Rutina şi creativitatea sunt cei doi poli ai faptei. Marta şi Maria - surori gemene, deopotrivă rivale şi partenere. Nu există gest omenesc, oricât de automat, în care să nu putem desluşi la rigoare cei puţin o urmă de amprentă personală. La polul opus, cele mai elaborate produse ale gândirii şi sensibilităţii nu se pot dispensa de speciile şi serviciile rutinei. Dacă ar fi să riscăm o definiţie, am spune că actul de creaţie este expresia absolută a persoanei . Atunci când ea surmontează distanţa dintre potenţialitate şi actualizare, persoana aduce de la nefiinţă la fiinţă un element de noutate.
O face însă cu mijloacele pe care natura i le pune la dispoziţie. Nu putem vorbi aşadar de creativitate „în abstract". Dacă nu se întrupează, dacă nu prinde consistenţa unui act, se cheamă că nu există". Diferenţa dintre rutină şi creativitate pare netă, uşor deductibilă. Rutina developează automat un anume proiect. In vremea aceasta creativitatea aşteaptă, cu arme şi bagaje, în vecinătatea nimicului. Fabricarea rulează etapele dinainte stabilite ale procesului de execuţie. Iar creaţia survine dintr-o mare necunoaştere, dintr-un sentiment dureros al limitei. Cum altfel ar putea omul să-şi adjudece un plus de cunoaştere şi un plus de calitate a cunoaşterii?
Avem de a face cu un paradox de toată frumuseţea. Pe de o parte, creativitatea presupune mobilizarea generală: toate mijloacele trebuie să fie „la ordin". Pe de altă parte, orice activitate trebuie să înceteze, să tacă, să se oprească. Lipseşte deocamdată acel ceva pe care îl vor avea de lucru. La ce bun uneltele când „ai nimic" de tradus în faptă? Şi nici o reţetă, nici o cale de urmat pentru a pune mâna pe acel ceva, afară de una singură: manifestarea disponibilităţii, a atenţiei (trezviei), a ospitalităţii faţă de el. Ceea ce rezultă în urma unui autentic act de creaţie este aşadar „născut iar nu făcut". O configuraţie nouă, o expresie adecvată intimităţii sufletului omenesc1.
In teorie, aceste consideraţii par subînţelese. Practic, întreaga chestiune comportă o dificultate majoră: nu putem obiectiva această „naştere" şi nici rodul ei, dacă este cu adevărat născut, ori altminteri - fabricat, prin cine ştie ce sofisticate inginerii.
Monahul Daniel Cornea
Cinema-ul: o lectura imbisericita, Editura Christiana
Cumpara cartea "Cinema-ul: o lectura imbisericita"
1 „Artizanul se deosebeşte de artist prin aceea că preocuparea meseriaşului constă aproape exclusiv în manipularea materialelor. Artistul are şi el nevoie de aceste abilităţi, dar ele nu constituie decât o parte din arta sa. Ele trebuie să rămână mijlocul prin care artistul îşi realizează scopul lucrării sale şi anume comunicarea şi/sau organizarea estetică" (Kiathan Knobler, Dialogul vizual - o introducere în aprecierea ariei, Ed. Meridiane, Bucureşti. 1983,p. 36).
-
Revelatie, intuitie si creativitate stiintifica
Publicat in : Sanatate si stiinta -
Creativitatea ca strategie
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.