Preotia, una dintre cele sapte Taine ale Bisericii Ortodoxe, este un act sacramental al comunitatii, care priveste atat pe cleric, cat si pe mireni. Tratatul ,,Despre Preotie” al Sfantului Ioan Gura de Aur este o comoara a literaturii patristice, o lucrare speciala ce se adreseaza cu precadere clerului, dar si „preotiei credinciosilor” cu invataminte si lectii invatate de mare importanta pentru inaintarea pe cale duhovniceasca.

In crestinism, Hirotonia a fost instituita de insusi Duhul Sfant. A compara aceasta cu preotia lui Aaron, ne face sa ne gandim si la o alta diferenta: jertfa adusa la altar de slujitor. Preotul savarseste Sfanta Liturghie, jertfa cea fara de sange in care prin pogorarea Duhului Sfant painea si vinul se prefac in chip tainic in Trupul si Sangele Mantuitorului.

Nu numai atat, dar preotilor crestini li s-a dat o putere care covarseste toate fapturile create, vazute si nevazute: ,,Aceia ale caror pacate le veti ierta vor fi iertate; si cele pe care le veti tine tinute vor fi.”

Dupa Sfantul Hrisostom, punctul de plecare spre taina preotiei este vocatia iubirii fata de Dumnezeu si de cei pastoriti: ,,Petre, Ma iubesti?… daca Ma iubesti paste oile Mele.” Viitorul preot trebuie sa raspunda odata cu Sf. Petru: ,,Tu stii Doamne ca Te iubesc”. Dar nu numai atat, ci el trebuie sa poata raspunde ,,eu” si la cealalta intrebare a Domnului: ,,Cine este sluga cea credincioasa si inteleapta?”. Dupa acest raspuns Hristos ,,il va pune pe dansul peste toate oile cate sunt ale sale.” In aceasta ipostaza, preotul, bunul pastor, trebuie sa fie gata a-si da viata pentru turma sa (Ioan XV, 12-13). In acest sens, se aminteste ca: ,,Prin aceasta vor cunoaste oamenii ca sunteti ucenici ai Mei daca va veti iubi unul pe altul” pana la sacrificiul propriei vieti: “cea mai mare dovada de iubire este de a muri pentru cel pe care-l iubeste cineva”.

Pe de o parte, slujba preotiei intrece si nevointele aspre ca: postul, dormitul pe jos, privegherea, apararea celor nedreptatiti, ocrotirea orfanilor si vaduvelor. Este considerata mai grea, mai anevoioasa, tocmai pentru ca noi sa ne intrebam de ce. In felul in care preotul este chemat sa-si o indeplineasca, slujirea trebuie facuta la nivel maxim, ideal, cu jertfire. Aceasta chemare, aceasta functie, slujba preoteasca, are forma asimptotica. Daruirea totala trebuie sa fie totala si jertfelnica.

Pe de alta parte, preotul nu poate folosi violenta nici macar in acel mod in care o fac judecatorii laici. Se pune problema asadar a convingerii, nu a constrangerii. Trebuie pastrat si echilibrul intre acribie si iconomie in functie de situatia sufleteasca respectiva a credinciosului cu predispozitiile sale. Aurul duhovnicesc pe care ni-l daruieste Sfantul Ioan in cuvintele sale ne deschide comparatia cu recuperarea ,,oii pierdute”: omul ratacit este mult mai greu de adus inapoi fara forta, numai cu sfaturi (2 Timotei II, 25; Tit I, 9; Timotei IV, 20).

Apoi, preotul este expus si atacurilor unui alt pacat de moarte: invidia, ce se abate asupra sa din partea celor din jur, colegi si credinciosi. Cu toate ca este omeneste a cadea, fie cat de putin, adversarii vor specula imediat slabiciunile inerente spre a-l defaima. Ca un mare pedagog, arata Sfantul Hrisostom suprafata sub care se ascunde ,,mina”, conducand cu grija pasul in preotie. Iara si iara, - sfantul revine mereu, ca si la dumnezeiasca sa Liturghie - atrage atentia asupra cercetarii cugetului pentru a asigura existenta reala a premiselor interioare spre hirotonie, spre a vedea, spre a nu deveni orbul care ii trage si pe ceilalti dupa el in groapa.

In alta ordine de idei, preotul de azi, confruntat cu ereziile vechi si noi, in plus cu ateismul, cu sectele ce ne invadeaza si cu fenomenul neognostic sincretist New-age gaseste reazem de neclintit in dreptele sfaturi ale Hrisostomului. Noile erezii trebuiesc cunoscute cel putin ca idee, pentru a putea fi aduse la adevarata lor stare lipsita de valoare.

Drept arma folositoare si temelie de granit in aceasta lupta ne sta Sfanta Scriptura. ,,Toata scriptura fiind insuflata de Dumnezeu este folositoare pentru invatatura adevarului, pentru combaterea erorii, pentru indreptarea abaterilor si pentru formarea omului dupa dreptate ca el sa se apropie de Dumnezeu si sa fie desavarsit” citeaza la randul sau sfantul Ioan pe Sfantul Apostol Pavel. Tot de la Apostolul neamurilor ne-a ramas indemnul dat preotilor din Efes: ,,Vegheati si aduceti-va aminte ca timp de trei ani n-am incetat nici ziua nici noaptea de a invata pe fiecare din voi cu lacrimi.” Preotilor li se cere atat puritatea vietii cat si puritatea credintei.

De asemenea, se impune pastrarea cumpenei intre cele doua tendinte extreme: saracia si bogatia, luxul si lipsa. Sfantul Ioan Gura de Aur avertiza la timpul sau, tot in termeni dialectici, asupra patimilor opuse ce pot stapani relatia cler-credinciosi: lingusirea servila si neroada aroganta.

Asadar, invataturile consemnate in “Tratatul despre preotie” raman un indreptar de nepretuit, atat pentru cei ce urmeaza sa intre in preotie, cat si pentru cei ce au capatat dumnezeiasca slujire, dar si drept-maritorilor crestini, pana la sfarsitul veacurilor.

Stefan Popa

.

• Preotul ca vindecator
  Publicat in : Editoriale
• Preotul marturisitor Moise Macinic din Sibiel
  Publicat in : Preotul Moise Macinic
• Preotul si medicul
  Publicat in : Editoriale
• Preotul ca liturghisitor si inovatiile in cultul Bisericii Ortodoxe
  Publicat in : Viata liturgica