Fericita stareţă Teosemni, numită în lume Anastasia Aristea Dimtsa, s-a născut în Larisa, în 1938, din părinţi cuvioşi, fiind al treilea copil al familiei. La vârsta de 4 ani şi-a pierdut tatăl, iar grija familiei a rămas în mâinile cele dăruite lui Dumnezeu ale mamei sale văduve, al cărei neam provenea din Romilia Răsăriteană.
Stareţa Teosemni şi-a trăit anii de şcoală în oraşul natal, dând de mică semne ale vieţii pe care urma să o îmbrăţişeze şi ale căii pe care şi-a ales-o încă din adolescenţă.
De mică a nutrit o dragoste caldă pentru Hristos şi pentru Biserică, mergând la slujbe şi la privegherile de noapte cu un zel neobişnuit vârstei ei. Participa cu mare entuziasm, de asemenea, la activităţile pentru tineret din cadrul bisericii, mărturisindu-şi public înclinaţia pentru slujirea misionară ce a urmat.
A studiat la şcoala superioară de asistente a Crucii Roşii, pe care a absolvit-o cu calificativul „excepţional". Această meserie şi-a ales-o pentru că dorea să slujească durerii omeneşti. A lucrat la diferite spitale din Atena, cu conştiinţa adâncă a datoriei ei. A refuzat o bursă în străinătate, deoarece se hotărâse să devină monahie. în 1966 a plecat la Mănăstirea Sfântului Ştefan, în Meteora. După mărturisirea celor de acolo, a fost un model de ascultare şi de asceză monahală. Greutăţile ce se ridicau atunci, la începuturile vieţuirii ei monahale, le-a întâmpinat cu înţelepciune, cu tăcere şi cu smerenie. In anul 1976, stareţa Teosemni a venit în Hania, cu alte două surori, şi cu binecuvântarea P.S. Irineu, mitropolitul locului, şi-a asumat refacerea din temelie a Mănăstirii Hrisopighi, aflată în ruină pe atunci. S-a nevoit 24 de ani în tăcere, cu o lepădare de sine desăvârşită. Prezenţa ei duhovnicească şi exemplul ei ascetic au mişcat multe suflete, ce s-au dăruit mai apoi Mirelui Hristos, pe care le-a crescut şi le-a rânduit în Domnul.
Nevoitoare, iubitoare de osteneală, înţeleaptă, stareţa a reclădit din ruine şi a întărit şi du-hovniceşte Mănăstirea Hrisopighi şi Mănăstirea Sfintei Kiriaki. în ultimii ani, căutând un loc mai retras pentru obşte, a întemeiat, pe un loc stâncos, Mănăstirea Schimbării la Faţă. Sub stăreţia ei, Hrisopighi a devenit o oază duhovnicească pentru oraşul Hania şi pentru regiunea din jur. Stareţa era ca o lumină, ca o nădejde, sprijin pentru nenumăratele suflete ostenite, îndurerate, distruse, înşelate, care se abăteau la mănăstire şi cereau sfatul şi ajutorul ei. Oameni de pretutindeni, de departe, clerici şi laici, mici şi mari, copii şi adulţi, găseau odihnă şi sprijin în cuvintele sale înţelepte. Toţi se încredinţau şi se odihneau, alături de stareţa plină de pace şi sfinţenie, care avea darul rar întâlnit de a lega viaţa trezviei şi a rugăciunii de acţiunea misionară.
La vârsta de 48 de ani s-a îmbolnăvit foarte grav de cancer şi a fost vindecată în mod minunat de cuviosul părinte Porfirie, cel care a iubit-o şi a preţuit-o în mod deosebit. Boala a revenit în ultimii patru ani ai vieţii ei. Stareţa i-a ţinut piept cu mare bărbăţie şi stăpânire de sine, cu răbdare fără de margini, cu blândeţe şi cu adâncă pace, împlinindu-şi fără ezitare datoriile ei până la ultima suflare. Sfârşitul ei a fost demn de vieţile sfinţilor, aşa cum întreaga ei viaţă a fost plină de cuvioşie. A adormit în Domnul la 31 mai 2000, la vârsta de 62 de ani, după o boală îndelungată şi grea.
Oamenii care au venit să se închine, s-o prohodească, au simţit că n-a murit, ci doar se odihneşte.
Maica Teosemni, Editura Sophia
Cumpara cartea "Maica Teosemni, ucenica parintelui Porfirie"
-
Maica Teosemni, ucenica parintelui Porfirie
Publicat in : Religie -
Cuvinte duhovnicesti ale Maicii Teosemni
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.