TEMA 13
Trebuie să priveghem în toată vremea şi să dormim atât cât să ţinem trupul. Şi cum că începătorii în nevoinţă trebuie să deprindă privegherea chiar şi prin unele lucruri neobişnuite.
1. Din Viaţa Cuviosului Efrem
Adeseori nopţile îl primeau pe marele Efrem priveghind şi iarăşi trezvitor îl predau luminii zilei; zici că îl pândea pe stăpânitorul întunericului, nu cumva să îl prindă legat cu somnul, şi de aceea veghea aşteptând atacul aceluia. Ii ajungea foarte puţin somn, numai cât să guste şi nu să se sature; şi atât cât era de neapărată trebuinţă ca să îi ţină şi să îi întărească trupul chinuit de multă sudoare şi osteneală. Erau şi multe altele cele care făceau somnul să fugă de la ochii lui, însă mai ales culcarea pe pământ, vieţuirea aspră, reaua-pătimire şi topirea de tot felul a trupului.
2. Din Viaţa Sfântului Pahomie
Cuviosul Palamon, învăţătorul marelui Pahomie, dacă vreodată îl vedea pe Pahomie îngreuiat de somn în vremea rugăciunilor de noapte, ieşea cu el în munte şi, luând de acolo nisip în coşuri, îl duceau dintr-un loc într-altul şi îl deşertau, gătind prin aceasta trupul şi mintea îngreuiată să fie cu trezvie la rugăciune şi psalmodie. Ii spunea Bătrânul: „Fii cu trezvie, Pahomie, ca nu cumva să te ispitească ispititorul şi osteneala noastră să se facă în deşert”.
Pahomie obişnuia ca, atunci când stătea la rugăciune, să îşi întindă mâinile şi să nu le coboare câtuşi de puţin; ci chinuind trupul cu întinderea mâinilor, ca spânzurat pe cruce, să îşi întoarcă sufletul spre trezvie.
3. Din Pateric
Spuneau despre Avva Sarmata că într-atât biruise somnul, prin post neîncetat şi înfrânare, încât de îi zicea: „Du-te!”, se ducea; şi când îi zicea: „Vino!”, venea.
4. A lui Avva Isaia
Frate, fă-ţi privegherea ta întru bună rânduială şi nu-ţi lipsi trupul de nevoia lui, ci plineşte-ţi rugăciunile cu măsură şi cunoştinţă, ca nu cumva de la multa priveghere sufletul să ţi se întunece şi să fugă din arena de luptă. Iţi e de ajuns o jumătate de noapte pentru cele duhovniceşti şi o jumătate pentru odihna trupului. Căci îndestularea de somn este tulburare a patimilor în trup, în vreme ce privegherea cu măsură este mântuire a inimii. Somnul pe săturate îngroaşă inima, iar privegherea cu măsură o subţiază. Mai bine să dormi cu tăcere şi cunoştinţă decât să priveghezi cu vorbiri deşarte.
5. A lui Avva Isaac
Să nu socoteşti, o, omule, că în toată lucrarea monahilor e vreo petrecere mai mare decât privegherea din vremea nopţii. Căci cu adevărat, fraţilor, dacă nevoitorului, adică isihastului, nu i se face împrăştiere a minţii şi tulburare întru grija celor ale vieţii, ci se păzeşte de lume, îngrijindu-se de lucrarea privegherii şi de sporul care vine din aceasta, mintea lui va zbura în scurtă vreme ca înaripată, se va înălţa spre Dumnezeu şi va vedea, atât cât e cu putinţă, frumuseţea şi slava Acestuia; se va umple grabnic de cunoştinţă mai presus de înţelegere omenească şi, făcându-se uşoară şi sprintenă, va petrece pururi întru cele înalte.
Pe monahul care stăruie în priveghere cu dreaptă socoteală a minţii să nu-l vezi ca purtător de trup, ci ca pe un înger, de vreme ce plineşte lucrarea cetei îngereşti şi poate nici nu-i foarte departe de vrednicia aceleia. Căci e cu neputinţă ca cei care vieţuiesc pururi întru această petrecere să nu se învrednicească şi de mari daruri de la Dumnezeu, pentru postul lor, pentru vegherea inimii, pentru paza plină de grijă a minţii către Dumnezeu şi pentru înstrăinarea de gânduri deşarte, lucruri care gătesc omului, prin priveghere, rugăciune curată.
Sufletul care se osteneşte şi străluceşte întru petrecerea aceasta a privegherii va avea ochi de heruvimi, ca să privească şi să vadă pururi vedenia cerească.
Trebuie deci ca cel care cu dreaptă socoteală şi cunoştinţă a ales această minunată lucrare, să facă în aşa fel încât cugetării de noapte să-i urmeze şi plugăria de zi a căldurii inimii, ferindu-se de tulburarea şi grija lucrurilor dinafară, şi mai ales dacă se nevoieşte de unul singur; şi îndrăznesc să spun că, în scurtă vreme, se va cuibări la pieptul lui Hristos.
Cel ce nu se îngrijeşte de luarea aminte şi paza minţii, nu ştie pentru ce se osteneşte şi se înfrânează la somn. Se chinuieşte cu stihurile şi cu truda limbii, fără să-i fie mintea la psalmodie şi rugăciune, ci doar ca purtat de obişnuinţă, fără dreaptă socoteală. Şi dacă lucrurile nu stau aşa, precum am zis, cum se face că unul ca acesta, deşi seamănă necontenit şi se osteneşte cu privegherea, e lipsit de a secera din semănăturile lui rodiri bogate? Dacă, în loc de grijile fără rost, s-ar fi îndeletnicit ziua cu citirea sfintelor Scripturi şi cu râvna de a-I plăcea lui Dumnezeu, ferindu-şi inima de grija pentru cei din afară, ar fi găsit nu după multă vreme rod pârguit al unor asemenea lucrări.
Pentru ce dar îţi chiverniseşti cele ale tale aşa, fără dreaptă socoteală, noaptea întreagă stând la slujbă, chinuindu-te întru cântări şi rugăciuni, însă fără să te îngrijeşti, nici să te sârguieşti a fi învrednicit de harul lui Dumnezeu, care vine tuturor celor ce rău-pătimesc cu dreaptă socoteală? E limpede de aici că vieţuieşti fără dreaptă socoteală şi nu ştii pentru ce trebuie să vegheze monahii.
Articol preluat din Everghetinos vol. 3 - editie bilingva; Sfanta Mare Manastire Vatopedi
Cumpara cartea "Everghetinos vol. 3 - editie bilingva
-
Patimile - boli ale sufletului
Publicat in : Credinta -
Cum se nasc patimile ?
Publicat in : Editoriale -
Patimile si Invierea in psalmi
Publicat in : Saptamana Patimilor -
Patimile Celui fara de patimi
Publicat in : Saptamana Patimilor
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.