să aibă inima sa neîntrerupt la Hristos omul fără linişte, smerenie şi rugăciune neîncetată", obişnuia să zică Avva Moise.

„Iubeşte tăcerea şi liniştea, frate, sfătuieşte alt părinte sfânt. Eliberează-te de multele griji. Indeletniceşte-ţi mintea cu înţelesurile dumnezeieşti. Culcă-te şi trezeşte-te cu frica lui Dumnezeu şi nu te teme de nimic, nici chiar de diavol!"

Multa vorbire duce de nenumărate ori la deprimare. Din contră, tăcerea îl fereşte de aceasta pe omul tăcut. De aceea şi Predania ortodoxă propune ca mijloc de prevenire, alături de linişte şi de tăcere, depărtarea de vorbărie.

Un tânăr i-a mărturisit supărat lui Avva Matoi:

- Multe necazuri îmi provoacă deseori limba mea, părinte! Mi-e imposibil să mi-o înfrânez, să nu-i judec şi să-i osândesc pe fraţii mei.

- Dacă-ţi pare imposibil să-ţi stăpâneşti limba, atunci depărtează-te de întâlnirile cu oamenii, l-a sfătuit bătrânul. Limitează-te la tine. Neînfrânarea limbii este o boală contagioasă şi, de aceea, periculoasă.

- Cât de greu îmi e să-mi înfrânez limba! - i-a spus într-o zi un tânăr lui Avva Nistor, foarte supărat.

- Atunci când conversezi, găseşti odihnă?

- Niciodată!

- Atunci de ce conversezi? Invaţă tăcerea!

Cu siguranţă, când zicem tăcere înţelegem şi fuga de pălăvrăgeala din afară, dar şi de cea dinlăuntru. Căci sunt destui oameni care nu vorbesc mult, care sunt tăcuţi. Din nefericire însă, tace doar gura lor. Inăuntrul sufletului lor este o cu totul altă stare. Sporovăiesc neîntrerupt, judecă şi condamnă întreaga lume, îi bârfesc pe toţi. Ii suspectează pe toţi, îi învaţă pe toţi. Şi, după toate acestea, cad deprimaţi. Sunt biruiţi de melancolie, de mâhnire şi de deprimare. La fel ca şi cei ce sporovăiesc cu gura.

Sunt cei pentru care zice Sfântul Pimen: „Ei cred că tac atunci când inima lor osândeşte pe ceilalţi. Aceştia nu tac, ci neîntrerupt pălăvrăgesc înăuntrul lor" (Pateric, p. 88).

Tăcerea adevărată este părăsirea vorbăriei, atât a celei exterioare, cât şi a celei interioare. Este convorbirea cu Dumnezeu. Tace gura şi se roagă sufletul. In această tăcere nimeni nu e în pericol de a fi deprimat.

„Acela care învaţă să tacă găseşte peste tot odihna", spune Avva Pimen.

arhim. Spiridonos Logothetis

Deprimarea si tamaduirea ei, Editura Sophia

Cumpara cartea "Deprimarea si tamaduirea ei"

• Tacerea si plansul
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Tacerea
  Publicat in : Cunoaste-te pe tine insuti sau despre virtute
• Tacerea care vorbeste
  Publicat in : Editoriale