Părintele Proclu (Gheorghe Nicău) s-a născut pe data de 13 noiembrie 1928, în satul Mitocu Bălan, județul Neamț. La varsta de 12 ani intră în obştea Mănăstirii Sihăstria Neamț. Ajunge cu alti viețuitori din Mănăstirea Sihăstria în anul 1949, la Mănăstirea Slatina. Ca urmare a decretului din 1959 a fost alungat de comunisti din mănăstire. Cu binecuvantarea părintelui Cleopa Ilie, părintele Proclu a ales sa trăiască într-o chilie din pădurea satului său natal, Mitocu Bălan. Părintele Proclu a trecut la cele veşnice pe 28 ianuarie 2017 si a fost înmormântat la Sihăstria Putnei.

Este foarte greu să descrii întâlnirea eu un sfânt, pentru că întotdeauna aceasta nu este ca o întâlnire cu un om oarecare, ci implică o transformare interioara şi o schimbare a vieţii. Pe părintele Proclu nu l-am întâlnit de foarte multe ori, dar fiecare întâlnire a fost speciala. Prima dată am fost la el in anul 1998 cu un părinte stareţ şi câteva ucenice ale sale. Pentru că acest stareţ era şi duhovnicul părintelui Proclu la vremea aceea, am avut privilegiul de a sta la masă cu părintele, timp în care el ne vorbea. Aveam impresia că eram in faţa Sfântului Serafim de Sarov şi toată atmosfera care se crease era exact ca în Pateric şi în Vieţile Sfinţilor. Aveam certitudinea că stăteam în faţa unui om de o înălţime duhovnicească greu de ajuns şi tot ceea ce ne vorbea era parcă desprins din scrierile Sfântului Isaac Sirul.

Deşi nu imbrăcasem încă haina monahală, totuşi el ne-a vorbit numai despre ispitele călugăreşti şi cum înaintează cineva în viaţa monahală. Spunea că, pe un începător eai'e intră în mănăstire, Duhul Stânt îl aduce, îl trezeşte, îl luminează. Incepătorul duce o viaţă de pocăinţă, prin mărturisire, prin nevoinţa şi vrea să se elibereze de lume, de cursele diavolului. Făcând fapte bune, cu timpul, Duhul cel Stânt îi curăţă inima prin lacrimi, prin smerenie şi prin nevoinţâ. însă, dacă se lasă biruit de patima judecăţii, osândirii altora, atunci Duhul Sfânt îl părăseşte şi ispitele îl copleşesc. Ne putem vindeca numai prin mărturisire şi prin rugăciune către Bunul Dumnezeu pentru persoanele pe care le-am judecat.

Au trecut aproape zece ani de când l-am vizitat prima oară şi nu-mi mai aminteam cu exactitate ceea ce vorbise. Printr-o minune am descoperit o casetă cu înregistrarea de atunci. Toate sfaturile pe care le dăduse, de fapt îmi folosesc acum, ca stareţă pentru cârmuirea obştii, începând de la ascultarea pe care trebuie s-o aibă un monah în mănăstire, continuând apoi cu smerenia, rugăciunea, paşii spre desăvârşire şi chiar cu descoperirea dumnezeiască. Nu putea să vorbească aşa decât din experienţa. La vremea aceea, părintele nu căuta să-şi ascundă darurile, in schimb, când l-am întâlnit mai târziu, nu mai vorbea aşa de mult despre trăirile iui, ei mai mult dădea sfaturi oamenilor care veneau cu diverse probleme. Işi ascundea comoara pe care o avea cu multă străşnicie.

Ne vorbea despre ajutorul pe care ni-l dă cugetarea la moarte în viaţa noastră duhovnicească. Ne-a spus, la un moment dat, că văzuse într-o carte, Oglinda inimii, cum un înger îi arată un cap de mort unui părinte si-i spune: „O moarte, mai bine te-aş numi viaţă!"

După moartea părintelui Iustin l-am căutat din nou şi, cu multă smerenie, mi-a cerut, dacă pot să-l ajut cu o soră sau maică, care să o îngrijească pe sora sa după trup, maica Filofteia. Aşa că, în ultimul an al vieţii sale, permanent era o maică din mănăstirea noastră la el ca să-l ajute. Prin aceste maici am ţinut legătura mai strâns cu părintele Proclu şi cu maica Filofteia, până în momentul morţii părintelui.

Mi-a transmis, odată, prin cineva că ar vrea să merg până la el ca să-mi spună o taină a sufletului său. Nu am avut timp să merg prea repede, am amânat, însă el mă aştepta şi mi-a transmis prin mai multe persoane, că vrea să-mi spună această taină. Eu tot întârziam, iar într-o noapte, l-am visat pe părintele Proclu, care mi-a zis foarte hotărât câ mă aşteaptă la el. Am mers imediat, şi cu mult respect, dragoste, grijă şi smerenie a început să-mi povestească o întâmplare din viaţa lui. Spunea ca in tinereţe, pe când vieţuia la mănăstirea Slatina cu părintele Cleopa, a mers odată singur prin pădure şi, pe o coamă de deal, a fost înconjurat de porci sălbatici. Strigând la Dumnezeu şi la Maica Domnului, s-a izbăvit. Această poveste o spunea aproape tuturor, dar fiecăruia într-o altă forma. Eram de faţa odată, când părintele îi vorbea unui călugăr despre acest pericol, spunând că, după ce a început să strige, a apărut o lumină dumnezeiască, pe care nu puteai să o compari cu nimic de pe pământ. Şi i-a descris părintelui care-l asculta în amănunt despre acea lumină.

Când am ieşit de la părintele Proclu, acest călugăr mi-a zis că părintele i-a răspuns la o întrebare pe care o avea de mult timp. O rudă a acestui călugăr văzuse aceeaşi lumină când se ruga, şi nu ştia dacă este de la Dumnezeu sau de la diavol. Ani de zile nu avusese pe cine să întrebe, şi abia acum primise răspunsul. Această poveste a început să mi-o spună părintele Proclu când am mers la el. Numai că acum a zis-o într-un alt mod. Şi anume că, atunci când era încolţit de tiarele sălbatice, s-a rugat la Maica Domnului şi a venit o pasăre mare, toarte frumoasă, care a început să vorbească cu el şi să-i zică lucruri care nu pot fi descrise în cuvinte. Mai spunea că şi-ar dori ca în clipa morţii, să aibă acelaşi dor de Dumnezeu pe care l-a avut atunci când îi vorbea acea pasăre. Mi-a repetat de mai multe ori despre clipa morţii sale, aşa cum ar vrea să fie sufletul lui atunci. Nu-mi imaginam că în clipa morţii sale voi fi de faţă, şi-l voi ţine de mână exact când sufletul său va zbura la ceruri.

Mai spunea părintele că se roagă ca toţi oamenii să ajungă în Rai şi că mila lui Dumnezeu este mare faţă de toţi oamenii. Smerenia sa era foarte mare, toată lumea a simţit aceasta. Ne povestea despre momentul când a fost călugărit şi când a înţeles că-l cheamă Porcul, nu Proclu. Şi când îl întrebau cum îl cheamă, el zicea monahul Porcul. Nu se supărase deloc pentru acest nume, crezând că vor sâ-l smerească. Dacă ar fi fost altcineva in locul său, s-ar fi revoltat, ar fi cârtit, dar el a primit cu atâta simplitate acest lucru, ca şi cum i se cuvenea. A păstrat această smerenie şi simplitate până la sfârşitul vieţii şi acestea l-au dus la cele mai înalte măsuri ale rugăciunii şi vieţuirii călugăreşti.

A murit la fel de simplu şi de smerit, ca un adevărat pustnic, în linişte şi neştiut de nimeni. Sufletul său a plecat la Domnul lin şi cu dorul de Dumnezeu pe care dorea sa-l aibă în clipa morţii.

Să avem binecuvântarea şi rugăciunile lui!

Stavrofora juitina Bujor, stareţa Mănăstirii Paltin (Neamţ)

File de pateric. Parintele Proclu; Editura Manastirea Sihastria Putnei

Cumpara cartea "File de pateric. Parintele Proclu"

 

• Parintele Proclu Nicau
  Publicat in : Parinti
• Interviu cu parintele Proclu de la Mitocul Neamt
  Publicat in : Interviuri
• Lupta pentru smerenie si pocainta
  Publicat in : Religie
• Cand vedem pe cineva ca ar spori, cautam pe toate caile sa-l daramam
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti