• „Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ţâşneşte viaţa” (Pilde 4, 23) Creştinul care a postit, s-a spovedit şi s-a împărtăşit cu Sfintele Taine, înnoieşte în sine izvoarele harului deschise în el prin Sfântul Botez, care după aceea au fost de atâtea ori înnoroite prin nepăsare şi căderi şi de atâtea ori au fost curăţite prin pocăinţă. Acum ele sunt iarăşi curăţite după ultimele căderi. Să le păzim deci cel puţin de acum, să nu le astupăm iarăşi prin nelaare aminte, împrăştiere şi nepăsare faţă de acele lucrări prin care se păstrează curăţenia şi dreapta curgere a apelor lor. Să prelungim postirea, să nu dăm frâu liber simţurilor, să nu contenim a ne ruga cu osârdie şi lacrimi, să nu uităm faptele dragostei, să căutăm ascultarea cuvântului lui Dumnezeu şi, mai presus de toate, să vorbim cu Domnul, Care este în noi, şi prin această împreună-vorbire să păstrăm în noi frica de Domnul şi râvna de a plăcea lui Dumnezeu, în care se şi află izvoarele vieţii noastre duhovniceşti! (Sfântul Teofan Zăvorâtul)

• Gospodarul îşi păzeşte de păsări ţarina însămânţată, şi de omizi livada, şi îşi păzeşte de fiare stâna; dar nimic altceva nu îşi păzeşte gospodarul precum casa de tâlhari, de foc, de ape, de fulgere şi de toată necurăţia. Ce e casa pentru gospodărie, este inima pentru om. Pentru acesta s-a zis: „Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima.”

Dacă şarpele te muşcă de deget, otrava lui n-ar lucra, dacă sângele n-ar duce-o la inimă. Când doctorul pune pe deget un leac, leacul nu ar ajuta dacă sângele nu l-ar duce la inimă. La inimă ajunge şi otrava, şi leacul. Tot ce otrăveşte viaţa şi tot ce lecuieşte viaţa trebuie să ajungă la inimă şi să treacă prin inimă.

Când şarpele muşcă mâna, mâna se leagă cu un garou, ca sângele otrăvit din mână să nu se ducă în inimă şi să strice izvorul sângelui. Când auzi un cuvânt rău, astupă-ţi auzul, ca otrava cuvântului să nu coboare până la inima ta şi să nu strice izvorul vieţii tale, fiul meu!

Când vine bogăţia, nu îţi lipi inima de ea, spune înţelepciunea în Cartea Vieţii. Ingrădeşte-ţi inima de bogăţie cu un gard înalt până la ceruri, ca inima ta neîntinată şi curată să se păzească pentru Cel ce o caută zicând: Fiule, dă-mi inima ta! (Sfântul Nicolae Velimirovici)

Rugăciuni (din cântările Triodului):
Dă-mi umilinţă şi înstrăinare de răutăţi, şi îndreptare desăvârşită, mie, celui cufundat acum în patimile trupului şi depărtat de la Tine, Dumnezeule, împăratul tuturor; că n-am nădejde de nicăieri. Şi mă mântuieşte pe mine, desfrânatul, pentru bunătatea Ta, lisuse atotputernice, Mântuitorule al sufletelor noastre.

Veniţi să ne curăţim pe noi înşine cu milostenii şi cu îndurări spre săraci, nu trâmbiţând facerea noastră de bine. Să nu ştie stânga lucrul dreptei; să nu risipească trufia rodul milosteniei; ci întru ascuns să strigăm către Cel ce ştie cele ascunse: Părinte, iartă greşelile noastre, ca un iubitor de oameni!

Postul cel curat este: depărtarea de păcate, înstrăinarea de patimi, dragostea cea către Dumnezeu, nevoinţa spre rugăciune, lacrimile cu umilinţă şi îngrijirea de săraci; aşa a poruncit Hristos în Scripturi.

Pe mine, cel ce sunt rănit la suflet cu sabia păcatului şi vătămat cu multe răutăţi, Tămăduitorule al sufletelor noastre, tămăduieşte-mă ca un făcător de bine, punându-mi doctoriile înţeleptelor Tale porunci, Iubitorule de oameni.

Fragment din cartea "Ghid de calatorie cu Hristos prin Postul Mare", editura Agaton

Cumpara cartea "Ghid de calatorie cu Hristos prin Postul Mare"

 

• Viata duhovniceasca
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Viata duhovniceasca si familia
  Publicat in : Credinta

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: