1) Emoţiile sînt naturale şi nu sînt nici rele, nici bune în sine. 2) Omul trupesc, omul sufletesc şi omul duhovnicesc. 3) Partea irascibilă şi partea raţională a sufletului în viziunea patristică. 4) Ascunderea emoţiilor se face din motive diferite şi nu presupune în mod obligatoriu o virtute. 5) Mindfulness - o tehnică de autocontrol propagată de marile corporaţii. 6) Riscurile falselor spiritualităţi.

DEOARECE am discutat despre modul empatic de comunicare cu copilul în prima perioadă de viaţă, e bine să vedem în ce măsură emoţiile noastre îl afectează. Cum facem ca mînia sau nemulţumirea noastră să nu-l afecteze, cu alte cuvinte, cum ieşim de sub tirania propriilor emoţii rele?

In lucrarea sa Exprimarea emoţiilor la om şi animal, Charles Darwin a identificat, pe baza modului în care emoţiile se manifestă în comportament, nouă emoţii de bază. Acestea sînt: bucuria, interesul-excitaţia, surprinderea, tristeţea (uneori desemnată ca deznădejde-anxietate), furia, frica, dezgustul, dispreţul şi ruşinea. Această clasificare a rămas valabilă pînă astăzi şi este utilizată de cercetători.

Emoţiile au constituit un domeniu de studiu pentru asceţii creştini, care, începînd cu secolul al IV-lea, au populat cu zecile de mii pustiul Egiptului. De la ei ne-au rămas adevărate tratate practice, de care s-au servit creştinii de-a lungul secolelor, pînă astăzi. In limbaj patristic, emoţiile sînt „lucrarea sîngelui" şi exprimă nevoile sau fricile noastre. Orice emoţie, ca şi orice instinct, poate degenera într-o patimă, de aceea atenţia şi rugăciunea trebuie să primeze în faţa emoţiilor.

Cu cît un om este mai trupesc, cu atît emoţiile lui sînt mai pronunţate şi, invers, un om spiritualizat este mai puţin dependent de emoţii. în toate culturile şi credinţele, fie că vorbim de creştinism sau de credinţele orientale, emoţiile sînt prezentate ca forţe iraţionale capabile să ne facă rău, să ne împingă spre fapte regretabile. Dar felul în care putem ieşi de sub robia emoţiilor este diferit în creştinism şi în credinţele orientale. Dacă în practicile orientale emoţiile sînt doar „legate", mortificate prin exerciţii de concentrare şi meditaţie, creştinismul îşi propune trecerea omului de la starea de „om trupesc" la aceea de „om duhovnicesc", care se face prin atragerea harului Duhului Sfînt. O stare intermediară este aceea de „om sufletesc", adică un om care a depăşit starea de robire faţă de patimile trupeşti, dar încă se află în robia emoţiilor sufleteşti. Fără legătura cu Dumnezeu omul nu poate deveni mai mult decît el însuşi, oricît de mult s-ar concentra şi s-ar purifica.

După psihologia modernă (naturală) sufletul omului este şi el trihotomic, fiind compus din afectivitate, care se manifestă prin sistemul sanguin, gîndire, care se exprimă prin sistemul nervos, şi voinţă, care se traduce în acţiune, prin sistemul muscular. Dar după psihologia spirituală, dezvoltată de Sfinţii Părinţi, sufletul omenesc este compus din partea poftitoare (dorinţele), partea irascibilă şi partea raţională sau cugetătoare.

Oamenii îşi controlează emoţiile prin cele mai diferite manevre, de la exerciţii spirituale pînă la tehnici de autosugestie şi mutarea atenţiei pe altceva. Astfel, sclavul nemulţumit îşi ascunde ura pentru stăpînul său, iar bărbatul îndrăgostit de soţia prietenului său reuşeşte să nu arate pe faţă robia sentimentală în care se află.

In veacul al Vl-lea, vieţuia într-o mănăstire din Palestina un monah tînăr, care niciodată nu se tulbura. Stareţul acestuia, Sfîntul Dorothei, de la care avem şi relatarea, urmărea de multă vreme purtarea netulburată a monahului. Vrînd sa-i verifice răbdarea, a pus pe unii fraţi să-l certe pe nedrept, dar şi atunci monahul a rămas netulburat. Bănuind o lucrare ascunsă, stareţul s-a apropiat într-o zi de monah şi l-a întrebat: „Ce lucrare ai că, fiind atît de tînăr, petreci tot timpul neschimbat? Cum de nu te-ai tulburat rînd te-au ocărit fraţii pe nedrept?" Monahul a răspuns: „Cum aş putea să mă tulbur de la lătratul unor cîini?" Atunci stareţul a înţeles că nu iubirea îl făcea să nu se tulbure pe tînârul monah, ci profunda lui nesocotire a semenilor.

Aşadar, iată o tehnică de control a emoţiilor practicată de către mulţi - dispreţul. Această atitudine o practică numeroşi oameni religioşi, dar şi atei. Sînt calm pentru că nu-mi pasă de ce cred sau simt ceilalţi. Nu mă interesează nimic din ce fac ei. Singurul lucru care contează este cum mă simt eu. Imi interzic să mă tulbur pentru că vreau să mă simt bine. Mă simt bine chiar dacă prin aceasta fac pe cineva să sufere. De fapt, nici nu ştiu ce este suferinţa celuilalt, deoarece eu sînt concentrat pe mine şi pe clipa pe care o trăiesc.

O practică de control a emoţiilor tot mai recomandată în organizarea afacerilor este Mindfulness. Companii mari precum Apple, Google, McKinsey & Company, Deutsche Bank sau Procter & Gamble au implementat practica de a acorda angajaţilor un moment de reculegere în locuri special amenajate la jumătatea zi lei de muncă. Profilul şi amploarea afacerilor enumerate vorbesc de la sine despre răspîndirea fenomenului. Practicile de acest gen sînt aplicate şi asupra copiilor, dînd naştere unui curent specializat, care se cheamă chiar aşa: Mindfulness Parenting. De vreme ce în promovarea acestui fenomen sînt implicate cele mai bogate companii din lume, specializate în producerea tehnologiilor de care ne folosim cu toţii şi controlînd prin motoarele de căutare interesele oamenilor, putem afirma că religiile tradiţionale vor fi înlocuite în viitorul apropiat de o nouă formă de spiritualitate de tip Mindfulness.

Această nouă credinţă mondială nu va putea fi criticată sau combătută, deoarece nu are principii, fiecare fiind liber să-şi fabrice propria religiozitate. Intr-un anume fel, fiecare va fi propriul Dumnezeu. Aceasta este religia omului-internet, singura religie ai cărei adepţi stau tot timpul la slujbă, în templul numit Internet.

Capacitatea omului de a se concentra, de a-şi redistribui atenţia, de a se opune gîndurilor sau de a le neglija este o însuşire naturală. Din punct de vedere patristic, nu este nimic spiritual în faptul de a-ţi opri gîndurile. Oricine a întîlnit un cioban care petrece mult timp în munţi sau a stat de vorbă cu un om care are o meserie care îl obligă la tăcere şi singurătate a observat echilibrul în care se află aceşti oameni.

Faptul că majoritatea oamenilor sînt handicapaţi spiritual şi nu-şi mai pot folosi voinţa face ca echilibrul natural al simţurilor să pară o stare spirituală. Dar lucrurile nu stau aşa. Nu poţi căpăta o stare interioară armonioasă doar prin concentrare şi autosugestie - vei deveni cel mult mai liniştit. Un patron de la Apple sau Google are nevoie de un angajat liniştit, dar copilul tău are nevoie de iubire. Iubirea e ceva ce nu se supune eforturilor minţii, nu poate fi provocată prin sforţări de concentrare. Iubirea e ceea ce umple toată zidirea şi la care trebuie să te faci părtaş. Iubirea este numele lui Dumnezeu, aşa cum ne spune Evanghelistul Ioan, adică e vie, e Persoană veşnică şi neschimbată, pe care nu o poţi băga în tine prin îndemînarea gîndului. In măsura în care tu însuţi eşti în comuniune cu Iubirea, o poţi împărtăşi copilului tău şi celor din jur.

Riscurile tehnicilor de control al minţii sînt majore. Practicate cu superficialitate, ele provoacă procese necunoscute în chiar creierul omului. Majoritatea persoanelor care recurg la ele o fac din cauza stresului şi a unor probleme existenţiale grave. Refularea şi autosugestia îngroapă în subconştient, ca sub un preş, tot gunoiul care era la vedere. In esenţă însă omul nu se schimbă. Ba, dimpotrivă, au fost cazuri cînd oameni aparent liniştiţi s-au sinucis. Cazurile de depresie în rîndurile persoanelor preocupate de psihologie sînt foarte frecvente. Speriaţi de propriile himere, oamenii se angajează în astfel de practici cu speranţa că îşi vor afla pacea. In scurt timp ei devin tot mai reticenţi la orice informaţie care vine să le contrazică alegerea, refuză orice altă spiritualitate şi manifestă agresivitate faţă de persoanele care prezintă un alt punct de vedere. Toţi cei care au ales acest gen de spiritualitate devin brusc anticreştini sau afirmă că ei cred într-un creştinism fără biserică, fără tradiţie şi chiar fără Biblie. In ce măsură toleranţa universală spre care aspiră această categorie de oameni este compatibilă cu ura faţă de creştinism, rămîne o dilemă. Dar poate fi şi un argument că avem de a face cu un război ascuns împotriva lui Hristos.

IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI

Fragment din cartea "ANTIPARENTING", Editura Cathisma

Cumpara cartea "ANTIPARENTING"

• Emotiile negative si vindecarea lor
  Publicat in : Religie
• Cinci pasi spre intuneric
  Publicat in : Credinta
• Singuratatea poate fi contagioasa
  Publicat in : Sanatate si stiinta
• Cum ne aparam de facebook
  Publicat in : Editoriale