Si această taină este de la Dumnezeu. A fost întemeiată de Hristos prin chemarea ucenicilor Săi, cărora le-a dat stăpânire să dezlege şi să lege păcatele oamenilor, şi cărora le-a trimis asupră Sfântul Duh, în ziua Cincizecimii. Apostolii au fost singurii care au primit preoţia: Sfântul Duh, Care S-a pogorât în chip de „limbi ca de foc”179, a şezut la Cincizecime numai asupra Apostolilor.
De atunci, Apostolilor au înmânat mai departe această putere a preoţiei către urmaşii lor, după cum se arată în multe locuri din Sfânta Scriptură. Mă voi referi aici doar la câteva: Apostolii, „rugându-se, şi-au pus peste dânşii mâinile”180; Sfântul Pavel îi scria episcopului Timothei: „Nu nesocoti harul ce este întru tine, care s-a dat ţie prin prorocie, cu punerea mâinilor preoţiei”181; tot Sfântul Pavel spunea clerului din Efes: „Drept aceea, luaţi aminte de voi şi de toată lurma întru care Duhul Sfânt a pus pe voi episcopi, ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu”182. Toate acestea dovedesc că preoţia este de la Dumnezeu şi o practică apostolică.
Preoţia are trei trepte, şi anume: diaconii, preoţii (sau presviterii) şi episcopii (sau arhiereii). Acestea sunt cele trei trepte preoţeşti, şi singurele; celelalte denumiri sunt doar nişte titluri care nu implică treapta preoţească183.
Orice om are dreptul să-şi dorească preoţia, însă nu şi-o poate da singur. Sfântul Pavel ne spune acest lucru foarte limpede, atunci când scrie că „nimeni nu-şi ia singur cinstea ... , ci cel chemat de Dumnezeu, ca şi Aaron”184. Dar cum este chemat cineva de Dumnezeu? Primeşte, mai întâi, o chemare lăuntrică. Iubeşte preoţia şi vrea să ajungă cleric.
In al doilea rând, chemarea de la Dumnezeu se descopcopera prin chemarea la preoţie venită din partea preotului unei comunităţi (parohiale sau monahale) sau a episcopului
Preoţia nu se poate lua. Ea se dă; se dă fără plată. Preoţia primită prin mită nu este preoţie, ci simonie, un păcat mare. Cei ce plătesc sau vând preoţia sunt nevrednici de ea şi osândiţi de Biserică.
Taina hirotoniei se săvârşeşte, pentru toate cele trei trepte, în timpul Dumnezeieştii Liturghii. Ea poate fi săvârşită doar de episcop. La hirotonia unui episcop trebuie să ia parte trei episcopi. Hirotonia se săvârşeşte prin punerea mâinilor şi chemarea Sfântului Duh.
Preoţia nu se poate lua înapoi de la o persoană. Un cleric rămâne mereu cleric. Biserica are dreptul să-i ridice preoţia şi să-l oprească de la slujire. Un cleric canonisit sau caterisit, deşi nu încetează să fie cleric, nu mai poate fi iconom al Tainelor lui Dumnezeu. Nu mai poate săvârşi nicio Taină. Nu mai poate împărţi dumnezeiescul har, atâta vreme cât este pedepsit.
E adevărat că învăţătura privind caracterul de neşters al preoţiei este doar o teologumenă (o părere teologică asupra căreia Biserica nu s-a pronunţat soborniceşte). Când un preot este caterisit, el se întoarce la starea de simplu monah sau mirean, potrivit scrisorii de caterisire. Au loc însă lucrurile cu adevărat aşa? Este preoţia înlăturată cu totul de la el? Aş zice că nu, plecând de la faptul că preotului caterisit (se îngăduie să se căsătorească doar prin pogorământ (iconomie)185, iar în cazul în care caterisirea este ridicată, clericul nu este hirotonit din nou, ci, prin hotărârea Sfântului Sinod, se întoarce la treapta de preoţie din care a fost caterisit.
După părerea mea, toate acestea arată caracterul de neşters al preoţiei. Aşa este practica Bisericii, iar practica Bisericii reprezintă întotdeauna criteriul hotărâtor.
Preoţia se săvârşeşte şi este lucrătoare aici, pe pământ. Are însă o origine dumnezeiască şi lucrează cu cele dumnezeieşti. In esenţă, există un singur Arhiereu, Hristos.
Preoţia lui Hristos se face văzută prin tot clerul şi, îndeosebi, prin episcop. Diaconul şi preotul îşi au preoţia de la episcop, aşa cum şi episcopul o are pe a sa de la Hristos.
Preoţia nu există în lipsa unei succesiuni apostolice canonice. Orice preoţie care nu îşi are obârşia de la Apostoli şi, prin ei, de la Hristos, nu este preoţie adevărată, ci calpă.
Este o preoţie mincinoasă, care nu are har şi nu poate da har; nu poate sfinţi şi nu poate mântui; este o ruşine şi o fărădelege. Falşii preoţi hulesc Sfântul Duh, se osândesc pe sine şi îi duc pe cei neştiutori la pierire.
Prin hirotonie, episcopul primeşte slujirile lui Hristos cea prorocească, cea împărătească şi cea preoţească. Slujirea prorocească, el învaţă drept cuvântul adevărului. Prin slujirea împărătească, el ocârmuieşte şi chiverniselii Biserica. Prin slujirea preoţească, el săvârşeşte Taina, sfinţeşte şi călăuzeşte credincioşii spre mântuire.
Trebuie spus aici, încă odată, că doar episcopul are deplinătatea preoţiei. De aceea, el este singurul care poate săvârşi toate Tainele Bisericii. Diaconul şi preotul îşi ia preoţia de la episcop şi, de aceea, ei trebuie să fie într-o legătură canonică neîntreruptă cu episcopul; altfel, tot ceea ce săvârşesc ei ca şi clerici nu este lucrător. Preotul poate săvârşi toate Tainele mai puţin hirotonia, iar diaconul nu poate săvârşi singur niciuna din ele. Diaconul este ajutorul preotului şi-al episcopului la săvârşirea Tainelor şi la îndeplinirea răspunderilor şi rânduielilor venite cu preoţia Hristoase, Arhiereule cel mare, Cel ce jertfeşti şi te jertfeşti, singurul Mesia, adevăratul şi singurul făcător de bine al omului, ştim că fără Taina preoţiei, care săvârşeşte şi plineşte toate celelalte Taine, cu neputinţă ar fi să ne mântuim. Iţi mulţumim pentru acest mare dar; îţi mulţumim, cunoscându-ne păcatele, cu smerenie şi cu pocăinţă nefăţarnică. Noi, clerul Tău, cu osebire îţi mulţumim, ştiindu-ne nevrednicia. Ţie cerem: deschide sufletele şi inimile noastre spre primirea harului Tău, spre cinstirea preoţiei, spre cinstirea clericilor şi spre ajutorarea lor în lucrarea de mântuire. Nu înceta a ne curăţi, du-ne la mântuirea noastră; facă-se voia Ta. Slavă Numelui Tău, acum şi în veci! Amin!
Arhiepiscopul Sotirie al Canadei
Fragment din cartea "Temeiurile credintei ortodoxe. Mic catehism", Editura Renasterea
Cumpara cartea "Temeiurile credintei ortodoxe. Mic catehism"
.jpg)
Note:
179 FA 2, 3.
180 FA 6, 6; 13,3.
181 1 Fim 4, 14.
182 FA 20, 28.
183Titlurile folosite în Biserică (precum, la diaconi - arhidiacon, la preoţii de mir - protoiereu sau protopop, la preoţii călugări - protosinghel sau arhimandrit; la episcopi - arhiepiscop, mitropolit sau patriarh) au o însemnătate onorifică, de întâietate în cinstire. Toţi aceştia sunt egali în har cu cei din aceeaşi treaptă clericală, (n. trad.)
184 Evr 5,4.185 Cf. Canonul 6 de la Sinodul Trullan (a doua sesiune a celui de-al Şaselea Sinod Ecumenic) din 692: „Fiindcă s-a zis de către Canoanele Apostoleşti că, aducându-se cineva în cler dintre cei neînsuraţi, singuri anagnoştii şi cântăreţii pot a se însura, şi noi aceasta păzindu-o, poruncim: De acum înainte nicidecum ipodiacon sau diacon sau presviter (preot), după hirotonia cea pusă asupra lui, să nu aibă voie a-şi face căsătorie. Iar de va îndrăzni a face aceasta, să se caterisească. Iar de va voi vreunul din cei ce vin către cler cu lege de nuntă să se unească cu o femeie, să facă aceasta mai înainte de hirotonia întru ipodiacon, sau diacon, sau presviter” (Pidalion - Cârma Bisericii Ortodoxe, traducere de Mitropolitul Veniamin Costachi, Editura Credinţa Strămoşească, Iaşi, 2004). (n. trad.)
-
Preotia imparateasca sau duhovniceasca
Publicat in : Dogma -
Preotia lui Hristos si preotia sacramentala si imparateasca
Publicat in : Dogma -
Preotia familiala, in Vechiul Testament
Publicat in : Iudaism -
Preotia femeii
Publicat in : Editoriale -
Preotia femeii, un adevar revelat sau o simpla inovatie?
Publicat in : Dogma
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.