Sa le refulam ori sa le exprimam?

Sa le refulam ori sa le exprimam? Mareste imaginea.

Un loc comun în lucrările „pop-psihologilor" au devenit raţionamentele cum că emoţia negativă nu trebuie refulată, că trebuie exprimată, altfel o să fie rău.

Intr-adevăr, dacă e refulată, o să fie rău. Şi în anumite cazuri - despre care vom vorbi mai încolo - exprimarea emoţiei este o cale absolut justificată. Dar, în general, bineînţeles că cea mai bună cale este controlarea emoţiei: neutralizarea emoţiei negative sau transformarea ei într-una pozitivă, cât nu a apucat încă să ne otrăvească.

Despre a treia cale - controlul emoţiilor - se vorbeşte rar, şi de aceea după citirea multor articole populare mulţi îşi fac impresia că există o singură cale sănătoasă: exprimarea. Or, exprimarea este o cale imperfectă, ea are două neajunsuri:

1. Exprimarea emoţiei negative poate duce într-o serie de situaţii la conflict, la distrugerea relaţiilor, precum şi la anumite insuccese profesionale - de pildă, la concediere.

2. Exprimându-ne emoţia negativă, nu ne apropiem nici măcar cu un pas de victoria asupra ei - adică vom continua să încercăm aceste trăiri neplăcute în situaţii analoge, în vreme ce lucrul sistematic în direcţia controlării emoţiei o slăbeşte treptat, iar cu timpul o şi desfiinţează definitiv.

Emoţiile negative pot fi controlate! Mai mult decât atât, asta nici nu este atât de greu dacă ne formăm deprinderea corespunzătoare.

Există situaţii când exprimarea emoţiilor negative e calea cea mai bună, dar acestea sunt situaţii foarte aparte, care nu se întâmplă cu oricine: aici avem cazurile emoţiilor foarte puternice, foarte dureroase şi totodată neobişnuite: de pildă, situaţia când omul a suferit violenţă fizică (mai ales când este vorba de viol). Aici nu numai că se admite, dar se şi recomandă ca chiar din primele ore sau zile de după eveniment omul să dea frâu liber emoţiilor: să ţipe, să lovească salteaua ş.a.m.d. Dacă sunteţi o persoană cu năzuinţe spirituale înalte şi vi se pare că nu prea este frumos aşa, pur şi simplu nu vă imaginaţi ce înseamnă trauma violului şi care sunt urmările ei psihologice... A cere de la un om obişnuit în asemenea momente mişcări sufleteşti subtile pentru a transfigura prin ele emoţiile acelea în ceva pozitiv este ceva pur şi simplu nerealist.

Se poate recurge la acest mijloc când aflăm de moartea cuiva apropiat. Sau că ne-a înşelat soţul ori soţia. Sau că ne-a părăsit. In general, cazurile de acest gen - când exprimarea emoţiei este metoda optimă - au loc cu noi foarte rar în viaţă. In plus, asta se aplică numai în primul stadiu al trăirii evenimentului. In continuare, tot este necesar să trecem la controlul emoţiei, ca nu doar s-o slăbim, ci s-o distrugem definitiv sau - mai bine - s-o transformăm în opusul său.

Dacă recurgem la exprimarea emoţiei de fiecare dată când am fost călcaţi pe picior sau cineva s-a uitat strâmb la noi, asta e pur şi simplu prostie şi delăsare. Pur şi simplu aşa e mai uşor şi mai comod: nu trebuie să te gândeşti la nimic (în afara dorinţelor tale) şi să faci eforturi ca să te stăpâneşti. Este foarte comod să crezi că nu poţi face cu emoţiile nimic altceva decât pur şi simplu să le reorientezi încotro îţi vine şi prin asta să îţi justifici pornirile de mânie şi crizele de isterie: „înţelege-mă, nu mai pot!"

Mai există şi psihologi care îi învaţă pe oameni că secretul rezolvării optime a emoţiilor negative este să le „exprimi corect". Să le exprimi, totuşi, dar „corect". Adică ai fost scos din sărite, dar tu nu ţipa, nu vorbi urât, ci discută cu omul aşa, corect, ca totul să fie iarăşi bine între voi - şi, principalul, o să îţi fie ţie bine.

Dacă ne uităm la aspectul exterior, aşa şi este: trebuie să nu vorbim urât, să nu ţipăm, dar nici să nu tăcem, ci să discutăm corect şi să refacem relaţia. Abordarea noastră se deosebeşte însă de „exprimarea corectă a emoţiilor" prin aceea că noi recomandăm să lucrăm mai întâi cu emoţia în interiorul nostru, să începem s-o controlăm (pentru asta ne trebuie doar câteva secunde dacă avem deprinderea corespunzătoare), şi doar apoi să începem să „discutăm corect". De ce e importantă această nuanţă?

Fiindcă orice emoţie negativă ne controlează, şi întotdeauna face asta în dauna noastră. Atâta timp cât nu a fost „legată", n-a fost învinsă, ea va deforma concepţia noastră despre orice: despre noi înşine, despre persoana respectivă, despre motivele pentru care s-a purtat aşa cu noi ş.a.m.d. Iar bazându-ne pe concepţii greşite este destul de greu să „discutăm corect". Putem chiar vorbi pe un ton aparent calm, dar să spunem asemenea lucruri încât să agravăm situaţia.

Altfel spus, în primul caz avem o tentativă de „discuţie corectă", orbiţi şi mânaţi de emoţia negativă, pe când în al doilea caz avem o discuţie liberă, bazată pe o viziune lucidă asupra situaţiei şi subordonată unui scop şi unei tactici pe care le-aţi ales în mod conştient.

Diferenţa nu este chiar atât de mică, nu-i aşa? Cu toată asemănarea exterioară.

Un moment foarte important: învingând emoţia negativă, nu doar scăpăm de senzaţiile neplăcute, ci devenim din nou stăpâni pe noi!

DMITRY SEMENIK

FRAGMENT DIN CARTEA "DEPĂŞIREA EMOŢIILOR NEGATIVE", EDITURA SOPHIA

Cumpara cartea "DEPĂŞIREA EMOŢIILOR NEGATIVE"

 

Pe aceeaşi temă

15 Februarie 2021

Vizualizari: 186

Voteaza:

Sa le refulam ori sa le exprimam? 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

emotiile

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE