Rugaciune fara incetare

Rugaciune fara incetare Mareste imaginea.

Maxim, un sfânt grec din secolul IV, aude într-o zi citindu se în biserică pasajul din Epistola Sfântului Pavel în care Apostolul recomandă să ne rugăm neîncetat. Tânărul e atât de mişcat încât se gândeşte că nu are nimic mai bun de făcut decât să urmeze acest sfat. Părăsind biserica, se duce în munţii din apropiere şi îşi impune să se roage fără încetare.
Ca orice tânăr grec din acea vreme, abia ştia Tatăl nostru şi alte câteva rugăciuni.

Începe aşadar să le recite fără oprire. Se simte, pentru moment, foarte fericit. Este cu Dumnezeu, e încântat, totul pare minunat până când, treptat, soarele dispare la orizont, frigul şi noaptea nu întârzie a se lăsa şi, odată cu noaptea, o mulţime de zgomote neliniştitoare: plesnituri de ramuri care se rup sub labele unor fiare cu ochi scânteietori, lupte între animalele sălbatice, cele mai puternice ucigându le pe cele mai slabe. El se simte atunci cu adevărat singur, o biată făptură fără apărare, într-o lume unde domneşte pericolul, moartea, cruzimea; înţelege că este pierdut dacă Dumnezeu nu-i vine în ajutor. Părăsind Tatăl nostru şi Crezul, face precum Bartimeu, strigând: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, fie-Ţi milă de mine!”. Strigă astfel toată noaptea, căci fiarele şi ochii scânteietori nu-i dau răgaz să doarmă…

La mulţi ani după aceea, întâlneşte un pustnic foarte bătrân care-l întreabă cum a învăţat să se roage fără încetare. Maxim îi răspunde: „Cred că diavolul m-a învăţat“. Îi explică apoi cum s-a obişnuit încetul cu încetul cu zgomotele şi pericolele din zi şi din noapte; cum ulterior s-au abătut asupra lui ispitele cărnii, ispitele duhului, ale sensibilităţii şi, ceva mai târziu, atacuri şi mai violente din partea demonilor. Nu trecea o singură clipă, ziua sau noaptea, în care să nu aibă nevoie să cheme pe Dumnezeu, strigând: „Fie-ţi milă, Doamne!”. Apoi, într-o bună zi, după paisprezece ani de asemenea vieţuire, Domnul i-a apărut.

În clipa aceea, liniştea, pacea, seninătatea s-au sălăşluit în el. Nu i-a mai rămas nici o teamă, nici de întuneric, nici de tufişuri, nici de diavoli: „Domnul ajunsese stăpân pe situaţie“. „Înţelesesem în sfârşit, continuă Maxim, că atâta timp cât Domnul nu intervine, sunt în chip iremediabil neputincios. Astfel, chiar în clipe de seninătate, pace, bucurie, am continuat să spun: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, fie-Ţi milă de mine!”. Ştia, de acum înainte, că nu există pacea inimii şi a sufletului, potolirea cărnii în îndreptarea voinţei, decât în milostivirea lui Dumnezeu.

Mitropolitul Antonie Bloom

Fragment din cartea "Şcoala rugăciunii", Editura Sohia

Cumpara cartea "Şcoala rugăciunii"

 

Pe aceeaşi temă

03 Iulie 2023

Vizualizari: 638

Voteaza:

Rugaciune fara incetare 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE