Sf. Ioan Damaschin are un cuvânt despre milostenie demn de toată atenția noastră, ca oameni preocupați mai mult de „finețuri” intelectuale, sau de „actualitatea la zi”, sau de concluzii facile și convenabile, deschiși doar la vorbele care ne dau dreptate, care ne convin și care ne mângâie orgoliul.
Iată ce spune Sf. Ioan Damaschin despre omul milostiv. Cel care săvârşeşte milostenie o vreme oarecare, adică un timp limitat și doar cu prilejul unor evenimente mai speciale, acela nu poate fi numit un „om milostiv”. Mai ales când binele pe care îl face nu e plăcut de Dumnezeu.
Atunci „binele” nu e bine, pentru că aşteaptăm plată pentru fapta făcută sau așteptăm acea plăcere care vine de la oameni, de pildă „bunul nume”, sau lauda de la ei, sau mediatizarea prin toate mijloacele a faptelor noastre mărețe. Apoi, pentru că așa-zisul „bine” nu e ceea ce vrem noi să pară, deoarece îl facem din lăcomie, din nedreptate ori din alte interese personale ascunse.
Dumnezeu nu caută la „binele” pe care îl facem şi care pare că e bine, adică la fapta în sine, ci la SCOPUL pentru care facem binele și mai ales la INIMA cu care facem binele. Atunci când uităm de evlaviei, de a ne smeri puțin, fapta văzută a virtuţii e fără rost. Pentru că cele ce se fac fără dreapta socoteală şi fără un rost duhovnicesc, nu numai că nu folosesc aproape la nimic, chiar dacă aparent sunt bune într-un fel, ci şi vatămă, și în loc de poame dulci, culegem aguride.
De aici deducem că milostiv e cel ce s-a îndeletnicit cu milostenia cât mai mult timp, cu inima curată, şi apoi toată viaţa lui, ca mod firesc de a fi, folosindu-se de dreapta socoteală.
Faptele bune, nu este bine să le facem doar din obligaţie, pentru că astfel devenim „cazoni”. Să le facem din dragoste şi după propriile posibilități. Pentru că Dumnezeu nu ne ţine că suntem noi foarte vrednici. Ne ţine deoarece este El foarte milostiv, şi de aici vine şi toată mila noastră (Părintele Arsenie Papacioc).
De ce să fim milostivi? În primul rând pentru că Dumnezeu e Mult Milostiv, și Lui trebuie să ne asemănăm. Domnul Iisus Hristos spune: „Dar mergând, învăţaţi ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă; că n-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă” (Mt. 9, 13) și „Dacă ştiaţi ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă, n-aţi fi osândit pe cei nevinovaţi” (Mt. 12, 7).
Milostenia nu este „doar să dai din traistă”. Milostenie înseamnă că accepţi pe un om să stea lângă tine, fără să îl alungi. Să știi să mângâi pe cel care are un necaz, să-i „descreţeşti fruntea”. Pentru cel sărac să spui o rugăciune scurtă: „Doamne, miluieşte-l!”, dacă nu poţi să-i dai, din diferite motive obiective. Bunăoară pentru că eşti într-un mijloc de transport şi el este pe trotuar. Un zâmbet, un cuvânt spus din inimă, un salut ori o mână caldă întinsă nu costă niciodată nimic. Întrebarea care se pune sună așa: „Cum ne este inima noastră în legătură cu suferinţa din jur? Cel mai mare lucru de care vom fi întrebaţi la Judecata de apoi este: De ce nu am dat mai multă atenţie semenilor noştri?” (Părintele Arsenie Papacioc).
„Un gând simplu, de iubire, sau o vorbă bună pe care-o adresaţi unui om necăjit azi, poate valora mai mult decât orice comoară de aur. Gândiţi-vă la văduva care aruncă în Vistieria Templului singurii doi bănuţi pe care îi are!” (Valeriu Gafencu).
Iată încă un motiv pentru care e firesc să fim milostivi. Pentru că „cerşetorii sunt personaje biblice”. Trecând pe lângă ei cu indiferență, trecem de fapt pe lângă mântuirea noastră. Şi mai mult, ne facem vinovați pentru că l-am dispreţuit pe cerşetor.
„Cerşetorii nu pier niciodată. Fac sobor la margine de drum şi împart ce s-a căpătat, şi zic: Ăsta-i de la cutare. Pomeneşte-l, Doamne, întru Împărăţia Ta! Şi are valoare.
Mântuitorul, ca să ne încurajeze, a spus: însutit veţi primi! Vrei să te îmbogățești? Atunci dă tot ce ai cu inimă curată și vei primi însutit!” (Părintele Arsenie Papacioc).
Și tot Părintele Arsenie Papacioc ne îndeamnă să nu lăsăm mâna întinsă nici când cineva ne dă, nici când ne cere. Pentru că cel care întinde mâna nu o face doar ca să îi dăm. Fără să știm, de fapt el ne dă Împărăția lui Dumnezeu, pentru că noi nu observăm când primim, ci doar atunci când dăm.
Frumos spune și Constantin Noica, în cartea „Jurnal filozofic”: „Am văzut ceva neaşteptat: un om milos care mulţumea cerşetorului pentru că-i primise dania. În fond, avea dreptate s-o facă. Fiindcă binefăcătorul există prin cel care primeşte. Cât de recunoscător trebuie să fie medicul bolnavului pe care l-a vindecat! Nu se ştie cine dă şi cine primeşte”.
Văzând prețuirea pe care Dumnezeu o atribuie milosteniei, să nu socotim că toate celelalte fapte bune: mucenicia, rugăciunea, ostenelile pentru virtute vor fi trecute cu vederea. Toate vor fi „răscântărite” și răsplătite: faptele, cuvintele, gândurile. Ce trebuie remarcat este că, în prețuirea așa de mare dată faptelor de milostenie, atât de ușor de realizat pentru noi toți, se ascunde o „taină de mare pogorământ” și de iubire de oameni din partea lui Dumnezeu. Pentru că milostenia reprezintă „prețul cel mai scăzut de mântuire” care i se cere omului, ca să nu rămână nici un om pe lume care să spună că nu a putut să se mântuiască, știind că nu se află om pe pământ care să nu poată săvârși fapte de milostenie (Părintele Benedict Ghiuş).
De aceea este o mare greșală să nu dăm și pentru alții. Ar trebui să ne obișnuim să nu trăim numai în noi, ci să trăim în toți care sunt cu noi! Pentru că nu se rupe nimic din noi. „Această milostenie ar putea să umple cerurile de mântuiți. Să știți, milă e toată Scriptura. Milă e toată Scriptura! Ce greșeală mare este, căci sunt atâția oameni care, oricum, întind mâna” (Părintele Arsenie Papacioc).
Nu întâmplător spunea Sf. Ioan Gură de Aur că omul bogat (și nu numai), dar zgârcit, e „prost”, pentru că s-ar putea atât de ușor mântui, împărțind săracilor din cele pe care le-a agonisit în mod cinstit. Altfel, Dumnezeu nu primește milostenia „necurată”. Se folosește de ea omul necăjit, dar Dumnezeu nu primește cele obținute pe căi ilicite.
Totuși, la nivelul mentalității noastre, milostenia „necurată” rămâne un gest caritabil acceptat și lăudat. Și asta pentru că duhul lumesc, care pune preț doar pe cantitate, și aproape deloc pe valoare, pe virtuți, s-a infiltrat până la nivelul vieții duhovnicești, deformând relația om-Dumnezeu, pe care a redus-o la ceva de genul „prestări servicii”, în care Dumnezeu ar fi un „contabil” care bifează, în dreptul fiecăruia dintre noi, kilogramele de faptele bune.
Cât de milostivi să fim? Pentru aceasta ne dă un indiciu Părintele Augustin Kandiotis, într-una din omiliile sale.
Evanghelia numără trei trepte ale milosteniei. Prima treaptă: să le împărţi pe toate, potrivit cuvântului Mântuitorului Iisus: „Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de urmează Mie” (Lc. 18, 22), ceea ce au făcut apostolii, martirii și asceţii. Dacă nu poţi să le dai pe toate, atunci fă ceva mai uşor, dă jumătate. E a doua treaptă, despre care vorbește Sf. Ioan Botezătorul: „Cel ce are două haine să dea celui ce nu are şi cel ce are bucate să facă asemenea” (Lc. 3, 11). Dacă nici jumătate nu poţi, atunci dă o zecime, precum făceau iudeii. Adică ai adunat 100? Dă 10 săracului. Dacă nici asta n-o faci, atunci urmează „lozincii” diavolului: „Toate pentru noi înşine, nimic pentru celălalt!”.
Iată și o istorioară spusă de Părintele Augustin Kandiotis: Într-un sat, preotul a făcut o colectă pentru un om sărman şi a adunat 1.000 de drahme. În aceeaşi seară au venit în centrul satului dansatoare străine şi au dansat. Tineri și bătrâni priveau la trupurile lor aproape goale. Şi când au plecat acele dansatoare, au numărat banii pe care i-au adunat. Erau 350.000 de drahme. Pentru diavolul 350.000. Pentru Hristos? Aproape nimic!
De aceea se cuvine să luăm aminte la cuvântul pe care Părintele Porfirie ni l-a împărtășit tuturor: „Nu există milostenie mai mare pe care să o facem altora decât propria noastră sfințire”.
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Cum pot creste faptele bune
Publicat in : Pilda zilei
-
Faptele bune
Publicat in : Credinta -
Unde cresc faptele bune
Publicat in : Pilda zilei
-
Faptele bune in invatatura ortodoxa si catolica
Publicat in : Dogma -
Credinta si faptele bune
Publicat in : Hristos
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.